Eveniment
15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale
„Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române.
Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, chiar şi o schiţa a unei gramatici sanscrite sau un dicţionar de rime, compun o operă vastă şi originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică şi polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii.
Publicistica lui Eminescu, câteva mii de articole care vorbeau despre stat, progres social, civilizaţie şi cultură, a fost obiect de controversă, iar oamenii politici, ideologii sau sociologii au cultivat-o sau au repudiat-o în funcţie de interese.
Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegel şi chiar de filozofia buddhistă.
Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci
Tudor Vianu
“Unii, pentru că îl izolează pe Eminescu, vor să îl transforme într-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu şi fiind un mare poet se lasă judecat de toate generaţiile şi rezistă. Ceilalţi, denigratorii lui, … nu pricep ce reprezintă Eminescu pentru poezia românescă şi chiar cea universală, ori pricep şi sunt răuvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate să-ţi placă sau să îţi placă mai puţin” – spunea Eugen Simion.
Lectura poeziei sale începe în şcoală, iar profesori de limba română spun că Eminescu place în continuare elevilor.
„Depinde foarte mult de profesori, care deschid sensibilitatea şi ştiu ce să recomande din Eminescu, tinerii citesc mai puţin critică literară, dar ascultă de profesorii lor. Dacă ai noroc de un profesor bun, ţi-ai format sensibilitatea”, mai spunea academicianul Eugen Simion într-un interviu acordat cotidianului România Liberă în ianuarie 2011.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, era şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, fiica stolnicului Juraşcu din Joldeşti. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german.
A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, şi în acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.
Eminescu lTimp de trei ani, din 1866 până în 1869, a pribegit între Cernăuţi, Blaj, Sibiu, Giurgiu şi Bucureşti şi a cunoscut direct poporul, limba, obiceiurile şi realitățile româneşti. A intenționat, dar nu a reuşit, să-şi continue studiile. A lucrat ca sufleor şi copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale şi Mihail Pascaly şi a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă traduceri din germană.
Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.
”Ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portretul făcut lui Eminescu.
S-a întors în ţară în 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale şi profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iaşi, a continuat să publice în Convorbiri literare, iar Titu Maiorescu, ministrul Învătământului, l-a apreciat şi ajutat să primească un post de revizor şcolar pentru județele Iaşi şi Vaslui. Eminescu s-a împrietenit cu Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Ion Creangă, care l-a introdus în societatea politico-literară Junimea, şi s-a îndrăgostit de Veronica Micle.
Din 1877, s-a mutat la Bucureşti şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, unde a avut o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. La doar 33 de ani, Eminescu a dat semne de alienare mintală. Poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă şi a fost internat în spitale şi sanatorii în ţară, la Viena şi Odessa, pentru recuperare a călătorit în Italia, a fost îngrijit de familie şi susţinut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu a reuşit să primească o mică pensie viageră.
Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.
„Astfel se stinse … cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” – scria despre moartea poetului, George Călinescu.
Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
A fost un slogan, celebru în epoca în care, ca gazetar la ziarul Timpul, Eminescu scria despre viaţa politică, parlamentară şi guvernamentală, era şi cronicar literar, teatral sau monden, şi cu articolele sale reuşea să deranjeze lideri conservatori importanţi. Eminescu avea o viziune asupra lumii şi o poziţie clară în privinţa societăţii româneşti şi critica politicienii, indiferent de culoarea politică. Scria despre cei care făceau jocurile altor interese, străine de cele ale propriului popor, şi afirma că statul român este o creaţie împrumutată din Occident, care nu are nimic de-a face cu sufletul şi felul de-a fi al românilor.
„Acesti oameni vor să pastreze ceea ce au. Nu numai averea – căci asta n-ar insemna nimic – nu! Influenţa, vaza, rangul în ordinea sociala, jeţurile (fotoliile) din Adunare, cu un cuvant, tot ce sărmana vale a Dunării a avut de oferit (…) toate trebuie să rămână zestre inatacabilă a nulităţilor, o schimbare de guvern să nu mai fie cu putinţă“.
Sau, „S-au zidit fară îndoială multe palate în Bucuresti, s-a înmultit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinatate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă”.
„Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuţărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei şi prisosului de populaţie din străinătate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc. Căile ce se deschid concurenţei absolute, departe de-a dezvolta unul din acei germeni, îi face să se usuce şi să degenereze, restrângând pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta concurenţa, la agricultură. Dar, nefiind toţi plugari, ce devine restul ?” Sună actual ?
Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.
Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, au făcute chiar de Regina Carmen Sylva, care l-a chemat la Palatul Peleş pe Eminescu pentru a-l determina să colaboreze la proiectele ei culturale. Prima regină a României a scris mult, poezii şi proză, sub pseudonimul Carmen Sylva, şi numai doi oameni au îndrăznit să-i prezinte observaţiile lor, Mihail Kogalniceanu şi poetul Eminescu, care, dupa ce a tradus suveranei o nuvela, i-a spus cu sinceritate că n-ar fi bine s-o publice.
Traducerilor în limba germană li s-au adăugat şi cele în franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, maghiară, ucraineană, găgăuză sau rromani, dar şi în chineză, japoneză, arabă, hindi, sanscrită şi chiar în Esperanto.
Şi, ca recunoaştere a universalităţii sale, la 100 de ani de la moartea poetul naţional, anul 1989 a fost declarat de UNESCO, “Anul internaţional Eminescu”, şi tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat poetul anului 2000.
Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.
asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur.
Iar, în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.
Articolul 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum 6 zileDr. Menis Yousry aduce la Iași unul dintre cele mai apreciate seminarii de dezvoltare personală
-
Viața în Iasiacum 5 zileLa ce să fii atentă înainte să alegi un studio videochat Iași
-
Afaceriacum 6 zileSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Afaceriacum 5 zileCe rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO?
-
Uncategorizedacum 5 zileELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
-
Uncategorizedacum 3 zileNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
-
Uncategorizedacum 6 zileSynology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise
-
acum 2 zileBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru


