Connect with us

Eveniment

Miresele ISIS, care au participat la organizarea unor atentate, s-au întors acasă | IasiAZI.ro

Published

on

Sunt periculoase? Vulnerabile? Se pot reintegra?

Nevestele luptătorilor ISIS şi-au reluat acum vieţile obişnuite, în ţări din toată Europa. Experţii avertizează că autoriţăţile nu au capacitatea de a le monitoriza şi de a le ajuta să scape modul în care au gândit şi au acţionat în ultimii ani şi că situaţia poate scăpa oricând de sub control. Citeşte mai departe pe www.libertatea.ro.

IasiAZI.ro

Facebook Comments

Eveniment

Ce poți sa faci în orașul tău. Idei de distracție garantate

Published

on

By

Orașul în care locuiești, indiferent dacă te-ai născut în el sau nu, este casa ta, locul în care te simți exact ”ca acasă”, în care te bucuri de o plimbare târzie sau de o cafea specială din localul micuț, numai de tine (și de alte câteva sute de persoane) știut.

E plăcut să îți cunoști orașul, să te poți bucura de evenimentele pe care le iubești, să ieși cu familia, să te duci la job în fiecare dimineață, să mergi pe străzi pe care le cunoști atât de bine, însă să descoperi mereu lucruri noi: o floare nouă, o nouă clădire, un nou copac. 

Însă, atunci când îți cunoști orașul extrem de bine, poate interveni plictiseala și întrebarea retorică: eu ce fac în seara aceasta? Atunci când locurile devin mult prea familiare, există și riscul ca nimic să nu mai pară atractiv, însă de vină este doar obișnuința. Te poți bucura de orașul tău în feluri în care nici nu îți poți imagina!

Iată ce poți să faci în orașul tău pentru ca la fiecare ieșire să te distrezi la maxim

Chiar dacă te-ai născut în orașul în care locuiești sau doar te-ai mutat acolo cu ceva ani în urmă, oricum ar fi, deja acesta nu mai are niciun secret pentru tine și uneori simți că nu mai ai nimic de făcut ca să te simți bine. Însă, lucrurile sunt departe de a fi chiar așa. există numeroase activități pe care le poți face, plus o mulțime de locuri care abia așteaptă să fie descoperite de către tine. 

Cum te poți distra în orașul tău?

Dacă tu crezi că le-ai făcut pe toate și orașul tău nu mai are secrete, este posibil să te înșeli destul de tare. Ce poți face? Caută metode de informare disponibile în orașul tău: site-uri, reviste, ziare locale, afișe, etc. Cu siguranță, vei găsi un eveniment de care nu știai, care va avea loc weekendul următor și de care te vei putea bucura alături de prieteni sau familie. 

Iar dacă locuiești în Capitală, poți să descoperi restaurante în București, care mai de care mai interesant, cum ar fi BerariaH.ro, cu preparate extrem de delicioase, pe care le poți degusta alături de prieteni sau de familie. În plus, o ieșire la un restaurant care îți place, poate fi o ieșire foarte plăcută. Mâncare delicioasă, prieteni și familie, atmosferă relaxantă, toate acestea te vor face să îți dorești să revii în anumite locuri de care poate nici nu știai. 

Descoperă locurile ascunse! Fiecare oraș are tot felul de locuri frumoase, dar care stau bine ascunse. Așadar, pune-ți haine comode și ieși la plimbare alături de un prieten, sau, de ce nu, chiar de unul singur. Vei putea descoperi locuri deosebit de frumoase, în care îți veo dori să revii cu siguranță!

Așadar, dacă tu crezi că nu  ai ai ce face în orașul tău, nu îți rămâne decât să ții cont de sfaturile din materialul de mai sus și să începi să te distrezi din nou, în locul pe care tu îl numești atât de frumos: acasă. 

 

Sursa foto: Pexels.com

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

TOP 3 motive pentru care să alegi serviciile medicale la domiciliu

Published

on

By





Necesitatea unor servicii medicale de calitate la domiciliu a crescut în ultimii ani, multe persoane apelând la această soluție, din diferite considerente. Fie că pacientul este imobilizat la pat, fie că îi este dificil să ajungă la spital, serviciile medicale la domiciliu reprezintă o opțiune mult mai facilă pentru cei care doresc să aibă parte de un tratament imediat. Timpii de așteptare pot fi mult mai mici, iar pacientul va beneficia de o atenție sporită. Există mai multe considerente în urma cărora ai putea alege servicii medicale chiar la tine acasă.

Iată de ce ai putea alege să beneficiezi de servicii medicale direct la domiciliu:

  • Serviciile medicale direct la tine acasă ar putea reprezenta o soluție utilă, mai ales dacă pacientul nu se poate deplasa la o unitate spitalicească. Există o multitudine de servicii din care poți alege și de care poți beneficia la domiciliu, fără a mai pierde timp atât pe drum, cât și la spital. De exemplu, dacă un pacient se confruntă cu retenție sau incontinență urinară, atunci poate opta pentru montarea sondei urinare la domiciliu, serviciu oferit de MediSafe. Serviciul poate fi îndeplinit în aceeași zi sau în ziua următoare, se lucrează în regim 24/24 și specialiștii vor explica fiecare pas pe care îl vor face. De asemenea, ai posibilitatea de a plătit atât cash, cât și cu cardul sau prin transfer bancar.
  • Un alt motiv pentru care să alegi serviciile medicale la domiciliu este reprezentat de rapiditate, promptitudine și de profesionalism. Precum și în unitățile spitalicești unde te prezinți fizic, și acasă poți avea parte de specialiști la fel de pregătiți în domeniu și care își vor oferi ajutorul și timpul, pentru ca pacientul să aibă parte de o recuperare ușoară. Diferența ar putea fi un plus de intimitate pe care îl ai, fiind vorba de confortul locuinței tale, dar și faptul că nu trebuie să aștepți ore întregi pentru a beneficia de atenție medicală. Rapiditatea trebuie să fie un punct forte în sectorul medical, pentru ca pacientul să primească cât mai repede îngrijirea de care are nevoie.
  • Un al treilea motiv pentru care te-ai putea îndrepta spre acest tip de servicii este reprezentat de confort și eficiență. Poți beneficia de servicii medicale complete chiar acasă, fiind prezent un grad ridicat de confort pentru pacient. În plus, acesta nu va mai sta cu stresul că ar putea fi internat într-un spital, ci ar putea beneficia de tratament adecvat în căminul propriu și, mai mult decât atât, dacă locuiește și cu un membru al familiei, va avea un suport în plus. Într-o unitate spitalicească, de cele mai multe ori, vizitele din partea membrilor familiei se fac destul de greu, pacientul fiind nevoit să stea, în marea parte a timpului, singur.

Serviciile medicale la domiciliu reprezintă, categoric, un avantaj pentru persoanele care se află în imposibilitatea de a ieși din casă sau pentru cele care doresc să scape de stresul de a aștepta foarte mult timp să primească un verdict medical. Chiar dacă personalul medical este la fel de pregătit precum cel dintr-un spital, serviciile medicale la domiciliu sunt îndreptate mai mult spre pacient și oferă un plus de intimitate, iar timpul de așteptare este mai redus.

Sursă foto: Pexels.com.




Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Cum să îți renovezi sufrageria dacă ai un buget limitat

Published

on

By

Găsirea modalităților de a îți actualiza și de a îmbunătăți aspectul actual al unei încăperi fără a pierde banii este mai ușor decât credeai. Renovarea sufrageriei tale nu trebuie să fie costisitoare sau dificilă, mai ales dacă ai un plan dine făcut înainte. În plus, actualizarea spațiului tău poate avea un impact pozitiv asupra vieții tale în general. Un aspect renovat poate oferi o senzație mai deschisă, lucru care te va împinge să socializezi cu prietenii și familia. În plus, un nou aspect proaspăt te va inspira și te va ajuta să fii entuziasmat să petreci din nou timpul în casa ta.

Iată cum să îți renovezi sufrageria dacă ai un buget limitat:

 

Actualizează-ți iluminarea

Iluminatul este unul dintre acele lucruri despre care nu îți dai seama că poate face o diferență enormă până nu dispare. Fie că este vorba de un întrerupător de intensitate în camera de zi, de noi lumini cu halogen sau chiar de un bec mai strălucitor, lumina are puterea să îți lumineze spațiul și să îl facă să se simtă mai deschis. Dacă vrei să îți modifici iluminatul din camera de zi cu un buget redus, alege plafoniere cu led de la Led-Zone.ro, care îți vor oferi o lumină caldă în încăpere, astfel făcând sufrageria să pară mai mare. 

Adăugă o culoare nouă pereților

Când vine vorba de vopsirea pereților, nu trebuie să spargi banii pentru a obține un aspect proaspăt, nou. Câteva culori vibrante sau un model îndrăzneț pot avea un impact uriaș asupra decorului sufrageriei tale. Vopseaua pentru pereți este cea mai ieftină și mai ușoară modalitate de a îți modifica și înfrumuseța spațiul. Deși există multe mărci și opțiuni din care să alegi, majoritatea vopselelor de perete au prețuri similare. Așadar, dacă dorești să îți actualizezi camera de zi cu un buget, ține cont de acest lucru.

Adăugă o temă coerentă decorului tău

Când vine vorba de decorare, este important să păstrezi un decor coerent în livingul tău. Acest lucru te ajută să creezi un spațiu unitar în care toate piesele par să aparțină aceleiași camere. Acest lucru poate fi deosebit de util dacă sufrageria are un amestec mai eclectic de piese. O temă coerentă poate fi la fel de simplă ca păstrarea câtorva piese în camera de zi care sunt legate fie prin faptul că au culori similare, fie prin stilul lor (de exemplu, canapeaua, măsuța de cafea, rafturile de cărți etc.). Acest lucru oferă decorului tău. un aspect consistent, coeziv. De asemenea, poți merge pe calea mai elaborată adăugând elemente la decor care sunt tematice în jurul unei teme mai mari. De exemplu, dacă sufrageria ta este un amestec de piese vintage și piese mai moderne, poți adăuga un obiect decorativ sau două legate de tema mai mare (de exemplu, o vază în stil vintage, un ceas de lemn etc.).

A trăi într-o casă este un privilegiu, așa că este important să profiți la maximum de acel spațiu. Dacă sufrageria are nevoie de un pic de înfrumusețare, există o mulțime de moduri de a face acest lucru cu un buget redus.

 

Sursă foto: unsplash.com

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment10 ore ago

Ce poți sa faci în orașul tău. Idei de distracție garantate

Orașul în care locuiești, indiferent dacă te-ai născut în el sau nu, este casa ta, locul în care te simți...

Eveniment20 de ore ago

TOP 3 motive pentru care să alegi serviciile medicale la domiciliu

Necesitatea unor servicii medicale de calitate la domiciliu a crescut în ultimii ani, multe persoane...

Evenimento zi ago

Cum să îți renovezi sufrageria dacă ai un buget limitat

Găsirea modalităților de a îți actualiza și de a îmbunătăți aspectul actual al unei încăperi fără a pierde banii este...

Eveniment2 zile ago

Cum să împletești armonios codul bunelor maniere cu o viață modernă

Din generație în generație, bărbații au fost considerați domni atunci când reprezintă un simbol al clasei masculine printr-un stil imaculat...

Eveniment2 zile ago

Cum să deschizi un depozit de materiale de construcții la costuri mai mici decât o vacanță de Revelion în România?

Te-ai săturat de ideile clasice de afaceri? Ce rost are să investești sute de mii de euro într-un depozit pentru...

Eveniment3 zile ago

Cum îți protejezi investiția într-un telefon mobil?

Fie că suntem acasă, la birou sau în vacanță, telefoanele mobile ne fac viața mai frumoasă. Producătorii acestor gadgeturi au...

Evenimento săptămână ago

Stirile Olteniei se lansează azi!

La mulți ani Oltenia, la mulți ani România! Azi, de Ziua României, ia naștere proiectul online Știrile Olteniei. Cele mai noi...

Antica Studio Antica Studio
Exclusivo săptămână ago

Masajul – prilej de relaxare și răsfăț

Masajul este o tehnică care a fost folosită de secole pentru a promova relaxarea și starea de bine. Astăzi, masajul...

Evenimento săptămână ago

3 lucruri de care poți avea nevoie în grădina ta și a căror utilitate nu o știai

Dacă ești printre fericiții posesori ai unei case cu curte sau grădină pe care o poți folosi atât pentru activități...

drojdie inactiva drojdie inactiva
Uncategorizedo săptămână ago

Cum imbunatateste drojdia inactiva aluaturile dospite

Drojdia inactiva, cunoscuta ca si drojdie dezactivata sau „nutritional yeast”, nu actioneaza ca si agent de crestere in aluaturile dospite....

Evenimento săptămână ago

Raportul pe care ORICE companie trebuie sa il trimita: risti amenzi uriase daca nu o faci!

Sunt multe obligatii pe care le ai in calitate de persoana juridica, mai ales de ordin birocratic. Insa, atunci cand...

Afacerio săptămână ago

Ritualuri pentru începerea anului școlar

Deschiderea unui nou an școlar este un eveniment așteptat de mulți elevi, chiar dacă acest lucru coincide cu finalizarea vacanței...

Evenimento săptămână ago

Vrei ca animalul tău de companie să aibă o creștere armonioasă? Iată aici câteva sfaturi importante de care trebuie să ții cont pentru câinele tău!

Să îți achiziționezi un câine nu este o decizie foarte simplă. Aceasta îți va schimba viața radical, deoarece în locuința...

ferestre termopan ferestre termopan
Socialo săptămână ago

5 beneficii pentru ferestre termopan cu geam dublu

Gama de ferestre termopan si usile cu geam dublu se diferentiaza de restul datorita faptului ca sunt formate din doua...

Evenimento săptămână ago

Ce metode chirurgicale te pot ajuta să îți mărești și să îți îngrosi penisul?

Faloplastia (sau penoplastia) este o procedură chirurgicală intimă care permite mărirea penisului. Pacienții care doresc îngroșarea sau prelungirea penisului au...

Haine sport Haine sport
Social2 săptămâni ago

Haine sport pentru sezonul rece

Îți place la nebunie să faci sport, și mai ales, să faci sport în natură? Nu ştii ce haine sport...

Știrile Săptămânii