Florin Bădiţă este unul dintre cei mai cunoscuţi protestatari, fiind direct implicat în organizarea mişcării #rezist. Alături de el şi o figură feminină, nelipsită din stradă, ori de câte ori se iveşte câte un moment care să implice Justiţia, cum este şi acum cazul. Este vorba despre Angi Șerban.
Realizatorul B1 Tv, Radu Buzăianu se întreba retoric pe facebook acum ceva vreme, oare unde lucrează aceasta, ţinând cont că a devenit de câţiva ani buni protestatară de serviciu. ”Pe fata aceasta o cheama Angi Serban. Are lejer spre 30 de ani. De cateva ori, in niste incidente, am luat-o in serios la televizor, prin telefon, fiind protagonista. Dupa vreo 2, 3 dati chiar am intrebat-o daca nu are si un serviciu, parand protestatara de meserie. Iertati-ma daca eu nu cred ca exista asa ceva, o tanara, fara job, deci suficient de dezinteresata de viata ei profesionala, dar absolut prinsa de treburile si mersul tarii. Oamenii acestia s-au pus in fata miscarii Rezist. De aici cred ca s-a demobilizat acea adunare misto, de oameni cu treaba, cu job, nemultumiti de ce fac astia din impozitele lor”.
Angi Șerban i-a dat imediat replica vorbind despre ea la persoana a treia: ”Fata asta e director de vânzări la o companie mică. Și ca formare profesionala este jurist. Ia spune, cum te simiţi când vorbeşti în necunostinta de cauza folosind retorica infractorilor de la putere? Tu ce faci pentru tara ta? Pe langa, fac voluntariat şi am şi plante de apartament şi iubit. Aia e! Unii nu merg sa se pastileze la festivaluri, vor sa schimbe lumea în care trăiesc. Mă autofinanţez, la fel şi acţiunile mele sunt finanţate tot de mine, dar când tu nu ai ridica un muşchi pentru altul e normal sa crezi ca unul cu principii e plătit, pus sau fara rost. Sper ca avem şanse sa ne facem bine! Sper!”.
Radu Buzăianu a adăugat: ”Am inteles. Privesc cu invidie la timpul pe care-l ai liber sesizand ca esti in centrul tuturor incidentelor produse de protestatari, incidente care in mare, pe multi dintre prietenii mei i-au facut sa nu mai vina. Angi Serban, dar de ce nu poti sa ma elucidezi si cu numele companie pentru care lucrezi si care plateste impozite pentru tine. Uite, eu pentru tara mea nu vreau sa fie stricat un protest facut de oameni civilizati, angajati in companii multinationale, de niste aparitii nejustificabile ale unor producatori de incidente menite sa-i ajute pe cei impotriva carora se protesteaza sa para victime. Cam asta, in rest emotionant discurs cu tine care te lupti pentru tara”.