Connect with us

Eveniment

Pensiile URIAȘE ale “SPECIALILOR”! Cine sunt și câți bani le intră în buzunar LUNAR! Explicațiile Guvernului | IasiAZI.ro

Published

on

Gheorghe Bălăşoiu este fost procuror şi fost comandat de penitenciar. El s-a pensionat în anul 2005 şi astăzi încasează LUNAR 56.800 lei brut, adică aproximativ 12.000 de euro. Din această sumă,  53.200 de lei este suportată de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de orice salariat sau firmă. Dacă s-ar ţine cont de contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale, atunci el ar avea dreptul la  doar 3.600 lei pe lună brut. Dar legile votate de Parlament îi dau cu peste 11.000 de euro în plus, bani plătiţi din contribuţiile altor categorii sociale.

De ce s-a ajuns la aceste anomalii? De ce Gheorghe Bălăşoiu, fost magistrat este mai special decât Alexandru Oproiu, medic de renume mondial?

Am întrebat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, condus de Lia Olguţa Vasilescu şi astfel am afat şi că cele mai mari pensii din România nu le încasează membrii corpului diplomatic, nici măcar personalul aeronautic sau navigant, ci PROCURORII şi JUDECĂTORII. De ce? Iată explicaţiile mai jos.

Câte categorii de pensii speciale există astăzi în România?

Ceea ce dvs. denumiti „pensii speciale” reprezintă pensii de serviciu, neintegrate sistemului public de pensii şi care sunt reglementate prin legi speciale, iniţiate de Parlamentul României şi nu de MMJS; aceste categorii de pensii sunt gestionate de casele sectoriale de pensii ale ministerelor şi/sau instituţiilor de resort (de ex. Casa de Pensii a MAI, cea a MApN, SRI).

Precizăm totuşi că, există şi pensii de serviciu reglementate prin legi speciale, precum cele ale membrilor Corpului diplomatic şi consular, funcţionarilor publici parlamentari, personalului aeronautic civil, procurorilor şi judecătorilor, personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor şi beneficiarilor Curţii de Conturi sunt gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

Precizăm că legile cu caracter special în temeiul cărora se stabilesc pensiile de serviciu sunt:


 

  •  Legea nr.216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României;
  • Legea nr.215/2015  pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;
  • Legea nr.83/2015 pentru completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
  • Lege nr.303/2004 – privind statutul procurorilor şi judecătorilor;
  • Legea nr.130/2015 pentru completarea Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor;
  • Legea nr.7/2016 si Decizia CCR 297/2012 – pensiile de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi

Cât plătim pentru PENSII SPECIALE

9%  Pensiile reglementate în baza unor legi speciale şi care sunt suportate din bugetul CNPP reprezintă 9% din suma achitată de către această instituţie. Pentru anul 2018, din totalul prestaţiilor suportate din bugetul de stat (pensiile de serviciu a căror stabilire şi plată se face prin casele teritoriale de pensii – CNPP), valoarea estimată a pensiilor de serviciu este de aproximativ 9%.

Câţi bani de la bugetul de stat se duc pe PENSII

Facem menţiunea că plata pensiilor de serviciu se realizează atât din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), cât şi din Bugetul de Stat (BS), astfel: pentru partea din pensie aferentă sistemului public de pensii (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, iar diferenţa dintre pensia de serviciu şi pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de Stat.

Informaţiile nu cuprind sistemele neintegrate sistemului public de pensii: sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege, sistemul de pensii al avocaţilor, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Apărării Naţionale, respectiv a Serviciului Român de Informaţii.

În luna ianuarie 2018 valoarea pensiilor de serviciu achitate din bugetul de stat a fost de 67.815.000 lei şi în luna iunie 2018 aceasta a fost de 83.906.000 lei.

 

IasiAZI.ro

Facebook Comments
Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Bucuria verde cu #focustogreenecolife in 2021

Published

on

By

Focus to green eco life, eveniment sustinut de Aqua Carpatica, te-a invitat si pe parcursul anului 2021 la actiuni constiente si intentionate legate de natura, pentru a ingriji partea vie si verde a planetei. Fie ca a fost vorba de oameni, de natura sau de animale, cu totii, impreuna, ne putem uni pentru a ne purta de grija reciproc si a avea o viata mai buna, sub sigla #focustogreenecolife.
Cerceteaza si tu viata vazuta prin prisma elementelor ce creeaza ecosistemul viu care ne inconjoara. Fa o actiune intentionata, voluntara, prin care sa aduci o schimbare pozitiva in mediul in care traiesti.
Afla cat de importanta este apa, ca resursa vitala pentru viata noastra si pentru pamant.

Poti accesa articolele despre evenimentele #focustogreenecolife si informatii legate de ape si viata verde a planetei, pe blogul proiectului https://focustogreenecolife.wordpress.com/
Desi actiunile noastre constiente pot fi modeste, acestea sunt menite sa transmita un mesaj.
Ne dorim ca si tu sa fii mereu informat, astfel incat sa devii constient de importanta atitudinii personale fata de mediul inconjurator, care sustine viata pe Pamant.
Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, sustinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), in parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC Serenaris Investment SRL

Published

on

By

comunicat de presa

20.01.2022

Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC Serenaris Investment SRL

SC Serenaris Investment SRL anunta finalizarea proiectului cu nr RUE 12729 în-scris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Proiectul s-a derulat începând cu data semnării contractului de finanțare cu Mi-nisterul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE , respectiv 30.07.2021.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea SC Serenaris Investment SRL
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului este de 487.336,83 lei (valoarea totala) din care: 423.771,15 lei grant si 63.565,68 lei cofinanțare.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

SERENARIS INVESTMENT SRL

Persoană de contact:
Cornelia-Serena Pasca,
0725352463
pasca_cornelia@yahoo.com

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

Published

on

By

comunicat de presa

 

18.01.2022

Anunț de finalizare a implementării proiectului societății  SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL anunță finalizarea proiectului cu nr RUE 10126 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul s-a derulat începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 02.08.2021.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minimum 6 luni,

-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului este de 834813.75 lei (valoarea totala) din care: 725925 lei grant si 108888.75 lei cofinanțare.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

Persoană de contact:

Bodea Nicoleta-Ines

ipbpolus@yahoo.com

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment2 zile ago

Bucuria verde cu #focustogreenecolife in 2021

Focus to green eco life, eveniment sustinut de Aqua Carpatica, te-a invitat si pe parcursul anului 2021 la actiuni constiente...

Eveniment2 zile ago

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC Serenaris Investment SRL

20.01.2022 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC Serenaris Investment SRL SC Serenaris Investment SRL anunta finalizarea proiectului cu...

Social2 zile ago

Motofierastraie Rotakt cu carburator Walbro

Motofierăstraiele moderne sunt adaptate pentru a se potrivi fiecărui utilizator şi a condițiilor de lucru specifice. Înainte de a cumpăra...

Social3 zile ago

Ce beneficii obtii la inlocuirea ferestrelor vechi

Ferestrele vechi din lemn care v-au servit multi ani ar trebui totusi inlocuite cu altele noi din PVC din mai...

Eveniment4 zile ago

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

  18.01.2022 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății  SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL anunță...

Eveniment4 zile ago

Plexiglas – cum îți va ușura munca de zi cu zi?

O poziție organizată corespunzător la locul de muncă, este una dintre bazele muncii eficiente. Această regulă se aplică practic oricărei activități,...

Afaceri4 zile ago

Plexiglas pentru perete pentru casă și local

Cum să reîmprospătezi rapid interiorul Sticla acrilică, sau așa-numitul plexiglas, este un material cu multe avantaje. Datorită faptului că este netoxic,...

Afaceri5 zile ago

Plexiglas – cum îți va ușura munca de zi cu zi?

O poziție organizată corespunzător la locul de muncă, este una dintre bazele muncii eficiente. Această regulă se aplică practic oricărei activități,...

Afaceri5 zile ago

Ce abilități ai nevoie pentru a fi bucătar?

Ce abilități ai nevoie pentru a fi bucătar? Alegerea de a începe o carieră ca bucătar este ceva ce oricine...

Eveniment6 zile ago

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, s-a infectat cu noua tulpină de coronavirus

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunțat joi, 13 ianuarie, că a fost confirmat cu COVID-19. Ministrul este vaccinat cu două...

Eveniment6 zile ago

Care este importanța unei uniforme de bucătar în ospitalitate?

Multe locuri de muncă aleg să adopte o uniformă de personal, inclusiv retail, asistență medicală și medii de producție. Chiar...

Cultură6 zile ago

Care este importanța unei uniforme de bucătar în ospitalitate?

Multe locuri de muncă aleg să adopte o uniformă de personal, inclusiv retail, asistență medicală și medii de producție. Chiar...

Afacerio săptămână ago

Ce poartă bucătarul șef în husa sa de tip roll ?

Ce poartă bucătarul șef în husa sa de tip roll ? Având un set de cuțite pe care le cunoașteți...

Evenimento săptămână ago

Izolarea termică a ferestrelor – o modalitate de a reduce facturile

În multe cazuri, izolarea întregii clădiri este fie imposibilă, fie foarte costisitoare. Dacă ai un apartament într-un bloc, de obicei nu...

Afacerio săptămână ago

Izolarea termică a ferestrelor – o modalitate de a reduce facturile

În multe cazuri, izolarea întregii clădiri este fie imposibilă, fie foarte costisitoare. Dacă ai un apartament într-un bloc, de obicei nu...

Administrație localăo săptămână ago

Evoluția șorțurilor de-a lungul istoriei

Evoluția șorțurilor de-a lungul istoriei Obiceiul de a purta un șorț a fost împrumutat de la est și de la...

Știrile Săptămânii