Connect with us

Eveniment

EXCLUSIV! Alertă la PSD! Se pregătesc două plecări bombă din partid! Cine ar urma să-i ia locul lui Liviu Dragnea la președinția PSD! NEGOCIERI intense | IasiAZI.ro

Published

on

Zilele acestea se poartă negocieri intense pe toate palierele. Paul Stănescu, aflat până nu demult de partea lui Dragnea, pare să fie cu un picior în tabăra contestatarilor preşedintelui PSD şi asta pentru că nu este de acord cu modul în care este obligat să împartă fondurile din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, au confirmat surse guvernamentale pentru CAPITAL.RO. Discuţiile dintre cei doi lideri au fost de fiecare dată dure, iar baronul de Olt le-a spus mai multor deputaţi şi senatori că este într-adevăr foarte supărat şi că „aşa nu se mai poate”.

Mihai Tudose şi Marcel Ciolacu joacă mult mai prudent în acest război intern. După ce s-a trezit demis şi cu orgoliul făcut franjuri, fostul premier are şi el pregătite mai multe „nucleare” pentru Liviu Dragnea, dar ar aştepta momentul propice pentru a le lansa, potrivit unor surse din anturajul acestuia.

Niculae Bădălău şi-ar fi adunat şi el un grup consistent în jurul său şi este pregătit să sprijine o demitere a lui Liviu Dragnea cât mai repede posibil. Pretextul acestuia ar fi că actualul preşedinte trage partidul în jos.

În cadrul acestor negocieri intense, potrivit unor surse prezente la discuţii, s-ar fi luat în calcul revenirea lui Victor Ponta la preşedinţia PSD. Trebuie remarcat şi faptul că actualul preşedinte al Pro România nu a atacat niciodată PSD, ci doar pe Liviu Dragnea. Aşdar mereu şi-a lăsat o portiţă deschisă şi nu ar spune nu unei fuziuni.

Ruptura de la PSD Botoşani fragilizează şi mai mult actualul Guvern şi implicit pe Liviu Dragnea. În acest moment, la următoarea moţiune depusă, executivul Dăncilă ar deveni istorie, aşa că pe acest lucru se va marşa foarte mult. Cu un Liviu Dragnea slăbit sunt mari şanse ca şi actualii susţinători din Guvern să părăsească frontul, mai ales în contextul promisiunii că-şi vor păstra funcţiile şi în viitor.

Deputatul Manuela Huncă de la PSD Botoşani şi-a anunţat deja demisia din partid printr-o postare pe facebook. Aceasta a trecut la independenţi. Acelaşi drum îl vor urma alţi doi parlamentari PSD, Răzvan Rotaru şi Tamara Ciofu, potrivit unor surse. Cei trei sunt susţinători ai lui Costică Macaleţi, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani care se luptă pentru preşedinţia filialei cu senatoarea Doina Federovici, în prezent intermar în fruntea organizaţiei judeţene.

IasiAZI.ro

Facebook Comments

Eveniment

Pikito, un concept omnichannel de creștere vânzări și clienți pentru magazinele online mici și medii, acum în România

Published

on

By

Pikito, proiectul care reunește cumpărăturile online și cele offline prin intermediul unor spații comerciale fizice comune, este acum operațional în România. Compania cehă a făcut inaugurarea locației din Lemon Retail Park, București.

Ce este Pikito

Pikito simplifică procesul prin care magazinele online pot obține facilitățile magazinelor fizice, punându-le la dispoziție, în mod accesibil, un spațiu unde își pot vinde produsele. Acest loc este împărțit cu alți retaileri de pe piață, care nu intră însă în sfera concurenților direcți.

Printre principalele avantaje oferite de Pikito e-tailerilor parteneri se numără:

  • Notorietate și încredere crescute, datorate magazinului fizic local
  • Un spațiu care funcționează ca un showroom al celor mai bine vândute articole
  • Customer service de primă clasă, prin personal instruit și asistență profesională pentru clienți în magazin
  • Rată de conversie mai mare, creștere rapidă a vânzărilor în magazin
  • Puncte de ridicare și returnare ale produselor în magazin
  • Investiții financiare zero în magazinul fizic, doar o taxă lunară fixă pentru servicii complete (acoperită cu ușurință prin economisirea resurselor dedicate costurilor poștale, retururilor și reclamațiilor)
  • Un nou canal de marketing (metode de comunicare BTL cu publicul vizat)
  • Promovare omnichannel (vouchere în magazin, stimulente pentru cumpărare, vânzare POS)

Retailul tradițional întâmpină obstacole uriașe pentru a ajunge în medii precum centre sau parcuri de vânzare, însă Pikito reprezintă o soluție când vine vorba despre deschiderea magazinului propriu într-o locație cu potențial. Pikito oferă tehnologie de ultimă generație într-un singur loc – puncte de preluare, client service performant – personalul Pikito este instructat de e-shop-uri și branduri, alături de spații publicitare dedicate, cu un design modern și informații relevante despre acel comerciant.

Primul astfel de magazin comun a fost deschis la Praga, în august 2022, având un trafic lunar în creștere semnificativă. Mai precis, în doar 6 luni, datorită sortimentațiilor și segmentelor diverse de cumpărători din magazin, rata de conversie a achizițiilor din spațiul Pikito se situa între 5-10%. Mai mult decât atât, în prezent, toate unitățile Pikito sunt complet ocupate în Cehia și Slovacia.

Marcel Vargaestok, proprietarul Pikito, punctează: „România este o piață cheie pentru magazinele virtuale care se extind în Europa Centrală și de Est, unde potențialul este dat nu doar de dimensiune, ci și de concurența relativ mică. Localizarea este, de asemenea, importantă pentru succesul pe piața din România, prin adrese locale, numere de telefon sau asistență pentru clienți. În mod ideal, e-shop-ul ar trebui să aibă și o formă de prezență concretă în țară – conform sondajelor, până la 40% dintre utilizatorii online din România nu au încredere într-un magazin virtual dacă nu există concomitent și un magazin fizic sau o sucursală. Așadar, Pikito oferă servicii transfrontaliere prin spații comerciale fizice, pentru a stimula încrederea și creșterea conversiilor pe piețele Europei Centrale și de Est. În plus, simplifică deschiderea unui magazin în câteva săptămâni, fără investiții sau procese legislative dificile, oferind un avantaj pe piață”.

În urma lansării în România, fondatorii Pikito au deschis un magazin în Bratislava (și acesta ocupat total la momentul actual), în Slovacia, dar au în plan și alte potențiale lansări în Europa Centrală și de Sud-Est.

Pikito, soluția omnichannel accesibilă pentru e-taileri

Pikito este o reală oportunitate pentru afacerile desfășurate actualmente exclusiv online, mai ales din punct de vedere financiar. Esența este reprezentată de împărțirea costurilor între e-shop-urile neconcurente. O unitate de vânzare între 500-1.000 m2 poate conține până la 12 magazine. Acestea ar avea fundal comun, zonă de serviciu, cabine de probă și, mai ales, personal bine pregătit. Prin Pikito se poate ajunge la clienți din locații în care nu ar fi profitabilă deschiderea unui magazin fizic pe cont propriu.

În plus, oferă un suport sporit vânzătorilor online, care de multe ori nu sunt familiarizați cu retailul offline, mai ales având în vedere că există multe decizii ce ar putea afecta buna funcționare a magazinului.

Pikito în România

Spațiul comercial comun din România poate găzdui până la 14 e-taileri; în prezent, s-au încheiat deja colaborări cu retaileri precum Made In Japan, Kulina, Nedeto, Parfimo – iar altele sunt în curs de realizare.

Datele interne ale Pikito arată că până la 40% dintre clienți aleg să li se livreze comenzile în magazin, în cazul în care acel magazin este situat într-o zonă din proximitatea lor – iar fondatorii pariază pe cifre similare în ceea ce privește piața locală.

În România, Pikito își propune să devină soluția de bază, în special pentru magazinele online medii și mari care doresc să valorifice experiența fizică, fără implicații financiare extreme. Pentru astfel de e-taileri, un spațiu comercial comun este cea mai bună soluție din punctul de vedere al profitabilității. În acest fel, fiecare dintre magazinele partenere va obține un outlet sau un showroom modern și de înaltă calitate, la costuri accesibile.

Agatinsvet.cz, cel mai mare vânzător de jucării creative din Cehia și partener Pikito afirmă: „Știm de câtă muncă este nevoie pentru a deschide și a conduce un magazin. Prin urmare, apreciem foarte mult atunci când un partener preia aceste griji pe umerii lui și ne permite să ne prezentăm produsele într-un mediu plăcut, profesionist și să oferim clienților un alt punct de vânzare. Apreciem selecția variată de e-shop-uri care nu concurează între ele, ci dimpotrivă, se completează bine prin ofertele lor în spațiul Pikito. În plus, le aseamănă o trăsătură importantă: sunt magazine online dinamice, care lucrează unele pentru altele, iar cross-selling-ul reciproc are sens pentru noi toți.
Și să nu uităm un alt fapt important: magazinele fizice constituie locul în care se fructifică relația cu clientul. Reprezintă o sursă de informare extrem de valoroasă cu privire la consumatori: ce preferințe și obiceiuri de achiziție au, care sunt nevoile sau așteptările lor și așa mai departe”.

Despre Pikito

Pikito este un proiect care are la bază un concept unic în Europa, ce presupune ca e-shop-urile să-și deschidă în mod facil un magazin fizic, prin împărțirea spațiului comercial cu alte e-shop-uri de succes de pe piață, care nu intră însă în sfera concurențială. Investițiile financiare sunt minime și iau forma unei taxe lunare pentru servicii complete oferite.

Pikito este deținut de Kulina Group, companie specializată în comercializarea produselor pentru casă și lifestyle. Kulina Group a fost înființat în 2009, este activ în 5 țări europene (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România), are o valoare de piață de ~15 miliarde EUR, reunește 70 de branduri, peste 8.000 de produse și a avut 80.000 de clienți unici din 2020.

Antonín Štětina este CEO al Pikito, avându-i alături pe Vladimír Komár (investitor cu experiență, CEO și proprietar al brandului ceh de cosmetice Dermacol, care operează în Europa și în peste 60 de țări din întreaga lume) și pe Marcel Vargaeštók (coproprietar al Kulina Group, care operează în Europa Centrală și de Est) din postura de investitori.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Sfaturi utile in gasirea unui camin de batrani pentru o persoana apropiata

Published

on

By

Gasirea unui azil de batrani adecvat pentru o persoana in varsta poate fi o sarcina demoralizanta. Trebuie sa tinem minte ca un azil de batrani nu este doar un loc de sedere, ci un mediu care poate imbunatati calitatea vietii unei persoane in varsta. Exista cativa factori cheie de luat in considerare in selectia unui azil de batrani, astfel incat sa se asigure indeplinirea nevoilor persoanei in varsta si confortul acesteia in noua locuinta.

Atunci cand alegem un azil de batrani pentru o persoana in varsta, trebuie sa ne gandim la tipul de ingrijire oferit. Exista diferite niveluri de ingrijire disponibile, de la asistenta de baza in activitatile zilnice pana la ingrijire specializata pentru cei cu afectiuni medicale grave. Totodata, este important sa evaluam mediul oferit de azilul de batrani. O atmosfera care seamana cu cea de acasa este preferabila in fata uneia clinice, deoarece ajuta la adaptarea la noua locuinta.

De asemenea, trebuie sa tinem cont de locatia azilului de batrani. Multi seniori prefera sa ramana aproape de familiile lor, asa ca, in masura posibilitatilor, trebuie sa gasim un azil de batrani situat la o distanta rezonabila fata de cei dragi. In plus, trebuie sa cautam aziluri situate in cartiere sigure si linistite.

Alegerea potrivita a unui azil de batrani pentru o persoana in varsta este esentiala pentru bunastarea si fericirea acesteia. Un azil de batrani bun, cum este cel prezentat pe site-ul celor de la caminul de batrani „Acasa”, ofera un mediu confortabil si sigur pentru persoanele in varsta, precum si acces la ingrijire batrani medicala de calitate. De asemenea, este important sa gasim un azil care sa ofere o varietate de activitati si oportunitati sociale, deoarece acest lucru contribuie la mentinerea activitatii si implicarii persoanelor in varsta.

Un azil de batrani potrivit poate ajuta seniorii sa-si pastreze independenta si demnitatea. Un azil bun ofera sprijinul si ingrijirea necesare, permitandu-le in acelasi timp sa ramana cat mai independenti posibil. De asemenea, azilul potrivit poate oferi un sentiment de apartenenta si comunitate, ajutandu-i sa se simta conectati cu cei dragi si cu lumea exterioara.

In timp ce cercetam azilurile de batrani, trebuie sa ne asiguram ca intrebam despre taxele asociate cu azilul. Diferite aziluri au structuri de preturi variate, asa ca este important sa intelegem costurile inainte de a face o selectie. De asemenea, trebuie sa solicitam informatii cu privire la alte taxe care pot fi asociate cu azilul, cum ar fi cele pentru mese, spalatorie sau transport.

La fel de important este sa intelegem costurile asociate cu azilul pentru o persoana in varsta. Costurile unui azil de batrani pot varia considerabil, in functie de nivelul de ingrijire oferit si de serviciile incluse. In general, costurile unui azil de batrani pot include cazarea si masa, precum si ingrijirea medicala si alte servicii.

Trebuie sa avem in vedere ca, de obicei, azilurile de batrani nu sunt acoperite de asigurarile medicale. Cu toate acestea, unele state pot oferi programe care ajuta persoanele in varsta sa suporte costurile unui azil de batrani. De asemenea, unele aziluri de batrani ofera reduceri pentru veterani sau pentru cei cu afectiuni medicale cronice.

Este crucial sa gasim un azil care sa satisfaca nevoile si preferintele seniorilor. Cel mai bun mod de a realiza acest lucru este sa discutam cu persoana in varsta si familia acesteia pentru a intelege ce isi doresc de la un azil de batrani.

Cand o persoana in varsta se muta intr-un azil de batrani, trebuie sa ne asiguram ca se simte cat mai confortabil posibil. Iata cateva sfaturi pentru a ajuta o persoana in varsta sa se simta mai acasa in noua lor resedinta:

  1. Petreceti timp pentru a cunoaste personalul si rezidentii. Faceti cunostinta cu vecinii noi ai persoanei in varsta si asigurati-va ca petreceti timp cu ei pentru a-i ajuta sa se simta mai confortabil.
  2. Aduceti obiecte de acasa care sa contribuie la confortul persoanei in varsta. Acestea pot fi fotografii, mobilier sau alte obiecte care sa le aminteasca de vechea lor casa.
  3. Stabiliti o rutina. Crearea unei rutine zilnice care sa includa activitati, mese si timp de socializare poate ajuta persoana in varsta sa se simta mai familiarizata cu noul mediu.
  4. Incurajati persoana in varsta sa ramana activa. Participarea la activitati poate ajuta persoana in varsta sa ramana implicata si

sa-si faca noi prieteni.

  1. Vizitati in mod regulat. Vizitele pot ajuta persoana in varsta sa se simta mai conectata cu cei dragi si sa se adapteze mai usor la noua lor casa.

Alegerea unui azil de batrani potrivit pentru o persoana in varsta poate fi o decizie dificila. Trebuie sa luam in considerare tipul de ingrijire oferit, precum si locatia si costul azilului. De asemenea, este esential sa ne asiguram ca azilul ofera un mediu confortabil si sigur, precum si o gama diversa de activitati si oportunitati sociale. In cele din urma, trebuie sa punem intrebari si sa vizitam personal azilul pentru a ne asigura ca este adecvat pentru persoana in varsta.

Prin urmare, daca aveti o persoana in varsta in viata dumneavoastra, asigurati-va ca efectuati cercetari pentru a gasi azilul de batrani perfect pentru ea. Cu un azil potrivit, persoanele in varsta pot trai o viata confortabila si implinita, inconjurate de ingrijirea si sprijinul de care au nevoie.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Al treilea dialog LIVE între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare!

Published

on

By

unnamed (8)

Astăzi, începând cu ora 16.00 va avea loc al treilea dialog live între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare

 unnamed (5)
Nela PetrișorConciliator, avocat, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție

 

 unnamed (6)
Septimiu StoicaConciliator, avocat, Președinte al Bursei de Mărfuri București

Completarea cererii | VIDEO

Cum se negociază cu banca | VIDEO

Conversia creditelor în CHF | VIDEO

Eliminarea comisioanelor | VIDEO

Ne poți lăsa întrebările tale pentru conciliatori în secțiunea de comentarii, pe pagina evenimentului

PAGINA EVENIMENTULUI 

Poți adresa întrebările și în direct, pe canalele de difuzare ale LIVE-ului

Completează și tu o cerere de negociere cu banca sau IFN-ul direct pe site-ul nostru

COMPLETEAZA O CERERE

Pentru orice decizie financiară pe care vrei să o iei este recomandat să te documentezi bine înainte.

Îți dăm și noi o mână de ajutor și te invităm să vizitezi secțiunea de educație financiară a site-ului nostru

CITESTE AICI

unnamed (7)

Până data viitoare, te așteptăm pe canalele noastre de social media unde vei găsi informații foarte interesante și utile!

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment3 zile ago

Pikito, un concept omnichannel de creștere vânzări și clienți pentru magazinele online mici și medii, acum în România

Pikito, proiectul care reunește cumpărăturile online și cele offline prin intermediul unor spații comerciale fizice comune, este acum operațional în...

plan de călătorie plan de călătorie
Turism3 zile ago

Ghidul călătorului: cum să îți faci un plan de călătorie perfect?

Călătoriile sunt o modalitate excelentă de a experimenta lucruri noi, de a cunoaște oameni noi și de a crea amintiri...

Afaceri3 zile ago

Pikito, un concept omnichannel de creștere vânzări și clienți pentru magazinele online mici și medii, acum în România

Pikito, proiectul care reunește cumpărăturile online și cele offline prin intermediul unor spații comerciale fizice comune, este acum operațional în...

Eveniment3 zile ago

Sfaturi utile in gasirea unui camin de batrani pentru o persoana apropiata

Gasirea unui azil de batrani adecvat pentru o persoana in varsta poate fi o sarcina demoralizanta. Trebuie sa tinem minte...

ușile de exterior ușile de exterior
Social4 zile ago

Termopanul: Soluție sigură și eficientă pentru ușile de exterior

Ușile de exterior joacă un rol cheie în ceea ce privește protejarea locuinței. Acestea sunt expuse în mod constant la...

Eveniment4 zile ago

Al treilea dialog LIVE între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare!

Astăzi, începând cu ora 16.00 va avea loc al treilea dialog live între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare   Nela...

pret parcare Otopeni pret parcare Otopeni
Turism4 zile ago

Afla tot ce trebuie sa stii despre pretul unei parcari Otopeni!

Te-ai intrebat vreodata de ce uneori pretul unei parcari Otopeni private poate fi apropiat de cel al parcarii aeroportului? Exista...

Afaceri4 zile ago

Numarul de companii care prefera dezvoltarea prin sistemul de franciza, crestere spectaculoasa

Franchwise, lider pe piața de consultanță în domeniul francizelor în România și în CEE, a realizat o analiză internă conform...

Eveniment4 zile ago

Raluca Andreica, Creative Director Mccann PR: ”Păduri cu arbori seculari s-au mai văzut. Dar păduri care spun povești nu s-au mai auzit. Până azi. „Pădurea Poveștilor Nemuritoare” – o campanie care poate duce povestea vieții tale mai departe

Agenția McCann PR alături de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Nucșoara au lansat campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” – un proiect...

Eveniment5 zile ago

B2B Academy oferă un nou tip de serviciu în industria de marketing: Fractional AI CMO

București, 23 May 2023 – B2B Academy, divizia de coaching a NNC Services, anunță lansarea serviciului său Fractional AI CMO. Cu...

Cultură5 zile ago

Descopera magia fotografiei cu Lights and Tales

Esti in căutarea unui fotograf de nuntă care să surprindă povestea ta de dragoste sub forma unei viziuni unice? Lights...

Eveniment5 zile ago

Al treilea dialog LIVE între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare!

Astăzi, începând cu ora 16.00 va avea loc al treilea dialog live între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare Cu cine...

Eveniment6 zile ago

Care este destinaţia huselor de telefoane?

  Husele de telefoane sunt accesorii concepute pentru a proteja și îngriji dispozitivele mobile, cum ar fi telefoanele inteligente. Ele...

Eveniment7 zile ago

CabineteStomatologice.Net – Alegerea inteligentă pentru pacienții exigenți

Descoperiți cele mai bune cabinete stomatologice cu ajutorul platformei CabineteStomatologice.Net Pentru pacienții care doresc să găsească cele mai bune cabinete...

Evenimento săptămână ago

Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC CONDRAX SRL

18.05.2023 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC CONDRAX SRL SC CONDRAX SRL anunță finalizarea proiectul cu titlul ”Granturi...

Uncategorizedo săptămână ago

Imagini cu pisici, documente și emisii de CO2 – cum afectează stocarea datelor planeta?

Adoptarea unui stil de viață prietenos cu mediul devine din ce în ce mai frecventă. Dar te-ai întrebat vreodată cât...

Știrile Săptămânii