Eveniment
Cum să-ți ajuți copilul să devină IT-ist | IasiAZI.ro

Bianca Lewis, în vârstă de 11 ani, are, ca orice copil, multe hobby-uri. Îi plac păpuşile Barbie, îi place să cânte, să danseze şi…să spargă infrastructura IT a celei mai mari democraţii din lume. „Vreau să încerc să schimb numărul de voturi pentru Donald Trump. Vreau să-i dau mai puţine voturi sau să-i şterg din cele pe care le are,” spune Bianca pentru reporterul BBC. Din fericire, Bianca atacă o replică a platformei de vot din Statele Unite în cadrul unui concurs organizat de un ONG care promovează hacking-ul bun.
Poveste Biancăi din Statele Unite pare să se repete şi în România, de data asta chiar mai serios. Pe data de 14 august, Procurorii DIICOT Ploieşti au anunţat că au identificat doi tineri cu vârste sub 18 ani care ar fi spart mai multe site-uri, printre care şi site-ul partidului lui Liviu Dragnea. Conform procurorilor, există suspiciunea că tinerii, folosind programe informatice specializate, au accesat ilegal mai multe web-site-uri aparţinând unor entităţi de drept public şi drept privat din România şi străinătate, au alterat conţinutul şi restricţionat accesul pentru utilizatori.
IT-ul nu înseamnă însă doar hacking, ba dimpotrivă, înseamnă în primul rând dezvoltare şi progres. Trecând peste scopul distructiv şi caracterul penal al activităţii de hacking, cele două cazuri prezentate mai sus au un lucru în comun: ambele sunt despre copii la vârste foarte fragede care ajung genii într-ale IT-ului. Pentru ca un copil să ajungă să stăpânească acest domeniu, cel mai sigur drum este acela de a-l cultiva de la cele mai mici vârste.
Dincolo de talent, IT-ul ca orice ştiinţă, se învaţă, iar pentru ca un viitor adult să ajungă un IT-ist care să ştie foarte bine domeniul trebuie să-l înveţe de mic. Tocmai din acest motiv, au apărut foarte multe programe şi ateliere de programare pentru copii, pornind de la vârsta de 7-8 ani.
În România, cursurile de IT pentru copii sunt abia la început. Mai bine dezvoltate pentru copii de peste 14 ani, ele au început să fie destinate totuşi şi celor mai mici, ajungând chiar la nivelul de 6-7 ani.
Veţi întreba ce programare poate să înveţe un copil de 7 sau chiar 6 ani? Ei bine, nu va începe din prima cu limbaje de programare, dar la nivelul acesta de vârstă, va avea activităţi distractive care să-i introducă în lumea IT-ului. Pentru cei mici, cursurile de IT se fac de obicei, într-un ritm de o oră pe săptămână, urmând ca pe măsură ce creşte, frecvenţa şi gradul de dificultate să crească. Fie că este vorba de grafică pe calculator sau chiar de programare, cursurile de IT pentru copii le stimulează acestora pasiunea pentru IT şi le dezvoltă abilităţi creative şi de gândire pe care niciun alt tip de curs nu ar putea să o facă. Mai mult, le deschide celor mici orizontul unui domeniu de viitor, bine plătit şi cu perspective de avansare.
Investiţia
IasiAZI.ro