Eveniment
Ce se întâmplă cu una dintre cele mai importante bănci | IasiAZI.ro

Decizia a fost luată, după ce gigantul bancar a fost preluat de fondul de investiţii J.C. Flowers şi BERD. Este vorba despre Piraeus Bank România, una dintre băncile importante de pe piaţă, care oferă servicii financiare pentru mai mult de 300.000 de clienţi, printr-o reţea de 100 de sucursale şi agenţii, cu peste 1.200 de angajaţi.
Potrivit profit.ro, noul nume ales de reprezentanţi va fi First Bank, dar încă nu este bătut în cuie. Oficialii au declarat pentru sursa citată că se află într-un proces de adoptare a unei noi identităţi de brand.
„La acest moment sunt analizate mai multe opţiuni, fără a exista însă o decizie asupra brandului sub care va opera în viitor Piraeus Bank România. Procesul de rebranding este un pas firesc după ce, pe 28 iunie 2018, banca a fost achiziţionată de către JCF IV Tiger Holdings S.àr.l. entitate aparţinând grupului J.C. Flowers & Co”, scrie Profit.ro.
Noii proprietari ar avea de ales între First Bank, A Bank, bank of us, First American Bank, Bank of Today, JC Bank şi New Day Bank.
IasiAZI.ro