Liviu Dragnea confiscă referendumul pentru familie! Haideţi să nu mergem la vot! Acest mesaj poate fi regăsit destul de des în ultima vreme. Și pentru că este asumat şi unii oameni pe care-i apreciez, voi analiza implicaţiile absenteismului.
Referendumul de modificare a Constituţiei în sensul în care „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, o precizare mai exactă a formulei existente, care conţine (doar) cuvântul “soţi”, a devenit subiect de dispută politică. Cum se putea altfel?
Tema principală a majorităţii comentariilor potrivnice acestei iniţiative este că referendumul este o creaţie a lui Liviu Dragnea & Co şi de aceea trebuie boicotat. O afirmaţie care face carieră pe reţelele sociale, găsind numeroşi adepţi. Ceea ce se întâmplă în realitate, este faptul că în mod “subtil”, partizanii boicotării referendumului intră într-o logică a radicalismului, transformând şi această temă într-un soi de exerciţiu de luptă de clasă.
Personal, am anunţat public că voi merge la referendum şi că voi vota DA, pentru că aşa cred că trebuie să procedez ca tată interesat de modul în care va arăta societatea pe care o lăsăm copiilor noştri. Atitudinea mea nu înseamnă că sunt împotriva vreunei minorităţi sexuale, sau că încerc să le iau din drepturi. Pe care de altfel încă nu le au în România.
Este pur şi simplu un răspuns la starea de confuzie care bântuie prin lumea largă, un răspuns pe care o societate responsabilă trebuie să-l dea unor întrebări puse de o generaţie mult mai tehnologizată, dar şi mai ruptă de viaţa reală. Iar acum avem posibilitatea să le arătăm ce înseamnă să alegi, de a spune DA sau NU.
Aceasta ar trebui să fie tema dezbaterii publice, nu implicarea lui Liviu Dragnea, a PSD-ALDE în organizarea referendumului, un act „contabil” al unei iniţiative civice.
Vreau să mai spun încă o dată că pe mine nu mă interesează cine-l organizează, ci rezultatul referendumului. Aş vrea să văd că sunt combătut cu argumente serioase, că trebuie să dau răspunsuri serioase, nu să tot scriu numele liderului PSD în răspunsurile pe care le dau pe Facebook.
Aş vrea să văd că influencerii ne anunţă că românii vor veni la vot în număr mare pentru a lua o decizie legată de viitorul copiilor lor. Nu că sunt îndemnat să nu mă duc la vot pentru că hotărârea de guvern va fi semnată de Viorica Dăncilă. O asemenea abordare ne arată nivelul scăzut de cultură politică, mentalitatea tribală pe care folosim în judecarea momentelor importante ale istoriei.
Dacă vreţi, se poate face o paralelă cu sărbătorirea Anului Centenar, un moment istoric împănat cu tot soiul de festivităţi şi proiecte dezlânate, în care partizanatul politic înseamnă tăierea unei hălci cât mai mari din bugetele alocate, fără a avea nici un plan coerent, fără cea mai mică preocupare faţă de rezultatul acestuia. Rezultatul previzibil este că nimeni nu va învăţa nimic din ceea ce a însemnat perioada Marelui Război, zbuciumul anilor 1918-1919.
Revenind la implicarea PSD-ALDE în această operaţiune vreau să spun că mi se pare de o stupizenie fără margini reacţia acelor partide care au anunţat că vor vor boicota referendumul, neînţelegând că aşa intră în jocul politic şi îi dau pe tavă lui Liviu Dragnea toate oportunităţile strategice şi de imagine.
Ce-i împiedică pe liberalii lui Liviu Orban să preia iniţiativa? Doar au votat alături de alţi parlamentari pentru organizarea referendumului. Au altă părere, cred că familia se întemeiază (doar) pe soţi, care la un moment dat pot fi doi bărbaţi sau două femei? Dacă este aşa, au dreptate să boicoteze, deşi mai cinstit ar fi să voteze NU.
Dar dacă nu cred asta, fac o prostie imensă neimplicându-se în organizare. La fel consider şi în privinţa celorlalţi, de la Dacian Cioloş la Victor Ponta, trecând prin USR. Deşi în cazul ultimilor am unele certitudini privind perspectiva lor asupra familiei.
Lăsându-l singur pe Liviu Dragnea în organizarea şi asumarea opţiunii de participare la vot, toţi ceilalţi lideri politici greşesc tactic. De fapt, au greşit atunci când au ignorat proiectul de lege depus la Parlament din 23 mai 2016, mai ales dacă ne amintim că guvernul lui Dacian Cioloş a stat la putere până în data de 4 ianuarie 2017.
Greşesc şi strategic întrucât pun Biserica Ortodoxă Română într-o postură ciudată, de a fi aliată cu PSD, deşi nu-şi doreşte acest lucru. Iar democratic ignoră semnăturile a trei milioane de oameni care şi-au dorit ca acest referendum să aibă loc.
Sfătuit de consilierii săi, Liviu Dragnea s-a urcat pe acest val. Numai că nu este bătălia lui, ci a milioane de români. A celor interesaţi de viitorul copiilor lor, de modul în care modelăm o societate pentru anii care vin. Nu este problema noastră, ci a lor, a copiilor noştri.
Spunem că suntem preocupaţi de educaţia lor, dar atunci când se pune problema unei dezbateri privind viitorul lor, unii preferă să anunţe că nu participă. Și ei ce să înveţe din asta? Că mai bine tac, stau acasă…
Ceea ce încercăm aici, în „Evenimentul Zilei”, este încurajarea unor discuţii, indiferent de punctul de vedere exprimat. Pentru că va veni un moment în care ideea unei schimbări se va vehicula din nou şi atunci vom şti că am lăsat premisele unei dezbateri de substanţă.
Poate că ne-am obişnuit prea mult cu directivele europene, cu politicienii care gândesc în locul nostru. Dar acum putem decide direct dacă suntem de acord sau nu cu o schimbare istorică.
„Modificarea Constituţiei în sensul definirii celei mai importante instituţii din istoria omenirii nu reprezintă o barieră pentru alte schimbări, ci doar obligă la un examen la nivel naţional a unor alte modificări de substanţă ale societăţii. Adică, dacă Codul Civil, care conţine aceleaşi precizări, poate fi modificat într-o conjunctură parlamentară mult mai relaxată, de către 200-250 de oameni, pentru modificarea Constituţiei va fi tot timpul nevoie de votul a milioane de români.
Aici cred că este adevărata miză a referendumului şi aş vrea să-i rog pe cei care propovăduiesc neparticiparea la vot să se gândească dacă soarta familiei merită ca în viitor să ajungă la mâna unei minorităţi în care sigur nu au încredere: parlamentarii.”, a scris Dan Andronic.