Hotelierii se aşteaptă ca din ce în ce mai mulţi turişti, inclusiv o parte dintre cei cu vouchere de vacanţă, care n-au mai găsit loc la mare în vară, să aleagă Delta pentru Crăciun şi Revelion, o destinaţie mai ieftină, mai caldă şi mai puţin aglomerată decât staţiunile montane în perioada sărbătorilor de iarnă.
Câteva hoteluri importante şi mai multe pensiuni din Deltă rămân deschise în acest an pentru sărbătorile de iarnă, în timp ce o parte dintre structurile de cazare din această destinaţie şi-au închis deja porţile, iar cealaltă parte îşi va închide porţile la jumătatea lunii octombrie. Cu toate acestea, structurile de cazare care rămân deschise până pe 3 ianuarie, pentru a putea organiza şi Crăciunul, şi Revelionul, cumulează peste 500 de camere, respectiv mai mult de 1.000 de locuri. Prin comparaţie, anul trecut, de Crăciun şi Revelion au fost disponibile în Delta Dunării doar circa 500 de locuri de cazare.
„Deja, din această toamnă se constată o creştere cu 25% a cererii pentru Delta Dunării. Acum, la jumătatea lunii septembrie, avem un grad de ocupare de 75% faţă de peste 65% anul trecut, iar pentru luna octombrie estimăm că resortul va fi ocupat în proporţie de 45%, comparativ cu 22% în octombrie 2017„, a declarat Laurenţiu Butuc, Directorul General al Green Village Resort.
Numărul turiştilor care vin în Deltă în perioada de iarnă creşte puternic din mai multe motive: vin din ce în ce mai mulţi turişti străini, companiile româneşti organizează diverse evenimente în această perioadă, iar numărul celor care aleg Delta pentru Crăciun şi Revelion în detrimentul staţiunilor montane, creşte puternic, pentru că un sejur în Deltă este mai ieftin de Revelion decât în miezul verii, în timp ce sărbătorile de iarnă în staţiunile de la munte sunt cele mai scumpe din an. La Green Village, de exemplu, un pachet de trei nopţi de cazare de Crăciun, cu pensiune completă, cu mese tradiţionale şi program de entertainment, costă 230 de euro de persoană, iar un pachet similar de Revelion are preţul de 335 de euro de persoană.
„În Deltă nu este atât de frig iarna sau, oricum, nu atât de frig ca la munte. Oamenii vin aici pentru sărbătorile de iarnă ca o alternativă la aglomeraţia, agitaţia şi preţurile mari de pe Valea Prahovei. Vin pentru experienţă, pentru un altfel de Crăciun sau Revelion. Vremea este mai blândă, iarna este ca o toamnă întârziată, Dunărea nu îngheaţă până la jumătatea lunii ianuarie, iar turiştii se pot plimba cu barca, pot pescui şi pot observa păsările prădătoare. Ne aşteptăm ca în următoarele două luni, dar mai ales de Crăciun şi Revelion, să avem un număr important de turişti cu vouchere de vacanţă.„, a afirmat Laurenţiu Butuc.
Platforma CRAIOVA.biz vă ajută să vă promovați afacerea online în Oltenia.
Comunitatea de utilizatori a site-ului beneficiază în mod gratuit de știri economice, evenimente, afaceri, tech, imobiliare, social, sănătate, sport, diverse anunturi.
Cropped closeup image of sensual female lips injected with syringe, Aesthetic corrective procedures concept
Procedura de mărire a buzelor oferă un număr mare de beneficii estetice, reușește să îmbunătățească în mod considerabil dimensiunea și forma buzelor. Dacă există nemulțumiri cu privire la aspectul buzelor, acest lucru va afecta calitatea vieții și va crea nesiguranțe greu de depășit.
De ce să apelezi la mărire buze- câteva motive
Pentru a-ți înfrumuseța zâmbetul. Zâmbetul este principala ta armă de seducție, fie socială, fie amoroasă. Un zâmbet frumos, cu buze frumos desenate, plin de viață, este un atu deloc de neglijat. Și, acest zâmbet frumos se poate obține cu ajutorul unui procedeu de mărire buze.
Este un procedeu care nu doare. Injecțiile în buze se fac acum fără durere. Se efectuează anestezii locale și produsele utilizate conțin anestezianți. Astfel, injectarea buzelor se face extrem de simplu și ușor.
Este o procedură care se poate adapta dorințelor tale
Există o gamă foarte largă de tehnici și produse. Poți alege între tratamente care variază de la o simplă rehidratare pentru buzele uscate, de exemplu, până la o creștere totală a volumului. Între cele două, toate variantele sunt posibile.
Este o procedură la modă
Injecțiile în buze sunt în ziua de azi destul de frecvente. Numeroase sunt vedetele de la Hollywood și de la noi din țară au recurs la ele.
De ce nu ai încerca și tu?
La urma urmei, dacă toți ceilalți o fac, de ce nu ai încerca și tu această procedură? La urma urmei, unele doamne sau domnișoare aleg deja un machiaj permanent sau semipermanent. Aici efectul durează aproximativ 1 an. Într-adevăr, s-ar putea să îți dorești să dureze mai mult, dar faptul că trebuie să o faci din nou (sau nu) este un avantaj: decizia ta nu va avea impact asupra viitorului dumneavoastră pe termen lung. Augmentarea buzelor, chiar dacă nu trebuie banalizată, poate fi considerată un simplu act cosmetic.
Ce trebuie să știi înainte de a apela la procedura de mărire a buzelor
Cu două săptămâni înainte de procedură, trebuie să te abții de la utilizarea medicamentelor sau a produselor care pot subția sângele, cum ar fi aspirina, vitamina E și uleiul de pește (de exemplu, suplimentele omega-3). Acest lucru va reduce riscul de sângerare sau de vânătăi.
După procedură, medicul pune, de obicei, gheață pe buze timp de aproximativ 10 minute cam atât. În afară de o ușoară umflătură care se va instala în decurs de 1 până la 4 zile și, uneori, de unele vânătăi, în funcție de fiecare persoană, rezultatele pot fi observate imediat.
Spre deosebire de o intervenție chirurgicală sau de o procedură mai intensă, cum ar fi un peeling, nu există o recuperare propriu-zisă. Acest lucru înseamnă că, de îndată ce se termină programarea, te poți întoarce la serviciu sau la școală, de exemplu. Cu toate acestea, probabil că nu vei fi în cea mai bună formă. Timp de câteva zile, va fi important să nu faci nimic care să activeze fluxul de sânge către față și buze. Așadar, fără exerciții fizice riguroase, fără masaj, fără tratamente faciale etc.
În plus, este important să nu îți atingi buzele timp de câteva zile.
In articolul precedent am precizat ca, echipa de la ”Incisiv de Prahova” primește amenințări în fiecare zi. Am învățat să trăim cu amenințările/combinatiile și să nu le băgăm prea mult în seamă, la fel cum am învățat să trăim cu gălețile de lături pe care unii și alții ni le varsă în cap de dimineața până seara. Am declarat ca, le consideram pe toate parte din meserie, mai ales acum, când tehnologia a pus câte o portavoce în mâna fiecăruia. Până la urmă, dezvaluim lucruri pe care alții nu le vor spuse, cam cu asta se ocupă jurnaliștii. Restul e PR.
Am dezvaluit ca, dintre toate amenintarile si laturile ne-au atras atentia cele ale lui Nea’ Oaie de la MOVILA VULPII care AU TRECUT PE PRIMUL LOC LA PROSTIE SI IMBECILITATE.
PROBABIL I SE TRAGE DE LA PREA MULTA OMLETA MANCATA SI CERSITA DE LA DETINUTII PE CARE II PAZEA LA MOVILA VULPII. PROBABIL SI DE LA PREA MULTA PROSTIE COMBINATA CU BAUTURA, am mai precizat.
Dupa publicarea acestui articol, Nea’ Oaie a recidivat cu amenintarile.
Tupeul magarului
Nea’ Oaie de la MOVILA VULPII NU s-a mai suparat ca magarul pe sat atunci cand:
„Oita” sa a fost mutata la dispecarat, la program de 12 ore, de la program de 8 ore, atunci cand „oita” sa a fost favorizata sa efectueze schimburi de tura in weekend cu colegi ai „Oitei” , ca sa poata sa iasa la pensie cu o suma mai mare;
Nea’ Oaie zis „Tractor” NU s-a mai suparat ca magarul pe sat atunci cand „oita” sa a fost favorizata pentru program de 12 ore care se platesc dublu;
Nea’ Oaie NU s-a mai suparat ca magarul pe sat atunci cand favoriza detinutii care ii pazea pentru oua prajite, omleta si/sau cand ii puneau pe acestia sa ii faca gratar cu mici.
In aceste conditii nu intelegem daca Nea’ Oaie zis „Tractor” este doar o oaie „capie” si/sau magar.
Noi credem ca datorita urechilor sale, Nea’ Oaie a parasit turma de oi si s-a reincarnat intr-o gloaba de magar.
Rolul magarului in turma de oi se explica prin faptul ca aceste ANIMALE impartasesc ura fata de reprezentantii familiei canine: lupi, vulpi, caini sau coioti. Magarilor NU le pace atunci cand acestia apar pe teritoriul lor. Vazand un dusman, MAGARUL devine agitat si scoate sunete care atrage atentia ciobanului.
NEA’ OAIE, mai usor cu pianul pe scari! (Redactia Incisiv de Prahova).