Connect with us

Eveniment

Taberele din PSD, cu câteva ore înainte de Cex. Lista completă a celor care îl susțin pe Dragnea | IasiAZI.ro

Published

on

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii PSD de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar PSD, în prima parte a anului 2019.

Un număr de 20 filiale judeţene PSD îl susţin la şefia partidului pe Liviu Dragnea, în timp ce 13 organizaţii solicită schimbarea acestuia din funcţie, opţiunea a 15 filiale fiind incertă înainte de şedinţa CExN de vineri în care se va discuta scrisoarea pe tema schimbării liderului social-democrat. Totul în baza declaraţiilor oficiale de până acum. Interesant este însă că liderii unor filiale declarate de partea lui Liviu Dragnea sunt şi semnatari ai Scrisorii (semnături care nu sunt publice).

Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi Primar general al Capitalei şi Adrian Țuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

Potrivit Mediafax, situaţia organizaţiilor judeţene PSD arată astfel:

PSD Alba – Indecis. „Părerile au fost pro şi contra, părerile au fost împărţite, iar în final, s-a supus la vot, în următorul fel să se voteze pentru unitate în partid şi mâine să se ia o decizie la faţa locului, deci nu a fost un mandat clar care să fie pro sau contra”, a declarat joi, senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz.

PSD Arad – Susţinere pentru Liviu Dragnea. „Suntem aproape de finalul luptei cu abuzurile judiciare comise în trecutul apropiat de instituţii de forţă cunoscute. Sigur că aceste lucruri deranjează anumite cercuri”, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei judeţene PSD Arad.

PSD Argeş – Susţinere pentru Liviu Dragnea. „CEx al PSD Argeş solicită în mod expres următoarele: deschiderea spre dialog a conducerii partidului, profesionalizarea comunicarii partidului, impulsionarea activităţii guvernamentale printr-o remaniere substanţială”, potrivit unei Rezoluţii adoptate, joi, de organizaţia PSD Argeş.

PSD Bacău – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Bihor – Susţinere pentru Liviu Dragnea. „Într-o perioadă în care forţele politice de dreapta, la nivel european şi naţional, fac tot ce le stă în putere pentru a împiedica guvernul PSD să îşi ducă la îndeplinire mandatul încredinţat de români, membrii PSD Bihor consideră că toţi cei care se alătură acestor încercări fac, în mod evident, jocul mizerabil al adversarilor partidului”, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei judeţene.

PSD Bistriţa Năsăud – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Botoşani – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Brăila – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. „PSD nu este partidul unui om şi va redeveni partidul unei echipe”, a scris, pe Facebook, primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir.

PSD Braşov – Susţinere pentru Liviu Dragnea. „Le propun tuturor colegilor să ne ocupăm de programul de guvernare şi de consolidarea internă a partidului fără a mai alimenta conflicte care urmăresc doar acapararea puterii de către un grup restrâns”, a declarat preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca.

PSD Bucureşti – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. Preşedintele interimar PSD Bucureşti, Gabriela Firea, se află în grupul de iniţiativă care a semnat „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat” prin care se solicit demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 1 – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 2 – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 3 – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 4 – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 5 – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 6 – Indecis.

PSD Buzău – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. „Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare”, a scris miercuri, pe Facebook, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

PSD Călăraşi – Indecis. „Are şi domnul preşedinte meritele lui, sunt de acord şi cu unele puncte din acea scrisoare. (…) E o decizie grea şi tocmai de aia vreau să mă consult cu primarii, să vedem ce părere au şi dânşii. Cel mai important pentru noi însă este să rămânem la guvernare”, a declarat, joi seara, pentru MEDIAFAX, preşedintele PSD Călăraşi, Ciprian Pandea.

PSD Caraş-Severin – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Cluj – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Constanţa – Susţinere pentru Liviu Dragnea.

PSD Covasna – Nu a prezentat poziţia filialei.

PSD Dâmboviţa – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

IasiAZI.ro

Facebook Comments
Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Bucuria verde cu #focustogreenecolife in 2021

Published

on

By

Focus to green eco life, eveniment sustinut de Aqua Carpatica, te-a invitat si pe parcursul anului 2021 la actiuni constiente si intentionate legate de natura, pentru a ingriji partea vie si verde a planetei. Fie ca a fost vorba de oameni, de natura sau de animale, cu totii, impreuna, ne putem uni pentru a ne purta de grija reciproc si a avea o viata mai buna, sub sigla #focustogreenecolife.
Cerceteaza si tu viata vazuta prin prisma elementelor ce creeaza ecosistemul viu care ne inconjoara. Fa o actiune intentionata, voluntara, prin care sa aduci o schimbare pozitiva in mediul in care traiesti.
Afla cat de importanta este apa, ca resursa vitala pentru viata noastra si pentru pamant.

Poti accesa articolele despre evenimentele #focustogreenecolife si informatii legate de ape si viata verde a planetei, pe blogul proiectului https://focustogreenecolife.wordpress.com/
Desi actiunile noastre constiente pot fi modeste, acestea sunt menite sa transmita un mesaj.
Ne dorim ca si tu sa fii mereu informat, astfel incat sa devii constient de importanta atitudinii personale fata de mediul inconjurator, care sustine viata pe Pamant.
Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, sustinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), in parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC Serenaris Investment SRL

Published

on

By

comunicat de presa

20.01.2022

Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC Serenaris Investment SRL

SC Serenaris Investment SRL anunta finalizarea proiectului cu nr RUE 12729 în-scris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Proiectul s-a derulat începând cu data semnării contractului de finanțare cu Mi-nisterul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE , respectiv 30.07.2021.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea SC Serenaris Investment SRL
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului este de 487.336,83 lei (valoarea totala) din care: 423.771,15 lei grant si 63.565,68 lei cofinanțare.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

SERENARIS INVESTMENT SRL

Persoană de contact:
Cornelia-Serena Pasca,
0725352463
pasca_cornelia@yahoo.com

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

Published

on

By

comunicat de presa

 

18.01.2022

Anunț de finalizare a implementării proiectului societății  SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL anunță finalizarea proiectului cu nr RUE 10126 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul s-a derulat începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 02.08.2021.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minimum 6 luni,

-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului este de 834813.75 lei (valoarea totala) din care: 725925 lei grant si 108888.75 lei cofinanțare.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

Persoană de contact:

Bodea Nicoleta-Ines

ipbpolus@yahoo.com

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Social12 ore ago

Cum alegi tamplaria potrivita pentru locuinta ta?

In mod traditional, tamplaria este considerata drept o lucrare din lemn. In zilele noastre insa, alte materiale precum PVC-ul sau...

Eveniment5 zile ago

Bucuria verde cu #focustogreenecolife in 2021

Focus to green eco life, eveniment sustinut de Aqua Carpatica, te-a invitat si pe parcursul anului 2021 la actiuni constiente...

Eveniment6 zile ago

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC Serenaris Investment SRL

20.01.2022 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC Serenaris Investment SRL SC Serenaris Investment SRL anunta finalizarea proiectului cu...

Social6 zile ago

Motofierastraie Rotakt cu carburator Walbro

Motofierăstraiele moderne sunt adaptate pentru a se potrivi fiecărui utilizator şi a condițiilor de lucru specifice. Înainte de a cumpăra...

Social6 zile ago

Ce beneficii obtii la inlocuirea ferestrelor vechi

Ferestrele vechi din lemn care v-au servit multi ani ar trebui totusi inlocuite cu altele noi din PVC din mai...

Evenimento săptămână ago

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL

  18.01.2022 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății  SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL SC INTERNATIONAL PAPER BUSINESS SRL anunță...

Evenimento săptămână ago

Plexiglas – cum îți va ușura munca de zi cu zi?

O poziție organizată corespunzător la locul de muncă, este una dintre bazele muncii eficiente. Această regulă se aplică practic oricărei activități,...

Afacerio săptămână ago

Plexiglas pentru perete pentru casă și local

Cum să reîmprospătezi rapid interiorul Sticla acrilică, sau așa-numitul plexiglas, este un material cu multe avantaje. Datorită faptului că este netoxic,...

Afacerio săptămână ago

Plexiglas – cum îți va ușura munca de zi cu zi?

O poziție organizată corespunzător la locul de muncă, este una dintre bazele muncii eficiente. Această regulă se aplică practic oricărei activități,...

Afacerio săptămână ago

Ce abilități ai nevoie pentru a fi bucătar?

Ce abilități ai nevoie pentru a fi bucătar? Alegerea de a începe o carieră ca bucătar este ceva ce oricine...

Evenimento săptămână ago

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, s-a infectat cu noua tulpină de coronavirus

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunțat joi, 13 ianuarie, că a fost confirmat cu COVID-19. Ministrul este vaccinat cu două...

Evenimento săptămână ago

Care este importanța unei uniforme de bucătar în ospitalitate?

Multe locuri de muncă aleg să adopte o uniformă de personal, inclusiv retail, asistență medicală și medii de producție. Chiar...

Culturăo săptămână ago

Care este importanța unei uniforme de bucătar în ospitalitate?

Multe locuri de muncă aleg să adopte o uniformă de personal, inclusiv retail, asistență medicală și medii de producție. Chiar...

Afaceri2 săptămâni ago

Ce poartă bucătarul șef în husa sa de tip roll ?

Ce poartă bucătarul șef în husa sa de tip roll ? Având un set de cuțite pe care le cunoașteți...

Eveniment2 săptămâni ago

Izolarea termică a ferestrelor – o modalitate de a reduce facturile

În multe cazuri, izolarea întregii clădiri este fie imposibilă, fie foarte costisitoare. Dacă ai un apartament într-un bloc, de obicei nu...

Afaceri2 săptămâni ago

Izolarea termică a ferestrelor – o modalitate de a reduce facturile

În multe cazuri, izolarea întregii clădiri este fie imposibilă, fie foarte costisitoare. Dacă ai un apartament într-un bloc, de obicei nu...

Știrile Săptămânii