Alegerea unei perechi de pantofi depinde si de contextul in care vor fi folositi. Daca este vorba de pantofi pentru joaca afara si pentru a face activitati sportive, nu ezita sa alegi un material rezistent dar care sa permita picioarelor copilului sa respire.

Daca copilul dumneavoastra merge la gradinita, aflati despre activitatile sale si despre utilizarea pantofilor. Unele crese lasa copiii desculti in crese, altele le permit copiilor sa se joace afara pe diferite tipuri de teren (beton, iarba, nisip etc.).

Cum stii daca un copil se simte confortabil in pantofii lui?

Un copil nu va avea intotdeauna tendinta de a-si verbaliza sentimentele. Este deci important sa-l observi atunci cand isi probeaza pantofii, dar si la primele utilizari acasa. Intr-adevar, intrucat copilul tau se poate simti jenat intr-un magazin, nu va avea acelasi comportament ca acasa.

Pentru a afla daca pantoful se potriveste bine picioarelor copilului tau, nu ezita sa compari comportamentul acestuia cand este descult si cand poarta pantofii. Pentru a face acest lucru, incurajeaza-l sa mearga, sa alerge si sa sara (intai fara pantofi si apoi cu pantofi). Nimic nu ar trebui sa se schimbe in postura si mersul copilului tau. De asemenea, este foarte important sa incerci ambii pantofi in acelasi timp.

Pentru a te asigura ca un copil isi va purta pantofii, trebuie sa ii placa si sa se simta bine in ei. Un copil care isi scoate des pantofii poate indica ca nu se simte bine in interior.

In cele din urma, este de asemenea recomandat sa te adaptezi la particularitatile copilului:

Pentru un copil care tinde sa mearga in varful picioarelor, nu alege pantofi cu toc mai inalt (pantofi captusiti spre spate), deoarece acest lucru il poate incuraja sa continue sa mearga in varful picioarelor, ceea ce poate cauza pierderea flexibilitatii tendonului lui Ahile.

Pentru un copil caruia ii lipseste rezistenta, este mai bine sa nu folosesti un pantof prea plat si prea rigid. Trebuie sa fie flexibil si aerodinamic pentru a imbunatati propulsia. Pantofi usori si flexibili gasesti pe inTrend.

Pentru copiii care tind sa stea constant cu picioarele in W (pozitie obisnuita, dar nerecomandata), este foarte important sa se evite incaltamintea rigida care sa tina copilul in aceasta pozitie. Acesta din urma va avea atunci mai multe dificultati sa se ridice si sa-si corecteze pozitia. Opteaza in schimb pentru pantofi foarte flexibili care sa-i fie mai usoara schimbarea pozitiei si sa-l ajute sa renunte la acest obicei.

Daca ai nelamuriri sau intrebari cu privire la alegerea pantofilor pentru copilul tau sau cu privire la dezvoltarea picioarelor acestuia, nu ezita sa consulti un profesionist in kinetoterapie sau un profesionist in domeniul sanatatii specializat in acest domeniu.

Coșmarul numit Strategia Națională de Educație Parentală a reapărut în spațiul public românesc. Aceasta se poate regăsi pe portalul Ministerului Educatiei. AFR și Pro-Vita Bucuresti au înregistrat zilele trecute un Memoriu de Opoziție la Ministerul Educației. Ziarul Nationalul.ro vă oferă textul demersului.

Este cât se poate de revoltător faptul că, sub un cumul de aparențe și total lipsită de agresivitatea în limbaj ce însoțea precedentul proiect care a fost retras înainte de a se concretiza, „Strategia Națională de Educație Parentală” versiunea 2022 este același pumn de oțel vectorizat de stânga „progresistă”, de data aceasta învelit în mănușa de catifea a unui PR meșteșugit.

Analiza pe puncte

1. Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP) intitulată „Părinți educați, copii fericiți” pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației[1] prevede că 8 din 10 părinți ar urma să participe la programe de educație parentală până în anul 2030, pe durata programului. Documentul își propune să stabilească obiectivele și direcțiile de acțiune, plus instituțiile responsabile pentru implementare.

2. În 2018, lansarea unei strategii similare, cu un caracter puternic și deschis ideologizat, s-a soldat cu retragerea acesteia, în urma protestelor organizațiilor de părinți și ale cultelor, care acuzau intenția inițiatorilor nu de educare, ci de „re-educare”, atât a familiei cât și a societății în ansamblu.

3. Față de cea din 2018, în cuprinsul actualei strategii nu se mai regăsesc judecățile de valoare și presupozițiile care descalificau convingerile creștin-conservatoare despre familie și urmăreau stabilirea ca unic model valid a modelului ideologic de stânga („progresist”), cu încălcarea evidentă a obligației de neutralitate a statului. Au dispărut expresii precum cele care făceau referire la obligația familiilor de a se „adapta noilor ideologii” şi de a experimenta „noi practici în relaţie cu copiii” etc. De asemenea, documentul actual pare să admită că diversitatea rezultă din coexistența mai multor opinii și modele concurente în societate și din neutralitatea statului față de ele. Din acest punct de vedere, criticile aduse în 2018 par să fi fost însușite. În partea introductivă chiar se afirmă că „rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol”.

4. Din păcate, schimbările sunt doar aparente, întrucât restul conținutului SNEP și obiectivele sale, precum și promotorii săi, sunt identice/identici proiectului retras în 2018.

5. Strategia SNEP este îmbrăcată în retorica „drepturilor copilului” și pune în centrul întregului demers ideea „interesului superior” al acestuia. Sunt noțiuni față de care este greu să argumentezi la nivel emoțional. Din păcate, rațional și analitic privind, „drepturile copilului” astfel cum sunt tot mai mult interpretate în ultimii ani, nu mai sunt o barieră în calea puterii invazive și discreționare a statului, ci urmăresc mai degrabă limitarea autorității parentale. Din întregul cuprins al SNEP, la fel ca și în cazul altor proiecte și declarații de misiune ale diverselor instituții (precum Avocatul copilului), nu se pomenește niciun moment despre o posibilă încălcare a drepturilor copilului de către stat și instituțiile sale. „Vinovată” este mereu familia, sub influența diverșilor factori sociali sau de mediu, care par să provină dintr-un neant și niciodată din eșecurile unui stat degradat și falimentar[2].

6. Inițiativa nu are origine națională, ci este una de influență externă. SNEP face referire în mod insistent la „standarde internaționale” de parentalitate și își propune ca părinții să fie aduși la nivelul acestora, prin folosirea de modele din alte state sau, în cel mai bun caz, prin adaptarea acestor modele și tehnici la specificul și ethosul nostru educațional. Întocmai ca în cazul notoriu al „standardelor OMS privind educația sexuală”, aceste „standarde” de parentalitate sunt un produs al gândirii radical seculariste, nefiind compatibile cu valorile majorității românilor.

Semnificativ este faptul că UNICEF – unul din actorii principali ai campaniei de impunere la nivel global a educației sexuale de la cele mai fragede vârste, implicată alături de alte agenții ONU în reducerea vârstei consimțământului sexual și în legalizarea prostituției – militează activ pentru „educație parentală” în România.

7. Nu este limpede care va fi regimul juridic al acestor „cursuri”. SNEP menționează că „educaţia adulţilor, cu excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie” dar pe de altă parte afirmă principiul educaţiei permanente ca punct central. UNICEF, principalul promotor internațional al acestor strategii, a propus în urmă cu câțiva ani Ministerului Educației ca educația parentală să devină obligatorie, la fel ca în străinătate. Chiar SNEP dă de înțeles, implicit, că participarea va fi reglementată în acest sens – posibil prin asimilarea educației parentale cu programele de promovare profesională (este o speculație). De altfel, este evident că obiectivele cantitative și normarea propuse în strategie nu pot fi atinse fără a fi impusă participarea tuturor părinților.

8. De departe cea mai alarmantă prevedere este cea referitoare la „externalizarea” serviciilor de educație parentală, respectiv la „formarea de formatori și persoane care să fie specializate în domeniul educației parentale, acestea urmând să țină cursuri cu părinții.” Deși cadrele didactice vor avea posibilitatea de a participa la cursurile de educatori parentali, în mod evident corpul profesoral nu (mai) are resursa umană necesară pentru a îndeplini această sarcină ori dorința de a o îndeplini. Este o certitudine faptul că majoritatea educatorilor parentali vor proveni din mediul asociativ/ONG; așa cum rezultă din experiența avută cu educația sexuală în alte țări și chiar în România, singurele ONG-uri care au capacitatea de a furniza resursă umană consistentă și interesul de a promova asemenea programe sunt ONG-urile susținute de instituțiile internaționale și de marile rețele filantropice seculariste.

9. SNEP are meritul de a puncta probleme acute, sistemice, cu care se confruntă copiii și care sunt obstacole în calea interesului lor superior – indiferent ce ar însemna această expresie[3]. Din păcate, „rețetele” propuse pentru corectarea acestor probleme caută să accelereze substituirea părintelui de către stat, acesta din urmă asumându-și un neliniștitor rol în ansamblul familial. Chiar SNEP afirmă ca prioritar acest obiectiv („Susţinerea iniţierii, formării şi dezvoltării competenţelor parentale devine una dintre misiunile pe care statul trebuie să şi le asume”) și consideră că asigurarea „interesului superior al copilului” necesită cooperarea între profesioniști, părinți și autorități publice. După cum se vede, un rol esențial în formarea culturii familiale urmează a fi alocat experților și „profesioniștilor” avizați de stat.

10. Afirmăm că scopul principal al SNEP, „realizarea interesului superior al copilului”, poate fi atins cel mai bine prin promovarea și sprijinirea familiei nucleare, întemeiate pe căsătorie. Un cămin intact, cu părinți căsătoriți, este realitatea care produce rezultatele optime în creșterea și educarea fizică, morală și spirituală a copiilor. Există nenumărate date și studii care susțin această afirmație și o considerăm adevărată, dincolo de orice discuție.

11. Respingem, în ansamblul său, necesitatea unei strategii guvernamentale pentru educația parentală. Suntem extrem de sceptici față de ajutorul dat părinților de un binom alcătuit dintr-un Stat greoi, incapabil, în general, să gestioneze până și treburi publice esențiale, și o pleiadă de ONG-uri producătoare de strategii și de „experți” cu o orientare ideologică cel puțin discutabilă și a căror probitate morală este imposibil de garantat.

12. La fel ca și în situația educației sexuale, inițiatorii SNEP au intenția vădită de a constrânge (capta), întrucât altfel nu pot obține masa critică pentru producerea schimbării dorite. Considerăm că nu este admisibilă obligarea părinților la aceste cursuri. În primul rând, ideea că toți părinții din România ar avea carențe de educație este absurdă; în al doilea, pentru că ar întări tendința oricum crescândă a statului de a interveni, prin forța sa de coerciție, într-un domeniu critic al vieții private.

13. Ne opunem, mai ales, intenției SNEP de a oferi acces „experților” din ONG-uri, prin intermediul ocupației de educator parental, la părinți și în școli. Este suficient să privim la situația din vestul Europei și din Statele Unite, unde un vector cultural de stânga, virulent și radical, a devenit, pe bani publici și sub protecția legii, o anexă de neevitat a sistemului educațional. De altfel, noi considerăm că acesta este adevăratul scop principal al SNEP.

București, aprilie 2022

Despre Pro-Vita Bucuresti si AFR

PRO VITA București (www.asociatiaprovita.ro) este o organizație care își propune promovarea unei culturi a vieții, bazate pe respectul pentru demnitatea umană și drepturile omului. PRO VITA își urmărește obiectivele prin educație, cercetare și consiliere juridică și litigii precum și prin asistență umanitară și advocacy. PRO VITA (București) este membră asociată a SALLUX (fosta Fundația pentru Politici Creștine în Europa). Se numără printre organizațiile consultate în procesul legislativ intern și a intervenit în diverse litigii pe lângă instanțele naționale sau internaționale, inclusiv pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Alianța Familiilor din România (www.alianta-familiilor.ro) este o organizație civică de advocacy pentru protecția valorilor familiei și libertății religioase în România și în Uniunea Europeană. A luat ființă pe nucleul primei initiative cetățenești de revizuire a Constituției României, care își propunea ocrotirea căsătoriei și a drepturilor parentale (2007).