Comentariu de Contele de Saint Germain (preluare blog):
Jocurile mari în politică sunt mult mai palpitante decât jocurile de noroc, chiar cele la mize exorbitante. Pentru că, pe lângă robinetele uriașe de bani pe care le pot deschide, ele dau, celor victorioși, și un amețitor sentiment de împlinire personală.
Când câștigi milioane la ruletă, într-o serie extraordinară, meritul revine aproape exclusiv norocului. Când îți reușește o inginerie politică pe care ai gândit-o, cu machiavelism sau geniu vizionar, până la ultima consecință, când, unul după altul, obiectivele de etapă pe care le-ai stabilit se împlinesc spre a compune marea victorie finală, te simți un fel de demiurg care dă substanță și formă haosului.
Florian Coldea a gustat beția demiurgică ani buni, cât a condus, din umbră, România. Până și năbădăiosului Traian Băsescu ajunsese să-i fie frică de el atunci când a renunțat să-i semneze decretul de demitere pe care tot el îl ordonase.
Ca și la dependența de cocaină, amfetamine sau ecstasy, lipsa o perioadă prea lungă de timp a drogului puterii discreționare se manifestă ca un sevraj sever. De aceea, este greu de presupus că Florian Coldea s-a resemnat, brusc, cu condiția de cetățean de rând ocupat să-și plimbe cățelul prin parc. Mai ales când memoria lui, naturală și artificială, reprezintă o comoară uriașă, valorificabilă însă doar prin acțiune.
Brusc, îm media, au apărut mai multe știri care arată că Florian Coldea a intrat din nou în joc.
Întâi ne-a spus Dan Andronic că fostul șef de la SRI și-a făcut o firmă de consultanță, prin care să-și valorifice „tezaurul cultural”. Tot Dan Andronic a adăugat (unde? Culmea!, la Realitatea TV) că în echipa lui Coldea joacă (nu se știe pe ce post) și celebrul „băiat deștept” Bogdan Buzăianu. Un multimilionar din categoria potenților „influenți și discreți”, după modelul (ca să nu spun că, poate, cel care l-a inspirat pe) Zoltan Teszari.
Apoi, după doar o zi, adică azi, Daniel Dragomir (fostă mână dreaptă a lui Coldea la SRI, apoi victimă a acestuia) lansează și el în spațiul public un trasor:
„Ieri și azi, Coldea si Buzăianu s-au tot învârtit prin Elveția. Caută soluții să ajungă la fiul lui Soros pentru a-i face lobby lui Cioloș să ajungă președinte în 2019”.
În deschiderea acestor două știri convergente mai aflăm și un detaliu deloc neglijabil:
„Război fratricid și pe partea dreaptă a eșichierului politic. Dacian Cioloș atacă PNL-ul după ce anterior l-a înțepat pe președintele Klaus Iohannis., iar liberalii îi răspund cu aceeași măsură”.
Acum vă pun o întrebare: dac-ar fi să caute o portiță de a reintra pe cai mari în lumea puterii politice românești, alături de cine s-ar angaja în luptă Florian Coldea?
O să-mi răspundeți că alături de viitorul președinte al României.
Sunt de acord, cu o precizare: alături de viitorul președinte al României la alegerea căruia el, Coldea, să aibă o contribuție decisivă. Căci, altfel, ce motiv ar avea viitorul președinte să se lege la cap cu un astfel de personaj controversat?
Singurul dintre ipoteticii candidați la președinția României în 2019 vehiculați în prezent, care îndeplinește condiția din precizarea de mai sus, este Dacian Cioloș. Deoarece el este nefavoritul care, într-o conjunctură abil croită, ar putea căpăta, totuși, șanse.
Iar conjunctura abil croită (asumată, se pare, de Coldea) înseamnă, în primă instanță, scoaterea din jocul prezidențialelor a lui Klaus Iohannis.
La care echipa Coldea – Cioloș – USR a început deja să lucreze.
Aceasta este opinia mea, tot mai alimentată de argumente ce ne sunt furnizate gradual.
Ultimul dintre aceste argumente fiind reizbucnirea scandalului cu retrocedarea de către primarul Iohannis a patrimoniului Grupului Etnic German (organizație nazistă) către Forumul Democrat al Germanilor din România al cărui președinte era, la momentul retrocedării, tot Klaus Iohannis.
Iar miza principală a acestui scandal repus pe tapet prin intermediul unor documente secrete scoase (ghici de cine și de unde?) exact acum, pare că nu este nici crearea unei imagini de penal pentru președintele Iohannis, nici soarta lui Augustin Lazăr la Parchetul General ci ostilizarea Israelului față de o nouă candidatură a lui Klaus Iohannis pentru Cotroceni.
Aștept cu interes continuarea dezvăluirilor promisă de Daniel Dragomir. Care nu știu cât de mult este în tabăra lui Iohannis dar am aproape convingerea că este în tabăra lui Eduard Hellvig. Și, mai ales, în tabăra care l-ar vrea anihilat pe Florian Coldea.