Connect with us

Eveniment

OPINIE/Ura si la gara/Cum cine? Madam Tarcea…

Published

on

Astăzi CCR a decis ca madam Tarcea care ocupa scaunul de președinte al ICCJ a încălcat legea, substituimdu-se legiuitorului. Nu e prima dată când o face. Dar e prima dată când cineva constata acest lucru. Reamintim că judecatoarea Nicoleta Cotofana a invocat si ea in fata completurilor de 5, chiar ce al lui madam; Tarcea nelegala compunere, dar excepția i-a fost respinsă de completul madamei. Un justitiabil nu are pârghiile sesizării CCR si cu toata dreptatea de partea lui a rămas cu buzele umflate. Bine ca a fost sesizat CCR si acum dar ar trebui ca in considerente sa se rețină nelegalitatea tuturor hotărârilor pronunțate de completurile de 5 din 2004. Pentru ca altfel raman in fiinta hotărâri nelegale.

Mai mult decât atât, madam Tarcea nu e la prima astfel de arogare de atribuții pe care nu le are. Nu e o faptă singulară. Dumneaei a decis prin decizie administrativă inclusiv ca o lege nu se aplica. Referim la Legea nr. 574/2004 si faptul ca nu s-ar aplica magistratilor- decisă de madam Tarcea prin hotărâre administrativă în contra jurisprudentei chiar a ICCJ doar ca sa-si pastreze nelegala hotărâre prin care a executat-o pe judecatoarea Cotofana, ocazie cu care l-a luat la mișto si pe Avocatul Poporului care o sesizase cu o cerere de RIL, iar madam i-a zis ca nu e cazul.

Acum asteptam sa vedem daca ministrul Toader va cere revocarea din funcție a madamei. Căci, așa ar fi firesc. A încălcat Constitutia, pleaca acasa. În cazul Kovesi asa s-a întâmplat, iar acum vorbim de persoana care conduce chiar ICCJ, o madama’ care a mintit până si in CV referitor la originile sale.

Va acționa corect Ministrul Tudorel sau s-a inmuiat?

 

Articolul OPINIE/Ura si la gara/Cum cine? Madam Tarcea… apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments

Eveniment

Ingrijirea si rejuvenarea tenului cu ajutorul microneedling-ului

Published

on

By

Cand vorbim despre un ten cat mai frumos, cat mai delicat si cu un aspect reintinerit, fiecare doamna si domnisoara cauta orice solutie pentru a obtine rezultatele dorite. In conditiile in care ai aplicat numeroase produse cosmetice fara a obtine rezultatele dorite, trebuie spus ca tratamentele faciale profesionale sunt alegerea oportuna pentru a avea tenul dorit.

Tratamentele faciale profesionale sunt oferite in cadrul saloanelor de infrumusetare si sunt disponibile intr-o mare varietate de proceduri. Printre acestea regasim si microneedling-ul sau tratamentul cu micro-ace. Procedura de microneedling Pitesti presupune anumite beneficii pentru persoanele care aleg sa urmeze acest tratament.

Tratamentul facial cu micro-ace

Utilizarea micro-acelor in cadrul tratamentelor faciale porneste de la faptul ca perforatiile de dimensiuni microscopice realizate prin intermediul micro-acelor vor favoriza regenerarea celulelor de elastina si colagen din primele doua straturi ale pielii fetei. Este important de amintit faptul ca pentru efectuarea acestor micro-perforatii este folosit un dispozitiv de tip medical.Acest dispozitiv special are un aspect similar cu cel al unui stilou.

Utilizarea dispozitivului pentru microneedling presupune un control eficient in ceea ce inseamna adancimea sau profunzimea de penetrare a straturilor de piele pe durata procedurii. Un numar mai mare de micro-ace utilizate in timpul procedurii inseamna o mai mare stimulare pentru productia de celule noi de colagen si de elastina. Micro-perforatiile reprezinta factorul care declanseaza actiunea de vindecare a organismului in urma careia sunt generate noi celule.

Tratamentul facial de microneedling Pitesti se recomanda a fi efectuat la intervalul de 1-2 saptamani. Aceste proceduri cu micro-ace sunt efectuate in saloanele de infrumusetare si de ingrijire corporala sub indrumarea si supravegherea personalului calificat.

Prin urmare vorbim despre siguranta faptului ca orice pacient care apeleaza la procedurile acestea va beneficia de expertiza si profesionalismul unei persoane calificate pentru aplicarea metodei respective.

3 motive pentru care sa urmezi procedura de microneedling

In situatia in care nu ai apelat pana acum la procedura de infrumusetare cu micro-ace, trebuie sa stii ca exista mai multe motive care recomanda aceasta alegere. Principalele 3 motive se refera la faptul ca este o metoda complet non-invaziva, la imbunatatirea semnificativa a aspectului tenului, dar si la hidratarea mai buna a tenului.

Prin faptul ca microneedling-ul este o abordare estetica non-invaziva poti sa ai certitudinea ca nu vor exista efecte adverse la nivelul tenului.Datorita stimularii productiei de colagen si elastina, dar si datorita actiunii la nivelul primelor doua straturi ale pielii fetei, multe dintre problemele care pot sa apara la nivelul tenului vor fi rezolvate sau prevenite.

Hidratarea profunda a pielii fetei si din zona gatului va favoriza un aspect mai luminos al pielii, dar si o patrundere mai eficienta a serumurilor folosite pentru aceasta procedura.Daca pui in balanta avantajele si beneficiile procedurii cu micro-ace si costurile acestui tratament facial, vei putea remarca faptul ca vorbim despre o procedura de ingrijire care chiar merita incercata.

Pentru microneedling Pitesti poti sa apelezi cu incredere la salonul de infrumusetare si cosmetica Routine Beauty Center. Mai multe informatii privind serviciile oferite sunt disponibile pe www.routine-beauty.ro.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Două săptămâni până la Electric Castle: lista generoasă a activităților din festival

Published

on

By

 By Robert Cîrnu

Electric Castle se pregătește de debutul celei de-a 8-a ediții, iar cele 100 de ore de muzică live oferite de artiști veniți din 24 de țări sunt completate de alte zeci de ore de distracție prin surprizele pregătite de organizatori.

Domeniul Banffy din Bonțida simte deja vibrația pregătirilor pentru festival, cele peste 40 de hectare de teren care vor fi acoperite de scene, camping, zone de relaxare fiind împânzite de echipele de logistică. Totul pentru ca, începând din 13 iulie, publicul să se bucure de o nouă ediție spectaculoase de Electric Castle, cu nume precum Twenty One Pilots, Gorillaz, Peggy Gou, Disclosure sau Editors aflați în cap de afiș.

O călătorie cu balonul, lectura celui mai recent best seller în hamac, o discuție cu oameni ce provoacă status quo-ul sau un film bun vizionat înaintea concertului mult așteptat – lista activităților de zi la Electric Castle este atât de diversă încât alegerile vor fi greu de făcut.

EC Talks by E.ON îi are ca invitați, anul acesta, pe Răzvan Exarhu, Emilia Șercan, Mona Dîrțu și Cristian Lupșa pregătiți să dezbată alături de public teme precum pacea între generații sau relațiile între genuri. Sunt programate și sesiuni de masterclass cu antropologul Radu Umbreș, artista Alina Pash, Matt Black – fondatorul casei de producție Nija Tune, trupa Balkan Taksim, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” și cunoscutul psiholog Daniel David.

Cele mai spectaculoase poze din festival sunt gata să fie surprinse din baloanele cu aer cald sau din deja emblematica Royal Wheel by Lidl, asta între două reprize de giant jenga, board games sau o competiție de bumping cars. Pentru cei ce caută mai degrabă o stare zen există sesiuni de yoga, ateliere de string art, origami și mandala, și o generoasă bibliotecă atent selectată. Participanții pot chiar încerca să refacă scena din „E.T.” cu ajutorul Flying Bikes, bicicletele ce pot zbura prin simpla pedalare.

Electric Castle este, oficial, primul festival din Upside Down, iar lucuri deloc obișnuite sunt pregătite să se întâmple. „Stranger Things” ajunge la castel iar experiențele AR și zona Arcade pot fi copleșitoare.

Orice festival ar trebui să aibă cel puțin o super petrecere, iar anul acesta, chiar în prima seară, participanții sunt invitați la TikTok Party by BT. În 13 iulie, scena Hangar va găzdui o petrecere realizată în parteneriat cu TikTok România, la care DJ Yoda va mixa hit-urile devenite virale în ultimii ani pe această rețea de socializare.

Line-upul muzical este completat și de unul de lifestyle, iar Electric Castle conturează în Bonțida experiența unui Anti-Mall. Aici vor putea fi găsite branduri de fashion precum Retro Future, Ototo, Koja Concept sau Not For The Fake. Oferta gastronomică rămâne la fel de generoasă ca la fiecare ediție și acoperă toate gusturile, de la mâncarea preferată la festival, burgers, la preparate asiatice, grecești sau mexicane. Nu lipsește zona de grill pentru cei care preferă să fie proprii chefs.

Ultimele bilete pentru ediția a 8-a sunt disponibile pe www.electriccastle.ro, fără a exista însă opțiunea de cazare în camping. Toate cele 25.000 de locuri puse la dispoziție în EC Village s-au epuizat deja, la fel și locurile din zona destinată rulotelo

 

 

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Cu Eurosurvey ai garantia unor lucrari calitative

Published

on

By

Faptul ca prezenta inginerilor pe santierele de lucru este esentiala este deja bine cunoscut. De acestia depinde in mare masura succesul proiectelor de constructii, dat fiind faptul ca rolul lor principal este de a monitoriza evolutia lucrarilor din santier cu planurile proiectate. Este foarte important ca serviciile de topo in santier sa fie efectuate de personal certificat si acreditat, pentru a nu exista posibilitatea de aparitie a unor riscuri sau inconveniente pe parcurs. De aceea la Eurosurvey te va astepta o echipa de specialisti avizati, care vor efectua cele mai precise masuratori si trasari.

 

De ce este importanta ingineria topografica?

Proiectele de constructii necesita o atentie deosebita inca din faza de proiect. Fiecare detaliu trebuie stabilit cu mare atentie pentru a evita aparitia oricarui risc. Masuratorile topografice sunt o etapa esentiala din acest proces, deoarece de ele depinde in mod direct felul in care evolueaza lucrarile. Rolul principal este acela de a asigura faptul ca tot ce se materializeaza corespunde in totalitate indicatiilor din proiect. Trasarea cotelor si axelor de lucru, verificarea paralelitatii anumitor elemente de baza, pozitionarea structurilor de rezistenta sau calculul volumelor sunt doar cateva dintre procedurile pe care le vizeaza acest domeniu vast.

 

Apeleaza la ingineri topografi cu experienta de la Eurosurvey

Eurosurvey se caracterizeaza prin oameni capabili, devotati si atenti. Fiecare inginer din echipa detine o vasta expertiza si experienta in domeniu pe care le va exercita in raport cu fiecare solicitare. Sunt implicati in totalitate in munca pe care o realizeaza si, daca proiectul o cere, vor fi prezenti pe santier pana la finalizarea lui, pentru a se asigura ca totul decurge conform planului initial. 

 

Beneficiaza de cea mai buna aparatura

Ne dorim sa putem asigura cele mai eficiente servicii si de aceea investim in mod constant in dispozitivele si instrumentele necesare pentru masuratori cat mai precise. Ne pozitionam in topul celor mai apreciate firme care furnizeaza servicii de topografie si ne dorim sa pastram aceasta pozitie. De aceea facem tot ce ne sta in putinta pentru a va oferi cele mai bune proceduri care sa va ajute sa consolidati un proiect conform cu cele mai inalte standarde de calitate si siguranta. 

 

Platesti costul corect in raport cu calitatea obtinuta

Cu Eurosurvey nu trebuie sa iti faci griji cu privire la pretul final. Ai garantia faptului ca acesta corespunde intocmai procedurilor efectuate. Vrem ca fiecare colaborare sa fie cat de corecta si transparenta posibil si de aceea propunem calculul pretului final dupa o vizita in teren, in functie de numarul de metri patrati, complexitatea proiectului, numarul de proceduri necesare.

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment14 ore ago

Ingrijirea si rejuvenarea tenului cu ajutorul microneedling-ului

Cand vorbim despre un ten cat mai frumos, cat mai delicat si cu un aspect reintinerit, fiecare doamna si domnisoara...

Evenimento zi ago

Două săptămâni până la Electric Castle: lista generoasă a activităților din festival

 By Robert Cîrnu Electric Castle se pregătește de debutul celei de-a 8-a ediții, iar cele 100 de ore de muzică...

Logic Light Logic Light
Afaceri2 zile ago

Modele de aplice cu tehnologie modernă

Atunci când căutați soluția de iluminat perfectă pentru un spațiu îngust cum ar fi holul, luați în considerare luminile de...

Eveniment3 zile ago

Cu Eurosurvey ai garantia unor lucrari calitative

Faptul ca prezenta inginerilor pe santierele de lucru este esentiala este deja bine cunoscut. De acestia depinde in mare masura...

Aboscare Aboscare
Afaceri3 zile ago

Ce presupune îngrijirea unei persoane de vârstă înaintată

Îngrijirea unei persoane în vârstă poate fi o provocare. Există multe lucruri de luat în considerare atunci când se îngrijește...

supape supape
Uncategorized4 zile ago

Cum functioneaza supapele de siguranta si de unde le poti achizitiona pe cele mai bune

Sistemele si circuitele aflate sub presiune au nevoie de echipamente suplimentare speciale pentru a putea functiona in conditii depline de...

Eveniment5 zile ago

RTT DISTRIBUTION SRL nominalizat la Premium Soimii Engross

Compania Romaneasca RTT Distribution srl  este nominalizata la premium soimiii engross pentru performatele de care...

încălzire în pardoseală încălzire în pardoseală
Social5 zile ago

Ce trebuie să știi despre sistemul de încălzire în pardoseală

Considerat de toți a fi o noutate din ultima vreme, sistemul de încălzire în pardoseală datează de fapt din anii 1950. Chiar...

Eveniment5 zile ago

RTT DISTRIBUTION SRL despre Stirile false din BZI.RO

RTT DISTRINBUTION SRL -Stiri False In mediu Online Bzi.ro publica stiri false la adresa lor Un site no name din...

Eveniment6 zile ago

Fenomenul Luis Gabriel a lansat o piesă nouă numită „Vagabond”!

Industria muzicală din România şi-a descoperit o nouă stea. Luis Gabriel este un tânăr foarte talentat care a luat România...

Social7 zile ago

De ce să alegi încălzire în pardoseală pentru casa ta

Confort de utilizare, discreție a echipamentului, economie de energie… Sistemele de încălzire în pardoseală sunt atractive datorită avantajelor pe care le oferă...

Socialo săptămână ago

Trendurile si avantajele usilor si ferestrelor cu profile PVC in anul 2022

Cererea tot mai mare pentru tamplarie bine proiectata cu profile PVC a dus la progrese in calitatea, functionalitatea si textura...

Socialo săptămână ago

Avantajele creării unui magazin online

Având în vedere evoluția tehnologiei din ultimii ani, majoritatea antreprenorilor și-au dezvoltat afacerile și în sfera digitală. Primul pas către...

Socialo săptămână ago

Ralflo și Simona Nae colaborează după opt ani pentru „Ca Va”! Cum a învățat Simona Nae franceza de la Ralflo!

În urmă cu opt ani, Ralflo şi Simona Nae colaborau pentru prima oară, înregistrând piesa „Doar Tu” care s-a bucurat...

Socialo săptămână ago

Cornuleţele cu vişine de la Sânziene aduc fericire cu fiecare bucăţică

Știm cum câteodată ai poftă de ceva dulce și cum ți-ai dori să mănânci o delicatesă făcută în spirit românesc....

Socialo săptămână ago

Cum alegi cel mai bun motocultor pentru grădina ta

Vrei să profiţi la maximum de grădina ta în această vară? Îţi doreşti ca buruienile să nu îţi mai sufoce...

Știrile Săptămânii