Connect with us

Eveniment

EXCLUSIV/”Ucigasul de destine” isi “trage” nas pe procurorul Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești?

Published

on

Pe masa procuroarei Adina Florea din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au ajuns si dosarele “ingropate” de justitia militara.

Îndeosebi în perioada 20144-2016, pe masa cioclilor din instanţele militare şi-au dat obştescul sfârşit mai multe dosare sensibile de corupţie care îi vizau pe şefii serviciilor secrete din Armată şi SRI. Cu chiu cu vai, situaţia a ajuns în atenţia DNA (care a pus batista pe ţambal în buna sa tradiţie anticorupţie) şi a CSM (care l-a sancţionat timid, de ochii lumii) pe generalul maior magistrat GHEORGHE MANEA, fost preşedinte al Curţii Militare de Apel Bucureşti (CMA).

Controlul Inspecției Judiciare a CSM, din aprilie 2015, a venit în urma sesizării chiar fostului președinte al CMA, generalul GHEORGHE MANEA, care a cerut să i se „repereze” onoarea făcută zdrenţe. Acesta s-a simțit lezat de acuzațiile colegilor[1], cum că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA, când, legal, repartiția cauzelor se face aleatoriu, prin programul informatic ECRIS. Unul dintre magistrații revoltați (chiar personajul despre care vom vorbi mai jos) a arată cum s-a derulat procedura în dosarul 23/81/2014. În această cauză, mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului de brigadă SRI DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice.

”Înainte și în perioada soluționării, dosarul a fost repartizat generalului CEZARIAN BUGA care, bineînțeles, a respins plângerea. Am văzut mașina de serviciu a generalului Dumbravă, în curtea unității (n. red. – la Curtea Militară de Apel Bucureşti), deși nu avea ce căuta acolo, câtă vreme e justițiabil”, a povestit judecătorul nemulțumit. S-au confirmat integral prezenţa şi discuţiile lui DUMBRAVĂ cu judecătorul MANEA, acesta din urmă pretextând că întâlnirea viza o modalitate concretă de implementare a normelor privind repartiția dosarelor cu secrete de stat (sic!). Numai că, la data primirii în birou a generalului SRI, MANEA nu mai era președintele CMA, deci nu mai avea calitatea de a discuta cu DUMBRAVĂ. ”Acest episod confirmă că cei doi colegi, Buga și Manea s-au fixat să soluționeze numai ei plângerile împotrivă, întotdeauna dându-le ”dreptate” generalilor”, a explicat, atunci, judecătorul STANCU RADU.

Raportul Inspecției Judiciare a sesizat anomalia prin care generalii sunt judecați doar de către cei doi magistrați cu grad de general, în urma unei decizii a Colegiului CMA. Restul de cinci, din cei șapte judecători militari, cu grad de colonel, erau sunt excluși de la judecarea cauzelor cu generali. Inspecția Judiciară și DNA l-au audiat pe judecătorul care afirmă că dosarele sunt intenționat direcționate, sub oblăduirea fostului vicepremier Gabriel Oprea. El consideră că situația actuală favorizează anumiți generali din serviciile secrete și MApN. ”M-am referit concret la un dosar al generalului Hăpău Marian (șeful Direcției Generale de Informații a Armatei – n. Red. – DGIA). Dosarul a fost repartizat direct, fără procedură aleatorie, la solicitarea expresă a domnului judecător Buga, aflat în anturajul direct al generalului Hăpău dar și al vicepremierului Oprea Gabriel. Generalul Buga se și laudă că se află în acest anturaj, cu care joacă tenis… ”. El a susţinu că și alți colegi de la CMA au constatat, în mod repetat,  că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem”  reprezentată de Gabriel Oprea, sunt direcționate manual și soluționate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga și Gheorghe Manea.

Ce s-a întâmplat după? Mai nimic! Tovarăşului magistrat general GHEORGHE MANEA, deja suspendat din funcţie „ca act managerial” (ce-i mai place SRI-ului sintagma asta idioată!) la cererea Inspecţiei Judiciare[2], CSM-ul i-a aplicat (ds. nr. 6/J/2016, 32/J/2016) la 15 martie 2017 şi sancţiunea disciplinară de suspendare din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru abateri disciplinare (în baza art 100 lit. d şi conform art. 99, lit. i, ambele din Legea 303/200 privind Statutul judecatorilor şi procurorilor), iar DNA, cum am scris mai sus, s-a făcut că pluă torenţial.

Asta pentru că tenisul se juca în anturaje selecte la Baza lui Dinu Pescariu, Ştrandul generalilor şi terenurile din faimoasa locaţie T 14 a Serviciului Român de Informaţii (structură secretă, nu-i aşa?!), scoasă de Sebastian Ghiţă din aşa-zisa conspirativitate (pentru proşti, desigur!), unde se aduna „elita” românească care, asemeni lui Ludovic Soare la singular, se creau, în grup, „Noi suntem Statul” (nu vă mai plictisim cu chestii din astea greţoase; dacă vreţi amănunte, citiţi http://www.evz.ro/chermezele-sri-pescariu-strandul.html şi http://www.evz.ro/noi-suntem-statul-noi-nume-grele.html).

Luaţi cu multă lâmăie!

În acele vremuri de glorie pentru Binom (eu l-aş numi Trinom!) şi sateliţii săi (unii naturali, alţii artificiali) care implementau împreună, profund, şi pe faţă şi prin spate (cu „tacâm” complet!), statul de drepţi în România,  generalul izmenar Gabriel Oprea, ministru de interne şi vicepremier pe probleme de securitate naţională (să înnebuneşti, nu alta!) în Guvernul de tristă amintire (cu Duşa et. Co.), era în graţii şi în mari tandreţuri instituţionale subterane cu un alt general impostor, repetentul cu trei stele Coldea, „pretenul” doctoriţei Luluţa, şefa lui „Zdreanţă” de la DNA Ploieşti (Portocală, să moară mama!).

Cu profil de slugă, sicofant şi oportunist, de un absurd kafkian în atitudine şi comportament, Gabi Oprea era „băiatul de mingi” şi „femeia de serviciu”, executând cele mai infamante sarcini. Obedientul cu „interesul naţional” în gură, i-a scos din rahat pe mulţi membri ai elitei selecte în care fusese şi el tolerat tocmai pentru că se dovedea a fi util. Cum se întâmplă, însă, întotdeauna şi oriunde, în această lume fără scrupule şi fără de Dumnezeu, unde numai banul şi interesul personal sunt valori supreme, şi Găbiţă a fost executat şi scuipat ca pe o măsea stricată. Cică din motive de „dura lex, sed lex” (sanchi!).

Cel de-al doilea sinistru personaj, generalul SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, alintat Mitică, care şi-a băgat pielea la saramură pentru „şef-su”, generalul cu trei stele Coldea şi pentru camarila lui din SRI, a intrat ca boul, ziua în amiaza mare, in staulul de la Curtea Militară de Apel Bucureşti pentru a pune pile la preşedintele instanţei militare de judecată pentru Florinel, acest Lică Sămădăul de Târnova.

Generalul DUMITRU DUMBRAVĂ, tatăl câmpului tactic al SRI (cu mamă necunoscută!) extins în Justiție, este și el amestecat în ciorba scandalului de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, fiind consemnat cu intrări în Registrul de evidenţă de la Punctul control acces al instanţei.

Cu SUV-ul Volkswagen Touareg în care l-a fătat mă-sa şi îmbrăcat preţios în fiecare zi cu scutece alternând între firmele Seroussi, Hugo Boss sau Gucci, parvenitul a muncit din greu cu preşedinte Curţii Militare de Apel Bucureşti să îngoape definitiv cauza nr. 25/81/2014.

De altfel, ca să nu avem discuţii, să spunem că chiar magistratul militar GHEORGHE MANEA a recunoscut că a fost vizitat de generalul SRI DUMITRU DUMBRAVĂ în zilele de 14 aprilie (11:30-13:20), 15 aprilie (12:02-12:55) și 17 aprilie 2015 (16:10-16:50) – reţineţi pentru mai jos aceste repere cronologice! – şi că a sesizat acestea directorului SRI, EDUARD HELLVIG (care a luat „aspra”, dar dura măsură de a-l numi pe DUMBRAVĂ secretar general al SRI!!).[3]

Atât premergător, cât şi în perioada acelor vizite, pe rolul Curții Militare de Apel Bucureşti (CMA) erau mai multe cauze la judecătorul de cameră preliminară având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva soluţiilor de clasare (neurmărire) a dosarelor de la parchetele militare date în favoarea generalului SRI şi a mentorului său în metode securiste cripto-comuniste, generalul COLDEA, cauze formate urmare plângerilor şi denunţurilor făcute de mai mulți angajați ai Serviciului (ds. nr. 23/81/2014 – soluţionat pe 21.01.2015 şi ds. nr. 25/81/2014 – soluţionat la 15.04.2015).

De reţinut că şi la Tribunalul Militar Bucureşti, un alt ofiţer SRI, mr. FLOREA DANIEL, se lupta în zadar, aproape concomitent, cu hidra securiştilor din SRI (ds. nr. 156/753/2014 – soluţionat pe 17.12.2014). Pe acesta, „câmpul tactic” l-a rezolvat repede: considerând că nu l-a prejudiciat nimeni, şi deci nu este persoană vătămată (asta fiind doar în închipuirea lui), magiştrii i-au respins ca … inadmisibilă plângerea împotriva soluţiei de clasare a ds. nr. 83/P/2014, la care s-a reunit ds. nr. 84/P/2014, ambele ale DNA – Secţia militară, procuror de caz fiind tovarăşul pilot de helicoptere, general-maior magistrat  LUPULESCU NICOLAE, care-l vizau pe col. de securitate, reciclat de SRI, MARIN CONSTANTIN.

Revenim şi ne întrebăm ce motive avea generalul DUMBRAVĂ să-și lase mașina de serviciu B 74 JYI în parcarea CMA, în aprilie 2015? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros pentru grandioasa şi independenta Justiţie românească şi pentru eternul şi fascinantul stat de drept autohton: atât generalul DUMBRAVĂ, cât şi şeful lui, COLDEA, au primit soluții favorabile, de netrimitere în judecată.

În ds. nr. 25/81/2014, grotescul situaţiei a ajuns la paroxism:

  1. Cauza a fost judecată de col. magistrat STANCU RADU, adică tocmai unul dintre judecătorii militari (ceilalţi fiind Constantin Udrea, Viorel Chițu și Aurel Dumbravă)care i-au acuzat la DNA şi CSM pe preşedintele instanţei, generalul magistrat MANEA GHEORGHE şi pe generalul magistrat BUGA CEZARIAN că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA. Unul dintre dosarele date ca exemplu a fost chiar cel cu nr. 23/81/2014, în care mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice a SRI.
  2. Colonelul magistrat STANCU RADU a soluţionat ds. nr. 25/81/2014 exact în aceeaşi manieră părtinitoare cu cea pe care el o reproşa şefilor instanţei[4], stimulat tot de factorul politic numit Gabriel Oprea şi speriat de imixtiunea SRI în Justiţie (cine ştie ce scheleţi are şi el prin dulap!). Asfel:

– a „tras” vreo patru luni de dosar, doar, doar, o scăpa de el sau l-o lumina Dumnezeu cum să găsească o soluţie să iasă basma curată;

– a cerut petentului (culmea procedurii penale!!) să ataşeze la plângere Ordonanţele atacate!! De noaptea minţii această aberaţie, în condiţiile în care, potrivit art. 341, alin. (3) Cod procedură penală, aceasta este obligaţia procurorului: „Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. 2, transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei”. Şi, pentru asta, a mai acordat un termen!; 

– la termenul din 05.03.2015, nemaigăsind ceva de invocat, şi-a dat seama, ergo subit, că nu înţelege … plângerea cu care a fost investit, astfel că a cerut petentului „să-şi precizeze plângerea pe fiecare intimat în parte”! Mai mult, la fila 15 din Încheiere de dezinvestire prin care a soluţionat dosarul, judecătorul de cameră preliminară, col. STANCU RADU, a ţinut să se facă definitiv de râs, consemnând: „Deşi învinuirile au fost formulate de o persoană cu studii juridice care a avut calitatea de procuror – n.red. – col. GULIANU FLORIN a fost procuror la Procuratura locală a Sectorului 4 Bucureşti şi la Procuratura Locală Ploieşti între 1990-1991 – acestea nu sunt punctuale …”.

**** Noi vă prezentăm Plângerea şi Concuziile / precizările petentului col. GULIANU FLORIN, foarte detaliate, ordonate, coerente şi expuse chiar într-un riguros limbaj juridic penal şi, dacă nu se înţelege ce a vrut omul ăsta să spună, noi ne lăsăm de meserie! ****

– pe 02.04.2015, judecătorul militar a mai scornit o dilemă, motiv pentru care a amânat pronunţarea pe 15.04;

– la 15.04.2015, „eminentul” magistrat a respins, prin Încheiere, plângerea, dar de emoţionat ce a fost, nici el şi nici grefiera de şedinţă (fiinţă nevinovată!) nu au văzut, când au semnat-o, o hilară eroare materială (nu are importanţă aici în ce a constat);

– pe 17.05.2015, domnul judecător militar, dovedind o conştiinciozitate demnă de o cauză mai bună (pe care, mai bine, şi-o manifesta când a dat soluţia!) s-a apucat să îndrepte eroarea materială.

Pe fondul său, soluţia de respingere a plângerii împotriva Ordonanţelor procurorului militar colonel VĂETIŞI MARIAN, respectiv a generalului maior magistrat LUPULESCU NICOLAE de la DNA – Secţia militară, date în ds. reunite nr. 109/P/201 şi 125/P/2014, este complet nemotivată. Necunoscătorii pot fi păcăliţi să creadă contrariul, deoarece aceasta se întinde pe 16 pagini, însă parcurgerea ei de către cunoscătorii în domeniu, coroborată cu susţinerile petentului, văzând şi catastrofalele Ordonanţe ale procurorilor atacate în instanţă, este relevantă în sensul expus mai sus.

Şi, uite aşa, „disidentul” colonel magistrat STANCU RADU, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti a mai bifat un dosar rezolvat conform dorinţelor Binomului SRI-DNA!

*** Vă prezentăm şi Încheiere din 15.04.2014 a magistratului militar STANCU RADU, rod al intervenţiilor la conducerea Curţii Militare de Apel Bucureşti făcute de „interesul naţional” pe terenurile de tenis din unităţile SRI şi fruct al vizitelor repetate ale generalului SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, la ex-preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, general magistrat MANEA GHEORGHE. ***

Ne putem ostoi puţin mâhnirea şi mânia pentru astfel de glorioase fapte de arme ale acestor vajnici militari, prin împrejurarea că:

OPREA nu mai este nici în Guvern, nici în Parlament şi se târăşte ca o nevertebrată după moartea nedreaptă către care l-a împins pe tânărul poliţist Ginghină,

– parvenitul de COLDEA a căzut rău de pe piedestalul pe care se urcase cu cerbicie, setos de putere ca Lică Sămădăul,

– „tânăra” speranţa Securităţii, col. MARIN CONSTANTIN,  care, deşi şi-a făcut operaţie estetică să pară mai june şarmant, a plecat din SRI cu doi ani înainte de termen,

MANEA GHEORGHE e suspendat din magistratură,

– nici DUMBRAVĂ nu se simte prea bine, fiind pus pe liber intr-un final,

LUPULESCU şi VĂETIŞI sunt pe linie moartă, faimoasa secţie militară a DNA desfiinţându-se … Dar astea sunt paleative!

Oricum, nimeni nu este veşnic în funcţie! O quam cito transit gloria mundi ! (Irinel I.).

[1] Acuzaţii integral fondate, înmormântate de membrii clubului select „Noi suntem Statul” – a se vedea aici acuzaţiile http://adevarul.ro/news/eveniment/fostul-sef-curtii-militare-apel-denuntat-dna-militar-inspectia-judiciara-nu-l-a-tras-raspundere-fiindca-nu-mai-functie-1_57480f785ab6550cb85a7ab3/index.html

[2] http://www.flux24.ro/dezvaluiri-explozive-despre-gabriel-oprea-controleaza-justitia/

[3] https://vocea.biz/justitie/2017/jan/27/exclusiv-un-judecator-militar-ii-cerea-informatii-lui-hellvig-privind-proceduri-prevazute-de-legile-in-vigoare-dupa-ce-fusese-vizitat-de-3-ori-de-generalul-sri-dumbrava-documente/

[4] http://linx.crji.org/88-88-5439/comenzile-generalului-oprea-catre-justitia-militara

 

Facebook Comments

Eveniment

Ghid pentru stocarea și manipularea sigură a brichetelor de rumeguș

Published

on

By





Brichetele de rumeguș sunt o opțiune ecologică și eficientă pentru încălzirea locuințelor, însă este important să știți cum să le stocați și să le manipulați în mod sigur pentru a evita riscurile și a maximiza eficiența. În acest ghid, vă vom oferi sfaturi esențiale pentru a vă asigura că brichetele de rumeguș sunt o soluție durabilă și sigură pentru necesitățile dvs. de încălzire.

 

Stocarea adecvată a brichetelor de rumeguș

 

  1. Alegeți un loc uscat: Brichetele de rumeguș trebuie păstrate într-un loc uscat pentru a evita umiditatea și degradarea. Umiditatea poate face ca brichetele să se deterioreze și să devină ineficiente.
  2. Folosiți containere sau saci sigiliabili: Pentru a menține rumegușul în condiții optime, puteți să-l depozitați în containere sau saci sigiliabili. Aceasta va ajuta la prevenirea contaminării și a umezelii.
  3. Depozitați brichetele într-un spațiu răcoros: Evitați expunerea la căldură excesivă sau la soare direct, deoarece acest lucru poate duce la uscarea excesivă și potențial la fisurarea brichetelor.
  4. Asigurați-vă că spațiul de depozitare este bine ventilat: Ventilația adecvată ajută la menținerea calității brichetelor și la prevenirea acumulării de umezeală în spațiul de depozitare.
  5. Păstrați brichetele departe de substanțe inflamabile: În timpul stocării, asigurați-vă că nu există substanțe inflamabile sau materiale periculoase în apropiere.

 

Manipularea sigură a brichetelor de rumeguș

 

  1. Folosiți echipament de protecție: Atunci când manipulați brichete de rumeguș, purtați mănuși groase pentru a vă proteja mâinile de marginile aspre și praf.
  2. Manipulați brichetele cu atenție: Brichetele de rumeguș sunt fragile și pot fisura sau se pot rupe dacă sunt manipulate brutal. Ridicați-le și așezați-le cu grijă.
  3. Evitați inhalarea prafului: Atunci când tăiați sau manipulați brichetele, evitați să inhalați praful de rumeguș, deoarece acesta poate fi iritant pentru căile respiratorii.
  4. Utilizați unelte adecvate: Dacă tăiați sau divizați brichetele, asigurați-vă că folosiți unelte adecvate, cum ar fi o fierăstrău sau un topor, și păstrați-le ascuțite pentru a reduce riscul de accidente.
  5. Supravegheați copiii și animalele de companie: Asigurați-vă că brichetele de rumeguș sunt depozitate într-un loc în care copiii sau animalele de companie nu pot ajunge la ele. Brichetele pot fi periculoase dacă sunt ingerate sau folosite necorespunzător.

 

Sfaturi suplimentare pentru stocarea și manipularea sigură

 

  1. Verificați periodic starea brichetelor: Înainte de a le folosi, verificați starea brichetelor pentru a vă asigura că nu sunt deteriorate sau umede.
  2. Respectați instrucțiunile producătorului: Înainte de a utiliza brichetele de rumeguș, citiți și urmați cu atenție instrucțiunile producătorului pentru siguranță și eficiență.
  3. Nu supraîncărcați focul: Atunci când folosiți brichetele de rumeguș, nu le supraîncărcați în cuptorul sau soba dumneavoastră. Respectați recomandările producătorului privind cantitatea adecvată pentru încălzirea dvs.
  4. Eliminați corespunzător cenușa: După ce ați utilizat brichetele, așteptați să se răcească complet și apoi eliminați cenușa într-un recipient sigur și metalic. Niciodată nu aruncați cenușa caldă într-un coș de gunoi obișnuit.

 

Cu acest ghid, sunteți pregătiți să stocați și să manipulați brichetele de rumeguș în mod sigur și eficient. Respectarea acestor sfaturi vă va ajuta să vă bucurați de beneficiile ecologice și de încălzire pe termen lung pe care le oferă aceste brichete.




Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Tigla Metalica: De ce sa o alegi pentru invelitoarea casei?

Published

on

By





Tigla metalica a castigat o popularitate tot mai mare in constructiile domestice din Romania. Cu aspectul sau traditional si asemanarea cu tigla ceramica, este o optiune tot mai atractiva pentru proprietarii de case.
Tigla metalica se remarca prin caracteristicile sale foarte convingatoare: este usoara, rezistenta si usor de manevrat. Disponibila in diverse stiluri si culori, se potriveste perfect in foarte multe variante de stiluri urbanistice si reuseste sa ofere tot confortul de care au nevoie cei care o utilizeaza.

Avantajele si dezavantajele acoperisurilor din tigla metalica

 Avantaje

  • Cost. Tigla metalica se bucura de preturi competitive datorita multiplilor producatori locali. Costurile de instalare sunt mai mici decat in cazul altor optiuni, iar timpul de instalare este redus, ceea ce se traduce in economii la manopera. De asemenea, este usor de transportat si manevrat.
  • Performanta. Acoperisul din tigla metalica intareste structura cladirii. Rezista la conditii meteo extreme si vanturi puternice. Materialele din care este fabricata sunt ignifuge, oferind protectie impotriva incendiilor. Este o optiune usoara, care nu adauga presiune suplimentara structurii cladirii.
  • Eficienta energetica. Vopseaua reflecta razele soarelui, reducand incalzirea excesiva a casei. De asemenea, este fabricata din materiale reciclabile, contribuind la reducerea impactului asupra mediului.

Dezavantaje

  • Izolarea. Comparativ cu tigla ceramica, tigla metalica ofera o izolare termica si fonica mai slaba.
  • Inlocuire destul de dificila.  Inlocuirea unor panouri de tigla metalica poate fi mai dificila si mai costisitoare decat in cazul altor materiale de acoperis, cum ar fi tiglele ceramice.
  • Posibila decolorare in timp. Experienta arata ca tigla metalica poate sa sufere decolorari in timp, ceea ce poate afecta aspectul si valoarea imobilului.

Cum se monteaza tigla metalica?

Procesul de montaj tigla metalica necesita o serie de etape importante pentru a asigura durabilitatea si functionalitatea acoperisului. Acesta se face in cateva etape de baza:

  1. Pregatirea cu carlige pentru jgheaburi si amplasarea acestora in dreptul fiecarui caprior. Carligurile pentru jgheaburi sunt esentiale pentru fixarea jgheaburilor si drenarea corecta a apei de pe acoperis.
  2. Aplicarea foliei anti-condens pe intreaga suprafata a acoperisului.  Folosirea unei folii anti-condens ajuta la prevenirea formarii condensului si a deteriorarii suprafetei tiglei metalice.
  3. Montarea cadrului din lemn, inclusiv sipci verticale si orizontale. Un cadru bine construit asigura suportul adecvat pentru tigla metalica si stabilitatea acoperisului.
  4. Fixarea tiglei metalice incepand din coltul dreapta-jos. Instalarea incepe de obicei din coltul dreapta-jos si avanseaza spre partea superioara a acoperisului.
  5. Montarea accesoriilor finale, precum coama si parazapezile. Aceste accesorii finale nu trebuie neglijate, deoarece sunt esentiale pentru aspectul si functionalitatea acoperisului.

Pentru a asigura montajul corect al acoperisului din tigla metalica, trebuie sa te asiguri de urmatoarele lucruri:

  • Materialele folosite si suruburile potrivite;
  • Grosimea tiglei este una potrivita, pentru o durabilitate mai mare;

Este esential sa acorzi atentie calitatii materialelor si serviciilor inainte de a alege cel mai mic pret pentru manopera si materiale.
Tarifele pot varia, insa si calitatea poate varia destul de mult. Este recomandat sa apelezi la o firma montaj acoperis care are experienta iti poate oferi garantie si lucreaza cu forme legale. In felul acesta, vei fi protejat in eventualitatea unor probleme si vei avea mai multe sanse de a te bucura de o lucrare de calitate.

 

 

 

 




Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Alegerea echipamentului pentru pescuitul la crap

Published

on

By

Daca te numeri printre pasionatii de pescuit, atunci cu siguranta ca mereu iti doresti sa te bucuri de cea mai frumoasa experienta si de echipamentul care sa iti permita sa faci cele mai mari capturi. Exista diferite metode si tehnici de pescuit, iar printre cele mai populare astfel de tehnici regasim si pescuitul la crap.

Alegerea echipamentului este foarte importanta pentru orice pescar, iar in continuare vei afla mai multe despre alegerea modelelor de lansete pentru aceasta tehnica de pescuit. Pentru ca si in ceea ce priveste alegerea echipamentului exista discutii intre pescari, la fel cum exista si in ceea ce priveste dimensiunea capturilor reusite de-a lungul timpului.

Aspecte in alegerea lansetelor pentru pescuitul la crap

Atunci cand vrei sa te pregatesti pentru experiente reusite la pescuitul la crap este foarte important sa stii care sunt criteriile in baza carora sa faci alegerile potrivite pentru aceasta metoda de pescuit. Principalele elemente care trebuie luate in calcul sunt tipul de pescuit la crap, distantele de pescuit, apele unde au loc sesiunile de pescuit si talia crapilor. Toate aceste elemente te pot ajuta sa faci alegerea potrivita pentru lansete crap.

In functie de tipul de pescuit la crap poti opta pentru pescuit lansat, plantat sau din barca. In ceea ce priveste tipul de ape unde urmeaza sa pescuiesti avem varianta lacurilor, raurilor si a baltilor. Insa mergand mai departe in privinta caracteristicilor lansetelor, aici sunt anumite criterii care nu trebuie deloc neglijate.

Un criteriu este numarul segmentelor avute de lansetele pentru pescuitul la crap. Poti gasi modele din 2 bucati, 3 bucati sau modelele telescopice. Rezistenta lansetei depinde de acest numar de segmente. Cu cat sunt mai multe puncte de imbinare, cu atat vorbim despre mai multe puncte slabe si lanseta poate ceda sub greutatea capturii. De aceea modelele din 2 bucati pot fi alegerea optima.

Greutatea lansetei este un detaliu foarte important si este un criteriu influentat de materialul din care sunt facute lansetele. Cu cat modelele de lansete sunt mai usoare, cu atat sunt mai scumpe. Insa trebuie tinut cont ca in pescuitul la crap timpii pe care pescarul ii petrece cu lanseta in mana este indelungat si din acest motiv poate influenta experienta la partidele de pescuit.

In cadrul modelelor de lansete crap lungimea variaza intre 1,8 si 4,5 metri. Cele mai frecvent folosite modele sunt cele de 3,6, respectiv 3,9 metri. Lungime lansetei trebuie aleasa pornind de la tipul de pescuit practicat, si anume cel lansat, plantat sau din barca.

Actiunea lansetelor este un alt criteriu de luat in calcul, iar aici avem varianta lansetelor parabolice, semi-parabolice, semi-rapide si rapide. Actiunea determina modul de comportare al lansetelor in momentul aruncarii.

Unde gasesti lansete pentru pescuitul la crap?

Acestea sunt o parte dintre cele mai importante criterii de luat in calcul atunci cand urmeaza sa alegi lansetele pentru pescuitul la crap. Pentru o oferta variata si numeroasa de astfel de lansete este recomandat sa gasesti un magazin specializat in articole de pescuit. O oferta numeroasa este disponibila pe targulpescarilor.ro.

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized59 de minute ago

TikTok celebrează comunitatea globală prin raportul Anul văzut pe TikTok: 2023

Raportul celebrează cele mai populare trenduri, creatorii care s-au remarcat și momentele frumoase din acest an, inspirate de comunitatea globală...

Social2 ore ago

Foarfeci de tuns – cu ce sa le cureti

Daca esti frizer, cu siguranta si tu stii ca o foarfeca bine intretinuta poate reprezenta cheia catre o coafura perfecta....

Uncategorized4 ore ago

PENNY România deschide magazinul cu numărul 360

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în  Segarcea, județul Dolj. Începând...

Uncategorized5 ore ago

Nokian Tyres introduce noi versiuni ale selecției sale de anvelope de vară

Nokian Tyres își actualizează gama de anvelope de vară pentru Europa Centrală pentru autoturisme, vehiculele utilitare sport și vehicule crossroad....

Administrație locală6 ore ago

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International

Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că...

Uncategorized7 ore ago

25 de proiecte inovatoare merg mai departe în etapa a II-a a competiției Solve for Tomorrow organizată de Samsung România

București, 6 decembrie 2023 – Samsung România a anunțat cele 25 de proiecte selectate pentru a participa în cea de-a doua etapă...

Administrație localăo zi ago

TikTok stabilește noi standarde de securitate și sustenabilitate prin Proiectul Clover în valoare de 12 miliarde de Euro

București, 5 decembrie 2023 –  Peste 150 de milioane de oameni din Europa vin în fiecare lună pe TikTok ca să...

Entertainmento zi ago

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming

București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

Entertainmento zi ago

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători

București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp...

Uncategorizedo zi ago

Kärcher lansează RCF 3 – mopul robotizat, de ultimă generație, care asigură o curățare autonomă

București, 5 decembrie 2023 – Kärcher își consolidează portofoliul de produse autonome de curățenie cu un mop robotizat pentru podele...

Uncategorizedo zi ago

Studiu Aqurate: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate

Timișoara, 5 decembrie 2023 – Luna decembrie, perioadă a Sărbătorilor de iarnă, aduce magazinelor online vânzări cu 28% mai mari...

Uncategorized2 zile ago

Samsung Galaxy Tab A9 și Galaxy Tab A9+ acum disponibile și în România: Divertisment și Productivitate, accesibile tuturor românilor

Descoperă o lume nouă și captivantă a vizionării imersive, multitasking-ului simplu și conectivității fără întreruperi în ecosistemul Galaxy București, România –...

florin gioga florin gioga
Social5 zile ago

Florin Gioga şi-a anunţat candidatura ca independent la Primăria Sinaia

Primarul oraşului Sinaia va avea un adversar dificil la alegerile locale din anul 2024 în persoana lui Florin Gioga. Acesta...

Eveniment5 zile ago

Ghid pentru stocarea și manipularea sigură a brichetelor de rumeguș

Brichetele de rumeguș sunt o opțiune ecologică și eficientă pentru încălzirea locuințelor, însă este important...

Eveniment5 zile ago

Tigla Metalica: De ce sa o alegi pentru invelitoarea casei?

Tigla metalica a castigat o popularitate tot mai mare in constructiile domestice din Romania. Cu...

Eveniment6 zile ago

Alegerea echipamentului pentru pescuitul la crap

Daca te numeri printre pasionatii de pescuit, atunci cu siguranta ca mereu iti doresti sa te bucuri de cea mai...

Știrile Săptămânii