Eveniment
Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţă
Published
6 ani agoon
COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):
O informare transmisă azi membrilor asociației care grupează rezerviștii DIE/SIE cu privire la o reuniune a conducerii, acum cîteva zile, pare să indice o strîngere a rîndurilor acestora împotriva alianței de la putere PSD-ALDE, ale cărei demersuri deranjează pe alocuri agenții rezerviști.
Concret, un comunicat al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SIE informează că pe data de 13 decembrie, la sediul Asociaţiei, a avut loc consfătuirea preşedinţilor structurilor asociative din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, reunind rezerviști ai mai multor servicii secrete.
Nu știm exact care au fost temele de discuție, dar concluzia a fost, în urma unei analize a situației din ultima perioadă, că “rezultatele nu sunt pe măsura acestor eforturi, ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie regândită strategia de abordare a decidentului politic pe problemele ce ne privesc”.
Mai pe românește, foștii spioni grupați în asociație nu sunt mulțumiți de felul cum se derulează evenimentele în guvernarea actuală și chiar se tem că ar putea pierde anumite privilegii, după ce ar fi pierdut deja altele.
Iar ”decidentul politic” la această oră este guvernul Dăncilă și parlamentul dominat de coaliția PSD-ALDE.
Surse apropiate asociației afirmă că între nemulțumirile majore ale foștilor spioni se numără cele ținînd de pensii, despre care afirmă că, deși cunoscute de marele public drept ”speciale”, sunt, de fapt, doar pensii militare de stat și sunt discriminate în raport cu alte pensii, cu adevărat speciale, precum cele ale magistraților, diplomaților, aviatorilor șamd. O modificare a legislației a făcut, la un moment dat, ca respectivele pensii să nu mai fie majorate automat odată cu creșterea soldelor de grad și de funcție ale agenților activi, ceea ce a deranjat profund foștii agenți, care susțin că unele pensii de general au ajuns mai mici decît cele de subofițeri. Alte nemulțumiri țin de bugetele alocate instituțiilor medicale speciale în care se tratează rezerviștii serviciilor șamd.
Se lasa cu manifeste
Liderii asociației foștilor agenți ar fi solicitat deja, pe această temă, întîlniri cu ambii lideri ai partidelor de guvernămînt, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
”Ca urmare, consfătuirea susţine o abordare a problematicii rezerviștilor militari de pe un plan de complexitate superior, având unele coordonate ce vor fi dezvoltate într-un Manifest Program, care să fie difuzat fiecărui factor de decizie, colectiv și individual, cu responsabilităţi pe linia Rezervei” se mai arată în mesajul de pe siteul asociației.
Care mesaj, aflăm chiar din conținutul său, ”cheamă la unitatea de acţiune a tuturor rezerviştilor, în scopul promovării intereselor şi pentru prezervarea drepturilor legal dobândite (s.n.)”.
Ce mai aflăm din textul său:
”Stimați camarazi rezerviști militari,
Anul 2018 a fost un an plin de așteptări și provocări pentru segmentul socio-profesional pe care îl reprezentăm, întrucât demersul legislativ actual aduce atingeri unor drepturi și interese comune (s.n.).
Acestea au fost unele din motivele care au făcut posibilă şi necesară întărirea rândurilor membrilor și găsirea mecanismului prin care structurile noastre asociative să-și sporească coeziunea și puterea unității de acțiune(…)
Există, deci, o bază solidă de aprofundare şi dezvoltare a colaborării viitoare între asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale veteranilor, benefică atât pentru societatea noastră cât şi pentru rezerviştii care şi-au pus viaţa în slujba apărării şi dezvoltării României. Să facem în aşa fel încât decidenţii politici să înteleagă mai bine (s.n.) că între componenta activă şi Rezerva sa trebuie să fie o sinergie funcţională, care să reprezinte, conform învăţămintelor istoriei naţionale, forţa capacităţii de apărare a ţării în noul context geopolitic şi geostrategic.
Suntem conștienți că eforturile noastre pot fi amplificate, motiv pentru care facem un apel la unitate către toți rezerviștii militari, subliniind necesitatea de a strânge rândurile și de a vă înrola la dezideratele, obiectivele și căile de acțiune prevăzute de Statutele structurilor asociative, părți la Acord.
Veniți alături de noi! Să creștem numărul membrilor și reprezentativitatea structurilor noastre asociative, în așa fel încât puterea de a ne apăra interesele comune să fie mai mare și mai convigătoare.
Consfătuirea de lucru a președinților structurilor asociative reprezentative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, părţi la Acordul-Cadru, îi încredințează pe toți rezerviștii militari că dispunem de o multitudine de părghii și putem mobiliza eforturile noastre în așa fel încât anul 2019 să aducă împlinirea intereselor și doleanțelor tuturor rezerviștilor militari, indiferent de proveniența noastră instituțională” se mai arată în finalul comunicatului.
Confirmare-bombă: Regele Mihai a primit rentă de la regimul comunist
Rămîne de văzut cît de eficiente vor fi ”pîrghiile” respective în raport cu guvernul PSD-ALDE.
Deocamdată, se pare că foștii spioni au repurtat o mică victorie politică, la începutul acestui an, cînd Biroul Executiv al A.C.M.R.R. – S.I.E a transmis parlamentului un punct de vedere oficial privind propunerea legislativă de acordare a unui statut special Casei Regale, inițiată de Tăriceanu și Dragnea.
Unul destul de nervos, în care se afirmă, între altele, ceva exploziv. Mai exact, confirmarea informației vehiculate pînă acum doar pe surse, potrivit căreia fostul suveran ar fi primit bani de la regimul comunist în toată perioada de după abdicare.
”Cadrele militare în rezervă şi în retragere din Asociaţia noastră apreciază ca inoportună insistenţa cu care unele persoane cu funcţii importante în Parlamentul României încearcă să impună aprobarea iniţiativei legislative privind Casa Regală a României ca „persoană juridică de utilitate publică,
autonomă, apolitică şi fără scop patrimonialˮ pentru acordarea unor fonduri financiare permanente de la bugetul de stat şi alte avantaje materiale urmaşilor fostului suveran Mihai I.
Reglementările actuale privind drepturile ce se acordă foştilor şefi de stat sunt clare şi aplicate, inclusiv fostului suveran Mihai I, care a beneficiat de acestea de la abdicare şi până la deces(s.n.). Acordarea unor drepturi pentru urmaşii fostului suveran Mihai I poate fi un pretext ca şi ceilalţi urmaşi ai foştilor şefi de stat să solicite diverse avantaje şi privilegii, prin înfiinţarea unor
asociaţii/fundaţii cu acelaşi scop prevăzut în proiectul de lege iniţiat în Parlament.
Simpatiile, convingerile monarhiste, interesele de moment sau conjuncturale ale unor factori de decizie din Parlament nu trebuie să creeze o tensiune suplimentară sau dezbateri care să inflameze societatea românească şi nici să fie transpuse în iniţiative legislative nedorite de majoritatea populaţiei, cu cheltuieli suportate de la bugetul de stat.
Cadrele militare în rezervă şi în retragere din ACMRR-SIE, care şi-au desfăşurat activitatea pentru apărarea României şi promovarea intereselor acesteia rămân devotate poporului şi ţării şi lasă pe istorici şi cetăţenii României să judece modul cum foştii şefi de stat au condus destinul ţării,
deciziile luate în momentele cruciale din istorie şi consecinţele unor asemenea decizii, cum ar fi de exemplu cea din 1944 a regelui Mihai când aproximativ 200.000 de militari români au fost predați armatei „eliberatoare” a României şi făcuți prizonieri de război în teritoriul aliatului.
Recunoştinţa faţă de instituţia monarhică a României a fost exprimată, recunoscută până şi de regimul comunist, fapt ce a determinat-o pe regina-mamă Elena să aprecieze că „divorţul” din 1947 a fost unul decent.
Recunoştinţă s-a manifestat când s-a construit la Curtea de Argeş capela-criptă pentru regii României. Recunoştinţă s-a manifestat când s-au asigurat funeralii ca pentru un rege „pe tron”, inclusiv soţiei sale, care n-a fost niciodată regină a României. Recunoştinţă vom manifesta faţă de istoria monarhiei(…)
Încât, apreciem ca suficientă, supraîndestulătoare „recunoştinţa” României faţă de Regele Mihai şi faţă de monarhie în general, dar „Casă Regală” în Republică, unde s-a mai pomenit?
Regele Mihai, da, a fost un fel de rege moral pentru popor, din păcate, nu şi pentru însăşi familia sa, din care a exclus cel puţin doi membri (pe drept sau pe nedrept, asta-i altă discuţie). Aşa încât, având în vedere averile de care dispune familia regală, considerăm că se poate autoadministra, fără participarea bugetară a statului român, fără asigurarea unor servicii din bugetul plătit de contribuabili care poate contribui la altceva în folos public”.
Potrivit revistei asociației, ”Periscop”, la scurtă vreme după remiterea acestui punct de vedere, cei doi inițiatori Dragnea și Tăriceanu, au retras proiectul – care trecuse deja de Senat – din parlament.
Simplă coincidență, ori victorie a foștilor spioni? (Bogdan Tiberiu Iacob)
You may like
-
Noua carte a lui Yuval Noah Harari, una dintre cele mai așteptate lansări ale anului, disponibilă în România pe Voxa, chiar în ziua lansării globale, pe 10 septembrie
-
Servicii de Web Design și Optimizare SEO oferite de AllmaDesign
-
Serviciile AllmaDesign: Creare Site Prezentare, Magazin Online și Optimizare SEO
-
Creare Website de Prezentare Profesional – Soluția Perfectă pentru Afacerea Ta

HONOR câștigă 39 de premii media la IFA 2024
Eveniment
Servicii de Web Design și Optimizare SEO oferite de AllmaDesign
Published
6 ore agoon
septembrie 11, 2024Sursă: https://pixabay.com/ro/illustrations/slot-machine-jocuri-de-noroc-cazinou-2304135/
Alegerea slotului potrivit poate face diferența între o experiență de joc plăcută și una frustrantă. Într-un univers atât de vast al jocurilor de noroc online, cu mii de sloturi disponibile, este esențial să îți iei timp pentru a alege un slot care să corespundă preferințelor și nevoilor tale. Iată câteva sfaturi pentru a face alegerea corectă.
1. Înțelege tipurile de sloturi disponibile
Primul pas în alegerea slotului potrivit este să înțelegi diferențele dintre diversele tipuri de sloturi, mai ales diferența între sloturi fizice și online. Acestea se împart în mai multe categorii:
- Sloturi clasice: Acestea sunt sloturile cu 3 role și un design simplu, bazat pe cele mai vechi modele de mașini mecanice. Ele sunt perfecte pentru cei care preferă un stil de joc retro, fără prea multe complicații.
- Sloturi video: Sunt cele mai populare în prezent și vin cu 5 role și multiple linii de plată. Acestea au teme diverse, efecte vizuale impresionante și o varietate de caracteristici bonus.
- Sloturi progresive: Aceste sloturi oferă jackpoturi progresive, ceea ce înseamnă că suma premiilor crește pe măsură ce jucătorii continuă să parieze. Premiul poate atinge sume colosale, dar câștigurile sunt rare și necesită parierea unei sume maxime.
- Sloturi cu Megaways: Un concept relativ nou, aceste sloturi oferă un număr dinamic de linii de plată, care poate varia cu fiecare rotire. Acestea oferă un joc mai complex și mai variat, dar pot fi mai greu de înțeles pentru începători.
2. Verifică RTP-ul (Return to Player)
Unul dintre cei mai importanți factori de luat în considerare la alegerea unui slot este procentul RTP (Return to Player). RTP reprezintă procentul de bani pe care un slot îl returnează jucătorilor pe termen lung. De exemplu, un slot cu un RTP de 96% va returna, teoretic, 96 RON pentru fiecare 100 RON pariați pe o perioadă lungă de timp.
Este important de menționat că RTP-ul nu garantează câștiguri imediate, ci reflectă doar performanța pe termen lung a unui joc. În general, este recomandat să alegi sloturi cu un RTP de cel puțin 95%, pentru a-ți maximiza șansele de câștig.
3. Alege un slot cu o tematică pe placul tău
Tematica este un alt aspect cheie atunci când vine vorba de alegerea unui slot. Sloturile sunt disponibile într-o varietate incredibilă de teme, de la mitologie antică, filme și seriale celebre, până la teme inspirate din natură sau aventuri fantastice. Alegerea unui slot cu o tematică care îți place va face experiența de joc mai captivantă și plăcută.
Dacă ești fan al filmelor, vei găsi sloturi inspirate din pelicule celebre, cum ar fi seria Jurassic Park sau Game of Thrones. Dacă preferi mitologia, există sloturi cu tematici inspirate din Grecia Antică, Egipt sau mituri nordice, precum Book of Dead sau Age of Gods.
4. Volatilitatea slotului – Risc mare sau mic?
Volatilitatea unui slot se referă la cât de des plătește și la mărimea câștigurilor oferite. Există trei tipuri principale de volatilitate:
- Volatilitate scăzută: Aceste sloturi oferă câștiguri mici, dar frecvente. Sunt ideale pentru jucătorii care preferă un ritm mai constant și care nu doresc să își asume riscuri mari.
- Volatilitate medie: Aceste sloturi sunt un echilibru între frecvența câștigurilor și mărimea lor. Jucătorii pot experimenta câștiguri moderate, dar și premii mai mari din când în când.
- Volatilitate ridicată: Aceste sloturi oferă câștiguri mari, dar rare. Dacă ești dispus să riști mai mult pentru șansa unui câștig uriaș, sloturile cu volatilitate ridicată ar putea fi alegerea potrivită.
Alegerea între aceste tipuri de volatilitate depinde de preferințele tale și de bugetul pe care ești dispus să îl investești în joc.
5. Explorează caracteristicile speciale și bonusurile
Un alt aspect important de luat în considerare este prezența caracteristicilor speciale și a bonusurilor. Sloturile video moderne oferă o varietate de funcții bonus, care pot include:
- Rotiri gratuite: Majoritatea sloturilor oferă o rundă bonus de rotiri gratuite care poate fi declanșată prin combinarea anumitor simboluri.
- Simboluri Wild: Aceste simboluri pot înlocui orice alt simbol pentru a forma combinații câștigătoare.
- Simboluri Scatter: De obicei, declanșează rotirile gratuite sau alte runde bonus.
- Multiplicatori: Aceștia măresc câștigurile și pot face diferența în obținerea unui câștig substanțial.
Verifică dacă slotul pe care îl alegi oferă aceste caracteristici, deoarece acestea pot adăuga un strat suplimentar de divertisment și îți pot crește șansele de câștig.
6. Joacă în modul demo
Majoritatea cazinourilor online oferă opțiunea de a juca sloturi în modul demo, fără a paria bani reali. Acesta este un mod excelent de a testa sloturile și de a vedea dacă îți plac înainte de a investi bani reali. Jucând în modul demo, poți experimenta cum funcționează caracteristicile bonus, cât de des plătește slotul și cum te simți în legătură cu volatilitatea sa.
7. Setează un buget și respectă-l
Indiferent de slotul pe care îl alegi, este important să ai un buget clar stabilit înainte de a începe să joci. Jocurile de noroc ar trebui să fie întotdeauna o formă de divertisment, nu un mod de a câștiga bani. Stabilește o sumă pe care ești dispus să o pierzi și respectă acest buget. Nu încerca să îți recuperezi pierderile și evită să pariezi mai mult decât îți poți permite.
Concluzie
Alegerea slotului potrivit necesită puțină cercetare și introspecție. Înțelegerea tipurilor de sloturi, verificarea RTP-ului, alegerea unei teme care îți place și evaluarea caracteristicilor speciale sunt factori esențiali în a găsi un joc care să se potrivească stilului și preferințelor tale. Cel mai important, asigură-te că îți gestionezi bugetul cu înțelepciune și te bucuri de joc ca pe o experiență de divertisment. Cu toate aceste sfaturi, vei fi pregătit să îți alegi slotul ideal și să îți maximizezi șansele de câștig. Vezi detalii aici.
Eveniment
Creare Website de Prezentare Profesional – Soluția Perfectă pentru Afacerea Ta
Published
16 ore agoon
septembrie 10, 2024Sursă: https://pixabay.com/ro/illustrations/slot-machine-jocuri-de-noroc-cazinou-2304135/

Sursă: https://pixabay.com/ro/illustrations/slot-machine-jocuri-de-noroc-cazinou-2304135/

Parteneri
Ultimile stiri locale
Noua carte a lui Yuval Noah Harari, una dintre cele mai așteptate lansări ale anului, disponibilă în România pe Voxa, chiar în ziua lansării globale, pe 10 septembrie
,,Nexus: O scurtă istorie a rețelelor informaționale, din epoca de piatră până la IA” va fi lansată în aceeași zi,...
Servicii de Web Design și Optimizare SEO oferite de AllmaDesign
Sursă: https://pixabay.com/ro/illustrations/slot-machine-jocuri-de-noroc-cazinou-2304135/ Alegerea slotului potrivit poate face diferența între o experiență de joc plăcută și una frustrantă. Într-un univers atât...
Serviciile AllmaDesign: Creare Site Prezentare, Magazin Online și Optimizare SEO
În era digitală actuală, prezența online a unei afaceri este esențială pentru succesul și creșterea acesteia. Agenția AllmaDesign se specializează...
Creare Website de Prezentare Profesional – Soluția Perfectă pentru Afacerea Ta
Sursă: https://pixabay.com/ro/illustrations/slot-machine-jocuri-de-noroc-cazinou-2304135/ Alegerea slotului potrivit poate face diferența între o experiență de joc plăcută și una frustrantă. Într-un univers atât...
Creare Website de Prezentare Profesional – Soluția Perfectă pentru Afacerea Ta
Un website de prezentare bine realizat este esențial pentru orice afacere care dorește să atragă noi clienți și să își...
HONOR câștigă 39 de premii media la IFA 2024
Ultimele inovații arată angajamentul HONOR față de tehnologia centrată pe nevoile utilizatorului HONOR și-a confirmat poziția de lider tehnologic cu...
TCL a dezvăluit la IFA 2024 primul televizor NXTFRAME cu Audio by Bang & Olufsen
TCL redefinește conceptul de home entertaiment odată cu lansarea primului său televizor NXTFRAME la IFA 2024. Acesta este mai mult...
Cum să îți alegi slotul potrivit? Ghid complet
Sursă: https://pixabay.com/ro/illustrations/slot-machine-jocuri-de-noroc-cazinou-2304135/ Alegerea slotului potrivit poate face diferența între o experiență de joc plăcută și una frustrantă. Într-un univers atât...
Vizita la Fabrica Rhein Vision unul dintre cei mai importanți producători de lentile oftalmice din Europa
În data de 5 septembrie 2024 am realizat o vizita la Fabrica Rhein Vision aflată în Județul Prahova, lângă Ploiești,...
Sindicatul „Diamantul” denunță obstrucționarea acordurilor colective în MAI
O adresă recentă a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” scoate la iveală probleme grave în privința respectării reglementărilor legale legate...
S.C. MELIDEN S.R.L. – Servicii de Curățenie Profesionale în Iași
S.C. MELIDEN S.R.L. – Servicii de Curățenie Profesionale în Iași S.C. MELIDEN S.R.L. este o firmă de curățenie din Iași...
IFA 2024: TCL își extinde gama de electrocasnice prin lansarea seriei de combine frigorifice și frigidere încorporabile
Tehnologia inovatoare de refrigerare de la TCL îmbină eficiența cu designul flexibil, asigurând alimente mai proaspete și confort sporit pentru...
Reîncărcare Telekom – Online, în 2 pași simpli
Astăzi oricine poate achiziționa o reîncărcare Telekom online, în doar câteva minute, urmând doar doi pași simpli. Au apus demult...
JazzUP Young & Kids: Un weekend cu ateliere artistice în Drumul Taberei, oferite gratuit copiilor, adolescenților și părinților din Capitală
În perioada 7-8 septembrie, Asociația Culturală CultART, alături de ARCUB, în calitate de finanțator, organizează în Parcul Constantin Brâncuși, din...
Acer lansează noul TravelMate P6 14 AI, fiind lider de piață cu PC-uri Copilot+ sub 1 kg
Cuprins: Acer a dezvăluit noul TravelMate P6 14 AI, aflându-se în fruntea segmentului de PC-uri Copilot+ sub 1 kg, care...
HONOR deschide un nou capitol plin de posibilități cu lansarea smartphone-ului pliabil HONOR Magic V3 la IFA 2024
Alături de Magic V3, HONOR prezintă și noile dispozitive HONOR MagicBook Art 14 și HONOR MagicPad 2 [București, România –...
Știrile Săptămânii
-
Uncategorized7 zile ago
realme GT 6 primeşte un update cu 5 noi funcţii AI
-
Eveniment6 zile ago
Buteliile pe gaz. Ghid pentru utilizarea în siguranță
-
Uncategorized5 zile ago
HONOR deschide un nou capitol plin de posibilități cu lansarea smartphone-ului pliabil HONOR Magic V3 la IFA 2024
-
Uncategorized5 zile ago
JazzUP Young & Kids: Un weekend cu ateliere artistice în Drumul Taberei, oferite gratuit copiilor, adolescenților și părinților din Capitală
-
Uncategorized5 zile ago
IFA 2024: TCL își extinde gama de electrocasnice prin lansarea seriei de combine frigorifice și frigidere încorporabile
-
Afaceri5 zile ago
Reîncărcare Telekom – Online, în 2 pași simpli
-
Uncategorized5 zile ago
Acer lansează noul TravelMate P6 14 AI, fiind lider de piață cu PC-uri Copilot+ sub 1 kg
-
Uncategorized5 zile ago
HONOR Magic V3 este considerat #1 în categoria smartphone-urilor pliabile, conform Sam Sung*