Connect with us

Eveniment

EXCLUSIV/ACTIVITATEA INFRACTIONALA A “UNELTEI” PROCURORULUI NEGULESCU MIRCEA, DIRECTOR “SUSPENDAT SI NU PREA”AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI, CARMEN DANIELA GHEORGHE/CARDASIA AUTORITATILOR (II)

Published

on

I.Când, la începutul lunii februarie 2010, comunitara GHEORGHE CARMEN DANIELA a fost demisă din funcţie de primarul de atunci, VOLOSEVICI ADRIAN, pentru mai multe ilegalităţi printre care şi faptul că îşi dădea singură prime lunare de 1.000 de lei, mulţi au crezut că, în realitate, măsura ar fi fost una politică ori vreo hachiţă personală a edilului.

Că nu a fost aşa, chiar duduia a ţinut să dovedească ulterior, prin fapte, reieşind că ea este penală 100%.

Astfel, la Câmpina, a făcut ce ştie cel mai bine: infracţiuni.

Horia Tiseanu, primarul Câmpinei, a fost pus sub urmărire penală de DNA Ploieşti la 27 septembrie 2016 pentru abuz în serviciu şi luare de mită. În acelaşi dosar cu nr. 34/P/2016, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Ecatrinescu Gheorghe, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, GHEORGHE CARMEN DANIELA, la data faptei director executiv la Poliţia Locală Câmpina şi Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. S-a reţinut că, în cursul anului 2014, inculpatul Horia Tiseanu, primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celor trei suspecţi, a dispus achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului, deoarece, conform prevederilor legale, Primăria Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona autoturisme pentru folosinţa proprie. „Pentru a păstra o aparenţă de legalitate, au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (79.802,20+51.798,46 lei), echivalent al sumei de 29.654 euro. Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată însuşi dreptul de a achiziţiona autoturisme)”. În acest fel, s-a prejudiciat bugetul local, fiind totodată creat un folos necuvenit atât pentru primar, prin utilizarea nelegală a autovehiculului, cât şi pentru societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, achiziţia făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Dar, cum ANDREI VOLOSEVICI făcea „una caldă, alta rece”, probabil alergat şi prins şi el prin „câmpul tactic” al SRI, după destituirea tantelei GHEORGHE l-a numit şef la Poliţia Comunitară Ploieşti pe tovarăşul DUŢĂ MARIUS, locotenent-colonel SRI, fost (un neica nimeni!) pe la Direcţia de Informaţii a SRI Buzău, dar „bazat” politic, care a scăpat hăţurile (că frâiele nu le-a putut ţine!) până în aprilie 2011.

I-a succedat Tănase Daniel, instituţia intrand  într-o comă şi mai profundă de când a revenit GHEORGHE DANIELA CARMEN.

Nea Caisă ăsta de DUŢĂ , şi habarnist şi împins de la spate de interese „de partid şi de stat”, a făcut, împreună cu nişte salariaţi „de bine”, pe care nu i-a deranjat nimeni până în prezent, nişte găuri în bugetul instituţiei comunitarilor ploieşteni de neam de neamul lor de cioflingari nu vor putea să-l acopere: 8,5 miliarde ROL ! (3,60 mld. – din contractul cu SC BARBY ROUTE SRL Braşov pentru un soft „fantomă” pe care nici Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) nu l-a putut identifica şi 4,85 miliarde ROL stabiliţi de Curtea de Conturi a României.

Primul prejudiciu a fost observat de TOADER CRISTINEL după numirea sa în funcţia de director general, acesta constatând că, anterior mandatului lui, în anul 2011, la respectiva instituţie publică locală s-a derulat procedura pentru achiziţionarea unui soft care, conform semnalarii specialistilor STS, nu corespundea la niciun parametru standardelor de securitate, verificările complete efectuate conducând la concluzia că nu s-au respectat normele legale privind achiziţiile publice şi că, deci, şi plata contravalorii acestuia (cca. 3,6 mld. ROL) a fost integral nejustificată. Având in vedere conotaţiile penale care s-au conturat, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, adresa Poliţiei Locale Ploieşti având nr. de iesire 6857 / 08.10.2013, înregistrată în aceeaşi zi la poz. 16 din Registrul procurorului de serviciu (s-a format dosarul, care zace şi astăzi la procuratură, cu nr. 11232/P/2014, procuror de caz Topală Bogdan). Tot procurorul Topala, omul lui Negulescu Mircea, personaj care substituie din bunurile confiscate la perchezitii? Ptiu drace….

De menţionat că plângerea penală îi viza pe numiţii: SC BARBY ROUTE SRL Braşov, STOICHICIU CEZAR DAN, IONESCU MARIANA, ECHIMESCU PAULA, actuala PITARIU (pentru această pagubă recompensată de primarul „YETI” zis şi „DOBI” cu funcţia de director general al Poliţiei Locale Ploieşti; la mai mare, să ne trăieşti!), BALACI CRISTIAN şi STEGARU IONELIA, şi a fost nelucrată / tergiversată la cererea, intervenţiile şi presiunile pseudo-procurorului NEGULESCU MIRCEA, zis „Zdreanţă, alias „Portocală, făcute asupra colegilor de la parchetul inferior în grad.

In fapt, dupa audierea in instanta a martorilor s-a stabilit ca, STOICHICIU CEZAR DAN NU are nicio vina si adevaratul faptuitor este actualul director „interimar” al Politiei Locale Ploiesti, Adrian Vaida, o alta „unealta” utilizata de procurorul Negulescu Mircea in diverse dosare penale pe post de denuntator mincinos (urmarit in prezent in mai multe cauze penale de DNA _ST Ploiesti, DIICOT –ST Ploiesti si Parchetul General, pentru marturie mincinoasa si inducerea organelor in eroare).

  Al doilea prejudiciu a fost stabilit de Camera de Conturi Prahova (Decizia nr. 6/23.03.2011) şi Curtea de Conturi a României (Încheierea nr. VI 253/09.06.2011), confirmate şi rămase definitive prin Decizia nr. 1006/01.04.2015 a Curţii de Apel Ploieşti (care a respins recursul funcţionarilor publici care au creat prejudiciul şi a menţinut Decizia nr. 1373/23.04.2014 a Tribunalului Prahova, prin care li s-a respins acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ale Curţii de Conturi), toate fiind acum şi irevocabile prin Decizia nr. 2035/15.07.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care li s-a respins funcţionarilor publici contestaţia în anulare.

În întreg acest context, domnişoara director general GHEORGHE CARMEN DANIELA:

–         A blocat orice demers legal şi firesc de recuperare a imensului prejudiciu de 8,5 miliarde ROL;

–         A insistat, în continuare, cu reînfiinţarea, fără bază legală, a structurii speciale de „Poliţie călare” (i-or plăcea caii!) şi a menţinu, tot fără temei legal, pe cea de „Intervenţie Rapidă”, care – în trecut, conform Deciziei nr. 6 / 23.03.2011 a Curţii de Conturi – Camera de Conturi Prahova – , a creat un prejudiciu de 2, 17 mld. ROL, numai potcoavele costând 55.052.530 ROL!

–         S-a înconjurat – susţinută de fătălăul nostru de primar, DOBRE ADRIAN, de DRĂGĂNESCU EMIL, omul său de casă, ajuns subprefect de Prahova din postul de şef al Direcţiei de Pază a Consiliului Judeţean Prahova şi de ministreasa GRAŢIELA GAVRILESCU, acum şi vicepremier – de o camarilă toxică (VAIDA, ECHIMESCU, frustratele de la Juridic, ŢURLOIU RALUCA, fina lui „Portocală” etc.) ŞI A BIRJĂRIT INSTITUŢIA FĂRĂ CA Primăria, DNA, Poliţia şi alte „organe” să o întrebe măcar dacă se simte bine, PANA IN PREZENT!

  1. Directorul general al Politiei Locale Ploiesti, GHEORGHE CARMEN DANIELA a fost trmis in judecata pentru fapte de serviciu / coruptie (prevazute de art. 54, lit. h din Legea nr. 199/1999) de DNA – S. T. Ploiesti la data de 04.12.2017, dosar nr. 8723/105/2017 al Tribunalului Prahova, PENTRU FAPTE SAVARSITE LA POLITIA LOCALA CAMPINA DUPA CE A FOST DATA AFARA IN 2010 DE ANDREI VOLOSEVICI DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI.

Pe data de 04.12.2017, primarul Adrian Dobre a declarat public ca a emis dispozitia de suspendare a raporturilor de munca cu acest director.

 

 

Situatie “bizara”!

Stiam ca la Serviciului de Resurse Umane, Juridic, Contracte, Proceduri din cadrul Politiei Locale Ploiesti razbate si o doza de diletantism si o cvasi-indiferenta , neimplicare, in activitatea cotidiana si de interpretare a legii dupa bunul plac (de unde sa cunoasca astia legea daca au ajuns pe posturi prin frauda?), dar sa fim sinceri nu ne asteptam totusi la un asemenea nivel de diletanism.

Sa reluam metodic datele esentiale:

 

Carmen Gheorghe, la parada de 1 Decembrie 2017, sprintena si zglobie

La data de 1 decembrie, directorul general Carmen Gheorghe participa la parada dedicata acestei zile.

La data de 04.12.2017, deci peste exact trei zile de cand directorul general al Politiei Locale Ploiesti zburda cu nonsalanta la parada, DNA ST Ploiesti trimite rechizitoriul in instanta si primarul Adrian Dobre anunta ca a semnat dispozitia de suspendare.

De aici incepe “sarabanda” ilegalitatilor si “cardasia” autoritatilor, aspecte ce sunt cercetate in prezent  de organele de cercetare penala.

Astfel,  directorul general al Politiei Locale Ploiesti a intrat brusc in concediu pentru incapacitate temporara de munca, exact din data de 04.12.2019.

In aceeasi data (04.12.2017) a fost emisa Dispozitia primarului municipiului Ploiesti cu nr 24446 privind suspendarea raportului de serviciu.

Cardasia autoritatilor si falsurile ce sunt investigate de organele de cercetare penala

Concediul medical depus de directorul general al Politiei Locale Ploiesti cu nr 0517451 a fost emis ilegal la data de 08.12.2017, cuprinzand exact data de 04.12.2017 ca data de pornire a bolii inchipuite.

Ramane o intrebare care trebuie lamurita de cei de la DNA ST Ploiesti. De ce din data de 04.12.2017 (luni) pana in data de 08.12.2017 cand a fost adus certificatul medical suspect si retroactiv nu s-a aplicat dispozitia primarului de suspendare? Se stia ca directorul general va aduce un certificate medical retroactiv?

Mai mult, directorul general Carmen Gheorghe a “beneficiat” cateva luni de zile de prelungiri ale concediului medical (maximul prevazut de lege pentru pensionare), in mod suspect, prejudiciind bugetul institutiei si bugetul local cu contravaloarea salariului obtinut pentru boli inchipuite si normele de hrana pe care aceasta le-a primit (certificat medical nr 0517451/08/12/2017; certificat medical nr 3286650/15.12.2017; certificat medical nr 1162753/19.12.2017; certificat medical nr1434088/22.12.2017; certificat medical nr 143089/22.12.2017; certificat medical nr 2568544/05.01.2018; certificat medical nr 0648534/18.01.2018; certificat medical nr 0648535; certificat medical nr 126826; certificat medical nr 1296901; certificat medical nr296924; certificat medical nr 126925; certificat medical nr 4018683, etc).

Nu de neglijat este faptul ca, directorul general bolnav sus mentionat a efectuat tratamente la greu, plimbandu-se cu masina si/sau la salile de sport, doar avea asigurat salariul din bugetul local. Nu?

Mentionam ca directorul „suspendat” in cauza este urmarit penal in mai multe cauze penale, inclusiv de Parchetul General alaturi de procurorul Negulescu Mircea pentru inducerea in eroare a organelor de cercetare penala, marturie mincionasa, etc fiind „unealta” procurorului utilizata in diverse cauze penale, inclusiv pentru interceptari ambientale ilegale.

Totodata, Carmen Gheorghe este anchetata in prezent de DNA ST Ploiesti alaturi de directorul actual interimar al Politiei Locale Ploiesti pentru utilizarea autoturismenlor institutiei in interes personal si pentru alte fapte de coruptie, conform dezvaluirilor ziarului Incomod de zilele trecute. Noi aduagamn ca este anchetata, inclusiv pentru cursurile de formare profesionala aranjate cu prietena sa, Felicia Albu.

III.O schemă de fraudare a bugetului public de la acest pct. 4, a fost aplicată de numita ALBU FELICIA ISABEL in cooperare cu Carmen Gheorghe şi la Poliţia Locală Ploieşti, dar din poziţia de prestator de astfel de servicii de pregătire/formare profesională angajată / reprezentantă la ASOCIATIA PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.) şi ASOCIATIA „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”.

     Cauza se află pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi face obiectul dosarului nr. 255/P/2015, cauza care a fosta TRANSEFERATA la DNA CENTRAL la sfarsitul saptaminii acesteia:

 Carmen Daniela Gheorghe este anchetata in acest caz, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni de coruptieluare si dare de mita (art. 289 si 290 Cod penal) si de serviciuabuz in serviciu (art. 297 cod penal) in activitatea de achizitii publice din POLITIA LOCALA PLOIESTI din subordinea CONSILIULUI LOCAL PLOIESTI, alaturi de alti functionari publici cu functii de conducere sau, dupa caz, de executie ai acestei institutii din cadrul administratiei publice locale.

Astfel:

  1. Prin REFERATUL DE NECESITATE nr. 1098 / 30.06.2015, semnat indescifrabil pentru sef Serviciu resurse umane, juridic, contracte, proceduri, s-a solicitat si obtinut aprobarea pentru efectuarea de catre 31 cursanti, in perioada iulie – august 2015 (cu mentiunea „conform anexelor”) a “unor programe de formare profesionala/perfectionare, destinate dezvoltarii competentei si aptitudinilor necesare cresterii calitatii rezultatelor obtinute in exercitarea atributiilor”, costul estimativ fiind de 000,00 lei.

Semnatura apartine numitei MANOLACHE ROXANA, consilier juridic in cadrul serviciului sus amintit, iar aprobarea a fost data de GHEORGHE CARMEN DANIELA, director general al Politiei Locale Ploiesti.

Sintagma „conform anexelor” face trimitere la 3 (trei) coli format A4, nedatate, nesemnate, in care, tabelar, sunt nominalizati nu numai cursantii propusi, dar si, deja, elemente care nu puteau fi cunoscute in acea faza, respectiv:

  • – perioadele concrete, efective de desfasurare;
  • – locatia / hotelurile in care urma sa aiba loc fiecare curs („RIO” – Jupiter, „RALUCA” – Venus, „LIDO” – Mamaia), toate identice ofertei care va fi fost declarata castigatoare – celei a Asociatiei „Sanse la un viitor mai bun ”.
  1. A doua zi, pe 07.2015, s-au inregistrat la secretariatul Politiei Locale Ploiesti doua oferte:

– cea cu nr. 1647/01.07.2015 a ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN” semnata de numitii ALBU ANDREI – presedinte Consiliu Director si ALBU FELICIA ISABEL – persoana de contact cu telefon 0724(******), oferta care indica exact hotelurile din anexele la REFERATUL DE NECESITATE;

– cea cu nr. 1648/01.07.2015 a ASOCIATIEI PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.), care nu are mentionate datele de identificare[2], semnata de LAZAR VALENTIN – presedinte si aceeasi ALBU FELICIA ISABEL persoana de contact cu telefon 0724(******) (care ofera locatii in Eforie Nord – hotel „IBIZA”, Saturn – hotel „CERNA” si Cap Aurora – hotel „MAJESTIC”);

Se sustine ca ar mai fi fost depusa si o a treia oferta, a „HARRISON CONSULTING” SRL, inregistrata la nr. 1646/01.07.2015, dar care nu a fost transmisa de respectiva entitate, nu este semnata si nici datata, nu are adresa de insotire, ci a fost listata de una din persoanele implicate din Politia Locala Ploiesti (probabil de Manolache Roxana, deoarece facturile privind contravaloarea serviciilor efectuate de firma castigatoare le-a adus personal la secretarit pentru a fi inregistrate, locatie in care a mentionat ca „le-a primit prin posta, la adresa de domiciliu”), din internet, pentru a se intruni, formal, numarul minim de trei oferte. De altfel, aceasta asa-zisa oferta nu este dedicata, documentatia listata fiind, de fapt, o prezentare generala exhaustiva a firmei, cu toate tipurile de cursuri pe care le ofera, niciunul pe profil „ordine publica, paza si control la institutiile publice locale”. Este foarte posibil ca „HARRISON CONSULTING” nici sa nu cunoasca ca a participat la o astfel de procedura de achizitie publica.

  1. In aceeasi zi cu primirea „ofertelor”, 07.2015, a avut loc la sediul Politiei locale Ploiesti sedinta de lucru a Comisiei de analiza a oportunitatii incheierii contractelor de achizitii publice stabilita prin Decizia nr. 91/05.06.2015, care s-a intrunit in urmatoarea componenta:

Presedinte

Teodorescu Florin – sef Birou comercial;

Membri:

– Manolache Roxana – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri;

– Constantinescu Camelia – politist local in cadrul Biroului protectia mediului;

– Tatu loredana – politist local in cadrul Biroului disciplina in constructii si afisaj stradal;

– Dumitrescu Lavinia – sef Birou relatii cu publicul, comunicare si managementul calitatii;

– Popa Mihail – armurier in cadrul Biroului administrativ, logistica si sanatate si securitate a muncii;

– Buligescu George – sef Birou ordine publica I;

– Soare Mihaela – consilier in cadrul Biroului financiar – contabilitate;

– Francu Melania – politist local in cadrul Serviciului Disciplina in constructii, afisaj stradal si protectia mediului;

Secretar:

– Zafiu Mihaela – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri.

Comisia a stabilit ca oferta cea mai avantajoasa este cea prezentata de Asociatia „Sanse la un viitor mai bun” inregistrata cu nr. 1647/01.07.2015.

  1. Locatiile din oferta declarata castigatoare pe 01.07.2015 erau cunoscute din 30.06.2015, data intocmirii si aprobarii REFERATULUI DE NECESITATE si a ANEXELOR la acesta.
  2. Sub aspectul infractiunii de luare de mita:

Directorul general GHEORGHE CARMEN DANIELA a primit din partea ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”, pentru sine, fiica sa si prietenul acesteia (3 persoane), foloase necuvenite materializate intr-un sejur complet (cazare in camere single si una dubla pentru 7 nopti / 8 zile) in perioada 12 – 19.08.2015, la hotelul „LIDO” din Mamaia.

Valoarea foloaselor, conform ofertei, a fost de 8295 lei (3 x 2765), la care se adauga contravaloarea meselor (3 persoane x 3 mese/zi x 8 zile).

  1. Secretara Comisiei, ZAFIU MIHAELA – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri, a fost recompensata cu un sejur gratuit pe Litoral, intr-una din locatiile unde au fost organizate aceste cursuri.
  2. Liderul uneia din organizatiile sindicale constituita la nivelul Politiei Locale Ploiesti, FANAREANU DRAGOS (sef Birou ordine publica II) a beneficiat – pentru a nu denunta frauda – tot de un sejur, in aceleasi conditii.
  3. Diferit de caracterul fraudulos al intregii proceduri de achizitie publica, inteleg sa evidentiez si totala lipsa de utilitate / eficienta a acestor asa-numite „cursuri de perfectionare profesionala”, prin ducerea acestora in derizoriu.

Astfel, printr-o adresa (probabil transmisa prin e-mail), ALBU FELICIA ISABEL (care indica calitatea de „coordonator formare”) aduce la cunostinta conducerii Politiei Locale Ploiesti ca hotelul „RALUCA” din statiunea Venus nu ofera conditii corespunzatoare de cazare si masa, motiv pentru care cursurile din perioada 26.07 – 02.08.2015 au fost relocate la hotelul „DELTA” din Jupiter care – pentru buna desfasurare a cursurilor de perfectionare profesionala pe profil ordine publica si paza / control obiective – a oferit:

►la restaurant – ambianta romantica, momente comice, muzica (canzonete italiene, chansonete frantuzesti de pe malurile Senei), dans, magie, animatori si o atmosfera intima, teatru pentru copii cu eroi din basme si desene animate;

►pe plaja – amenajari speciale pentru mamici, tatici si bunici;

►in Parcul Copiilor „Baby Land” – tobogane, plase elastice, curse cu obstacole, iar ca invitati speciali in fiecare seara tematic pe Batman, Spiderman, zana Ariel, pirati si indieni.

In fapt, intreaga suma a fost cheltuita din bani publici pentru cate un concediu pe Litoral in vara anului 2015 al unor angajati anume selectionati (peste 31, la care se aduga persoane din afara institutiei), petrecut sub pretextul participarii la cursuri de perfectionare profesionala, servicii care nu s-au prestat in realitate.

De mentionat ca s-au incalcat cu stiinta si rea-credinta prevederile OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

S-a creat aparenta de legalitate a procedurii simplificate de cerere de oferte reglementata de art. 124 si urm., coroborat cu art. 19, toate din OUG nr. 34/2006, deoarece:

– doua oferte apartin, practic, unor entitati aflate in intelegere si conduse de aceleasi persoane;

– a treia oferta nu a existat de fapt;

– intreaga procedura s-a derulat in doua zile: 30.06.2015 si 01.07.2015, castigatoarea fiind deja cunoscuta dinainte;

– serviciile de formare / perfectionare profesionala nu s-au prestat, intocmindu-se documente fictive care ar atesta efectuarea cursurilor.

Pentru conturarea si mai clara a laturii subiective a infractiunilor precum si a tuturor imprejurarilor comiterii acestora, GHEORGHE CARMEN DANIELA, fosta MUSAT, actualul director general al Politiei Locale Ploiesti „suspendat si nu prea”, a detinut, in perioada mandatelor fostului primar PSD al Municipiului Ploiesti, Calota Emil (2000-2008), functiile de sef Serviciu Control si, apoi, de director al Directiei Control si Relatii Publice a Primariei Ploiesti. ALBU FELICIA ISABEL i-a fost subordonata, fiind incadrata, in aceeasi perioada, pe functia de referent la Serviciul control si libera practica din structura directiei susmentionate.

Avand atatea activitati infractionale la activ, procurorului periculos Negulescu Mircea nu i-a fost greu sa o transforme pe „madam” intr-o unealta pe care a utilizat-o in fabricarea de probe, in inregistrari ambientale ilegale, in incitarea de marturii mincinoase pentru fabricarea dosarelor catre „fetisurile” acestui procuror dezaxat.

Una dintre tintele si „fetisurile” procurorului periculos Negulescu Mircea a fost Toader Crsitinel, director general al Politiai Locale Ploiesti la aceea data.

Astfel, procurorul Negulescu Mircea a folosit-o pe infractoarea Carmen Daniela Ggeorghe in schimbul protectiei cerectarii in dosarele sus mentionate la fabricarea de probe si inregistrarea ambentala ilegala a lui Cristinel Toader:

Va vom dezvalui adevaratul motiv pentru care GHEORGHE CARMEN DANIELA a fost protejata de procurorul „ZDREANTA” si, in continuare, de procurorul sef ONEA GABRIEL LUCIAN in cel putin trei dosare (cel disjuns din  nr. 34/P/2016 al primarului Campinei, Horia Tiseanu, nr. 255/P/2015 si inca unul, al carui numar ne scapa pe moment, dar aproape ca nici nu mai are importanta. In fapt, este actualul dosar penal in care a fost audiata saptamana trecuta pentru utilizarea autoturismelor Politiei Locale Ploiesti in interes personal dar si pentru cursurile profesionale sus mentionate).

Este vorba despre o catastrofala inregistrare ambientala (sub aspect calitativ si al rezultatului final) dispusa prin Ordonanta de „maestrul de ceremonii” NEGULESCU MIRCEA, in perioada cand functiona (cu rateuri, deja), la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, ulterior detasat ca tanara speranta la Serviciul Teritorial Ploiesti al DNA.

     Punandu-i-se rau pata pe TOADER CRISTINEL, director general al Politiei Locale Ploiesti pana pe 27.04. 2015 (primul motiv, cronologic, pentru ca nu a cedat presiunilor facute de „PORTOCALA” pentru ca fina sa, ŢURLOIU RALUCA, sa castige un concurs de ocupare a unei functii de sef birou, pentru celelalte recomandandu-va sa cautati in arhiva ziarului pentru ca le gasiti expuse ordonat si detaliat), NEGULESCU MIRCEA a pornit o cruciada a prostiei impotriva acestuia.

Am scris si noi si multi alti confrati de breasla, de peste un doi ani de zile, despre inimaginabilele abuzuri si ilegalitati procesual penale, precum si de gafele monumentale in relationarea profesionala si institutional, facute de aceasta rusine de magistrate, incat am crezut, la un moment dat, ca s-au cam epuizat ticluirile de probe si de cercetare abuziva comise.

Dar, Don’t say it’s over!

Am intrat in posesia unei inregistrari audio si a transcriptului depuse de DNA Ploiesti in ds. nr. 190/P/2015 (fost nr. 636/P/2015 la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti), cauza care, acum, se afla pe rolul instantei judecatoresti.

Nu este treaba noastra, ca jurnalisti, sa stabilim, intr-o cauza penala  aflata pe rolul unei instante, legalitatea unei supravegheri tehnice, competenta si motivele celui care a dispus-o, ori daca activitatea a fost consemnata de procuror  in cele doua categorii de procese verbale (prevazute de art. 143 alin. (1) din NCPP, respectiv art. 143 alin. (4) din NCPP), si nici daca exista certificare de autenticitate.

Aceasta nu inseamna, insa, ca avem vreo interdictie in a semnala unele aspecte care ni se par (cu indicii temeinice, si nu cu vrajeala aia de „suspiciune rezonabila”) nelalocul lor din punct de vedere profesional si moral si, daca vreti, chiar contra firii.

Noi am mai scris cu argumente despre diletantismul unor procurori si pozitia lor perfect paralela cu procedura penala si drepturile omului. In speta de fata avem, insa, si un rebut al celor de la „Tehnicul” DNA (da, Doamne, sa nu fie al SRI !, ca   s-ar descalifica iremediabil).

Pentru a ne intelege ce dorim sa exprimam exact pe fondul problemei pe care o devoalam, va facem o extrem de succinta introducere / punere in tema cum devine „chestia” cu aceasta metoda speciala de supraveghere tehnica, anume înregistrările ambientale. Indiferent dacă sunt făcute cu “softuri proprietar”, care înregistrează imagini și sunete în “ format proprietar” sau cu tehnică digitală, ele ridica problema existenței, cunoașterii și respectării Procedurilor Operaționale Standard (SOPs) cu respectiva aparatură, pentru a fi posibilă verificarea respectării acelor proceduri.

În activitatea practică, organele judiciare utilizează operațiunea de înmânare și montare a aparaturii de înregistrare ambientală unui /pe un subiect, ocazie cu care, în mod firesc, are loc o instruire a respectivului subiect cu privire la tehnica folosirii acelui aparat. Presupunand existența unor proceduri operaționale standard, este logic si firesc sa se întocmeasca documente scrise între organul judiciar ori lucrătorul desemnat cu aducerea la îndeplinire a acelei operațiuni și subiectul care primește sau pe care este montat aparatul / echipamentul.

(Daca sunteti curiosi, puteti accesa http://microfonspion.ro/mini-microfoane-spion- )

La dosarele penale în care s–a folosit o astfel de tehnică specială nu au fost depuse niciodată asemenea documente, după cum nu s–a relevat nici existența unor proceduri standard aplicate, pentru ca, în situația în care proba obținută în această manieră este contestată din diferite motive, să poată fi verificată, cel puțin sub aspectul respectării propriilor proceduri instituite de către organul judiciar care le pune în executare.

Nici in dosarul instrumentat patimas si haotic de NEGULESCU, la care facem referire, nu le-am gasit, dar aceasta este o alta mare problema pe care trebuie sa o lamureasca instanta si partile din procesul penal.

Suculenta pentru noi, ca ziaristi, este gaselnita lui „PORTOCALA”, respectiv persoana careia i-a incredintat echipamentul tehnic de interceptare. Astfel, pe cale de exceptie de la regula (care cere obtinerea mandatului de la judecatorul de drepturi si libertati), „periculosul” NEGULESCU isi da singur, „sa moara mama”, autorizatie pentru ICA pe 48 de ore, invocand art. 141 NCPP.

Si, acum, vine faza delicioasa a actiunii vajnicului procuror.

Pe cine credeti ca a blindat-o cu „tehnica” pentru a realiza interceptarea si inregistrarea convorbirilor ambientale ale inculpatului TOADER CRISTINEL? Pe „specialista” GHEORGHE CARMEN DANIELA, succesoarea acestuia in functia de director general al Politiei Locale Ploiesti (numire facuta de primarul nostru, ADRIAN DOBRE, intr-un nefericit moment de „lancezeala a mintii”).

Nu stim cu ce echipament a fost dotata doamna “Comandant” si nici nu ne intereseaza, nici daca a fost cel potrivit conditiilor concrete de utilizare din teren (un restaurant) si nici, finalmente, ce instructaj i-o fi facut ofiterul care i l-a inmanat, ca nu sta in preocuparile noastre. Stim, insa, ca din punct de vedere al valorii probatorii a fost un cvasi-fiasco, NEGULESCU incapatanandu-se sa lase materialul la dosar (probabil spre deliciul instantei de judecata, considerand ca merita si judecatorii – care judeca 100 de cauze pe zi – sa-si mai descreteasca si ei fruntile).

Asadar, pana si noi ne dam seama ca operatiunea de supraveghere tehnica speciala nu contine absolut nimic probator in raport cu acuzatiile aduse lui TOADER prin rechizitoriul intocmit in dosarul nr. 190/P/2015 (ci, dimpotriva, poate fi folosita cu success in aparare), va lasam acum sa aflati, fix din gurita doamnei GHEORGHE, care este starea reala de lucruri la Politia Locala Ploiesti, despre care noi tot scriem de ni s-au tocit tastele si ni s-au epuizat celelalte consumabile, si tot nu ne-ati crezut.

Voilà: 

Pe 09.06.2015, madam CARMEN il convoaca pe TOADER CRISTINEL pentru un tête-à-tête intr-un restaurant, conform instructajului, venind la intalnire la ora 18,00 cu firele si microfonul spion cine stie pe unde bagate, pentru ca, de 127 de ori, autorul redarii consemneaza in dreptul lui TOADER CRISTINEL – “NEINTELIGIBIL”. Meserie te halesc!! Vreo 107 „NEINTELIGIBIL” apare si pe la doamna director general, asa ca va dati seama ce dialog a rezultat la redare!!

Cum este si firesc (tehnic vorbind), cuvintele interlocutoarei – “scula” a DNA Ploiesti, GHEORGHE DANIELA CARMEN, se inteleg mai bine, fiind mai aproape de receptor.

Si ce povesteste dansa, despre balamucul gasit in superba institutie pe care cam fara onoare o conduce?

„Sunt niste telenovele prin curte … ma ia durerea de cap … trebuie sa stam de vorba, e randul tau! Sa te vad”.

Apoi, GHEORGHE CARMEN il informeaza pe TOADER ca directorul general adjunct, VAIDA ADRIAN, pe care il vede ca „pe un papagal prost”, care „nu stie nimic” si “ Beat mort! are un comportament si un tupeu de nu poti sa-ti imaginezi! Deci, toata lumea a ramas masca.” Oamenii lui Toader “sunt in pericol” (fiind, probabil, vizati si ei de ancheta). „Eu m-am ingrasat 4 kile de cand sunt aici … De nervi, de stres, mananc…Deci am ajuns de sunt ca ala, ba, na o bomboana, ba … Intr-un hal haotic” si, intr-un context similar, mai departe „Deci, eu, Cristi … Deci eu nu mai …. M-au tampit!”

GHEORGHE CARMEN afirma ca VAIDA nu spune despre ce a relatat procurorului de caz, la care a fost chemat de vreo 2-3 ori, dar a precizat ca “iti trage un denunt… ca l-ai amenintat, terorizat … ca-l lasi fara servici. L-a chemat pe STOICHICIU … pe doamna MOCANU

A mai tinut sa precizeze ca ancheta penala este abuziva, VAIDA afirmand in fata ei ca „martorii au fost amenintati de … toti martorii care au fost in dosar” iar ea, acum, se „lupta cu toti agaricii astia, care ii vezi pe fete ca sunt tradatori, ca mint si cand respira”!

Suntem ferm convinsi ca aveti si dv. abilitatea de a extrage cateva concluzii, dar nu putem rata ocazia sa expunem si noi cateva proprii:

  • Solutionarea celor 3-4 dosare penale in care doamna GHEORGHE DANIELA CARMEN apare ca fiind faptuitoare, este tergiversata (cel putin doua avand mai mult de un an vechime) deoarece dansa „a sprijinit organele judiciare”. Reamintim ca o astfel de imprejurare nu este o cauza de impunitate penala pentru faptele proprii. Asteptam cu interes ca CSM si IJ sa se sesizeze din oficiu fata de situatia extrem de jenanta creata la Serviciul Teritorial Ploiesti al DNA. Oricum, in doamna Kovesi nu mai avem nicio speranta: in „turnul sau de fildes” de la Bucuresti, continua sa creada ca aceasta unitate de parchet este de elita!
  • Articolele noastre de pana in prezent, care dezvaluie in mod intemeiat critic haosul, impostura si marasmul Politiei Locale Ploiesti, primesc o nesperata confirmare prin chiar vocea autorizata a propriului director general.
  • Ne ingrijoreaza (o spunem sincer, nu suntem malitiosi!) nivelul de diletantism la care s-a ajuns in efectuarea unor anchete penale in care sunt in joc viata, sanatatea, libertatea si cariera unor oameni.

Dar, vorba unei doamne ministrese de Justitie, Raluca Prună: Discuţia despre drepturi e un lux teoretic !

I. In dosarul nr 8519/105/2015 de pe rolul Tribunalului Prahova incep sa se obtina date care confirma in totalitate dezvaluirile noastre privind implicarea procurorului Negulescu Mircea si al directorului general al Politiei Locale Ploiesti, Carmen Gheorghe, in fabricarea de probe si influentarea martorilor (prin presiuni) in scopul inlaturarii si condamnarii fostului director al acestei institutii, Toader Cristinel.

Astfel, in sedinta din data de 18.06.2918, acest mecanism a fost devoalat.

Reamintim cititorilor ca, denuntatorii mincinosi Adrian Vaida (director general adjunct (“interimar”) al Politiei Locale Ploiesti, Mocanu Gabriela Isabela (sefa Oficiului Juridic) si secretara “jucausa” a institutiei, Vasilescu Gabriel, sunt urmariti penal de Parchetul General pentru savarsirea infractiunilor de inducere in eroare a organelor judiciare, marturie mincinoasa, instigare la inducerea  in eroare a organelor judiciare, instigare la marturie mincinoasa, fapte prevazute si pedepsite de art 268 aln 2, art 273 alin 1, art 47 raportat la art 268 si art 47 raportat la art 273 Cod Penal, ca urmare a declinarii dosarului penal nr.8622/P/2016 de la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti catre aceasta institutie.

La audierea in fata completului de judecata a martorului Stegaru Ionela, fost angajat al Politiei Locale Ploiesti au reiesit urmatoarele:

Intrebare Presedinte Complet: Va mentineti declaratiile date in faza de urmarire penala, ele corespund adevarului?

Raspuns martor Stegaru Ionela:…”Mentionez ca, desi am precizat ca nu cunosc aspect relevante cu privire la activitatea desfasurata de fostul director general Toader, am fost citata in calitate de martor, iar cu ocazia consemnarii declaratiei mele, consider ca au fost inserate si aspect pe care eu nu le-am declarat si care denaturau sensul celor declarate de mine. Nu am citit personal declaratia consemnata, ci mi-a fost citita de catre un politest, iar eu am semnat deoarece eram speriata. Cu ocazia audierii, procurorul Negulescu mi-a spus ca si in ipoteza in care in declaratia mea vor fi inserate lucruri neconforme cu realitatea, acest aspect va functiona in favoarea mea, pentru ca va face astfel incat sa fiu reangajata in cadrul Politiei Locale …”

 

Intrebare avocat inculpate Toader: – Cum a fost citata martora la DNA?

Raspuns martor Stegaru Ionela: – Am fost apalata telephonic de directorul de la aceea vreme a Politiei Locale si chemata in biroul acesteia, unde se mai aflau 2-3 persoane pe care nu le cunosteam si mi s-a solicitat sa merg la sediul DNA pentru a purta niste discutii referitoare la actrivitatea fostului director Toader Cristinel. Desi am mentionat ca, fiind plecata din 2013 din institutie, nu pot furniza declaratii deoarece nu cunosc aspect despre activitatea numitului Toader C., mi s-a spus ca trebuie sa merg sa dau declaratie. Procurorul Negulescu Mirceami-a spus ca fostul director mi-a facut mult rau si prin urmare trebuie sa procedez si eu in mod similar.

Intrebare avocat inculpate Toader: Unde a fost audiata martora in faza de urmarire?

Raspuns martora Stegaru  Ionela:

Am fost audiata la sediul DNA, dar nu de catre procurorul Negulescu, ci de catre un lucrator de politie. Pe parcursul audierii, in birou a intrat de cateva ori procurorul Negulescu, care a manevrat in mod ostentativ pistolul pe care il avea asupra sa…”!!!

 

In acest dosar s-a pus o intrebare “cheie” ce are legatura cu dosarul penal nr 1525/281/2017 aflat pe rolul Judecatoriei Ploiesti, dosar penal prin care Carmen Gheorghe si Adrian Vaida i-au inscenat un prejudiciu lui Cezar Stoichiciu.

Intrebare Ministrul Public: Daca martorei i-a fost solicitat sa retraga scriptic in magazia institutiei CD-ul care continea softul AVL?

Raspuns martora Stegaru Ionela:

“Da, este adevarat ca numitul Barbu Gabriel, inainte de a parasi Politia Locala Ploiesti pentru a se angaja in alt loc de munca mi-a solicitat sa intocmesc un document prin care sa attest intrarea CD-ului continand soft AVL. Cunoscand anterior acestui fapt de la numita Nicolae Evelina ca acest CD nu mai exista faptic in Politia Locala, am refuzat sa fac acest lucru si mi-am dat demisia….”

Intrebare Ministerul Public – Daca dupa demisia martorei din Politia Locala a fost achizitionat de institutie un soft similar?

Raspuns martiora Stegaru Ionela:

Din discutiile auzite anterior demisiei mele, am inteles ca se intentiona acest lucru, insa dup ace am plecat nu mai stiu ce s-a intamplat la Politia Locala….”

III. Tot in dosarul nr 8519/105/2015 de pe rolul Tribunalului Prahova, dosar fabricat de procurorul Negulescu Mircea si  directorului general “suspendat si nu prea” al Politiei Locale Ploiesti, Carmen Gheorghe, la termenul din data de 21.02.2019, un sef de Serviciu din cadrul Politiei Locale Ploiesti a “scapat porumbelul” din gura, exact la ultimele trei intrebari puse in fata instantei.

Astfel, “sefuletul” a declarat sub juramant ca a fost chemat in biroul directoarei “suspendata si nu prea” unde se afla procurorul Negulescu Mircea si o colega si i s-a transmis ce trebuie sa faca pentru a declara imptriva lui Toader Crsitinel. Ulterior, “sefuletul” a dat declaratii, alaturi de o alta “colega intima” de la Politia Locala Ploiesti exact in biroul lui Negulescu Mircea la DNA ST Ploiesti, cu toate ca acesta nu era procurer de caz.

Dar, despre neconcordantele celor doi colegi “intimi” de la Politia Locala Ploiesti vom reveni intr-un articol ulterior, special pe aceasta tema.

Totodata, vom reveni cu dezvaluiri, documente si inregistrari audio/stenograme pe care le-am pus si la dispozitia organelor de cercetare penala. (Cristina T.).

 

https://www.incisivdeprahova.ro/2018/06/07/exclusivrasturnare-de-situatie-dosarul-penal-al-lui-cezar-stoichiciucarmen-gheorgheadrian-vaida-si-daniel-tanase-au-inscenat-prejudiciul/

 

https://www.incisivdeprahova.ro/2018/06/21/exclusivam-avut-dreptatepenalul-adrian-vaida-amana-dosarul-penal-al-lui-cezar-stoichiciu-prin-avocatul-unui-inculpat-urmaritul-penal-adrian-vaida-ii-este-frica-si-este-inebunit-de-furie/

 

https://www.incisivdeprahova.ro/2018/06/21/exclusivazi-un-nou-termen-dosarul-penal-al-lui-cezar-stoichiciu-urmaritul-penal-adrian-vaida-trage-de-timp/

 

 

Facebook Comments

Eveniment

Cauzele Inflamației – Ce este și cauze comune

Published

on

By

Inflamația este un răspuns biologic natural al corpului nostru la factori de stres și agresiuni. Cu toate acestea, în unele situații, acest răspuns poate deveni cronic sau necontrolat, contribuind la dezvoltarea unor boli și afecțiuni grave. În acest articol, vom explora cauzele inflamației și cum să înțelegem mai bine acest proces biologic complex.

Ce Este Inflamația?

Inflamația este un răspuns imun și de apărare al organismului la infecții, leziuni și alte amenințări la adresa sănătății. Acest răspuns implică o serie de modificări în corp, inclusiv eliberarea de substanțe chimice inflamatorii și migrarea celulelor imune către zona afectată.

Cauze Comune Ale Inflamației:

  1. Infecții: Infecțiile bacteriene, virale și fungice pot declanșa un răspuns inflamator pentru a elimina agenții patogeni. De exemplu, când o rană se infectează, zona devine roșie, umflată și dureroasă.
  2. Leziuni și Traume: Orice formă de leziune fizică poate provoca inflamație pentru a facilita procesul de vindecare. De exemplu, când vă tăiați sau vă loviți, observați adesea că zona devine umflată și dureroasă.
  3. Boli Autoimune: În boli autoimune, sistemul imunitar atacă propriile țesuturi ale corpului, creând o inflamație cronică. Afecțiuni precum artrita reumatoidă și lupusul sunt exemple de boli autoimune.
  4. Stil de Viață și Dietă: Consumul excesiv de zahăr, alimentele procesate, alcoolul și fumatul pot contribui la inflamație cronică. De asemenea, stresul cronic poate declanșa răspunsuri inflamatorii în organism.
  5. Boli Metabolice: Boli precum diabetul de tip 2 și obezitatea sunt asociate cu inflamație cronică. Țesuturile grase ale corpului pot elibera substanțe chimice inflamatorii.
  6. Alergeni și Toxine: Alergenii din mediu, precum polenul sau praful, pot provoca reacții alergice care includ inflamație. Experiența expunerii la substanțe toxice, cum ar fi fumul de tutun sau poluarea aerului, poate declanșa, de asemenea, inflamații.
  7. Boală Cronică: Bolile cronice, cum ar fi boala inflamatorie intestinală (IBD) sau boala Crohn, implică inflamații cronice ale tractului gastrointestinal.

Impactul Inflamației Asupra Sănătății:

Inflamația acută este de obicei un răspuns benefic și necesar pentru vindecare, dar inflamația cronică poate avea efecte negative asupra sănătății:

  1. Deteriorarea Țesuturilor: Inflamația cronică poate duce la deteriorarea țesuturilor și la apariția cicatricilor.
  2. Durere: Inflamația poate provoca senzații de durere, care sunt o reacție la iritația nervilor la locul inflamației.
  3. Boli Cardiovasculare: Inflamația cronică este asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, cum ar fi ateroscleroza.
  4. Boli Autoimune: Multe boli autoimune sunt caracterizate prin inflamație cronică și deteriorarea țesuturilor.
  5. Boli Metabolice: Inflamația cronică poate contribui la diabetul de tip 2 și la obezitate.

Managementul Inflamației:

Pentru a gestiona inflamația, este important să adoptați un stil de viață sănătos:

  1. Alimentație Sănătoasă: Consumați o dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale și proteine slabe. Evitați alimentele bogate în zahăr și procesate.
  2. Exerciții Fizice: Activitatea fizică moderată poate ajuta la reducerea inflamației și la menținerea greutății corporale sănătoase.
  3. Reducerea Stresului: Gestionarea stresului prin tehnici precum meditația și yoga poate contribui la reducerea inflamației.
  4. Evitarea Factorilor de Risc: Limitați expunerea la alergeni și toxine și renunțați la obiceiurile dăunătoare, cum ar fi fumatul sau consumul excesiv de alcool.

Folosește plasturi cu antiinflamatori de la Mendo pentru o recuperare rapidă, aceștia fiind buni pentru durerea musculară, reumatică, articulară și pentru circulația sanguină.

În concluzie, inflamația este un răspuns biologic normal și necesar la diferite factori de stres, dar inflamația cronică poate contribui la apariția unor boli grave. Înțelegerea cauzelor inflamației și adoptarea unui stil de viață sănătos pot juca un rol crucial în menținerea sănătății și prevenirea unor afecțiuni asociate inflamației. Dacă aveți preocupări cu privire la inflamație sau la sănătatea dumneavoastră în general, consultați întotdeauna un medic sau specialist în domeniul sănătății.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Foraje puturi de apă pentru nevoie casnice și nu numai

Published

on

By

Lipsa unui sistem centralizat este principala dificultate la organizarea alimentării cu apă a unei locuințe sau a unei case de vacanță. Tehnologia de foraje puturi de apă te ajută să rezolvi această problemă în mod competent și rapid. Tehnologia forării puțurilor de apă necesită nu numai anumite cunoștințe tehnice, ci trebuie să ai și o anumită pregătire pentru toate etapele muncii. Principalul lucru este alegerea tipului de puț și verificarea calității apei. La forarea puțurilor arteziene, acviferul se află sub presiune și indiferent de perioada anului, apa va fi furnizată constant și în volum suficient. Durata de viață a unei astfel de surse de apă este în medie de 50 de ani. Există tehnologii care permit forarea puțurilor prin nisipisuri de suprafata. Procesul de foraj nu durează o perioadă semnificativă de timp. Adâncimea unei astfel de structuri ajunge la 35 de metri, dar productivitatea sursei de apă este relativ scăzută. De asemenea, există riscul de pătrundere a apelor de suprafață, subterane și de colmatare.

Noile tehnologii permit și foraje puțuri de adancime. Adâncimea unei astfel de structuri este de până la 300 metri. Productivitatea depinde direct de locația acviferului și ideal ar fi să existe un izvor. Indiferent de echipament și tehnologie pentru forarea puțurilor, sursa de apă trebuie să fie potrivită pentru nevoile personale. Pentru rezidența permanentă, cea mai bună soluție, este puțul de adancime.

Tehnologie de foraje puturi de adâncime

Acviferele nisipoase de mare adâncime se află la o distanță de 50-300 de metri de suprafața pământului. În acest caz, debitul apei este de suficient pentru alimentarea cu apa și acest lucru este suficient pentru o cabană.

Recomandabil este să se apeleze la foraje puturi cu circulatie directa de noroi. Poți utiliza tuburi din plastic, PVC. O opțiune bună sunt aceste țevile de PVC care care rezistă perfect mișcărilor solului, iar durata lor de viață este de 30-50 de ani. Țevile din plastic sunt cele mai rezistente la coroziune.

Tehnologia de foraje puțuri în calcare

Calcarele acvifere apar neuniform și le poți întâlni la o adâncime de la 20 de metri până la 200 de metri. Cea mai comună adâncime la care se găsește apa potabilă este de 100 de metri. Datorită adâncimii semnificative a acviferului și presiunii mari subterane, un puț pe calcar poate fi un puț de presiune. De multe ori se fac și puțuri cu curgere autonomă. Toate au performanțe solide și sunt excelente pentru case rezidențiale și clădirile utilitare. Tehnologia de foraje puturi pe calcar presupune utilizarea metodelor de șoc predominant rotative și hidraulice. În roci dure, se recomandă folosirea unui ciocan pneumatic, care are un efect progresiv și reciproc asupra solului.

Puțurile arteziene dau un debit mare, apă de bună calitate și un volum necesar stabil. Pentru a realiza astfel de puțuri se utilizează tehnologia de găurire rotativă, care permite lucrătorilor profesioniști să ajungă la orizontul artezian profund. Este important să se selecteze un burghiu care se potrivește cu stratul geologic. De exemplu, pentru a găuri în roci extrem de dure, este necesar un vârf de diamant.

Tehnologia rotativă este potrivită pentru crearea unei surse de apă potabilă oriunde pe șantier. Dacă lucrarea se face corect, nici măcar calcarele nu vor complica procesul de foraj.

Testarea apei după lucrarea de foraj a puțului

nainte de forajul unui puț, este necesar să se efectueze o cercetare a zonei. Acest lucru va ajuta la determinarea calității sursei. Se recomandă ca probele de apă prelevate să fie testate într-un laborator și doar forajul executat corespunzător asigură obținerea apei potabile bune. Apa obținută în acest fel este trimisă la laborator, unde sunt analizați mai mulți indicatori: prezența acizilor, alcalinelor, metalelor, ionilor de hidrogen, mineralelor.

Există mai multe tehnologii pentru foraje puturi. Fiecare metodă are anumite nuanțe și este recomandată pentru condiții specifice. Toate tehnologiile sunt împărțite în cele care pot fi implementate manual și cele care sunt realizate cu echipamente speciale. Metoda manuală este relevantă atunci când forezi singur o sursă de apă potabilă și când ai instrumentele necesare pentru aceasta. În acest fel, se poate crea un puț de până la 30 de metri adâncime.

Forajul unui puț este un proces responsabil. Pentru a preveni consecințele neplăcute, trebuie luate în considerare toate caracteristicile importante. Durata de viață depinde direct de calitatea materialelor si a operatiilor executate Dacă este folosit incorect, chiar și o fântână arteziană bună poate fi distrusă în decurs de 5 ani. De asemenea, este important să folosești rațional sursa.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Camera auto de bord NAVITEL R9 DUAL: Inovație și siguranță într-un singur dispozitiv

Published

on

By

NAVITEL, lider în tehnologie GPS, prezintă cu mândrie camera auto pentru bord NAVITEL R9 DUAL, o soluție avansată cu doi senzori Full HD, destinată să ofere șoferilor o experiență de înregistrare și navigare de neegalat.

Performanță video de excepție

NAVITEL R9 DUAL este echipată cu senzorul Sony 307 (STARVIS) și un procesor MSTAR 8339, garantând o calitate video full HD pentru ambele camere – frontală și din spate – în același timp. Cu un unghi de vizualizare de 170° pentru camera frontală și 136° pentru camera din spate, dispozitivul capturează detaliile cu precizie, inclusiv marginile drumului și zonele „orbite”. Senzorul super sensibil STARVIS 307 asigură o performanță deosebită în condiții de lumină scăzută.

Navigare inteligentă și alerte în timp real

Cu un modul GPS încorporat și o bază de date actualizată cu regularitate, NAVITEL R9 DUAL notifică șoferul despre restricțiile de viteză și avertismente, contribuind la o navigare eficientă și la evitarea situațiilor neplăcute.

Wi-Fi și control ușor cu Navitel DVR Center

Modulul Wi-Fi încorporat și aplicația Navitel DVR Center facilitează configurarea, actualizarea software-ului și gestionarea fișierelor direct de pe dispozitivul mobil, indiferent de sistemul de operare – iOS sau Android.

Control dual pentru securitate sporită

O caracteristică distinctivă a NAVITEL R9 DUAL este camera video Full HD pentru interiorul mașinii, oferind înregistrare și monitorizare completă a evenimentelor din spatele vehiculului. Aceasta se montează ușor pe geamul din spate cu bandă adezivă 3M, acoperind unghiurile moarte și completând astfel sistemul de supraveghere.

Baterie de mare capacitate pentru funcționare offline

Cu o baterie de 500 mAh, NAVITEL R9 DUAL poate funcționa offline și detectează automat impactul sau coliziunea în modul de parcare, pornind înregistrarea pentru protecție suplimentară. Fișierele de înregistrare sunt protejate și nu vor fi șterse în timpul suprascrierii în buclă.

Navitel DVR Player pentru gestionare eficientă a datelor

Înregistrările video sunt integrate cu traseul vehiculului, iar utilizatorii pot gestiona și edita fișierele cu ajutorul programului Navitel DVR Player pe PC.

Pentru a completa experiența, fiecare cumpărător primește un voucher pentru programul Navitel Navigator pentru dispozitivele cu sistemul de operare Android. Abonamentul anual include o licență pentru hărți din peste 45 de țări ale lumii.

NAVITEL R9 DUAL redefinește standardele în materie de camere auto pentru bord, oferind performanțe superioare, control ușor și funcționalități inovatoare pentru o experiență de conducere mai sigură și mai conectată.

Pentru mai multe informații despre NAVITEL R9 DUAL și alte produse NAVITEL, vă rugăm să vizitați website-ul nostru Navitel.com/ro.

Despre NAVITEL:

NAVITEL ocupă o poziție de vârf în furnizarea soluțiilor de navigație și monitorizare a vehiculelor, oferind o diversitate de produse și servicii de înaltă calitate destinate atât șoferilor individuali, cât și companiilor de transport la nivel global. Cu o experiență vastă și acces la tehnologii de ultimă generație, NAVITEL se implică să îmbunătățească calitatea experienței de conducere și să maximizeze siguranța pe drumurile din întreaga lume.

Website: http://www.navitel.com/roFacebook: https://www.facebook.com/p/Navitel-Romania-100065358645391/

Contact: Blogatu@gmail.com, contact@avantnet.ro

Nume Contact: Marius Calugaru

Titulatura: PR Manager

Telefon: 0785351511

Email: Blogatu@gmail.com

Website: https://perspektive.ro/

Facebook Comments
Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized11 ore ago

Samsung a prezentat gama de dispozitive îmbunătățite cu AI din 2024 în cadrul evenimentului “World of Samsung”

“World of Samsung” celebrează modul în care inteligența artificială permite noi experiențe de viață conectată prin intermediul seriei de produse...

Uncategorized14 ore ago

Procesorul Nothing Phone (2a), proiectat împreună cu MediaTek

Nothing, compania de tehnologie cu sediul la Londra, a anunțat astăzi că Phone (2a) va avea un procesor personalizat Dimensity...

Uncategorizedo zi ago

Asigură-ți sursa de energie în orice situație cu generatoarele de curent pe benzină și pe motorină de pe www.motosapesicositoare.ro!

Fie că te afli în mijlocul unei pene de curent sau ai nevoie de o sursă portabilă de energie pentru...

Administrație localăo zi ago

Studiu ÎntreVecini: 65% dintre români declară că nu-și cunosc vecinii deloc sau că îi cunosc în mică măsură

65% dintre românii care locuiesc la bloc nu-și cunosc vecinii deloc sau îi cunosc în mică măsură, în timp ce...

Uncategorized3 zile ago

AOC dezvăluie o nouă generație de monitoare, redefinind eleganța pentru spațiul tău de acasă și birou

Noua serie AOC B3 include modele cu margini ultra înguste, conectivitate USB-C și rate de reîmprospătare de 100 Hz București,...

Eveniment5 zile ago

Cauzele Inflamației – Ce este și cauze comune

Inflamația este un răspuns biologic natural al corpului nostru la factori de stres și agresiuni. Cu toate acestea, în unele...

Uncategorized5 zile ago

Oportunități și Provocări în Construcții, ediția cu numărul 3!

 Îți place să fii la curent cu cele mai noi tendințe și inovații din domeniul construcțiilor? Atunci nu rata evenimentul...

Eveniment5 zile ago

Foraje puturi de apă pentru nevoie casnice și nu numai

Lipsa unui sistem centralizat este principala dificultate la organizarea alimentării cu apă a unei locuințe sau a unei case de...

Entertainment6 zile ago

Divertismentul de acasă atinge dimensiuni epice: televizorul TCL C805 este disponibl în variante de până la 98 inchi

România, 15 februarie 2024: TCL, lider de top în industria televizoarelor, este încântat să prezinte televizorul său revoluționar, TCL C805....

Uncategorized7 zile ago

OnePlus 12 și OnePlus 12R disponibile în pachete speciale pe oppostore.ro

București, 15 februarie 2024 – Cele mai noi smartphone-uri din portofoliul brandului global de tehnologie OnePlus, modelele OnePlus 12 și OnePlus...

Uncategorizedo săptămână ago

Alecsandra Roman este noul Chief Marketing Officer Voxa

București, 14 februarie 2024 – Voxa, liderul aplicațiilor de audiobook-ri și e-book-uri din România, își consolidează echipa de management regional...

Uncategorizedo săptămână ago

Festivalul IntenCity 28-30 iunie 2024

Festivalul IntenCity, aflat la cea de-a treia ediție, va avea loc în perioada 28-30 iunie 2024, în Craiova, pe două...

Evenimento săptămână ago

Camera auto de bord NAVITEL R9 DUAL: Inovație și siguranță într-un singur dispozitiv

NAVITEL, lider în tehnologie GPS, prezintă cu mândrie camera auto pentru bord NAVITEL R9 DUAL, o soluție avansată cu doi...

Uncategorizedo săptămână ago

Cum ne pregătim pentru alegerile europene din 2024

Peste 134 de milioane de oameni din Europa* vin pe TikTok în fiecare lună, iar mulți dintre aceștia vor vota...

Uncategorizedo săptămână ago

PC Garage anunță campania de Valentine’s Day “Vrei sa fiu a ta de gaming?”

București, România – 14 februarie 2024 – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din...

Uncategorized2 săptămâni ago

Acer își extinde gama eMobility cu trotineta electrică Predator Extreme

Noi notebook-uri și monitoare Predator vor fi lansate la Intel Extreme Masters Katowice, în perioada 9-11 februarie 2024 Cuprins: Acer...

Știrile Săptămânii