Connect with us

Eveniment

A ignorat si nu a actionat concret pentru eliminarea efectelor toxice in justitie produse de SRI in campul tactic al justitiei

Published

on

Preluare FLUX 24

Fostul director SRI George Maior a angajat instituţia, în perioada 2012 – 2015, în acţiuni “reprobabile”, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice, iar acesta a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, se arată în raportul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SRI.

Marţi, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a adoptat un raport privind colaborarea SRI-ANI, intitulat ‘Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice’.

“Coroborând declaraţiile şi probele deţinute de Comisie putem concluziona, în mod cert şi fără echivoc, că domnul George Maior a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. (…) În 2011, 2012-2015 – a existat o colaborare foarte intensă între cele două instituţii (din 2012, odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate a domnului Horia Georgescu). Pentru stabilirea intensităţii cu care s-a colaborat între ANI şi SRI, Comisia a solicitat celor două instituţii (…) o situaţie privind numărul total al persoanelor şi numele acestora care au făcut obiectul sesizărilor transmise/primite în perioada 2006 – 2015. S-a stabilit astfel că în perioada menţionată SRI a trimis către ANI 71 de note de informare (note, note-sinteză şi note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală (miniştri, europarlamentari, deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii judeţene, consilieri de miniştri, directori de instituţii etc)”, se arată în raportul Comisiei speciale.

Potrivit raportului, George Maior, director SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015, a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care a condus-o şi a angajat instituţia în acţiuni “reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice”.

“Aceste elemente se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu şi personal, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă, în vederea obţinerii funcţiei de prim-ministru al României, în eventualitatea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta. De asemenea, domnul George Maior a încălcat şi prevederile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, încălcând principiul independenţei operaţionale al Agenţiei Naţionale de Integritate”, menţionează sursa citată.

Potrivit raportului făcut joi public, George Maior şi Horia Georgescu au dezvoltat o relaţie personală, prin întâlniri săptămânale, la care se abordau direcţii de colaborare între instituţiile conduse de cei doi, precum şi alte subiecte cu caracter politic, formal sau informal.

“Conform celor relatate în cadrul audierilor a rezultat o serie de suspiciuni legate de faptul că fostul director al SRI se interesa de stadiul anumitor dosare atât din cadrul ANI, cât şi despre evoluţia unor dosare aflate pe rol în instanţă, interferând cu activitatea instituţiei, precum şi prin influenţarea unor alţi factori de decizie referitoare la investigaţii în curs de derulare. Discuţiile private dintre George Cristian Maior şi Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniştri, persoane cu funcţii de conducere şi putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de Serviciul Român de Informaţii, care să aibă drept consecinţă influenţarea parcursului politic şi/sau a vieţii publice”, conform raportului.

În document se arată că la audierile de la Comisie George Maior şi-a menţinut declaraţiile cu privire la relaţia cu Horia Georgescu, reafirmând că îl cunoştea chiar foarte vag, iar la întâlniri “comentau rubrica necrologică, această afirmaţie având un vădit caracter peiorativ, mincinos şi ironic”.

“Din audierile de la Comisie şi din informaţiile primite din partea SRI, a rezultat că, în cazul fostului primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, procedura a fost declanşată de către SRI. În legătură cu acest caz facem menţiunea că, din datele transmise de către SRI în urma unor verificări interne, Serviciul avea informaţia referitoare la o posibilă stare de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis încă din luna ianuarie 2013. Potrivit depoziţiilor, rezultă faptul că au existat mai multe discuţii directe sau telefonice despre acest dosar între Horia Georgescu şi George Maior. În particular, s-a făcut referire la convorbirea telefonică dintre cei doi, din data de 19 septembrie 2014, purtată în reţeaua STS cu referire la acest dosar. Momentul coincide cu solicitarea adresată de ANI, raportată la devansarea termenului de judecată în 33 de dosare aflate pe rolul ÎCCJ, inclusiv cel al preşedintelui României, Klaus Iohannis. Comisia a solicitat STS date şi informaţii cu privire la această convorbire. În accepţiunea Comisiei există indicii că George Maior, în calitate de director al SRI, a exercitat presiuni asupra lui Horia Georgescu ca acesta să ceară devansarea termenului de judecată pentru acele dosare, să disemineze în presă această informaţie, în special având ca ţintă cauza lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României”, se mai arată în documentul citat.

Comisia propune întocmirea unei proceduri unitare şi transparente prevăzute prin lege care să reglementeze colaborarea SRI cu alte instituţii, întărirea atribuţiilor Comisiei de control parlamentar prin transpunerea în lege a obligativităţii unei persoane de a se prezenta în faţa acestui for atunci când este invitată la audieri, necesitatea depunerii unui jurământ în ceea ce priveşte prezentarea adevărului complet, precum şi stipularea unor sancţiuni în cazul nerespectării acestora.

Membrii Comisiei mai propun definirea prin lege a beneficiarilor legali ai SRI şi a ameninţărilor la securitatea naţională, fără decizii CSAT şi protocoale care să adauge la lege; întoarcerea SRI la atribuţiile din lege, interzicând desfăşurarea activităţilor informative şi a sesizărilor ce intră în competenţa ANI; continuarea corespondenţei cu SRI astfel încât Comisia să intre în posesia unui răspuns neclasificat ce va cuprinde toate numele celor ce au făcut obiectul notelor informative şi care au intrat sub incidenţa cercetărilor ANI, în perioada în care George Maior a deţinut funcţia de director al SRI.

Comisia mai susţine că ANI a fost transformată exclusiv în perioada 2011 – 2015 în beneficiar legal al SRI.

Conform documentului, notele SRI nu erau menţionate în procedurile interne ale ANI şi nici în vreun material din evoluţia dosarelor, acestea materializându-se exclusiv în autosesizări ale Agenţiei, asumate de personalul acestei instituţii.

”Persoana în cauză se afla astfel în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, cadrul legal al ANI lăsând posibilitatea inspectorilor şi conducerii instituţiei ‘să se sesizeze din oficiu’. Conducerea SRI trimitea către ANI inclusiv referinţe privind încadrarea juridică conform căreia persoana care ocupa o funcţie publică se afla în stare de incompatibilitate. În cadrul controalelor la structurile SRI, s-a constatat că toate notele informative către beneficiari treceau pe la Direcţia Juridică, dar, surprinzător, cele transmise către ANI nu aveau acelaşi traseu, Direcţia Juridică fiind ocolită, deşi, în conţinutul notelor informative se făcea trimitere inclusiv la încadrarea juridică de care s-ar face vinovata persoana vizată de informările SRI”, se precizează în raport.

Raportul mai relevă că procedura de colaborare dintre SRI şi ANI presupunea transmiterea unei note informative, în exemplar unic, asumate de către conducerea SRI, către ANI, urmând ca aceasta, după finalizarea investigaţiei, să returneze SRI, odată cu respectiva notă, menţiuni cu privire la utilitatea/valorificarea informaţiei transmise.

“Deşi sesizările către ANI nu erau asumate oficial, fostul director al SRI George Maior era în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte conţinutul notelor. Odată cu informarea persoanei referitoare la începerea procedurilor specifice ANI conform procedurilor prevăzute în Legea 176/2010, persoana în cauză avea dreptul de a consulta dosarul, de a vedea cine a făcut sesizarea şi de a aduce, dacă este cazul, lămuriri sau orice alte documente care ar ajuta la soluţionarea cu celeritate a speţei. Comisia a constatat că, în cazul notelor primite de la SRI, persoana în cauză era în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, acesta fiind un mod netransparent de abordare”, menţionează raportul.

Comisia susţine că au fost analizate stenogramele audierilor şi a acţiunilor de control parlamentar, efectuate la unităţile centrale ale SRI, precum şi alte documente şi probe.

“În susţinerea prezentului raport au fost studiate stenogramele şi documentele depuse la Comisie de către Horia Georgescu, George Maior, Sorin Blejnar, Dumitru Dumbravă, Florian Coldea, dar şi acţiunile de control parlamentar efectuate la unităţile centrale ale SRI şi sesizări şi documente depuse la Comisie”, se arată în documentul Comisiei SRI.

Facebook Comments

Eveniment

​Prospect Codamin: Cum îl folosești pentru biostimularea plantelor?

Published

on

By

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest sport sunt esențiale pentru desfășurarea unui joc corect și sigur. Printre cele mai importante componente ale terenului de fotbal se numără porțile. Acestea nu doar că definirea spațiului de joc, dar au un rol crucial în securitatea jucătorilor și în funcționarea corectă a meciurilor. În acest articol, vom explora importanța porților de fotbal, tipurile disponibile pe piață și cum să alegi poarta potrivită pentru diverse condiții de joc.

Ce Sunt Porțile de Fotbal?

O poartă de fotbal este un cadru structurat care delimitează zona în care jucătorii trebuie să înscrie pentru a câștiga un punct. Aceasta este o componentă esențială a oricărui teren de fotbal, având dimensiuni standard reglementate de către Federația Internațională de Fotbal (FIFA) și alte organisme competente. Porțile sunt plasate la ambele capete ale terenului de joc și au rolul de a oferi un obiectiv pentru echipele de atac, dar și de a proteja integritatea fizică a jucătorilor în timpul jocului.

Dimensiunile Standard ale Porților de Fotbal

Conform reglementărilor FIFA și UEFA, dimensiunile standard ale unei porți de fotbal sunt de 7,32 metri lățime și 2,44 metri înălțime. Aceste dimensiuni sunt utilizate la nivelul competițiilor profesionale și pentru majoritatea terenurilor de fotbal de dimensiuni mari. Este important de menționat că există și porti mai mici, folosite în competițiile pentru juniori, dar acestea sunt reglementate conform vârstei și nivelului de pregătire al jucătorilor.

Tipuri de Porți de Fotbal

Există mai multe tipuri de porți de fotbal, care diferă în funcție de materialele din care sunt realizate și de locul în care urmează să fie utilizate. Fiecare tip are avantaje și dezavantaje, iar alegerea potrivită depinde de scopul pentru care este achiziționată poarta.

1. Porți de Fotbal Fixe

Porțile fixe sunt cele mai întâlnite pe terenurile de fotbal profesionale sau în parcurile sportive. Acestea sunt montate permanent pe teren și sunt fabricate din materiale durabile, cum ar fi oțelul galvanizat sau aluminiul, care le oferă rezistență și stabilitate.

  • Avantaje: Sunt extrem de durabile și sigure, având o structură solidă care rezistă la impactul mingii și al jucătorilor. Sunt ideale pentru terenuri de fotbal mari și pentru competiții profesionale.
  • Dezavantaje: Nu pot fi mutați sau relocati, ceea ce le face mai puțin versatile în comparație cu alte tipuri de porți.

2. Porți de Fotbal Mobile

Porțile mobile sunt o alegere populară pentru terenurile de fotbal din școli, parcuri sau pentru competițiile de amatori. Aceste porți sunt ușor de mutat și pot fi folosite atât pe terenuri de dimensiuni mari, cât și pe terenuri de dimensiuni mai mici. De obicei, sunt fabricate din oțel sau aluminiu, dar au un sistem de transport ușor de manevrat, cu roți sau un cadru pliabil.

  • Avantaje: Sunt ușor de mutat, ceea ce le face ideale pentru terenuri care sunt folosite pentru mai multe sporturi sau pentru evenimente mobile. Sunt mai accesibile ca preț față de porțile fixe.
  • Dezavantaje: Sunt mai puțin stabile decât porțile fixe și pot fi mai vulnerabile la impacturi mari.

3. Porți de Fotbal pentru Juniori

Porțile pentru juniori sunt mai mici decât porțile standard, pentru a se potrivi nevoilor și dimensiunilor copiilor sau tinerelor talente aflate la începutul carierei. Acestea sunt folosite pe terenurile de fotbal de dimensiuni mai mici, conform reglementărilor pentru competițiile de juniori sau în cadrul școlilor.

  • Avantaje: Sunt ușor de utilizat pentru copii și ajută la dezvoltarea abilităților de joc ale celor mici.
  • Dezavantaje: Nu sunt recomandate pentru competițiile profesionale, deoarece dimensiunile lor nu sunt standard.

4. Porți de Fotbal Fără Cadru

Aceste porți sunt o opțiune mai accesibilă pentru antrenamente sau jocuri recreative. Ele sunt adesea utilizate în curțile de acasă sau pe terenuri improvizate și sunt realizate din materiale flexibile precum plasă sau țevi de plastic.

  • Avantaje: Sunt extrem de accesibile și ușor de transportat, fiind ideale pentru jocuri recreative.
  • Dezavantaje: Nu sunt la fel de durabile și stabile precum cele din metal și nu sunt recomandate pentru competiții oficiale.

Cum Alegi Poarta de Fotbal Potrivită?

Alegerea porții de fotbal depinde de mai mulți factori. Înainte de a face achiziția, trebuie să țineți cont de următoarele aspecte:

1. Scopul și Locul de Utilizare

Dacă doriți o poartă pentru competiții oficiale sau pentru un teren profesionist, atunci o poartă fixă și robustă este cea mai bună opțiune. În schimb, pentru terenuri mai mici, pentru școli sau pentru jocuri recreative, o poartă mobilă sau una mai ușor de transportat poate fi mai potrivită.

2. Materialele și Durabilitatea

Porțile de fotbal sunt fabricate din mai multe tipuri de materiale, dar cele mai durabile sunt cele din oțel galvanizat sau aluminiu. Aceste materiale rezistă bine la condițiile meteorologice și sunt mai puțin predispuse la ruginire sau uzură.

3. Siguranța

Siguranța jucătorilor este un aspect crucial atunci când alegeți o poartă de fotbal. Asigurați-vă că poarta are un cadru stabil și că rețeaua este bine fixată. În plus, este important ca poarta să fie montată corect, pentru a preveni accidentele sau rănirile.

4. Dimensiunea Terenului

Dimensiunile porții trebuie să fie adaptate dimensiunilor terenului pe care va fi utilizată. De exemplu, pentru competițiile de juniori, este posibil să fie necesare porți mai mici, în timp ce pentru terenurile de fotbal standard, dimensiunile oficiale sunt cele recomandate.

Plasele pentru Porțile de Fotbal: Rolul și Importanța Lor

Plasele pentru porțile de fotbal sunt o componentă esențială a fiecărei porți, având rolul de a captura mingea și de a oferi o claritate vizuală jucătorilor și spectatorilor atunci când un gol este marcat. Fabricate de obicei din materiale durabile, cum ar fi polietilena sau nylonul, plasele sunt rezistente la uzură și la condițiile meteorologice variate, precum ploaia sau expunerea la soare. De asemenea, plasa ajută la protejarea structurii porții, reducând impactul direct al mingii asupra cadrului metalic. Pe lângă rolul funcțional, plasa conferă porții un aspect profesional și complet, fiind disponibilă într-o gamă largă de dimensiuni și tipuri, în funcție de nivelul de joc și de cerințele terenului. În competițiile oficiale, plasa trebuie să fie fixată corespunzător, astfel încât să nu permită mingii să iasă din poartă, iar în cazul jocurilor de amatori sau antrenament, plasele sunt adesea mai ușor de montat și de întreținut.

Întreținerea și Îngrijirea Porților de Fotbal

Pentru a prelungi viața porții de fotbal și pentru a asigura o utilizare sigură, este esențială întreținerea corectă a acesteia. Iată câteva sfaturi pentru întreținerea porții:

  • Curățare regulată: Este important să curățați porțile de murdărie, praf sau resturi care ar putea afecta performanța rețelei sau a cadrului.
  • Verificați fixările: Asigurați-vă că toate componentele porții sunt bine fixate, inclusiv rețeaua, șuruburile și suporturile.
  • Protecție împotriva ruginirii: Dacă poarta este din metal, aplicați un strat de protecție împotriva ruginei pentru a o proteja în condiții de umezeală sau ploaie.

Concluzie

Porțile de fotbal sunt esențiale pentru orice teren de fotbal și joacă un rol vital în siguranța și performanța jocului. Alegerea unei porți potrivite depinde de mai mulți factori, inclusiv dimensiunea terenului, scopul utilizării și bugetul disponibil. Indiferent de tipul de poartă ales, este important să acordați atenție întreținerii corespunzătoare pentru a asigura o utilizare îndelungată și sigură. Astfel, fie că sunteți un antrenor, un părinte sau un jucător, alegerea unei porți de fotbal de calitate este un pas important în dezvoltarea acestui sport minunat.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

City Protect Security Group – Firma de Pază și Protecție cu O Strategie Vizionară

Cărți din gunoaie, cu valoare adăugată! Biblioteci amenajate de Eco Sud SA la Centrele de Management Integrat al Deșeurilor pe care le gestionează

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment2 zile ago

​Prospect Codamin: Cum îl folosești pentru biostimularea plantelor?

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Eveniment2 zile ago

City Protect Security Group – Firma de Pază și Protecție cu O Strategie Vizionară

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Afaceri2 zile ago

City Protect Security Group – Firma de Pază și Protecție cu Soluții Avansate pentru Mediul Corporativ

City Protect Security Group, sub conducerea fondatorului Bogdan Dumitrache, a încheiat anul 2024 cu realizări remarcabile, marcând o creștere accelerată...

Eveniment3 zile ago

Cărți din gunoaie, cu valoare adăugată! Biblioteci amenajate de Eco Sud SA la Centrele de Management Integrat al Deșeurilor pe care le gestionează

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Politică localăo săptămână ago

Diaspora, inima care bate pentru o Românie europeană

În fiecare familie din România, există cel puțin o poveste despre diaspora. Este povestea fiicelor și fiilor, fraților și surorilor,...

Afacerio săptămână ago

Top anvelope all season pentru calatorii lungi – Performanta si confort in orice anotimp

Calatoriile lungi necesita pregatiri speciale, iar alegerea anvelopelor potrivite joaca un rol esential. Anvelopele all season sunt o solutie practica...

Evenimento săptămână ago

Porțile de Fotbal: Importanța, Tipuri și Alegerea Potrivită pentru Terenurile de Fotbal

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Evenimento săptămână ago

Cauciucuri de Iarnă vs. Cauciucuri All Season: Care sunt Cele Mai Potrivite pentru Anotimpul Rece?

Jocurile de noroc au avut și au o influență mare asupra lumii în care trăim. Încă din Antichitate, acestea erau...

Politică localăo săptămână ago

Elena Lasconi: O viziune nouă pentru România

Într-o lume politică adesea marcată de promisiuni neonorate și scandaluri, Elena Lasconi aduce o abordare proaspătă și sinceră, angajându-se să...

Afacerio săptămână ago

Călin Georgescu explică: băuturile carbogazoase, noua armă a globalismului

Într-o țară care își cântărește viitorul pe talerul unui vot incert, Călin Georgescu vine cu o dezvăluire epocală: băuturile carbogazoase...

Evenimento săptămână ago

Norocul și imaginația în cele mai bune romane de cazinou

Mâine, 22 noiembrie 2024, ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă...

Afacerio săptămână ago

Omul n-a fost pe Lună, dar e în închisoarea minții – filosofia cosmică a candidatului Călin Georgescu

Călin Georgescu, personaj cu o aură cosmică, pare să fi aterizat direct dintr-o galaxie îndepărtată a teoriilor conspiraționiste. După cum...

aparat dentar invizibil aparat dentar invizibil
Uncategorizedo săptămână ago

Aparatul dentar invizibil, solutia moderna pentru o problema veche: zambetul perfect!

Un zambet impecabil nu mai este doar un ideal, ci o realitate accesibila pentru oricine isi doreste sa corecteze imperfectiunile...

Uncategorizedo săptămână ago

Mini PC-ul: Mic în dimensiuni, mare în posibilități

Știai că, potrivit unui raport al Grand View Research, piața globală de mini PC-uri crește cu o rată anuală de...

lustre lemn foisor terasa rustice legenda casei lustre lemn foisor terasa rustice legenda casei
Uncategorized2 săptămâni ago

Cum să Îți Transformi Foișorul sau Terasa cu Lustre din Lemn: Modele Rustice și Sfaturi de Iluminat

Descoperă cum să transformi terasa sau foișorul cu lustre din lemn. Găsește modele rustice, sfaturi de iluminat și idei de...

Sport2 săptămâni ago

Michael Schumacher: dominanța în Formula 1 și lecții despre precizie și risc calculat

Michael Schumacher, de șapte ori campion mondial de Formula 1, este un simbol al excelenței și al dominanței în motorsport....

Știrile Săptămânii