Connect with us

Eveniment

CONFUZIA LIBERALA: INCOMPATIBILI IN LOC DE INCORUPTIBILI

Published

on

(Preluare Inpolitics):

Scandalul amorsat de dezvăluirile privind penetrarea conducerii ministerului Sănătății și a CNAS de oameni proveniți de la cîteva companii private gigant din domeniul serviciilor medicale deranjează profund PNL, ba chiar stîrnește revolta lui Orban, Iohannis & comp. Asta, deși în alte vremuri liberalii erau la fel de indignați cînd adversarii lor politici comiteau fapte adesea sensibil mai puțin blamabile pe tărîmul conflictelor de interese. Să spicuim din memorie doar cîteva reacții, de-a lungul timpului.
10 noiembrie 2002
Liberalii cer legi pentru a stopa implicarea consilierilor guvernamentali în societăţi comerciale.
PNL solicită accelerarea adoptării legislaţiei necesare pentru a nu mai permite consilierilor guvernamentali să fie implicaţi în societăţi comerciale, în condiţiile în care, la ora actuală, premierul Adrian Năstase „încurajează” acest lucru, a declarat purtătorul de cuvînt al PNL, Eugen Nicolaescu.
Purtătorul de cuvînt spune că PNL se aştepta la măsuri ferme, însă a constatat că PSD şi Adrian Năstase „permit şi chiar încurajează” implicarea consilierilor în conducerea acestor societăţi.
Azi, liberalii sunt indignați că unii critică implicarea miniștrilor plini în afaceri private.
11 noiembrie 2002
La congresul TSD, Victor Ponta, șeful Corpului de Control al guvernului Năstase, e ales președinte.
Liberalii reacționează imediat și denunță incompatibilitatea dintre cele două calități, cea de lider politic și cea de șef al corpului.
Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa declară public că funcţiile deţinute de către Ponta reprezintă „încă o dovadă a modului în care PSD înţelege să-şi materializeze presiunea politică asupra societăţii româneşti” și susține că, prin această situaţie, partidul de guvernămînt intenţionează să „monopolizeze tot ce înseamnă controlul guvernamental, unificat cu controlul politic”. „Un controlor trebuie să fie cît se poate de obiectiv. Un controlor cu şef politic se supune comenzii politice”, spune senatorul PNL, conform Mediafax. El consideră că, de acum, controalele guvernamentale „nu vor avea ca scop decît controlul politic”. Nicolae Vlad Popa a apreciat că, dacă am trăi într-o ţară normală, atunci Ponta ar trebui să renunţe la una dintre funcţii.
27 ianuarie 2003
Invitat la o dezbatere organizată de liberali, același Victor Ponta a fost criticat dur de Ludovic Orban
Preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban i-a spus preşedintelui tineretului PSD, Victor Ponta: „Îmi sînteţi antipatic pentru că sînteţi reprezentantul cu faţă umană a unui mutant politic şi vă aflaţi în conflict de interese în legătură cu funcţia de şef al Corpului de control al premierului, faţă de calitatea de lider al tinerilor social-democraţi”, a precizat Orban.
Au trecut cîteva zile de cînd premierul liberal Ludovic Orban l-a numit șef al Corpului de Control pe secretarul general al PNL sector 5, Dragoș Tănăsoiu.
Nicio demisie.
Nimeni nu mai pare deranjat acum de conflictul de interese.
19 aprilie 2011
Ministrul PDL al Muncii, Ioan Botiş, este verificat de inspectorii ANI pentru conflict de interese, având în vedere că soţia acestuia este consilier pe proiectul „Şansa la demnitate”, finanţat de UE şi Guvern.
Liderul deputaților PNL, Călin Popescu Tăriceanu afirmă că demisia lui Botiş ar fi un gest de minimă moralitate.
Finalmente, Botiș demisionează.
Victor Costache e bine mersi pe post.
5 februarie 2012
PNL cere ANI să se autosesizeze în cazul Andreei Paul-Vass, prin vocea deputatului PNL Horea Uioreanu, după ce aceasta a fost numită în postul de membru al comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare a Hidroelectrica, în contextul în care cumnatul ei deţine o firmă de brokeraj şi este preşedinte al Asociaţiei Brokerilor.
1 octombrie 2012
Vasile Cepoi demisionează din funcţia de ministru al Sănătăţii. Cepoi a fost acuzat de ANI de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi de infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Potrivit ANI, în calitate de director al DSP Iaşi, Vasile Cepoi a participat la luarea unei decizii prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituţia pe care o conducea la acea dată ca partener în Proiectul „Calitate şi performanţă în sistemul sănătăţii publice din România”, derulat în baza Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Ulterior, Vasile Cepoi, împreună cu soţia sa, au fost angajaţi în cadrul proiectului şi au obţinut venituri de natură salarială de la beneficiarul Fundaţia Amfiteatru şi de la partenerii Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, respectiv S.C. Info Educaţia S.R.L. PNL, prin Eugen Nicolăescu, salută demisia: „Şi aşa domeniul sănătăţii este un domeniu destul de sensibil, destul de vulnerabil, cu destul de multe aspecte negative, cu o percepţie negativă foarte mare. Să mai pui asupra lui şi o imagine asupra modului în care tu te comporţi să spunem e deja foarte mult. De aceea e bine că se închide acest subiect aici”.
7 iulie 2017
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunță că liberalii lucrează la un proiect pentru a asigura transparentizarea acţionariatului firmelor care au contracte pe bani publici.
„Vă anunţ că lucrăm la un proiect de modificare a legii societăţilor comerciale pentru a asigura transparenţa acţionariatului firmelor care au contracte pe bani publici. Cum ar putea fi identificat un eventual conflict de interese în cazul unei societăţi cu acţiuni la purtător?”, a scris preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe Facebook.
2020
Liberalii s-au ținut de cuvînt, transparența e acum totală: se știe clar, din capul locului, ce angajați își trimit marile companii private să supervizeze politic domeniile de care depinde activitatea lor și să le permită accesul la banii publici.

Articolul CONFUZIA LIBERALA: INCOMPATIBILI IN LOC DE INCORUPTIBILI apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments

Eveniment

​Prospect Codamin: Cum îl folosești pentru biostimularea plantelor?

Published

on

By

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest sport sunt esențiale pentru desfășurarea unui joc corect și sigur. Printre cele mai importante componente ale terenului de fotbal se numără porțile. Acestea nu doar că definirea spațiului de joc, dar au un rol crucial în securitatea jucătorilor și în funcționarea corectă a meciurilor. În acest articol, vom explora importanța porților de fotbal, tipurile disponibile pe piață și cum să alegi poarta potrivită pentru diverse condiții de joc.

Ce Sunt Porțile de Fotbal?

O poartă de fotbal este un cadru structurat care delimitează zona în care jucătorii trebuie să înscrie pentru a câștiga un punct. Aceasta este o componentă esențială a oricărui teren de fotbal, având dimensiuni standard reglementate de către Federația Internațională de Fotbal (FIFA) și alte organisme competente. Porțile sunt plasate la ambele capete ale terenului de joc și au rolul de a oferi un obiectiv pentru echipele de atac, dar și de a proteja integritatea fizică a jucătorilor în timpul jocului.

Dimensiunile Standard ale Porților de Fotbal

Conform reglementărilor FIFA și UEFA, dimensiunile standard ale unei porți de fotbal sunt de 7,32 metri lățime și 2,44 metri înălțime. Aceste dimensiuni sunt utilizate la nivelul competițiilor profesionale și pentru majoritatea terenurilor de fotbal de dimensiuni mari. Este important de menționat că există și porti mai mici, folosite în competițiile pentru juniori, dar acestea sunt reglementate conform vârstei și nivelului de pregătire al jucătorilor.

Tipuri de Porți de Fotbal

Există mai multe tipuri de porți de fotbal, care diferă în funcție de materialele din care sunt realizate și de locul în care urmează să fie utilizate. Fiecare tip are avantaje și dezavantaje, iar alegerea potrivită depinde de scopul pentru care este achiziționată poarta.

1. Porți de Fotbal Fixe

Porțile fixe sunt cele mai întâlnite pe terenurile de fotbal profesionale sau în parcurile sportive. Acestea sunt montate permanent pe teren și sunt fabricate din materiale durabile, cum ar fi oțelul galvanizat sau aluminiul, care le oferă rezistență și stabilitate.

  • Avantaje: Sunt extrem de durabile și sigure, având o structură solidă care rezistă la impactul mingii și al jucătorilor. Sunt ideale pentru terenuri de fotbal mari și pentru competiții profesionale.
  • Dezavantaje: Nu pot fi mutați sau relocati, ceea ce le face mai puțin versatile în comparație cu alte tipuri de porți.

2. Porți de Fotbal Mobile

Porțile mobile sunt o alegere populară pentru terenurile de fotbal din școli, parcuri sau pentru competițiile de amatori. Aceste porți sunt ușor de mutat și pot fi folosite atât pe terenuri de dimensiuni mari, cât și pe terenuri de dimensiuni mai mici. De obicei, sunt fabricate din oțel sau aluminiu, dar au un sistem de transport ușor de manevrat, cu roți sau un cadru pliabil.

  • Avantaje: Sunt ușor de mutat, ceea ce le face ideale pentru terenuri care sunt folosite pentru mai multe sporturi sau pentru evenimente mobile. Sunt mai accesibile ca preț față de porțile fixe.
  • Dezavantaje: Sunt mai puțin stabile decât porțile fixe și pot fi mai vulnerabile la impacturi mari.

3. Porți de Fotbal pentru Juniori

Porțile pentru juniori sunt mai mici decât porțile standard, pentru a se potrivi nevoilor și dimensiunilor copiilor sau tinerelor talente aflate la începutul carierei. Acestea sunt folosite pe terenurile de fotbal de dimensiuni mai mici, conform reglementărilor pentru competițiile de juniori sau în cadrul școlilor.

  • Avantaje: Sunt ușor de utilizat pentru copii și ajută la dezvoltarea abilităților de joc ale celor mici.
  • Dezavantaje: Nu sunt recomandate pentru competițiile profesionale, deoarece dimensiunile lor nu sunt standard.

4. Porți de Fotbal Fără Cadru

Aceste porți sunt o opțiune mai accesibilă pentru antrenamente sau jocuri recreative. Ele sunt adesea utilizate în curțile de acasă sau pe terenuri improvizate și sunt realizate din materiale flexibile precum plasă sau țevi de plastic.

  • Avantaje: Sunt extrem de accesibile și ușor de transportat, fiind ideale pentru jocuri recreative.
  • Dezavantaje: Nu sunt la fel de durabile și stabile precum cele din metal și nu sunt recomandate pentru competiții oficiale.

Cum Alegi Poarta de Fotbal Potrivită?

Alegerea porții de fotbal depinde de mai mulți factori. Înainte de a face achiziția, trebuie să țineți cont de următoarele aspecte:

1. Scopul și Locul de Utilizare

Dacă doriți o poartă pentru competiții oficiale sau pentru un teren profesionist, atunci o poartă fixă și robustă este cea mai bună opțiune. În schimb, pentru terenuri mai mici, pentru școli sau pentru jocuri recreative, o poartă mobilă sau una mai ușor de transportat poate fi mai potrivită.

2. Materialele și Durabilitatea

Porțile de fotbal sunt fabricate din mai multe tipuri de materiale, dar cele mai durabile sunt cele din oțel galvanizat sau aluminiu. Aceste materiale rezistă bine la condițiile meteorologice și sunt mai puțin predispuse la ruginire sau uzură.

3. Siguranța

Siguranța jucătorilor este un aspect crucial atunci când alegeți o poartă de fotbal. Asigurați-vă că poarta are un cadru stabil și că rețeaua este bine fixată. În plus, este important ca poarta să fie montată corect, pentru a preveni accidentele sau rănirile.

4. Dimensiunea Terenului

Dimensiunile porții trebuie să fie adaptate dimensiunilor terenului pe care va fi utilizată. De exemplu, pentru competițiile de juniori, este posibil să fie necesare porți mai mici, în timp ce pentru terenurile de fotbal standard, dimensiunile oficiale sunt cele recomandate.

Plasele pentru Porțile de Fotbal: Rolul și Importanța Lor

Plasele pentru porțile de fotbal sunt o componentă esențială a fiecărei porți, având rolul de a captura mingea și de a oferi o claritate vizuală jucătorilor și spectatorilor atunci când un gol este marcat. Fabricate de obicei din materiale durabile, cum ar fi polietilena sau nylonul, plasele sunt rezistente la uzură și la condițiile meteorologice variate, precum ploaia sau expunerea la soare. De asemenea, plasa ajută la protejarea structurii porții, reducând impactul direct al mingii asupra cadrului metalic. Pe lângă rolul funcțional, plasa conferă porții un aspect profesional și complet, fiind disponibilă într-o gamă largă de dimensiuni și tipuri, în funcție de nivelul de joc și de cerințele terenului. În competițiile oficiale, plasa trebuie să fie fixată corespunzător, astfel încât să nu permită mingii să iasă din poartă, iar în cazul jocurilor de amatori sau antrenament, plasele sunt adesea mai ușor de montat și de întreținut.

Întreținerea și Îngrijirea Porților de Fotbal

Pentru a prelungi viața porții de fotbal și pentru a asigura o utilizare sigură, este esențială întreținerea corectă a acesteia. Iată câteva sfaturi pentru întreținerea porții:

  • Curățare regulată: Este important să curățați porțile de murdărie, praf sau resturi care ar putea afecta performanța rețelei sau a cadrului.
  • Verificați fixările: Asigurați-vă că toate componentele porții sunt bine fixate, inclusiv rețeaua, șuruburile și suporturile.
  • Protecție împotriva ruginirii: Dacă poarta este din metal, aplicați un strat de protecție împotriva ruginei pentru a o proteja în condiții de umezeală sau ploaie.

Concluzie

Porțile de fotbal sunt esențiale pentru orice teren de fotbal și joacă un rol vital în siguranța și performanța jocului. Alegerea unei porți potrivite depinde de mai mulți factori, inclusiv dimensiunea terenului, scopul utilizării și bugetul disponibil. Indiferent de tipul de poartă ales, este important să acordați atenție întreținerii corespunzătoare pentru a asigura o utilizare îndelungată și sigură. Astfel, fie că sunteți un antrenor, un părinte sau un jucător, alegerea unei porți de fotbal de calitate este un pas important în dezvoltarea acestui sport minunat.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

City Protect Security Group – Firma de Pază și Protecție cu O Strategie Vizionară

Cărți din gunoaie, cu valoare adăugată! Biblioteci amenajate de Eco Sud SA la Centrele de Management Integrat al Deșeurilor pe care le gestionează

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment2 zile ago

​Prospect Codamin: Cum îl folosești pentru biostimularea plantelor?

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Eveniment2 zile ago

City Protect Security Group – Firma de Pază și Protecție cu O Strategie Vizionară

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Afaceri2 zile ago

City Protect Security Group – Firma de Pază și Protecție cu Soluții Avansate pentru Mediul Corporativ

City Protect Security Group, sub conducerea fondatorului Bogdan Dumitrache, a încheiat anul 2024 cu realizări remarcabile, marcând o creștere accelerată...

Eveniment3 zile ago

Cărți din gunoaie, cu valoare adăugată! Biblioteci amenajate de Eco Sud SA la Centrele de Management Integrat al Deșeurilor pe care le gestionează

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Politică localăo săptămână ago

Diaspora, inima care bate pentru o Românie europeană

În fiecare familie din România, există cel puțin o poveste despre diaspora. Este povestea fiicelor și fiilor, fraților și surorilor,...

Afacerio săptămână ago

Top anvelope all season pentru calatorii lungi – Performanta si confort in orice anotimp

Calatoriile lungi necesita pregatiri speciale, iar alegerea anvelopelor potrivite joaca un rol esential. Anvelopele all season sunt o solutie practica...

Evenimento săptămână ago

Porțile de Fotbal: Importanța, Tipuri și Alegerea Potrivită pentru Terenurile de Fotbal

Fotbalul este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare și iubite sporturi din întreaga lume, iar echipamentele utilizate în acest...

Evenimento săptămână ago

Cauciucuri de Iarnă vs. Cauciucuri All Season: Care sunt Cele Mai Potrivite pentru Anotimpul Rece?

Jocurile de noroc au avut și au o influență mare asupra lumii în care trăim. Încă din Antichitate, acestea erau...

Politică localăo săptămână ago

Elena Lasconi: O viziune nouă pentru România

Într-o lume politică adesea marcată de promisiuni neonorate și scandaluri, Elena Lasconi aduce o abordare proaspătă și sinceră, angajându-se să...

Afacerio săptămână ago

Călin Georgescu explică: băuturile carbogazoase, noua armă a globalismului

Într-o țară care își cântărește viitorul pe talerul unui vot incert, Călin Georgescu vine cu o dezvăluire epocală: băuturile carbogazoase...

Evenimento săptămână ago

Norocul și imaginația în cele mai bune romane de cazinou

Mâine, 22 noiembrie 2024, ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă...

Afacerio săptămână ago

Omul n-a fost pe Lună, dar e în închisoarea minții – filosofia cosmică a candidatului Călin Georgescu

Călin Georgescu, personaj cu o aură cosmică, pare să fi aterizat direct dintr-o galaxie îndepărtată a teoriilor conspiraționiste. După cum...

aparat dentar invizibil aparat dentar invizibil
Uncategorizedo săptămână ago

Aparatul dentar invizibil, solutia moderna pentru o problema veche: zambetul perfect!

Un zambet impecabil nu mai este doar un ideal, ci o realitate accesibila pentru oricine isi doreste sa corecteze imperfectiunile...

Uncategorizedo săptămână ago

Mini PC-ul: Mic în dimensiuni, mare în posibilități

Știai că, potrivit unui raport al Grand View Research, piața globală de mini PC-uri crește cu o rată anuală de...

lustre lemn foisor terasa rustice legenda casei lustre lemn foisor terasa rustice legenda casei
Uncategorized2 săptămâni ago

Cum să Îți Transformi Foișorul sau Terasa cu Lustre din Lemn: Modele Rustice și Sfaturi de Iluminat

Descoperă cum să transformi terasa sau foișorul cu lustre din lemn. Găsește modele rustice, sfaturi de iluminat și idei de...

Sport2 săptămâni ago

Michael Schumacher: dominanța în Formula 1 și lecții despre precizie și risc calculat

Michael Schumacher, de șapte ori campion mondial de Formula 1, este un simbol al excelenței și al dominanței în motorsport....

Știrile Săptămânii