Connect with us

Eveniment

„Macelul” de la varful M.A.I din razboiul chestorilor/Judetul Prahova și „Triunghiul Morții”/Faza pe bani si „mafia gunoaielor” din Prahova (II)/PROMO-29.03.2021 – Ziarul Incisiv de Prahova

Published

on

A respectat Nicu Marcu, Președintele ASF, obligațiile din contractul care i-a adus 92.000 de lei bursă de la Academia Română, în plină criză? O anchetă privind fraudărlle fondurilor europene de către personal din Academia Română și de către Nicu Marcu ar putea da răspunsul. Dar până atunci, iată indiciile că nu a respectat obligațiile. Ceea ce echivalează cu indiciile de fraudă financiară, din fonduri europene. În esență, ce a făcut Nicu Marcu pentru 92.000 de lei. Și mai ales, îi va da înapoi? Și dacă da, din veniturile actuale lunare de 70.000 de lei pe lună, ca Președinte ASF, în timp ce militează pentru scumpirea RCA, se intreaba amalistul economic Radu Teodor Soviani.

Dacă veți căuta pe net ,,Academia Română” veți afla auto-caracterizarea: ,,Academia Română este simbol al spirtualității, forum al consacrării, spațiu al cercetării fundamentale”. Dacă veți avea dubii, puteteți să constatați că în Academia Română și-au găsit totuși un loc și turnători ai securității gen Manole – Președinte al Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologice a Academiei Române, după ce devenise membru corespondent din 2001, la nici 14 ani după ce turna la securitate despre colegele nemulțumite de transportul din Drumul Tabarei și care mai și făceau comparație cu alte țări socialiste, enervând colegii, viitori academicieni.Prin urmare, nu este de mirare că tot soiul de #piștălăi (gen Nicu Marcu de la ASF) încearcă să se împopoțoneze în ,,forumul conscrării” și în ,,spațiul cercetării fundamentale”, în esență pentru a metamorfoza prin aură academică ceea ce în esență reprezintă ei, aproape nimic, pentru a se îmopopoțona cu aripile altora.

Nu toți însă în efortul lor de vopsire ca academicieni fraudează sau ajung să se îndrepte împotriva propriei populații prin scumpiri ale asigurărilor obligatorii, astfel încât să ia de la populație și companii până la un miliard de lei pe an și să îi vireze spre acționarii privați ai unor societăți comerciale pe care ar trebui să le supravegheze (și nu o face în mod real).

De aceea continui să scriu astăzi despre Nicu Marcu și despre cei 92.000 de lei încasați de exmatriculatul și fostul contabil șef de la păduri (fără studiile superioare obligatorii, pentru ocuparea funcției), bani despre care deja am suspiciuni că au fost obținuți prin fraudă academică, în esență pentru nimic care să aibă cât de cât valoare.

Confirmarea suspiciunilor urmează să vină fie de la Academia Română, fie de la Parchet publicul având dreptul să știe în premieră că există indicii că frauda academică (și nu numai) a pătruns în ,,simbolul spirtualității” prin breșa Nicu Marcu și poate avea ca rezultat frauda financiară.

După citirea acestui episod, este legitim să ne punem întrebarea dacă va returna Nicu Marcu (actual Președinte ASF, plătit acum cu 70.000 de lei/lună + bonusuri) cei peste 20.000 de Euro (92.000 de lei la momentul respectiv) primiți ca bursă de la Academia Română, în perioadă de criză, prin înălcarea celor mai multe sau chiar a tuturor criteriilor esențiale de acordare a bursei, ceea ce ar fi condus automat la anularea bursei.

Rolul Autorității de Supraveghere Financiară condusă de repartizatul Marcu este supravegherea reală a pieței financiare non-bancare (piața de capital, piața asigurărilor și piața pensiilor private), o piața de până la 50 de miliarde de Euro și circa 10 milioane de consumatori dar și prevenirea și sancționarea reală a abuzurilor (nu mângâierea pe creștet a asigurătorilor rău-platnici prin mimarea unor amenzi care ajung să fie suspendate în justiție).

Protecția înseamnă inclusiv vegherea (reală și nu simulată) ca asigurătorii să nu scumpească nejustificat tarifele de primă RCA ca să își acopere sifonări anterioare, fraude anterioare (societățile de asigurare au fost amendate de Consiliul Concurenței cu peste 50 de milioane de Euro pentru că s-au înțeles la preț în timp ce fostul Președinte Mișu Negrițoiu veghea la cartelizarea lor ba chiar instiga la cartelizare și scumpiri), în esență fraude de la bugetul de stat și la buzunarul asiguraților. În mod evident, din iulie 2020, ASF-ul care ar trebui să vegheze, a stat de șase și a pus umărul la destabilizarea pieței asigurărilor în prezent, pe care o vrea ,,stabilizată” prin scumpiri dubioase și nelegale, îndreptate fix împotriva consumatorilor pe care ar trebui să îi protejeze, la scutul noului Președinte ASF, Nicu Marcu. (detalii aici)

În episodul II al investigației ați putut vedea că viața profesională a lui Nicu Marcu este descrisă perfect de de sensul cuvântului ,,piștălău” (include umblatul teleleu încoace și încolo, fără nicio treabă, fără rost, fără finalitate).

Ați putut citi deasemenea în episodul II că el și-a început viața profesională printr-o exmatriculare și o poziție de contabil șef la păduri (fără să aibă studiile necesare și obligatorii, conform legii), a umblat teleleu pe la Loteria Romana, ANAF (unde a semnat, din poziția de secretar general și protocol cu un serviciu secret), Romsilva, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Consiliul Național de Integritate, Curtea de Conturi, ba chiar și în Parlament, timp în care a început un lung demers de împopoțonare, bazat pe furt academic, în perspectiva sporirii averii personale de la o Dacie Papuc la momentul t0 al împopoțonării, spre venituri anuale spre 200.000 de Euro, ca Președinte ASF, unde poposește.

Câți dintre dumneavoastră ați schimba 8 poziții într-un interval de numai 5 ani, și asta imediat după absolvirea Colegiului Național de  Apărare?

Câți dintre dumneavoastră, neavând certitudinea unui loc de muncă stabil (altfel, de ce l-ai schimba?), ați scrie în această perioadă zeci de articole ,,științifice”, ați doveni profesori, ați fura articole și ați deveni membru al comitetului care îi evaluează pe hoții de cuvinte – plagiatorii, ca fundament pentru a ajunge ulterior Șef de școală doctorală și Președinte ASF?

Nicu Marcu a ajuns Președinte ASF în 2020, printr-un troc politic în urma căruia Victor Ponta a reușit să își impună socrul, Ilie Sîrbu, în poziția lăsată liberă de piștălău la vicepreședinția Curții de Conturi).

Pentru banii de la ASF (70.000 de lei pe lună) care îi revin lui Marcu (și influența altora prin el) și banii de la Curtea de Conturi (și influența) care îi revin lui socrului lui Ponta nu a mai contat că Nicu Marcu semnase în 2014, ca parlamentar, o moțiune împotriva lui Victor Ponta (similar cu Marcu, hoț de cuvinte), intitulată ,,Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul Corupției, Demagogiei și Minciunii). Marcu ajunsese consilier la Curtea de Conturi (și ulterior vicepreședinte) în urma numirii în februarie 2015 de către un Parlament controlat de Victor Ponta. Dacă Victor Ponta a fost șeful guvernului corupției, demagagiei și minciunii, înseamnă că Nicu Marcu este produsul aceleiași conduite.

Neavând nicio treabă cu piața de capital, piața asigurărilor sau a pensiilor administrate privat, prima mutare a lui Nicu Marcu a fost să își aducă șef de cabinet un fost securist de dinainte de 1989, George-Viorel Voinescu, preluat imediat după revoluție de SRI și tocmai lăsat la vatră de Eduard Hellwig, intempestiv, din postura de adjunct al directorului SRI, pentru motive considerate de necontestat. Neplăcându-i la vatră, fostul adjunct SRI acceptă aproape imediat să devină directorul de cabinet al Președintelui ASF, instituție pe care SRI nu o mai putea subordona subteran așa cum a făcut-o prin protocolul secret semnat în mai 2014 de SRI și Mișu Negrițoiu.

Astăzi: Împopoțonarea lui Nicu Marcu.

În episodul III al investigației (aici) ați putut citi despre debutul fraudei academice (post-doctorale) a lui Nicu Marcu. Am analizat primele două articole clamate de Nicu Marcu și de unic autor, conferențiar universitar la acel moment (un articol furat și altul care nu există), inclusiv ceea ce pare un indiciu de promovare a furtului academic chiar din sânul Academiei Române, prin bizara citare de către academicianul Dobrescu a articolului furat de către Nicu Marcu. Și spuneam că articolul 3 de unic autor al lui Marcu face tranziția dinspre debutul fraudei academice a lui Nicu Marcu, spre indicii de fraudă cu implicații financiare ale bursierului Nicu Marcu, care a obținut prin bursă de la Academia Română 92.000 de lei.

Cum și de ce a ajuns Nicu Marcu să fie bursier cu 92.000 de lei al unui Institut al Academiei Române.

Era anul de criză 2010, după ce România condusă prost tocmai majorase TVA-ul de la 19% la 24% și tăiase salariile cu 25%. Dobânzile erau la cer, neperformante cu duiumul, siguranța locului de muncă nu exista pentru cei mai mulți dintre noi. România pierduse în criză, până la acel moment 700.000 de locuri de muncă.

Nicu Marcu, extrem de bine plătit (exclusiv) în funcții publice, nu își găsea totuși locul. Din aprilie 2009 și până în 2011, umblase deja teleleu pe la 4 locuri de muncă: secretar general al ANAF, inspector guvernamental la Ministerul Agriculturii, secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor și desigur, Președinte al Consilului Național de integritate.

Era deja a doua frenezie cu locuri de muncă după absolvirea Colegiului Național de Apărare de către Marcu, după cea din boom-ul din 2007, când Marcu umblase telelelu prin alte funcții (exclusiv) bine plătite de la stat:  o lună Director Executiv la Loteria Română, două luni Director General la Ministerul Agriculturii  la Direcția Buget Finanțe și Fonduri Europene, 4 luni Director la ANAF dar și Președinte al Consiliului Național de integritate.

Sumarizând, între 2007 și 2011, Marcu schimbase 5 angajatori și mai multe de 5 funcții (Loterie, Agricultură, Mediu, ANAF, Consiliul Național de Integritate) iar un al șaselea era Universitatea din Craiova, ca și conferențiar universitar. Un al șaptelea loc de muncă din această perioadă, Nicu Marcu nu l-a trecut niciodată în CV (detalii în episodul V). Dar tot își găsea locul și recunoașterea.

Pornind de la o Dacie Papuc înainte de a fi lansat, Nicu Marcu devine în anul 2010 bursier și nu al oricui, ci al Academei Române (Institutul Național de Cercetări Economice). Ca urmare, în 2011 și 2012 își trage din bursa de la Academie 92.000 de lei cash, ca bursă:

Nicu Marcu, necunoscător al limbii engleze (debutant, A2), devine astfel bursier al Academiei Române în cadrul programului POSDRU/89/1.5/S/62988, în 5 noiembrie 2010.

Scorul lui Nicu Marcu reflectă mediocritatea lui (deși acum e șef de școală doctorală și are și doctoranzi): obține doar 71 de puncte din 100 (minimul fiind de 70) și se plasează astfel după alți 24 de cercetători post-doctorali ai Institutului Național de Cercetări Economice ,,Costin C. Kirițescu” unde director general adjunct este, rețineți numele, Valeriu-Ioan Franc.

Sub Marcu se plasează doar alți 6 cercetători post-doctorali (ca scor, la diferențe minimale).

Dintr-un total de 70 de burse post-docotrale plătite cu 1000 de Euro pe lună (32 la INCE), doar două note au fost mai proaste decâ ale lui Marcu (70 și 70,5 puncte). Un singur articol furat (prezentat de candidați la evaluarea acordării bursei), putea face diferența între bursierul cu 71 de puncte Marcu și respinsul cu sub 70 de puncte Marcu.

Ce trebuia să facă Nicu Marcu, în calitate de bursier cu 4000 de lei pe lună? Cercetare, să publice articole științifice, să contribuie la bunăstarea altora și nu exclusiv a sa. Să nu copieze, să nu fure, să ateste clar că tot ceea ce urma să scrie era ca urmare a faptului că era plătit din bani publici, 4000 de lei, pe lună. Să publice în reviste de calitate, recunoscute internațional la cel mai înalt nivel. Nu în maculatură.

Ce fel de cercetare? Aici găsiți contractul semnat de bursieri. Printre ei, Nicu Marcu.

Obligațiile contractuale ale ,,cercetătorului” Nicu Marcu (necunoscutor al limbii engleze), ca bursier și ca să ia 4.000 de lei pe lună, până la 92.000 de lei? Multe. Printre ele:

a) Elaborarea unui articol științific din aria tematică a proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstării și dezvoltării umane în context european” și publicarea acestuia într-o revistă de specialitate cotată ISI Thompson. Nerespectarea acestei obligații și neavizarea favorabilă a lucrării pentru publicare de către expertul îndrumător atrage suspendarea plății bursei, până la data îndeplinirii acestor obligații”. Nicu Marcu nu a publicat niciodată un articol ISI Thompson.

b) Să includă în toate lucrările publicate/prezentate mențiunea ,,Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstăriii și dezvoltării umane în context european”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, contractul de finanțare nr. POSDRU/89/1.5/S/62988”. Nicu Marcu nu a inclus în niciun articol această mențiune.

c) cercetătorul va putea publica rezultatele cercetării, dacă îndeplinesc condițiile de calitate științifică, certificate de avizul expertului îndrumăor și cel al managerului de proiect. Articolele publicate de Nicu Marcu (unul singur ca unic autor) nu sunt nici măcar vecine cu îndeplinierea condițiilor de calitate științifică.

d) Elaborarea unui proiect de cercetare circumscris Proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstării și dezvoltării umane în context european” și înaintarea acestuia către expertul îndrumător (…) în care să precizeze rezultatele obținute în raport cu obiectivele propuse. Nerespectarea acestei obligații atrage examtricularea și obligația restituirii sumelor de bani primite cu titlu de bursă”. Oops.

A respect Nicu Marcu obligațiile din contractul care i-a adus 92.000 de lei bursă de la Academia Română, în plină criză? O anchetă privind fraudărlle fondurilor europene de către personal din Academia Română și de către Nicu Marcu ar putea da răspunsul. Dar până atunci, iată indiciile că nu a respectat obligațiile. Ceea ce  echivalează cu indiciile de fraudă financiară, din fonduri europene. În esență, ce a făcut Nicu Marcu pentru 92.000 de lei? Iată ce zice el:

Pe lângă maculatura publicată (nerecunoscută în vreun fel științific) gen articole de 2 pagini cu titluri gen ,,Un motiv pentru care să mai cred în tine…” ori ,,Epopei comparate”, bursierul de 92.000 de lei, Nicu Marcu nominalizează 3 articole publicate în reviste, niciuna ISI, dintre care un singur articol de unic autor.

  • Articol 1: (și singurul de unic autor dintre cele 3 invocate) ,,The Impact of the Convergence Criteria on the States from The Euro Area” publicat în 2011 în Revista Analele Universității din Craiova (non-ISI și cea mai slabă categorie de cotare pentru o revistă – Categoria C), vol IV.;
  • Articol 2: ,,The need for Public Debt Management in the Context of Sustainable Development within the European Union”, este publicat în 2011 în Analele Universității din Oradea (non-ISI) și semnat co-autorat cu o colaboratoare de lungă durată a lui Nicu Marcu, Meghișan Georgeta-Mădălina.
  • Articol 3: ,,Characteristics of the Economic-Financial Crisis in Europe”, este publicat în 2012 în numărul 3/2012 al Revistei Române de Statistică și este semnat în co-autorat cu Meghișan Georgeta-Mădălina. Nici atunci și nici acum, Revista Română de statistică nu era indexată ISI, abia în 2015 fiind inclusă într-un indice verișor cu ISI. Articolul inventează țări (Leetonia, Oland, Great Britain, Czech), copiează (prost) dintr-un comunicat Eurostat neidentificat ca sursă, dar ce mai conta și nu îndeplinește standarde minimale de calitate științifică, dar Nicu Marcu primise deja în 2011 o ,,diplomă de onoare pentru rezultate deosebite în cercetarea științifică aplicată în domeniul statistic, Societatea Română de Statistică”. Onoare? Care onoare? Statistică? Poate cineva să indice un singur articol de unic autor, cu merite desebite, pe teme statistice, semnat de Nicu Marcu anterior primirii diplomei? Categoric nu. Nici măcar Nicu Marcu.

În primul rând, ca trăsături comune ale celor 3 articole nominalizate:

  • Niciun articol nu este publicat într-o revistă ISI Thompson, ceea ce ar fi trebuit să atragă suspendarea bursei (și returnarea sumelor primite pentru nepublicare, întrucât până la finalul bursei achitate integral, Marcu nu a îndeplinit obligația);
  • Niciun articol nu include mențiunea ,,Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstăriii și dezvoltării umane în context european”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, contractul de finanțare nr. POSDRU/89/1.5/S/62988”, ceea ce ar fi trebuit să atragă neplata bursei și returnarea sumelor încasate
  • Referitor la criteriul c) ,,cercetătorul va putea publica rezultatele cercetării, dacă îndeplinesc condițiile de calitate științifică, certificate de avizul expertului îndrumăor și cel al managerului de proiect”, coroborat cu punctul de mai sus (doar pe vorbe Marcu susține că a scris respectivele articole în schimbul banilor europeni – întrucât nu apare referirea la proveniența banilor, fonduri europene în articol) ajung logic la ideea că lucrările lui Marcu nu au îndeplinit condițiile de calitate științifică, nu au fost certificate de avizul expertului îndrumător și de cel al managerului de proiect”, deci cei 92.000 de lei plătiți lui Marcu au fost bani fraudați/risipiți. Astfel de articole nu puteau fi certificate decât prin fraudă care să spună mincinos că îndeplinesc condițiile de calitate științifică.
  • Mai degrabă, din cele 3 articole invocate, pare a rezulta că munca pentru articole (fără valoare științifică reală, nerespectând cerința de publicare într-o revistă ISI Thompson) a fost făcută de co-autorul a două dintre ele. Și nu numai.

În al doilea rând, Academia Română ar trebui urgent să declanșeze o anchetă care să stabilească ce valoare științifică au aceste articole semnate de Marcu, să investigheze dacă le-a scris el sau nu, să analizeze valoarea științifică a singurului articol invocat de Marcu ca unic autor (Articolul 1), să constate că are zero valoare științifică, și să îi ceară cei 92.000 de lei înapoi.

Altfel, persoane din Academia Română continuă complicitatea la sifonarea banilor europeni, din programul POSDRU. Am solicitat și formal mai multe informații și documente de la Academia Română referitoare la bursa de 92.000 de lei plătită lui Nicu Marcu, iar când voi avea răspunsurile, le voi publica. Până atunci, să analizăm cele 3 articole invocate.

Primul articol:

Primul, este și singurul de ,,unic autor” al lui Marcu (și care îi arată valoarea lui și nu a altora care scriu articole și pe care Marcu doar le semnează) și folosit pentru a încasa bursa.

Dacă valoarea științifică ar putea fi și negativă, exemplul din enciclopedie ar putea fi ilustrat fix de acest articol. Dacă ar putea plânge copacii din care s-a făcut hârtia pe care a fost tipărit articolul, ar plânge în hohote. Îl găsiți aici.

În esență este singurul articol care, dacă ar fi fost recenzat pe bune (și nu la Universitatea din Craiova unde are Nicu Marcu legături) și evaluat pe bune de un îndrumător de proiect obiectiv al cercetătorului post-doctoral Marcu, ar fi avut observații de 5 ori mai multe decât lungimea articolului de 3 pagini și un pic (cu tot cu bibliografie).

Iată câteva motive pentru care articolul, în esență, reprezintă o fraudă academică. Și primul indiciu de fraudă financiară cu banii de la Acaemie, nefiind publicat într-o revistă ISI (ci una de categoria C – nerelevant) și neincluzând mențiunea obligatorie de a arăta că a fost plătit din bani europeni (pentru a ascunde frauda din bani europeni a unui articol fără valoare sau chiar mirarea și revolta cercetătorilor adevărați).

  1. În esență, articolul ,,The Impact of the Convergence Criteria on the States from The Euro Area’. se ,,întinde” pe 3 pagini și un sfert. Fără introducere (care e o pseudo-sinteză), rămân mai puțin de 3. Fără bibliografie (pusă la mișto), rămân 2 pagini.  Fără partea teoretică (copiată dintr-o referință bibliografică), fără metodologia cercetării (care în fapt nu prezintă metodologia cercetării), fără obiectivul cercetării (care nu este definit și nu există, fiind înșiruite niște trăznăi), rămâne mai puțin de o pagină. Fără ,,analiză” (în fapt o înțelegere sfertodoctă a câte ceva din tratatul de la Maastricht) rămâne ,,contribuția” autorului, exprimată într-un singur rând prin concluzia: nu se știe: ,,The problem is that, currently, nobody knows which criterion should predominate”. Deci un articol de 3 pagini și un pic și care ne anunță că ne va arăta impactul criteriilor de convergență asupra statelor (toate) din Zona Euro, ajunge la concluzia că ,,nu se știe”. Wow! În condițiile în care tratatul de la Maastricht vorbește despre un singur lucru: toate criteriile trebuie respectate. Valoare științitifcă, zero. Apropos, tratatul de la Maastricht nu este inclus în bibliografie, iar articolele din tratat citate de Marcu prevăd altceva decât cea ce zice Marcu. La mișto.
  2. Cercetătorul post-doctoral Nicu Marcu (cu 4000 de lei pe lună de la Academia Română), nu știe nici măcar denumirea în engleză a Băncii Centrale Europene. Nicule, repetă după mine: ECB. ECB. ECB. European Central Bank. Nu CEB. Nu Central European Bank. Nicule, Central European Bank nu există. Extras din articolul lui Marcu:

3. Nesurprinzător, cercetătorul post-doctoral Nicu Marcu plătit cu 4.000 de lei pe lună pentru asta (92.000 de lei în total), citează la mișto și chiar împotriva articolul 107 al tratatului. Pentru că articolul 107 vorbește despre independența Bancii Centrale Europene (ECB Nicule). Adică ECB și băncile centrale naționale nu vor căuta și nu vor accepta să primească instrucțiuni de la guverne (etc) și vor fi independente. Cu alte cuvinte, Nicu reinventează articolul 107 al Tratatului, forma originală fiind în mod evident neînțeleasă de Nicu.

4.  Înțelegerea economică a lui Nicu Marcu este zero în raport cu tot ceea ce înseamnă criteriile de convergență, așa cum ține să își demonstreze analfabetismul economic, în articol, unde ține să sublinieze ceea ce este ,,foarte probabil” și desigur, infirmat de realitate:

  • Nicu Marcu nu înțelege în mod efectiv că datoria publică se raportează la PIB în tratatul de la Maastricht și nu la valoarea ei nominală (de aceea nici nu pune în articol debt to GDP ratio). Prin urmare, dacă PIB-ul crește (sustenabil, ca urmare a respectării criteriiilor) iar deficitul încă există dar se restrânge procentual ca urmare a creșterii PIB-ului (deși deficitul crește nominal), și datoria publică (procentual, raportată la PIB), scade. Deci în condițiile creșterii PIB-ului, este chiar aproape cert că odată cu reducerea deficitului scade și ponderea datoriei publice în PIB, nefiind obligatorie existența unui surplus.;
  • Diminuarea datoriei publice (ca procent în PIB așa cum stipulează criteriul de convergență) nu implică surplus bugetar. Ponderea datoriei publice în PIB  (Maastricht) poate scădea chiar cu deficit bugetar, atâta timp cât PIB-ul real crește, pentru că la pondere se referă criteriul și nu la valoare nominală. Desigur, Nicu Marcu nu oferă nicio dată, nu analizează niciun stat, nu face niciun calcul, nu evaluează nicio dinamică a datoriei publice în niciun stat în maculatura plătită din bani europeni și numită: ,,Impactul criteriilor de convergență asupra statelor din zona Euro”. Vă închipuiți că deși articolul anunță impactul asupr (tuturor) statelor din Zona Euro și al (tuturor) criteriilor de convergență asupra (tuturor) statelor din zona Euro, în articol nu se regăsește nici măcar menționat vreun stat din zona Euro, nici măcar impactul criteriilor asupra unui singur stat? Maculatură plătită din bani publici pentru concluzia ,,nu se știe”, respectiv pentru bunăstarea cercetătorului post-doctoral, Nicu Marcu.

5. Bibliografia raportată la articol este o mizerie din toate punctele de vedere, dar prezintă în schimb indiciile unui alt tip de fraudă pe care îl promovează Nicu Marcu: citarea la mișto în bibliografie a unor articole care nu au nicio legătură cu lucrarea semnată de el, în scopul de a ,,vopsi” în citări și relevanță academică pe prietena de la Craiova, Mirela Cristea, care poate și ea astfel păcăli criteriile acordării unor viitoare burse și finanțări, pentru că nu-i așa? E citată.

a) Citarea lucrării Mirelei Cristea (poziția 1), colega lui Nicu Marcu de la Universitatea din Craiova (publicată tot la Craiova. Analizând lucrarea Mirelei Cristea (aici) e ușor de observat că aceasta este pe cu o cu totul altă tematică, nu are nicio legătură cu prevederile tratatului de la Maastricht în ceea ce privește convergența reală și nominală or datoria publică, și nici măcar o idee nu se regăsește în articolul lui Marcu. Concluzia? Marcu a citat-o în fals, ca să o împopoțoneze pe colega Mirela Cristea cu citări academice. Pentru ca să facă asta, Nicu Marcu a luat probabil lecții de la academicianul Emilian Dobrescu de la Academia Română, cel care cita (așa cum ați văzut în episodul III) o lucrare plagiată a lui Nicu Marcu și în esență mizerabilă. În textul ,,articolului” lui Marcu nu se vede în niciun fel reflectarea ,,rezultatelor științifice” ale lui Cristea (nici nu avea cum), deci, fraudă prin citare inexistentă, ca doamna Cristea să capete citări (și în schimb să îi întoarcă serviciul, prin citări ale unor articole semnate de Marcu, fără valoare).

b) Pozițiile 2,3,4,6,7 din bibligrafie sunt de fapt articole nedemonstrat a fi citite de Marcu și sunt puse doar ca să ascundă sub scutul citării copierea a cam 20% în articol respectiv părți din lucrarea lui Wyplosz din 1990.

Concret, Charles Wyplosz în lucrarea lui din 1990 (disponibila aici) îi studiază real și îi citează pe Diamond, Echkenazi, Lucas, Stockley, Stiglitz (cu lucrări în intervalul 1956-1981), iar Marcu, în lucrarea lui de 3 pagini din 2011 îi fură sinteza, bibliografia și considerentele, citându-l, deși lucrarea din 1990 citată se referă la oportunitatea sau nu a unui buget federal și în mod evident nu la efectele reale ale tratatului de la Maastricht intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

În esență, niciuna dintre lucrarile pretins studiate de Marcu, în mod real, nu este citită/valorificată suplimentar în articolul său. Aici aveți și extras din articolul lui Wyplosz din care a copiat Nicu Marcu autorii, sinteza și bibliografia.

c) De asemenea, la poziția 5 (preferata de la Universitatea din Craiova a lui Nicu Marcu), Georgeta-Madalina Meghisan si co-autoare la multe dintre articolele despre care eu opinez că sunt doar semnate nu și scrise de Nicu Marcu) este citată aiurea complet aiurea. Sau poate nu.

Cariera lui Meghișan este legată intempestiv de a lui Nicu Marcu la Universitatea din Craiova ca și co-autoare și nu numai, astfel încât în anul 2012 în care Marcu a devenit, atenție, membru al CNATDCU (instituția care trebuie să îi prindă pe plagiatorii gen Nicu Marcu) și poziție pe care a ocupat-o până în 2016, Meghișan a devenit ea însăși, la 28 de ani, în 2012, membru al Comisiei de Contestații a CNATDCU. Adică dacă Marcu era verificat pentru plagierea din 2008 de către CNATDCU, el trebuia să verifice, dacă era dovedit plagiator, putea să conteste, iar contestația era rezolvată de Meghișan. Cu siguranță Meghișan este mult mai pregătită decât Marcu (are și lucrări în domeniile ei de activitate), dar ca și co-semnatară a lui Marcu în articolele 2 și 3, cu siguranță a dat-o în bară.

Al doilea articol:

Al doilea articol de asemenea nu respectă niciuna dintre cerințele imperative pentru a fundamenta plata celor 92.000 de lei către Marcu.

  • nu este publicat într-o revistă ISI Thompson;
  • nu poartă înscrierile obligatorii privind conceperea lui cu plată de 4000 de lei lună din bani europeni și din ce bani europeni.
  • Este semnat de Marcu în co-autorat cu Georgeta Mădălina-Meghișan, dar nu Meghișan era bursiera post-doctorală, însă textul recunoaște că doar un singur autor a lucrat la articol.
  • deși lucrarea are doi autori, autorul real se auto-denunță chiar în articol: a scris singur articolul: ,,I aimed to clarify” ne explică autorul. ,,Eu vreau să clarific” zice autorul și nu ,,Noi vrem să clarificăm”:

În articol, Meghișan și Marcu au copiat o formulă cvasi-cunoscută, din notele de curs ale Tatianei Moșteanu. Doar că au scris formula și nu au făcut în articol niciun calcul al datoriei publice (și dinamicii ei) în România, și nici în comparație cu alte. Niciun calcul!

Concluziile (care ar fi trebuit potrivit autorilor să formuleze propuneri pentru o creștere economică sustenabilă) nu există din acest punct de vedere și sunt de-a dreptul, nu mă feresc să o spun, imbecile, măcar și pentru că sunt scrise idiot în limba engleză (foto dreapta): ,,the conditions of the Romania’s accession to the Monetary Union targets too also other….” Ce naiba vrea să spună autorul? Și unde sunt propunerile? Cum s-a împrumutat România? Cum ar fi trebuit să se împrumute România? A făcut sau nu refinanțări ale datoriei publice? Cum sunt scadențele datoriei publice, cum au evoluat, cum au evoluat pe ce tip de scadențe și pe ce monede componentele datoriei publice? NIMIC. Nada. Zero. Niente.

Niciun calcul (formula Tatianei Moșteanu rămâne doar enunțată), nicio dinamică a datoriei publice (și a costurilor de finanțare) din țările care ar fi trebuit să fie evaluate, nicio sursă sau indiciu pentru afirmații lipsite de fundament gen: ,,Romania was the only country that has registered a decrease in productivity” (conform a ce? de la ce nivel până la cel nivel? cum calculează producitivtatea muncii? Cum e posibil ca salariile să scadă și productivitatea să scadă? Care este contribuția managementului datoriei publice la productivitate, etc?).

Las la o parte limba engleză, dar mă întreb: zău? Cu cât arată articolul că a scăzut productivitatea? De la cât la cât? Care a fost dinamica productivității în Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria (că așa spunea ,,articolul” că analizează un număr mare de date statistice). Unde este evoluția productivității și cum o calculează? Unde este evoluția pe baza pretențiilor minicinoase de analizare de ,,numar mare de date statistice” în Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria?

Unde este contribuția personală? Unde este măcar un singur calcul? În fapt, singurul calcul este în afara articolului: Nicu Marcu a calculat că dacă vîră la Academia Română maculatură, poate să ia 4.000 de lei pe lună din bani europeni, or, înmulțit cu 24 de luni, asta înseamnă 96.000 de lei. Poate cineva contesta? În esență, articolul este un eseu prost, nefundamentat, fără nicio valoare științifică.

Subliniez, este dreptul lui Marcu și Meghișan să scrie/semneze articole proaste și fără nicio valoare, însă când aceasta sunt plătite din bani publici, din punctul meu de vedere devine o fraudă.

Articolul are însă un succes nebun pentru Mirela Cristea, colega lui Marcu de la Universitatea din Craiova (citată fraudulos în Articolul 1), care simte nevoia să citeze la rândul ei acest articol, într-un material publicat la Târgu Jiu (frauda citării inventate), cu ceva care nu a existat în articolul lui Meghișan/Marcu: ,,toate implicațiile șomajului și dimensiunii asigurărilor au un impact înalt asupra datoriei publice” zice Cristea, citând articolul semnat de Marcu și Meghișan.

Articolul semnat Marcu nu a suflat nicio vorbă despre șomaj (număr, dinamică or costuri), asigurări sau prime de asigurare, iar articolul care îl citează, al lui Cristea, se numește ,,impactul ratei șomajului asupra dezvoltării (pieței) asigurărilor în România. O abordare statistică.” În fapt, Cristea îi întoarce lui Marcu frauda academică a acestuia din citarea fictivă în primul articol invocat, citându-l la rândul ei, fictiv. Subliniez, în articolul semnat de Marcu și Meghișan nu există nicio referire la șomaj și piața asigurărilor.

Și încă ceva despre acest al doilea articol: Îl cheama pe Nicu Marcu și Bogdan Sticlosu? 

Nicu Marcu este numele de scenă al lui Bogdan Sticlosu? Sau Bogdan Sticlosu este numele de scenă al lui Nicu Marcu? Pentru că în IDEAS-Repec, Bogdan Sticlosu de la Craiova apare ca persoana care a listat articolul alături de Meghișan exact acest articol (sub numele Nicu Marcu).  Cu Sticlosu ne vom întâlni.

Al treilea articol: Characteristics of the economic-financial crisis in Europe. 

WOW! Principala contribuție oferită comunității științifice de limbă engleză prin acest articol este inventarea unei țări care nu există: ,,Leetonia” sau menționarea țării ,,Great Britain” deși numele oficial este United Kingdom. De asemenea ,,Oland” în loc de Netherlands, ,,Czech” în loc de Czech Republic și ,,Luxemburg” în loc. de ,,Luxembourg”.

Nu fac analiza articolului (nici nu merită, este o altă maculatură proastă deghizată în cercetare, fără niciun calcul propriu relevant, cu date copiate de la Eurostat, neinterpretate propriu și având concluzii care nu se susțin prin corpul articolului), dar remarc o constanță a (ne)îndeplinirii condițiilor pentru care Nicu Marcu nu ar fi trebuit să încaseze bursa. Și să o returneze. După cum urmează:

  • Nu este un articol publicat într-o revistă ISI Thompson (condiție a bursei). Prin urmare articolul nu respectă obligația din proiectul de cercetare, un motiv suficient pentru imputarea în tot sau în parte a bursei de 92.000 de lei.
  • Nu are mențiunea obligatorie pentru toate lucrările făcute în cadrul proiectului POSDRU (condiție a bursei). Un alt motiv suficient pentru neacordarea bursei lui Nicu Marcu (inițial) și returnarea sumelor, în prezent.
  • Nicio rigoare. Inventează țări care nu există în Uniunea Europeană: Leetonia, Oland, Czech. Deși este semnat de Nicu Marcu (care nu știa engleză la acel moment) și de partenera lui academică de lungă durată, Meghișan, care este și co-autoare a articolului, categoric cel care a scris/a tradus și-a băgat picioarele, ceea ce nu trebuia să facă și îndrumătorul de proiect al cercetătorului post-doctoral Nicu Marcu, de asemenea, plătit din bani europeni.
  • Trimestru/ ,,Trimester”? În română da, în engleza economică, niciodată. Limba engleză folosită în articol are mai degrabă legătură cu graviditatea și sarcina, folosindu-se spre exemplu termenul ,,trimester” în loc de quarter, pentru indicarea perioadei la care se face referire în rapoartele statistice. La gravide – trimestre. La cercetare economică în limba engleză, quarter, necondiționat.

  • Perpetuează tehnica frauduloasă a citării unor articole ale unor prieteni, aritcole care nu au nicio legătură cu subiectul articolului care îl citează – ,,Characteristics of the economic financial crisis in Europe”. Din nou este citată profesoara de la Craiova, Cristea, cu aceeași lucrare citată fraudulos în primul articol, respectiv ,,Romanian Electronic System of Interbank payments….”, nimic neregăsindu-se aici. Dar și Cristea avea să îi întoarcă favorul, citând lucrări fără valoare științifică semnate de Marcu, sau chiar de ea și de Marcu.

  • Ca să iasă mai lung articolul, Nicu Marcu o convinge pe Meghișan să aplice mai vechea tehnică a lui în ceea ce privește plagiatul fără indicarea surselor, respectiv copierea unui comunicat de presă Eurostat și fără citarea sursei. Comunicatul de presă Eurostat copiat se află aici, iar autorii cercetării încearcă să ascundă furtul punând ca sursă a tabelului și calcului Eurostat – Banca Centrală Europeană. În fapt, sursa este Eurostat, comunicatul de presă nr. 20/6 februrarie 2012, care nu se regăsește la bibliografie.
  • Aflăm în schimb că există țările ,,Oland”, ,,Czech” sau ,,Leetonia”, și desigur analfabetismul autorilor care în loc de împrumuturi (loans) folosesc termenul credits. Desigur, în limbajul academic al autorilor, în limba engleză, la produsul intern brut se spune? Cum altfel decât PIB, ca în română. Oricum ,,Oland” și ,,Leetonia” (în engleză Letonia este Latvia) sunt foarte tari pentru caracterizarea lui Nicu Marcu, prim autor. E ca și când ați studia o cercetare științifică despre Abibas, Mike, sau Powasonic (în loc de Adidas, Nike sau Panasonic).
  • Deși ne anunță că ne va prezenta Caracteristicile crizei economico-financiare din Europa, articolul nu prezintă nicio caracteristică, nu mai vorbesc de caracteristici diferențiate ale țărilor sau ale grupelor de țări. Articolul nu calculează nimic, iar concluziile sunt lipite și fără sens în raport cu restul articolului. În concluzii se referă la ,,măsuri anti-ciclice promovate de statele membre” (care state?, care măsuri? care politici?), la mix-ul de politici economice (fără să le identifice, fără să arate caracteristicile), la ,,planuri de austeritate” fără să arate unde, când și cum s-au aplicat sau unde nu s-au aplicat și ce rezultate, se referă la ,,financial societies” în loc de financial companies, pe scurt, o maculatură fără nicio valoare științifică

În esență, articolul 3 fură cu tupeu calculele făcute de Eurostat în premieră (Eurostat menționează îngroșat în comunicatul de presă că ,,Eurostat publică pentru prima dată un comunicat de presă cu date trimestriale privind datoria publică”, iar Marcu și Meghișan le fură cu tupeu, asumându-și ei aceste calcule, și indicând ca sursa (pentru date, chipurile ei făcând calculele) o sursă falsă (Banca Centrală Europeană).

Proba1:

  • Calculele copiate și însușite în articol ca și cum le-ar fi făcut ei.

Proba 2:

  • Calculele copiate (invocate ca fiind o ,,analiză mai adâncă” (a autorilor) și ,,noi apreciind necesar faptul…” – deci o metodă de a ascunde sursa inițială, dicolo de traducerea non-economică, arată așa:

Proba 3:

  • Conținutul copiat și distorsionat (comunicatul Eurostat se referă la datoria publică la sfârșitul trimestrului III, iar conținutul copiat susține aceleași procente, dar pentru întreg anul 2011):

Proba 4:

  • Conținutul copiat, din nou, cu distorsionarea datelor: comunicatul Eurostat se referă la datoria guvernamentală la sfârșitul trimestrului III 2011, iar în conținutul copiat, Marcu și Meghișan le copiază la virgulă, dar le atribuie întregului an 2011, cu aceleași cifre (4 trimestre). Ba mai mult, pentru Ungaria, unde Eurostat arată modificarea cu +4,8 puncte procetuale a datoriei publice/PIB, Marcu și Meghișan decid să copieze pe dos: ,,-4,8”. Apropos, în limba engleză zecimalele sunt delimitate prin punct, nu prin virgulă, un motiv suficent ca nimeni să nu ia în serios vreodată vreun astfel de articol. Mă rog, poate Mirelea Cristea, Meghișan, Marcu și îndrumătorul de proiect al lui Marcu.

Copierea capului de tabel (în esență, prin atribuirea datelor BCE și nu Eurostat ca și când ar fi o centralizare proprie a autorilor (și calcule) pe baza datelor de la BCE și nu un furt ordinar de la Eurostat) este la rândul ei haioasă, având în vedere ce spune Eurostat că reprezintă cifrele și ce spun autorii că reprezintă cifrele

  • Și capul de tabel copiat:

Observați așadar că nu este nicio centralizare propie pe baza datelor Băncii Centrale Europene ci pur și simplu date și calcule copiate. Observați că Marcu și Meghișan nu cunosc faptul că în limba engleză (și în cercetarea economică) împrumuturile sunt ,,loans” și nu ,,credits”, că a 3-a coloană rândul 2 nu indică faptul că datele și calculele se referă la  diferența în puncte procentuale raportate la PIB în trimestrul 3 2011 compartiv cu celelalte, și, desigur, tăierea ultimei coloane din tabel pentru că Marcu și Meghișan au găsit gred de descifrat păsăreasca Eurostatului – IGL, și prin urmare, deși acesta era un element de strictă noutate publicat de Eurostat și care îi interesează pe analiști și cercetători, au decis să zboare coloana.

Concluziv pentru acest articol, încă unul furat.

Concluziv pentru cele 3 articole pentru care Nicu Marcu a fost plătit cu 92.000 de lei

este că e în puterea fostului exmatriculat Nicu Marcu să plagieze, să semneze, și de cenu chiar să scrie el articole proaste, asumându-și răspunderea în demersul său de împopoțonare ca vecin al Academiei Române și anume că poate și va fi devoalat. Dar nu poate face mizerii academice, pe bani publici (bani europeni) și nu prin impostură sau prin burse de la Academia Română (peste 20.000 de Euro) cu rezultate științifice zero, trucate, furate sau inventate. Pentru că:

  • Dacă Nicu Marcu  face acest lucru din bani publici, se face astfel tranziția de la frauda academică la frauda financiară;
  • Nerespectarea criteriilor pentru a primi bursa de 92.000 de lei, timp de 24 de luni (așa cum am demonstrat în acest episod) atrage obligația rambursării sumei și identificării făptuitorilor fraudei, fie că e doar Nicu Marcu sau și cei care i-au acordat, îndrumătorul lui, or co-autorii/traducătorii;
  • În plus, Nicu Marcu, la momentul obținerii, încasării și cheltuirii bursei, subliniez, post-doctorale – noiembrie 2010, la 6 ani după ce și-a luat doctoratul în păduri și când era obligatoriu ca Marcu să aibă mai mult rigoare și responsabilitate decât un student din primul an de la vreo pârnaie de facultate particulară), Marcu nu era doar un biet hoț de cuvinte (așa cum o demonstrează articolul din 2008). El rămăsese în mediul de la Universitatea Craiova (băieții și fetele care își fac favoruri citându-se între ei uneori cu articole fără vreo valoare reală). Începând cu anul 2008 (când fura primul articol cu unic autor), Marcu devenise deja Conferențiar Universitar la Universitatea din Craiova și mai avusese neîntrerupt 8 ani de lector și cadru asociat. Cum a ajuns după atâția ani să fure primul articol (în nume propriu) și să producă maculatură pentru care Academia Română a plătit, din bani publici, peste 20.000 de Euro?

Răspunsurile, mai pe larg, peste câteva zile, care se va intitula: Nicu Marcu, Professore și Dottore.

Furtul academic este cu atât mai grav cu cât el este făcute de conferențiari, lectori, sau profesori, or când persoana devine chiar membru al CNATDCU. Există un excelent articol științitific din 2009 ,,Faculty and peer influences on academic integrity. College cheating in Romania”, scris de Daniel Teodorescu și Tudorel Andrei (actualul președinte al Institutului Național de Statistică). Potrivit autorilor, studiul diferă de literatura economică de până atunci pentru că examinează gradul și modul în care furtul academic al studenților este influențat de calitatea și relevanța instrucțiunilor primite de la îndrumătorii lor și de lipsa de onestitate academică a profesorilor lor. O să îi rog pe cei doi autori să includă în viitorul sample al studiului din 2009 și cazul lui Nicu Marcu și a studenților lui. Și a îndrumătorilor lui Marcu de la INCE-Academia Română.

Dar până atunci, mulțumesc transparenței manifestate încă din timpul mandatului lor de foști sau actuali miniștrii ai educației, spre exemplu Daniel Funeriu, Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu (2012-2014) care, prin exercitarea funcției lor, mi-au oferit și îmi vor oferi tot sprijinul pentru această investigație, ba chiar se vor alătura ei.

Mulțumesc și Academiei Române și personal Președintelui Ioan-Aurel Pop pentru transparența de care va da dovadă în a îmi răspunde la întrebările deja adresate în legătură cu modul în care Nicu Marcu a obținut bursa post-doctorală (cei 92.000 de lei) și în legătură cu indiciile privind frauda în ceea ce privește plata celor 4.000 de lei pe lună, fără contraprestația reală asumată prin contract (nu articol ISI, nu menționare în lucrări sursa finanțării, articole cu valoare zero, etc). Imediat ce voi avea răspunsurile, le voi publica aici, având convingerea că și Academia Română are tot interesul să investigheze eventuale fraude din bani europeni, făcute la scutul Academiei, cu cercetători post-doctorali impostori, dar plătiți din banul public. (Cerasela N.).

Facebook Comments

Eveniment

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

Published

on

By

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat la Hotel Radisson din București. În marea finală au intrat 14 antreprenori, câte 7 pentru fiecare categorie a concursului de pitch-uri, Startup și Running Ops. Aceștia au avut ocazia să își prezinte afacerile la scenă deschisă, în fața a 600 de participanți și a juriului format din mentori și reprezentanți ai mediului de business. În urma jurizării, au fost alese câte 2 companii câștigătoare pentru fiecare categorie, care au fost premiate cu un total de 90.000 de euro, nerambursabili. Câștigătorii marilor premii sunt The Climate Change Company (Startup) și House of VLAdiLA (Running Ops).

Podiumul pentru fiecare categorie a arătat astfel:

Startup:

Premiul I: The Climate Change Company (20.000 de euro, nerambursabili)

Premiul II: PiciordePlay (10.000 de euro, nerambursabili)

Running Ops:

Premiul I: House of VLAdiLA (40.000 de euro, nerambursabili)

Premiul II: BRIO (20.000 de euro, nerambursabili)

În plus, în cadrul competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” s-au mai acordat 10 premii suplimentare, în valoare de 1.000 euro fiecare, pentru 10 cele mai votate idei de afaceri  înscrise în secțiunea Ideea ta. Voturile au fost deschise pentru public până la data de 1 decembrie, iar câștigătorii secțiunii au fost anunțați public pe startarium.ro.

„<Românii sunt antreprenori> a revenit cu aceeași forță și energie în 2023 ca și în edițiile precedente ale competiției. Ediția din 2023 a marcat și o serie de noutăți importante: alăturarea Pluxee ca partener al evenimentului și platformei Startarium.ro, alături de ING Bank, extinderea competiției cu două noi categorii, dedicate atât antreprenorilor aspiranți, cât și companiilor care au depășit stadiul de startup și, nu în ultimul rând, evoluția <Românii sunt antreprenori> într-un adevărat festival de antreprenoriat, oferind participanților nu doar o platformă de competiție, ci și un mediu propice pentru a experimenta apartenența la o comunitate puternică, dinamică, la educație și inspirație.

Faptul că avem 4 câștigători care au soluții reale și fezabile ca model de afacere la probleme care țin de agenda economică și socială a României – educația, accesul la cultură, industriile creative, infrastructură și mediu demonstrează încă odată că antreprenoriatul este unul din pilonii de creștere pentru noi toți.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și cofondator Impact Hub Bucharest.

Anul acesta, evenimentul iconic Startarium Pitch Day s-a desfășurat sub o nouă identitate – Românii sunt antreprenori, menită să celebreze spiritul antreprenorial național, să aducă  competiția mai aproape de publicul larg și să încurajeze mai mulți antreprenori și viitori antreprenori să își urmeze pasiunea profesională.

„În ING, susținem creșterea startup-urilor și a micilor companii, așadar ne-am bucurat să reluăm una dintre cele mai importante competiții pentru antreprenorii din România. Suntem încântați să descoperim afaceri noi, cultivate cu pasiune, dar și să vedem evoluția celor pe care le cunoșteam deja. Scena <Românii sunt antreprenori> a fost încărcată de emoții, entuziasm și efervescență. A fost o experiență incredibilă pentru toți cei care au participat deoarece au exersat cum să construiască și să susțină un pitch, cum să convingă un juriu, format din mentori și reprezentanți cu experiență din mediul de business, că afacerea lor merită să fie câștigătoare.

56 de afaceri au fost selectate pentru semifinala ‘Romanii sunt antreprenori’, iar 14 au ajuns în finală. Îi felicităm pe marii câștigători, dar și pe toți antreprenorii curajoși care au intrat în competiție. Vom urmări îndeaproape progresele lor!”, a declarat Luana Sorescu, Head of Clients, divizia Business Banking, ING Bank România.

Cine sunt marii câștigători?

Startups:

Locul 1: The Climate Change Company

The Climate Change Company dezvoltă soluții la cheie, inovatoare și cu impact înalt, menite să contribuie la îmbunătățirea ecosistemului în care trăim și, implicit, la mai binele planetei.

Prin proiectul Littar, the Climate Change Company transformă deșeurile de plastic și sticlă în asfalt de ultimă generație, punându-și, astfel, amprenta pe viitorul infrastructurii durabile și a economiei circulare.

Această distincție nu reprezintă doar o victorie pentru noi, ci și pentru toți cei care cred într-un viitor mai ecologic. Ne amintește că atunci când ne unim, motivați de pasiune și scop, putem aborda cu succes problemele complexe cu care ne confruntăm ca planetă și societate. Este un imbold pentru noi să continuăm să dezvoltăm soluții sustenabile și să îi inspirăm și pe alții să se alăture efortului nostru de a crea un mediu mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie a schimbării pozitive„, a declarat Sebastian Tudose, cofondator The Climate Change Company.

Locul 2: PiciordePlay

PiciordePlay este platforma românească de streaming care și-a început activitatea în pandemie, în vara anului 2021. Proiectul își propune să aducă teatrul mai aproape de românii de pretutindeni, oferindu-le acestora oportunitatea de a viziona online piesele lor preferate.

Până în prezent, PiciordePlay a transmis peste 30 de spectacole live, 10 înregistrări și a atras pe platformă mai mult de 10.000 de utilizatori. Platforma are parteneriate cu unele dintre cele mai apreciate instituții culturale românești, precum Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara sau Teatrul de Comedie.

Suntem onorați și mândri să fim recunoscuți de o competiție atât de importantă, precum Startarium «Românii sunt Antreprenori». Acest premiu este nu doar o realizare personală pentru echipa PiciordePlay, ci și o validare a faptului că există un interes puternic în zona de cultură și artă. Ne-am asumat misiunea de a crea o punte între cultura, arta și consumatorul modern, oriunde s-ar afla el, iar acest premiu confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun. Fondurile câșigate vor fi un sprijin esențial în continuarea acestei călătorii”, a declarat Alexandru Aramă, cofondator PiciordePlay.

Celelalte 5 startupuri care au intrat în finala Startarium „Românii sunt antreprenori” sunt: Mașini la cheieMommyHAIOffbeatSmilemobilul și Voidship.

Running Ops:

Premiul I: House of VLAdiLA

House of VLAdiLA este un brand fondat de Oana și Dragoș Vlădilă care combină arta și designul de interior în dezvoltarea de produse precum tapet personalizat, catifea și mobilier de designer. Oana, arhitectă, și Dragoș, cu expertiză în antreprenoriat, își propun să inoveze domeniul amenajărilor interioare. Tehnologia modernă de printare se îmbină cu desenul manual, asigurând calitate de top. Totul se produce in-house, respectând standardele de sustenabilitate: materiale naturale, ecologice și biodegradabile, fără substanțe toxice.

Suntem mândri că House of VLAdiLA este marele câștigător al competiției «Românii sunt antreprenori» și le mulțumim organizatorilor și juraților pentru încrederea arătată! Vedem această victorie ca pe o recunoaștere a muncii și pasiunii noastre, dar și ca pe o responsabilitate foarte mare. Ne propunem să punem România pe harta designului internațional și să devenim un brand de referință”, a declarat Dragoș Vlădilă, cofondator House of VLAdiLA.

Premiul II: BRIO

Fondată în 2014, BRIO este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Prin intermediul testelor BRIO, proiectul își propune să pună la dispoziția utilizatorilor teste digitalizate standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII să își poată evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și să își poată îmbunătăți performanța la examene.

Acest premiu ne demonstrează că educația rămâne o prioritate în România și ne inspiră să mergem mai departe și să lucrăm din ce în ce mai intens pentru a oferi oportunități de învățare și îmbunătățire a performanței școlare în întreaga țară. Suntem hotărâți să contribuim la creșterea nivelului de educație în România și să oferim elevilor instrumentele de care au nevoie pentru un viitor mai strălucit”, a declarat Gabi Bartic, cofondator BRIO.

Pe lângă cei 2 câștigători, în finala categoriei Running Ops au intrat și BeesersBright Spacescautcurier.roHelperz.ro și Spark Online School.

‘’M-am bucurat să văd că pe scena evenimentului <Românii sunt antreprenori> au urcat români pasionați de ceea ce fac, care devin o sursă de inspirație pentru alții prin faptul că sunt capabili să aibă o viziune mai largă, pentru care binele oamenilor și impactul pozitiv în comunitatea locală sunt prioritare.

Pluxee s-a alăturat proiectului Startarium anul acesta, din convingerea că educarea și susținerea antreprenorilor români au un potențial semnificativ de a genera un impact economic pe termen lung. Vom continua strategia noastră de susținere a comunității antreprenoriale din România fiind alături de antreprenorii cu idei excelente aflați la început de drum, dar și de afacerile care continuă să crească și au nevoie de resurse și finanțare pentru o dezvoltare durabilă”, a spus Manuel Fernandez Amezaga, CEO Pluxee România și Bulgaria.

2

600 de persoane au luat parte la marea finală Startarium „Românii sunt antreprenori”

Aproximativ 600 de persoane au luat parte, în sală, la prezentările și discuțiile propuse de către organizatorii competiției.

Printre cei care au urcat pe scenă în deschiderea evenimentului s-au numărat Vlad Craioveanu – CEO & cofondator Impact Hub Bucharest, Dan Ștefan – Managing Partner Autonom Group, Delia Olteanu – Manager Strategie Clienți IMM al ING Bank, și Manuel Fernandez Amezaga – CEO Pluxee România și Bulgaria.

Ulterior, în cadrul panelului „Viitorul businessului în România: antreprenori în ascensiune”, organizat cu sprijinul Romanian Business Leaders, o serie de lideri de business și-au împărtășit experiențele și perspectivele despre inovație și succes în antreprenoriatul românesc. Aceștia au fost: Iulian Nedea – CEO și cofondator Simtel, Cristian Logofătu – Financier, Entrepreneur, board member Bittnet, Andreea Pipernea – Managing Partner Exit by Choice și Delia Dragomir – CEO și cofondator Eucom Business Language.

Lansări prezentate pe scena principală

Scena principală a fost și gazda lansării unui nou modul în cadrul platformei Startarium: Startarium eXP(erience) oferă antreprenorilor experiențe interactive de învățare, depășind cursurile online tradiționale. Cu durată de o lună, fiecare curs include 4 module, quiz-uri, o sesiune de Q&A și un proiect final cu feedback, iar cei care finalizează un curs pot beneficia de 3 sesiuni gratuite de mentorat. Înscrierile pentru primele două cursuri, Management financiar pentru mici afaceri și Web Analytics, încep pe data de 8 decembrie, pe Startarium.

Un alt moment important a fost reprezentat de pre-lansarea mapării „Green Startups Ecosystem Overview Report 2023”. Aflat la a treia ediție, raportul prezintă o analiză a startupurilor verzi din România, organizațiile de sprijin și inițiativele care promovează o tranziție către o societate neutră din punct de vedere climatic. Lansarea oficială a Green Startups Ecosystem Overview Report 2023 va avea loc pe data de 7 decembrie, în cadrul evenimentului online Romania ClimAccelerator Demo Day.

Punctele culminante ale competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” au fost, bineînțeles, cele două finale de pitch-uri, în cadrul cărora concurenții au beneficiat de sprijinul și încurajările prietenilor, partenerilor și celor pasionați de business și de antreprenoriat.

Scenele adiacente au găzduit 6 pastile de învățare pentru participanți

În paralel cu finalele de pitching, pe scenele secundare, participanții au putut lua parte la 6 sesiuni de învățare, prezentate sub formă de masterclassuri: „Principii STELL*R pentru înalta performanță”, susținut de Adrian Florea, fondator Trend Consult, „Bani și libertate – Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, susținut de Ovidiu ToaderBusiness Coach, dar și la sesiuni dedicate siguranței cibernetice – susținută de Bogdan Botezatu, director Threat Research and Reporting Bitdefender, sustenabilității – susținută de Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom, comunicării și branding-ului, alături de Andrei Lasc și Mihaela Joița, cofondatori Poarta 9, și echipelor performante, sesiune susținută de Cosmin Alexandru, cofondator Teamology Institute.

Sectorul agrifood a avut o scenă dedicată la Românii sunt antreprenori

Ediția de anul acesta a Agrifood Innovation Summit, organizată de EIT Food și Impact Hub Bucharest, a avut loc în cadrul evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe o scenă dedicată. Sub numele de Agrifood Innovation Stage, scena s-a concentrat pe subiectul inovațiilor în agricultură și industria alimentară, abordând subiecte precum siguranța alimentară, agricultura digitală și sustenabilitatea.

Evenimentul a inclus lansarea raportului „Romanian Agrifood Startups Overview Report 2023″, care analizează tendințele și provocările din sectorul agroalimentar românesc și european. Romanian Agrifood Startups Overview Report, aflat la cea de-a treia ediție în 2023, este un raport complex care include maparea startupurilor românești din industria agroalimentară implicate în inovația industriei. Raportul poate fi descărcat gratuit aici.

Rezultatele „Românii sunt antreprenori”

Competiția „Românii sunt antreprenori”, noua identitate a evenimentului emblematic Startarium Pitch Day, a primit peste 220 de înscrieri la ediția din 2023. Înscrierile au fost deschise în perioada 12.10 – 12.11.2023, pentru următoarele categorii: Ideea ta, Startup și Running Ops. Valoarea cumulată a premiilor oferite este de 100.000 de euro, nerambursabili.

Peste 1100 de persoane s-au înscris pentru a participa la marea finală din 29 noiembrie, de la Radisson Blu din București. 600 au fost prezente în locație și au avut la dispoziție 4 scene diferite și oportunități valoroase de învățare, inspirație și conectare, alături de speakeri de renume din ecosistem. Marea finală a adus pe scena principală 14 echipe finaliste care și-au susținut pitch-urile live, în fața juriului, investitorilor, presei și publicului prezent.

În cadrul celor 4 ediții anterioare ale Startarium Pitch Day, organizate între 2016 și 2019, au concurat peste 580 de antreprenori, au fost sprijinite 155 de afaceri, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii în valoare totală de 450.000 euro.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Ghid pentru stocarea și manipularea sigură a brichetelor de rumeguș

Published

on

By





Brichetele de rumeguș sunt o opțiune ecologică și eficientă pentru încălzirea locuințelor, însă este important să știți cum să le stocați și să le manipulați în mod sigur pentru a evita riscurile și a maximiza eficiența. În acest ghid, vă vom oferi sfaturi esențiale pentru a vă asigura că brichetele de rumeguș sunt o soluție durabilă și sigură pentru necesitățile dvs. de încălzire.

 

Stocarea adecvată a brichetelor de rumeguș

 

  1. Alegeți un loc uscat: Brichetele de rumeguș trebuie păstrate într-un loc uscat pentru a evita umiditatea și degradarea. Umiditatea poate face ca brichetele să se deterioreze și să devină ineficiente.
  2. Folosiți containere sau saci sigiliabili: Pentru a menține rumegușul în condiții optime, puteți să-l depozitați în containere sau saci sigiliabili. Aceasta va ajuta la prevenirea contaminării și a umezelii.
  3. Depozitați brichetele într-un spațiu răcoros: Evitați expunerea la căldură excesivă sau la soare direct, deoarece acest lucru poate duce la uscarea excesivă și potențial la fisurarea brichetelor.
  4. Asigurați-vă că spațiul de depozitare este bine ventilat: Ventilația adecvată ajută la menținerea calității brichetelor și la prevenirea acumulării de umezeală în spațiul de depozitare.
  5. Păstrați brichetele departe de substanțe inflamabile: În timpul stocării, asigurați-vă că nu există substanțe inflamabile sau materiale periculoase în apropiere.

 

Manipularea sigură a brichetelor de rumeguș

 

  1. Folosiți echipament de protecție: Atunci când manipulați brichete de rumeguș, purtați mănuși groase pentru a vă proteja mâinile de marginile aspre și praf.
  2. Manipulați brichetele cu atenție: Brichetele de rumeguș sunt fragile și pot fisura sau se pot rupe dacă sunt manipulate brutal. Ridicați-le și așezați-le cu grijă.
  3. Evitați inhalarea prafului: Atunci când tăiați sau manipulați brichetele, evitați să inhalați praful de rumeguș, deoarece acesta poate fi iritant pentru căile respiratorii.
  4. Utilizați unelte adecvate: Dacă tăiați sau divizați brichetele, asigurați-vă că folosiți unelte adecvate, cum ar fi o fierăstrău sau un topor, și păstrați-le ascuțite pentru a reduce riscul de accidente.
  5. Supravegheați copiii și animalele de companie: Asigurați-vă că brichetele de rumeguș sunt depozitate într-un loc în care copiii sau animalele de companie nu pot ajunge la ele. Brichetele pot fi periculoase dacă sunt ingerate sau folosite necorespunzător.

 

Sfaturi suplimentare pentru stocarea și manipularea sigură

 

  1. Verificați periodic starea brichetelor: Înainte de a le folosi, verificați starea brichetelor pentru a vă asigura că nu sunt deteriorate sau umede.
  2. Respectați instrucțiunile producătorului: Înainte de a utiliza brichetele de rumeguș, citiți și urmați cu atenție instrucțiunile producătorului pentru siguranță și eficiență.
  3. Nu supraîncărcați focul: Atunci când folosiți brichetele de rumeguș, nu le supraîncărcați în cuptorul sau soba dumneavoastră. Respectați recomandările producătorului privind cantitatea adecvată pentru încălzirea dvs.
  4. Eliminați corespunzător cenușa: După ce ați utilizat brichetele, așteptați să se răcească complet și apoi eliminați cenușa într-un recipient sigur și metalic. Niciodată nu aruncați cenușa caldă într-un coș de gunoi obișnuit.

 

Cu acest ghid, sunteți pregătiți să stocați și să manipulați brichetele de rumeguș în mod sigur și eficient. Respectarea acestor sfaturi vă va ajuta să vă bucurați de beneficiile ecologice și de încălzire pe termen lung pe care le oferă aceste brichete.




Facebook Comments

Continue Reading

Eveniment

Tigla Metalica: De ce sa o alegi pentru invelitoarea casei?

Published

on

By





Tigla metalica a castigat o popularitate tot mai mare in constructiile domestice din Romania. Cu aspectul sau traditional si asemanarea cu tigla ceramica, este o optiune tot mai atractiva pentru proprietarii de case.
Tigla metalica se remarca prin caracteristicile sale foarte convingatoare: este usoara, rezistenta si usor de manevrat. Disponibila in diverse stiluri si culori, se potriveste perfect in foarte multe variante de stiluri urbanistice si reuseste sa ofere tot confortul de care au nevoie cei care o utilizeaza.

Avantajele si dezavantajele acoperisurilor din tigla metalica

 Avantaje

  • Cost. Tigla metalica se bucura de preturi competitive datorita multiplilor producatori locali. Costurile de instalare sunt mai mici decat in cazul altor optiuni, iar timpul de instalare este redus, ceea ce se traduce in economii la manopera. De asemenea, este usor de transportat si manevrat.
  • Performanta. Acoperisul din tigla metalica intareste structura cladirii. Rezista la conditii meteo extreme si vanturi puternice. Materialele din care este fabricata sunt ignifuge, oferind protectie impotriva incendiilor. Este o optiune usoara, care nu adauga presiune suplimentara structurii cladirii.
  • Eficienta energetica. Vopseaua reflecta razele soarelui, reducand incalzirea excesiva a casei. De asemenea, este fabricata din materiale reciclabile, contribuind la reducerea impactului asupra mediului.

Dezavantaje

  • Izolarea. Comparativ cu tigla ceramica, tigla metalica ofera o izolare termica si fonica mai slaba.
  • Inlocuire destul de dificila.  Inlocuirea unor panouri de tigla metalica poate fi mai dificila si mai costisitoare decat in cazul altor materiale de acoperis, cum ar fi tiglele ceramice.
  • Posibila decolorare in timp. Experienta arata ca tigla metalica poate sa sufere decolorari in timp, ceea ce poate afecta aspectul si valoarea imobilului.

Cum se monteaza tigla metalica?

Procesul de montaj tigla metalica necesita o serie de etape importante pentru a asigura durabilitatea si functionalitatea acoperisului. Acesta se face in cateva etape de baza:

  1. Pregatirea cu carlige pentru jgheaburi si amplasarea acestora in dreptul fiecarui caprior. Carligurile pentru jgheaburi sunt esentiale pentru fixarea jgheaburilor si drenarea corecta a apei de pe acoperis.
  2. Aplicarea foliei anti-condens pe intreaga suprafata a acoperisului.  Folosirea unei folii anti-condens ajuta la prevenirea formarii condensului si a deteriorarii suprafetei tiglei metalice.
  3. Montarea cadrului din lemn, inclusiv sipci verticale si orizontale. Un cadru bine construit asigura suportul adecvat pentru tigla metalica si stabilitatea acoperisului.
  4. Fixarea tiglei metalice incepand din coltul dreapta-jos. Instalarea incepe de obicei din coltul dreapta-jos si avanseaza spre partea superioara a acoperisului.
  5. Montarea accesoriilor finale, precum coama si parazapezile. Aceste accesorii finale nu trebuie neglijate, deoarece sunt esentiale pentru aspectul si functionalitatea acoperisului.

Pentru a asigura montajul corect al acoperisului din tigla metalica, trebuie sa te asiguri de urmatoarele lucruri:

  • Materialele folosite si suruburile potrivite;
  • Grosimea tiglei este una potrivita, pentru o durabilitate mai mare;

Este esential sa acorzi atentie calitatii materialelor si serviciilor inainte de a alege cel mai mic pret pentru manopera si materiale.
Tarifele pot varia, insa si calitatea poate varia destul de mult. Este recomandat sa apelezi la o firma montaj acoperis care are experienta iti poate oferi garantie si lucreaza cu forme legale. In felul acesta, vei fi protejat in eventualitatea unor probleme si vei avea mai multe sanse de a te bucura de o lucrare de calitate.

 

 

 

 




Facebook Comments

Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized53 de minute ago

Hello Group lansează FINEWISE, nucleu de expertiză în comunicarea din food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine

București, 7 decembrie 2023 – Hello Group lansează Finewise, nucleu de expertiză în comunicarea din domeniile food & beverages, ospitalitate, sănătate și...

Eveniment2 ore ago

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29...

Afaceri3 ore ago

Transformă Evenimentul Tău cu DJ Mario: Alegerea Perfectă pentru O Experiență Memorabilă

Organizarea unui eveniment de neuitat necesită atenție la detalii și abilitatea de a crea o atmosferă vibrantă care să rămână...

drujbe drujbe
Uncategorized3 ore ago

Principalele calitati ale unei drujbe. Cum alegi un astfel de echipament?

Utilizarea unei drujbe iti permite sa ai cel mai bun randament in taierea lemnului si a altor materiale, precum cele...

Uncategorized21 de ore ago

TikTok celebrează comunitatea globală prin raportul Anul văzut pe TikTok: 2023

Raportul celebrează cele mai populare trenduri, creatorii care s-au remarcat și momentele frumoase din acest an, inspirate de comunitatea globală...

Social22 de ore ago

Foarfeci de tuns – cu ce sa le cureti

Daca esti frizer, cu siguranta si tu stii ca o foarfeca bine intretinuta poate reprezenta cheia catre o coafura perfecta....

Uncategorizedo zi ago

PENNY România deschide magazinul cu numărul 360

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în  Segarcea, județul Dolj. Începând...

Uncategorizedo zi ago

Nokian Tyres introduce noi versiuni ale selecției sale de anvelope de vară

Nokian Tyres își actualizează gama de anvelope de vară pentru Europa Centrală pentru autoturisme, vehiculele utilitare sport și vehicule crossroad....

Administrație localăo zi ago

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International

Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că...

Uncategorizedo zi ago

25 de proiecte inovatoare merg mai departe în etapa a II-a a competiției Solve for Tomorrow organizată de Samsung România

București, 6 decembrie 2023 – Samsung România a anunțat cele 25 de proiecte selectate pentru a participa în cea de-a doua etapă...

Administrație locală2 zile ago

TikTok stabilește noi standarde de securitate și sustenabilitate prin Proiectul Clover în valoare de 12 miliarde de Euro

București, 5 decembrie 2023 –  Peste 150 de milioane de oameni din Europa vin în fiecare lună pe TikTok ca să...

Entertainment2 zile ago

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming

București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

Entertainment2 zile ago

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători

București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp...

Uncategorized2 zile ago

Kärcher lansează RCF 3 – mopul robotizat, de ultimă generație, care asigură o curățare autonomă

București, 5 decembrie 2023 – Kärcher își consolidează portofoliul de produse autonome de curățenie cu un mop robotizat pentru podele...

Uncategorized2 zile ago

Studiu Aqurate: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate

Timișoara, 5 decembrie 2023 – Luna decembrie, perioadă a Sărbătorilor de iarnă, aduce magazinelor online vânzări cu 28% mai mari...

Uncategorized3 zile ago

Samsung Galaxy Tab A9 și Galaxy Tab A9+ acum disponibile și în România: Divertisment și Productivitate, accesibile tuturor românilor

Descoperă o lume nouă și captivantă a vizionării imersive, multitasking-ului simplu și conectivității fără întreruperi în ecosistemul Galaxy București, România –...

Știrile Săptămânii