Connect with us

Eveniment

Invata sa spui NU – Ziarul Nationalul

Published

on

Desi pare un sfat aproape pueril la prima vedere, negatia iti va fi de mare folos in contextul in care te pregatesti pentru cel mai important eveniment al vietii de cuplu. Pentru ca organizarea nuntii presupune o multime de decizii succesive, care ar trebui sa apartina exclusiv mirilor, dar care sunt confiscate, subtil si uneori chiar neintentionat, de alti actori ai nuntii, care, cu bune intentii sau o agenda proprie, vor lucruri cel putin diferite.

Indiferent de tonul pe care il alegi, de cum imbraci toate luarile de pozitie, concluzia trebuie sa fie numai una – totul depinde de cei doi logodnici. Iar „nu”-ul va fi singura varianta prin care va veti putea impune. Vor fi voci, sfaturi, indicatii, santaj emotional, la toate insa negatia isi are rostul. Pentru ca fara limite bine stabilite de la bun inceput, sunt sanse mari ca nunta voastra sa nu semene cu ce v-ati imaginat sau v-ati dorit si-ar fi pacat..

Sunt poate lucruri in privinta carora puteti face concesii, pentru ca nu au mare importanta pentru voi doi sau pentru ca sunt un fel de dar oferit celor dragi, insa aceasta ar trebui sa fie o optiune personala, asupra careia sa va puneti de acord voi doi, singurii importanti in contextul nuntii. Daca soacra mare vrea sa daruiasca miresei bijuterii de familie, nu inseamna musai ca trebuie sa le porti la nunta, ci doar ca ai misiunea de a le accepta cu placere si de a le purta macar o data cu entuziasm, ideal intr-un context in care sa le vada si cea care ti le-a daruit. De la asta pana la a purta aceeasi rochie ca strabunica e cale lunga, una pe care nu vrei sa o strabati. Nu e acesta drumul spre o mare economie, asa cum nu e nici cautatul de rochii de mireasa ieftine, unde zicala cu „putin dai, putin face” se cam confirma. In aceasta privinta e indicat sa faci lucrurile dupa bunul plac al inimii, fara compromisuri. Valabil si pentru costumul, ceasul, butonii sau pantofii lui, ca doar si pentru el e ziua cea mare…

Daca am stabilit ca la capitolul rochii de mireasa the sky should be the limit, in ceea ce priveste serviciile foto-video lucrurile ar trebui sa stea cam la fel. Veti auzi multe pareri revoltate referitoare la cat de scumpe sunt aceste servicii, ca doar „ce mare lucru, stau si apasa pe buton, cu aparatura de azi, oricine poate face poze..”, insa realitatea este ca din ele rezulta unele dintre cele mai importante amintiri cu care ramaneti de la nunta, asa ca investitia isi va dovedi importanta peste ani.

Pentru garantarea unei petreceri reusite ar mai fi muzica, alta componenta in privinta careia trebuie sa fiti tari. Nu conteaza ca puteti scuti niste bani ca are sigur cineva un var care se pricepe sa faca un playlist, om cu experienta solida de la intalnirile de la caminul cultural. Muzica da la propriu si la figurat tonul petrecerii, ea creeaza imaginea generala, ea garanteaza un „a fost misto la nunta lor” in locul lui „Doamne, ce plictiseala!”.

Stim ca pentru mirese in special sunt toate detaliile esentiale, insa exista cu siguranta cate ceva unde puteti ceda, pentru a avea liniste si a acorda un soi de satisfactie celorlalti. Daca doamna mama nu vrea sarmale, ci un somptuos bufet de branzeturi, gandeste-te la nota aparte, de eleganta frantuzeasca, pe care aceasta schimbare o va conferi nuntii si la bilele albe pe care le vei avea daca accepti sa faci inlocuirea. Daca nasa isi odreste un buchet care nu are treaba cu tematica evenimentului, nu inseamna ca vrea sa iti strice pozele, ci doar ca se bucura de importanta rolului, asa ca las-o sa isi aleaga ce vrea, oricum sta cu buchetul in mana doar primele doua ore..

Spune NU raspicat acolo unde conteaza cu adevarat, dupa ce te-ai gandit putin la rece, infranandu-ti nervii de moment. Este nunta voastra, dar de care se vor bucura multi pe langa voi. Indiferent ce decideti, o sa fie oricum superb.

Continue Reading