Connect with us

Eveniment

Ce pardoseli alegi în 2023

Published

on

Odată cu noul an dorești să începi un nou proiect de reamenajare a locuinței? Prima piesă de mobiler pe lista de cumpărături este pardoseala, fiind cea care acaparează cea mai mare parte din locuință și care te răsfață la fiecare pas. Dacă ți-ai propus să oferi casei tale un aspect modern, atunci iată ce pardoseli alegi în 2023.

Pardoseala din lemn – o investiție pentru tine și pentru generațiile următoare

Trăinicia lemnului este incontestabilă, motiv pentru care parchetul din lemn rămâne un etalon în materie de pardoseli. Prin aspect, durabilitate și eleganță impresionează și transformă fiecare locuință într-un cămin călduros și primitor, acel “acasă” care te primește cu brațele deschise imediat cum ai deschis ușa.

Calitățile care îl fac prima opțiune a designerilor în materie de amenajări interioare, împreună cu avansul tehnologic, au condus la apariție parchetului stratificat, o pardoseală alcătuită 100% din lemn. Parchetul stratificat reprezintă o opțiune alternativă  lemnului masiv, însă la fel de trainică și cu o stabilitate dimensională foarte bună, fiind potrivit pentru montarea peste sistemul de încălzire prin pardoseală. Te poți bucura de căldura lemnului dincolo de metafore, fiind un plus de confort.

Parchetul stratificat Curb

Cea mai nouă pardoseală din gama Alma Parchet o reprezintă parchetul dublu stratificat Curb, un parchet modern, de lux, care scoate orice încăpere în evidență. Cu o tăietură deosebită, odată asamblat, poți spune că ai adus pulsul naturii în locuința ta.

Parchetul Curb este alcătuit integral din lemn, primul strat, cel de uzură, fiind confecționat din stejar. Grosimea de 4 mm a stratului de uzură nu doar că oferă trăinicie pardoselii, ci permite recondiționări multiple. Peste ani și ani, când urmele pașilor sunt imprimate pe suprafața parchetului, acesta poate fi rașchetat și refinisat. Același lemn, un aspect nou.

În plus, cei 16 mm grosime a plăcii îl fac o opțiune compatibilă cu sistemul de încălzire în pardoseală, având o stabilitate dimensională foarte bună și un coeficient termic care îți va asigura tot confortul pe care îl meriți.

Parchetul din stejar Malta reprezintă o lecție de bun-gust și stil în orice amenajare interioară. Caracterul subtil al lemnului este evidențiat prin jocul striațiilor și al nervurilor care păstrează autenticitate esenței nobile. Fiind o pardoseală rafinată și cu o calitate premium, va oferi casei tale eleganța pe care o cauți.

Din punct de vedere tehnic, parchetul Malta este dublu stratificat și are o grosime de 11 mm care îi asigură stabilitatea dimensională, fiind astfel compatibil cu sistemul de încălzire în pardoseală. Cei 3 mm ai stratului de uzură permit până la 2-3 recondiționări, astfel încât parchetul Malta te va însoți mulți ani la rând.

Parchetul stratificat Jamaica

În ciuda denumirii exotice, parchetul dublustratificat Jamaica este alcătuit din lemn autohton, din stejar care încântă din nou prin aspect și trăinicie. Acesta oferă cea mai fină parte a copacului, onorând astfel stejarul printr-o pardoseală de lux, elegantă și ușor de integrat în orice stil de amenajare.

Asemeni modelelor prezentate anterior, este compatibil cu sistemul de încălzire în pardoseală, având o grosime de 13 mm și o stabilitate dimensională foarte bună dată de stratul de suport din mesteacăn. Pentru o casă în care domnește confortul, parchetul de lux Jamaica este o opțiune aparte.

Concluzie

Și în 2023, pardoselile din lemn rămân prima alegere pentru decorațiunile interioare. Parchetul stratificat este una dintre cele mai căutate variante, datorită atât aspectului deosebit, cât și faptului că vine în completarea sistemului de încălzire prin pardoseală. Pentru un confort sporit și o investiție în calitate, Alma Parchet îți pune la dispoziție o gamă diversificată de pardoseli din lemn care să ofere personalitate locuinței tale.

Facebook Comments
Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

„Legea e bună!” Campanie anticontrabandă în România și Republica Moldova

Published

on

By

Astăzi, 1 octombrie a fost lansată o nouă campanie publică anticontrabandă cu mesajul „Legea e bună!”, derulată în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, cu sprijinul JTI. Campania se va desfășura pe ambele maluri ale Prutului, în România și Republica Moldova, mesajul fiind promovat pe panotaj stradal în București și în toate regiunile de frontieră, în Chișinău și în raioanele cele mai afectate de comerțul ilicit, precum și pe TVR, TVR 2, posturile regionale TVR (Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Târgu-Mureș), TVR Moldova și online pe www.faracontrabanda.ro, www.facebook.com/faracontrabanda.ro, în perioada octombrie-decembrie.

Legea e bună! urmărește creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale comerțului ilegal cu țigarete: alimentarea crimei organizate, prejudicierea bugetului statului, stoparea dezvoltării economice a localităților de frontieră, printr-o abordare creativă neconvențională, dar memorabilă, cu situații inedite, umor și inteligență”, a declarat Alexandru Lupu, Director General Comunicator Media, realizatorul campaniei.

Potrivit ultimelor date Novel Research, piața neagră a țigaretelor se situa în iulie la 8,4% din totalul consumului, după un nivel record în luna mai, de 10,4%, cel mai ridicat din ultimii patru ani.

„Campania publică lansată astăzi face parte din programele pe care le desfășurăm în parteneriat cu JTI de aproape 15 ani. Astfel, în afara acestui tip de demers de creștere a gradului de conștientizare cu privire la efectele comerțului ilegal cu țigarete, din 2010 JTI sprijină echipele canine mobile și, de asemenea, a contribuit la înființarea unui nou Centru de formare a echipelor canine în Pantelimon. Peste 60 de câini sunt activi în punctele vamale din toată țara, fiind instruiți pentru depistarea țigaretelor, numerarului, drogurilor și, mai nou, a muniției. Autoritatea Vamală Română va continua ca și până acum eforturile de sporire a capacităților logistice, de perfecționare profesională și de cooperare cu toate instituțiile interne abilitate, precum și cu organizațiile specifice internaționale și cu mediul privat onest”, a declarat Marcel Simion Mutescu, președintele Autorității Vamale Române.

„Orice punct procentual de scădere a contrabandei înseamnă zeci de milioane de euro recuperați de buget. Doar JTI România a virat statului anul trecut circa 1,3 miliarde de euro din accize, TVA, și alte taxe și contribuții, reprezentând peste 75% din cifra de afaceri. Ne numărăm, de asemenea, printre cele mai profitabile companii din România, exportăm circa 75% din producția fabricii de pe Platforma Pipera, care anul acesta a aniversat 30 de ani de la inaugurare și investim substanțial în comunitate și cultură. De obicei, toamna și iarna crește contrabanda, odată cu costurile traiului de zi cu zi. Anul în curs e și mai complicat, pentru că este unul electoral, cu deficit bugetar semnificativ. Piața neagră poate strica planurile de creștere a veniturilor bugetare, în cazul în care calendarul de majorare a accizelor, modificat chiar la începutul acestui an, nu va fi respectat”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.

„Serviciul Vamal al Republicii Moldova este puternic angajat în unificarea eforturilor comune și intensificarea cooperării internaționale pentru a lupta eficient contra comerțului ilicit cu mărfuri, în special o atenție sporită este îndreptată spre combaterea traficului ilicit cu produse din tutungerie, care reprezintă o problemă globală și are o legătură directă cu criminalitatea transfrontalieră. Or, contrabanda cu țigări, inclusiv cu produse contrafăcute, în prezent este evaluată ca fiind unul dintre cele mai serioase riscuri la adresa securității pe segmentul de frontieră moldo-român afectând considerabil atât bugetele naționale, cât și ale statelor-membre UE. În acest sens, Serviciul Vamal al Republicii Moldova susține această inițiativă și se alătură campaniei publice anti-contrabandă, pentru a transmite un mesaj puternic de descurajare a comerțul ilegal și de promovare a respectării legislației, fiind reafirmat astfel angajamentul ferm față de protejarea economiei naționale și a societății în ansamblu”, a adăugat Alexandru Iacub, director al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

„Poliția de Frontieră a Republicii Moldova își reafirmă angajamentul față de prevenirea și combaterea contrabandei cu produse din tutun, sprijinind lansarea acestei campanii de conștientizare publică. Contrabanda nu este doar o încălcare a legii, ci și o amenințare la adresa sănătății publice, a economiei și a siguranței cetățenilor. Deși combaterea acestui fenomen rămâne o provocare, eforturile noastre se concentrează în permanență pe prevenirea și descurajarea activităților ilegale la frontieră. Colaborarea cu alte instituții și implicarea activă a cetățenilor sunt elemente esențiale în această luptă. Campaniile de conștientizare, precum cea lansată astăzi, joacă un rol important în educarea publicului cu privire la riscurile asociate produselor de contrabandă și la necesitatea respectării legislației. Ne bazăm pe sprijinul populației pentru a semnala comportamentele suspecte și pentru a evita implicarea în astfel de activități ilegale. Poliția de Frontieră va continua să acționeze cu responsabilitate, dedicare și vigilență, pentru a asigura protecția frontierelor și a contribui la menținerea unui climat de legalitate și siguranță”, a declarat șeful Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, Ruslan Galușca, comisar-șef.

JTI Romania a fost prima companie de tutun care a semnat un Protocol pentru combaterea contrabandei în anul 2005, mai întâi cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, apoi cu Autoritatea Națională a Vămilor. Peste 60 de câini special instruiți pentru depistarea drogurilor, produselor din tutun și a numerarului , donați de companie în ultimii 13 ani Autorității Vamale, acționează în punctele de frontieră. O donație pentru 22 de câini a fost semnată în noiembrie 2023, iar o alta, pentru  cinci câini și echipamente necesare întreținerii și dresajului, se află în pregătire. În prezent, opt echipe canine din Odessa, Ucraina, se află în antrenament la Centrul de formare al ANV, cu sprijinul EUAM și JTI.

În 2013, compania a semnat un Protocol de Cooperare cu Poliția de Frontieră, reînnoit în anul 2018 și a donat de-a lungul timpului echipamente de ultimă generație necesare monitorizării frontierelor. Anul trecut, JTI a donat Gărzii de Coastă o dronă și alte echipamente. De asemenea, JTI România derulează campanii publice anti-contrabandă în parteneriat cu autoritățile din anul 2010. Campaniile au fost extinse în ultimii trei ani și în Republica Moldova.

JTI este prezentă în Republica Moldova începând cu anul 2005. JTI Moldova a semnat acorduri cu autoritățile de aplicare a legii în scopul combaterii comerțului ilicit cu produse din tutun. Astfel, în 2008, a fost încheiat un Protocol de colaborare cu Serviciul Vamal, iar în 2011 și 2013 cu Poliția de Frontieră și Inspectoratul General al Poliției. În 2018-2020, JTI a semnat din nou Protocoale de colaborare cu instituțiile de aplicare a legii din Republica Moldova menționate mai sus pentru a consolida lupta împotriva comerțului ilegal cu produse din tutun.

JTI Moldova a contribuit pe parcursul anilor la achiziționarea de echipamente tehnice destinate Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră, a susținut instruirea ofițerilor și a donat mijloace de transport dotate cu echipament special de control antifraudă, precum și echipe canine pentru combaterea traficului ilegal cu produse din tutun. În 2024, Serviciul Vamal a primit o donație ce include trei câini de serviciu și o căsuță modulară, iar Poliția de Frontieră a fost susținută prin donarea unui mijloc de transport destinat echipelor canine, precum și echipamentele de calcul și pentru supravegherea aeriană.

JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 de țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are circa 46.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Cum să organizezi un botez de neuitat – primele lucruri de care trebuie să te ocupi

Formație nuntă LIVE – pentru orice gust muzical

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri15 ore ago

Servicii de rent a car in conditii avantajoase

În ultimii ani, Bucureștiul s-a transformat într-o veritabilă destinație europeană, atrăgând zilnic sute de turiști străini. Mulți dintre aceștia ajung...

Exclusivo zi ago

De ce cafeaua boabe Ethiopia ar trebui să fie favorita ta

Cafeaua boabe Ethiopia este mai mult decât o simplă băutură; este o experiență bogată, plină de arome și beneficii pentru...

Eveniment2 zile ago

„Legea e bună!” Campanie anticontrabandă în România și Republica Moldova

Astăzi, 1 octombrie a fost lansată o nouă campanie publică anticontrabandă cu mesajul „Legea e bună!”, derulată în parteneriat cu...

Uncategorized2 zile ago

Mini-seria „Life in Pink” a Zarei Larsson marchează lansarea noilor căști premium „Smoky Pink” de la Sony  

Indiferent unde s-ar afla utilizatorii, atunci când ascultă muzica preferată, nimic nu mai contează. Fie că vorbim despre pregătirea unui...

Eveniment2 zile ago

Cum să organizezi un botez de neuitat – primele lucruri de care trebuie să te ocupi

Astăzi, 1 octombrie a fost lansată o nouă campanie publică anticontrabandă cu mesajul „Legea e bună!”, derulată în parteneriat cu...

Eveniment2 zile ago

Formație nuntă LIVE – pentru orice gust muzical

Astăzi, 1 octombrie a fost lansată o nouă campanie publică anticontrabandă cu mesajul „Legea e bună!”, derulată în parteneriat cu...

Uncategorized3 zile ago

Trust Redex+: cel mai impresionant mouse din gama Trust Gaming este disponibil în România

București, România – 3 octombrie 2024 – Trust Gaming își continuă misiunea de a oferi produse de gaming de înaltă calitate,...

Uncategorized3 zile ago

Metropolitan Life anunță o creștere de 21,11% a primelor brute subscrise în primul semestru din 2024

București, 3 octombrie 2024 – Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România,...

Uncategorized3 zile ago

EFdeN pregătește specialiștii care vor face România mai sustenabilă și lansează European Institute of Sustainability, primul institut din țară dedicat formării experților în domeniul sustenabilității

București, 2 octombrie 2024 – EFdeN, alături de partenerul principal Raiffeisen Bank România, lansează EIS – European Institute of Sustainability, primul...

Afaceri3 zile ago

Ghid pentru crearea unei pagini web de servicii detaliate

Pe o piață competitivă, o pagină de servicii detaliată poate face diferența. Informațiile clare și concise sunt apreciate de clienți....

Eveniment3 zile ago

Află acum secretele pentru a forma și gestiona o echipă multiculturală de top!

Jurnalist Motor Expert: Bună ziua, Cristian! Mulțumesc pentru că ai acceptat acest interviu. Pentru început, te rog să ne spui...

Social4 zile ago

Descoperiti Magia Baloanelor Ocean Party pentru Petreceri Unice

Petrecerile sunt momente speciale in viata noastra, iar fiecare detaliu conteaza pentru a face aceste evenimente memorabile. Unul dintre cele...

Uncategorized4 zile ago

Fundația BricoDepot – 5 ani de fapte bune și 40.000 de vieți schimbate

București, 2 octombrie 2024 – Fundația BricoDépôt aniversează cinci ani de fapte bune și de implicare activă în sprijinul comunităților din...

Cargus lansează serviciul de export internațional, facilitând extinderea afacerilor românești pe piețele externe

Începând cu 1 octombrie, clienții Cargus pot livra colete în Bulgaria și Grecia. București, 1 octombrie 2024 – Cargus, una dintre...

Uncategorized5 zile ago

Dyson susține prezentarea colecției de modă Vivienne Westwood primăvară/vară 2025

Dyson, lider global în tehnologia de ultimă generație, sărbătorește colaborarea de lungă durată cu casa de modă britanică iconică, Vivienne...

Știrile Săptămânii