313 idei au fost înscrise în cea de-a treia ediție a competiției Solve for Tomorrow.
Ediția din acest an este organizată de Samsung Electronics România în parteneriat cu Junior Achievement România, cu sprijinul Google România și Impact Hub Bucharest.
Categoria de concurs în care au fost înscrise cele mai multe proiecte este Mediul Înconjurător.
București, 6 decembrie 2023 – Samsung România a anunțat cele 25 de proiecte selectate pentru a participa în cea de-a doua etapă a competiției naționale Solve for Tomorrow pentru elevii de liceu.
După ce în primele două ediții au fost înregistrate peste 600 de idei inovatoare, în cadrul celei de-a treia ediții, 313 proiecte au fost înscrise. Dintre acestea, 212 proiecte au fost înscrise în echipă, în timp ce 101 au fost înscrieri individuale. În ceea ce privește categoriile de concurs, categoria în care au fost înscrise cele mai multe proiecte a fost Mediul Înconjurător, cu 109 proiecte, urmată de categoria Educație cu 98 de proiecte. În categoria Dezvoltare Sustenabilă au fost înscrise 68 de proiecte, iar în Diversitate și Incluziune Socială 38 de proiecte.
Proiectele au fost jurizate pe baza unor criterii atent definite:
justificarea nevoii pe care participantul dorește să o adreseze,
justificarea soluției propuse în raport cu nevoia identificată,
abordarea inovatoare și realistă, precum și
modul în care este valorificată utilizarea tehnologiei în cadrul soluției propuse.
Juriul celei de-a treia ediții Solve for Tomorrow este format din Marinica Stoian (Inspector General în cadrul Ministerului Educației), Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics), Loredana Poenaru (Education Director, Junior Achievement România), Oana Bulexa (Managing Director MSL The Practice), Sorin Sfetcu (Industry Manager Google România) și Vlad Craioveanu (CEO Impact Hub Bucharest).
„Generația Z se remarcă prin implicarea activă în combaterea schimbărilor climatice, promovarea diversității și incluziunii sociale, dar și prin creativitatea lor în abordarea problemelor care afectează bunăstarea societății. Obiectivul competiției Solve for Tomorrow este acela de a încuraja tinerii să producă schimbarea pe care și-o propun, iar noi, cei din cadrul Samsung, ne bucurăm să facem împreună cu ei pașii către schimbare. Solve for Tomorrow este o competiție unică, dezvoltată pe baza expertizei globale pe care o are compania noastră și îmbinată cu know-how-ul local. Suntem încântați să împărtășim din experința noastră și să încurajăm și anul acesta tinerii să fie îndrăzneți și să transforme lumea, idee cu idee.”,Simona Panait, Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics.
În etapa a II-a a competiției, participanții vor beneficia de sesiuni de mentorat coordonate de Samsung România în parteneriat cu Junior Achievement România și vor învăța despre Sustainable Design Thinking, o metodă ce aduce împreună ideile creative, gândirea inovatoare și soluțiile îndrăznețe pentru a produce o schimbare în societate.
“Solve for Tomorrow ne creează și în acest an ocazia de a-i descoperi pe acei tineri determinați să contribuie la un mâine mai sustenabil și la dezvoltarea unor comunități responsabile și incluzive. Cele 25 de proiecte selectate pentru etapa a doua ne-au impresionat prin gradul de complexitate, originalitatea modului de utilizare a tehnologiei, dar și prin diversitatea problemelor sociale pe care tinerii le-au vizat prin ideile propuse.”, Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România.
Calendarul competiției Solve for Tomorrow 2023 – 2024, etapa a II-a:
Anunțarea participanților selectați pentru etapa a II-a pe site-ul competiției – 20 noiembrie 2023
Validarea participanților selectați pentru etapa a II-a – 20-24 noiembrie 2023
Desfășurarea atelierelor de Design Thinking – online – 27 noiembrie – 14 decembrie 2023
Participanții lucrează la dezvoltarea ideilor în Competiție – online – 28 noiembrie – 20 decembrie 2023
Desfășurarea atelierelor de antreprenoriat – online – 15-22 ianuarie 2024
Desfășurarea sesiunilor de mentorat – online
Sesiunea I: 11 – 15 decembrie 2023
Sesiunea II: 29 ianuarie – 7 februarie 2024
Eveniment Demo Day – online – 22 februarie 2024
Finala Competiției – eveniment hibrid – 29 februarie 2024
Indiferent unde s-ar afla utilizatorii, atunci când ascultă muzica preferată, nimic nu mai contează. Fie că vorbim despre pregătirea unui ținute, despre dans sau despre activitatea la birou, cu perechea de căști potrivită aceștia se pot lăsa învăluiți de sunet. Prin culoare și stil, puterea transformatoare a muzicii – la fel ca în cazul hainelor și accesoriilor – este și cea care le dă oamenilor curajul să se exprime liber, le completează experiențele emoționale, le accentuează și îmbunătățește stările de spirit, transformând simple momente în amintiri.
Pentru a aduce la viață relația strânsă dintre sunet și stil, cântăreața, compozitoarea și icon-ul în materie de stil Zara Larsson („Symphony”, „Can’t Tame Her”, „Never Forget You”) este protagonista noii campanii Sony „Life in Pink”, care este dedicată noii variante de culoare „Smoky Pink” a modelului premiat de căști WH-1000XM5 cu funcție de anulare a zgomotului.
Campania „Life in Pink”, ca o extensie naturală a platformei de brand Sony „For The Music”, care își propune să conecteze creatorii de muzică și consumatorii pentru experiențe muzicale autentice susținute de produse și servicii audio profesionale, promovează natura expresivă a muzicii, evidențiind modul în care poate completa perfect stilul personal.
Sunetul imersiv se află în centrul campaniei care este compusă din mai multe mini-filme. Aceste „Momente Sony” o surprind pe Zara învăluită în muzică – un remix al piesei sale „Memory Lane”, va fi lansată vineri, 4 octombrie – în timp ce își urmează rutina zilnică. În fiecare mini-film, ea prezintă modul în care culoarea ne influențează stările de spirit, momentele și emoțiile, aducând puterea sunetului și a exprimării personale în zona stilului și a modei.
De la dans la frumusețe, fiecare „Moment Sony” neîntrerupt pe care Zara îl petrece cufundată în muzică este susținut de culoarea, sofisticarea și eleganța căștilor sale „Smoky Pink” care se integrează perfect în toate aspectele vieții sale. Fiind companionul perfect, căștile se potrivesc cu frumusețea artistei, cu ținutele și starea sa de spirit, o combinație senzorială care completează stilul lejer specific Zarei.
Frumoasă și discretă, noua nuanță extinde spectrul existent de culori Sony – Midnight Blue, Black și Platinum Silver – oferind totul, de la un finisaj remarcabil sau o completare subtilă la un stil excentric, în funcție de preferințele utilizatorilor. Cu rafinament desăvârșit, performanțe audio precis calibrate și diferite funcții, modelul WH-1000XM5 „Smoky Pink” îmbunătățește relația dintre stil și sunet.
Ca o concretizare vizuală a acestei relații, campania „Life in Pink” prezintă o serie de look-uri curatoriate de Shaquille Ross Williams. Acesta a lucrat îndeaproape alături de Naomi Campbell, Sabrina Elba, Leomi Anderson și alții, iar experiența sa unică subliniază și mai mult modul în care culoarea și sunetul funcționează în simbioză ca expresii ale stilului personal.
Pentru a vizualiza mai multe detalii despre acest parteneriat, vă rugăm accesați:
For The Music
Sony a creat platforma de brand „For The Music” pentru produsele și serviciile sale audio premium dedicate consumatorilor. Cu „For The Music”, Sony se afirmă ca principalul brand audio care conectează creatorii de muzică și consumatorii, având ca scop construirea de experiențe muzicale autentice pentru fani prin susținerea viziunii creatorilor mai presus de orice.
Despre Sony Corporation
Sony Corporation este o filială deținută în întregime de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru activitatea Entertainment, Technology & Services (ET&S) din cadrul grupului Sony. Cu viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și societății din întreaga lume prin urmărirea tehnologiei și a noilor provocări”, Sony Corporation sprijină Sony Group cu tehnologie pentru a crea divertismentul viitorului împreună cu creatorii.
Pentru mai multe informații, accesați: www.sony.net
*Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are diferite semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, reasigurarea, fiabilitatea și încrederea.
București, România – 3 octombrie 2024 – Trust Gaming își continuă misiunea de a oferi produse de gaming de înaltă calitate, anunțând astăzi lansarea celui mai nou membru al familiei sale de mouse-uri de gaming: GXT 927 Redex+ High Performance. Cu un design actualizat și îmbunătățiri tehnologice semnificative, Redex+ aduce atât familiaritatea modelelor anterioare, cât și caracteristici noi, menite să ofere gamerilor un avantaj competitiv semnificativ.
Echipat cu senzorul de ultimă generație PIXART PAW3370, Redex+ asigură o precizie excepțională, ideală pentru toate genurile de jocuri, fie că vorbim de titluri FPS, MOBA sau RPG. Cu specificații impresionante, inclusiv o sensibilitate de 25.600 DPI, accelerație de 50G și o viteză de urmărire de 400 IPS, acest mouse răspunde rapid și fluid chiar și în cele mai intense sesiuni de gaming.
Performanță wireless fără compromisuri
Redex+ oferă o experiență complet wireless, fără latență perceptibilă, datorită conexiunii de 2,4 GHz prin dongle USB. Cu o autonomie de până la 94 de ore per încărcare, jucătorii se pot bucura de sesiuni prelungite fără grija bateriei. În cazul în care este necesară reîncărcarea, mouse-ul poate fi utilizat simultan cu cablul atașat, datorită cablului Play & Charge de 1,6 metri inclus în pachet.
Durabilitate și sustenabilitate
GXT 927 Redex+ continuă tradiția modelelor GXT 925 Redex și GXT 926 Redex Wireless, combinând designul inovator cu o construcție durabilă. Mouse-ul este echipat cu switch-uri mecanice Kailh, capabile să reziste până la 80 de milioane de click-uri, asigurând o longevitate remarcabilă. În plus, designul este realizat din 55% materiale plastice reciclate, subliniind angajamentul Trust pentru sustenabilitate.
Iluminare RGB personalizabilă
Experiența de joc este completată de iluminarea RGB cu 3 zone complet personalizabile. Cu acces la 16,8 milioane de culori, utilizatorii își pot configura mouse-ul pentru a se potrivi perfect stilului lor de joc sau setărilor de iluminare ale setup-ului.
București, 3 octombrie 2024 – Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță o creștere de 21,11% a primelor brute subscrise în primele șase luni ale anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
În primul semestru al anului 2024, Metropolitan Life a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 377.933.346 lei, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, când valoarea primelor brute subscrise s-a ridicat la 312.061.486 lei.
„Creșterea de 21.11% a volumului primelor brute subscrise, atinsă în primele șase luni ale anului 2024, reconfirmă angajamentul echipei Metropolitan Life de a răspunde cu excelență nevoilor unei piețe dinamice și reflectă încrederea clienților noștri în produsele și serviciile de protecție financiară pe care le oferim. Continuăm să investim în dezvoltarea portofoliului de produse personalizate, în digitalizare și inovație, pentru a le oferi oamenilor siguranța de care au nevoie, consolidând poziția Metropolitan Life ca partener de încredere pentru români”,a declaratCarmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.
De asemenea, pe parcursul primului semestru din 2024 au fost plătite indemnizații totale în valoare de 121.506.168 lei, cu 36,72% mai mult decât în aceeași perioada a anului 2023, când valoarea acestora a fost de 88.871.934 lei.
Metropolitan Life își reconfirmă dedicarea pentru dezvoltarea și inovarea constantă a soluțiilor personalizate de protecție financiară, prin optimizarea produselor și serviciilor oferite clienților săi. În același timp, compania își consolidează prezența pe piața locală și își aduce aportul la susținerea comunităților în care activează, promovând valori precum incluziunea socială și educația financiară.
Despre Metropolitan Life
MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să construiască un viitor mai încrezător. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com. În România, Metropolitan Life are peste 25 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 4 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.