Eveniment
EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L (III)
Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţional
Reforma serviciilor de informaţii şi redefinirea securităţii naţionale este permanent şi niciodată prioritară. Oricare dintre politicienii care îşi arogau vreo preocupare în această zonă de legiferare (accesibilă, cu adevărat, doar iniţiaţilor sistemului de informaţii-contrainformaţii şi de securitate naţională, aceasta privită prin prisma unei strategii), dar chiar şi neofitul imberb care afla prima dată despre complicata chestiune în discuţie, devenea brusc interesant şi important.
Aşa că, pentru a câştiga capital politic, cam toţi erau zilnic cu „siguranţa naţională în gură”, numai că, în mod concret, nu au făcut nimic.
Este adevărat că nu am dus lipsă de strategii pe hârtie. Care mai de care mai savante. Problema cotoioasă a fost şi este la practică.
În jurul acestor proiecte de legi s-a creat o mare aşteptare, nu numai în rândul cadrelor din Servicii şi nu doar datorită secretului de care au fost înconjurate, ci şi pentru că ele se raportează la o materie foarte sensibilă.
Incă din 2005, Băsescu „bătea câmpii” pe la televiziuni, ba chiar prin prima şedinţă a CSAŢ şi în media despre „demilitarizarea” Serviciilor. Am utilizat sintagma „bătea câmpii” nu pentru că, pe fond, nu ar fi avut dreptate, ci pentru că „marinerul” nu se putea baza nici pe Guvern, nici pe Parlament, şi nici măcar pe consilieri, aşa că deşi ştia că este moartă înainte de a se naşte, el tot îi dădea zor cu civilia securiştilor.
Iulian Fota, exempli gratia de consilier-catastrofă în domeniul securităţii naţionale a fost pe cât de servil, pe atât de limitat intelectual. Fota a fost utilizat în postul de consilier prezidenţial pentru securitate națională, în vremea când principala amenințare a securității lui Băsescu era considerată … presa.
Băsescu n-a avut „mână” la colaboratori! Nici n-a vrut!
O altă hahaleră a fost Daniel Moldoveanu, consilier de stat, care a îndeplinit funcţia de şef al “Comunităţii Naţionale de Informaţii”, o structură înfiinţată de jurişti urechişti, absolvenţi, probabil, de metalurgie (sic!), neprevăzută de Constituţie şi de nicio lege ordinară organică. Niciun text nu prevede posibilitatea C.S.A.Ţ. de a înfiinţa sau organiza noi structuri. Cu toate acestea, prin Hotărârea C.S.A.Ţ. din 10 noiembrie 2005 privind unele măsuri pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de informaţii pentru securitatea naţională, s-a înfiinţat Comunitatea Naţională de Informaţii (CNI), fără nicio greaţă.
Fie si la o simplă privire, Hotărârea invocă şi defineşte tot soiul de Comitete si Comiţii, care de care cu o titulatură mai galonată şi cu atribuţiuni mai tâfnoase: Comitetul Director, Consiliul Operativ, Oficiul pentru Informaţii Integrate, Consiliul Consultativ.
Pe vremuri, pentru a putea da impresia de democraţie, Nicolae Ceauşescu înfiinţase si promovase o structură pompoasă de Comitete si Consilii, graţie cărora diferitelor categorii profesionale şi sociale din România li se crea iluzia participării la conducerea statului.
Numirea pe 07.12.2005 a unui om de afaceri în fruntea nucleului operativ al Comunității Naționale de Informații a fost de natură să spulbere orice îndoială cu privire la intențiile lui Traian Băsescu privind rolul acestui organism creat în interiorul CSAŢ. Avem astfel dovada clară că președintele României era interesat de cu totul alte probleme decât cele care privesc securitatea și siguranța națională a României.
Daniel Andrei Moldoveanu nu era un profesionist cunoscut al informațiilor și nici un politician care să se fi remarcat prin ceva anume. Nimic din trecutul lui nu-l recomandă pentru preluarea conducerii Oficiului pentru Informații Integrate ba, din contră, având în vedere rețeaua de afaceri creată de el în ultimii ani, oricine ar fi exclus din start posibilitatea accederii lui Moldoveanu într-o astfel de funcție. Cu toate acestea, Traian Băsescu n-a ezitat. L-a adus la Cotroceni și l-a pus șef peste nucleul informativ al tuturor serviciilor secrete. Moldoveanu, născut pe 8 septembrie 1965 în Constanța, absolvent în 1990 al Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini București (ce v-am spus?!) a urmat trei cursuri de master. Din 2002, Moldoveanu a fost consilier parlamentar la Camera Deputaților. Din 2000, Daniel Moldoveanu s-a lansat în afaceri și, în doi ani, a înființat cel puțîn cinci societăți comerciale cu obiecte de activitate în domenii precum turism, telecomunicații, comerț cu ridicată al produselor chimice, al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire, consultanță pentru afaceri și management etc. Fix în domeniul securităţii naţionale a înfiinţat şi o agenţie de voiaj, pe 12 decembrie 2000, „AȘ Travel” SRL cu sediul în Calea Victoriei nr. 81, București. Conform datelor de bilanț ale acestei firme, în 2001, la o cifra de afaceri de 1 miliard de lei, firma a avut un profit de 112,7 milioane lei. În 2002 profitul lui AȘ Travel a crescut la 202,1 milioane lei, în 2003 la 244,8 milioane lei, iar în 2004, la o cifra de afaceri de 3,8 miliarde lei, profitul net a fost de 212,6 milioane lei, datoriile societății ridicându-se la 9,57 miliarde lei. În perioada 2001- 2002 Daniel Moldoveanu a înființat patru firme cu sediul în același apartament de pe str. Vasile Lascăr nr.18, sector 2, București. Prima dintre ele, înființată pe 19 iunie 2001, a fost „Total Systems” SRL, o societate al cărei principal obiect de activitate este „comerț cu ridicată al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire”. Asociat unic al acestei societăți era Daniel Moldoveanu, iar administrator, din 2002, o anume Alina Pușcășu. În 2001 și 2002 firma a avut profituri nete de 242,6 milioane lei, respectiv 362,4 milioane lei, iar în 2003 a înregistrat pierderi nete de 778,8 milioane lei și datorii de 3,7 miliarde lei. Bilanțul pe 2004 al acestei firme nu apare pe site-ul Ministerului Finanțelor, ceea ce înseamnă ca n-a fost depus. A două dintre firmele de apartament ale lui Moldoveanu, înființată pe 30 mai 2002, este societatea „WGF Consulting Group” SRL, cu obiect de activitate „consultanță pentru afaceri și management”, asociaţi fiind Daniel Andrei Moldoveanu (98%) și Daniel Gruia (2%), acesta din urmă fiind și administratorul societății. Noul asociat al lui Moldoveanu este tot un inginer din Constanța, absolvent al facultății de Instalații pentru Construcții, dar și posesor al unor masterate dintre care unul dobândit în 2001, în Slovenia. Daniel Gruia a fost, în perioada 1997-2000, expert parlamentar la grupul liberal din Camera Deputaților. De asemenea, Gruia a fost și președintele Comisiei pentru Societatea informațională a PNL, iar în 2005 a devenit consilier personal al ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor. Firma WGF Consulting, administrată de Gruia, a avut în 2002 un profit de 14,4 milioane lei, iar în 2003 profitul a crescut la 536,8 milioane lei. În 2004 nici această societate nu și-a depus bilanțul la Ministerul Finanțelor. Comerț cu petrol Următoarea firma de apartament a lui Daniel Andrei Moldoveanu a fost „Petrototal” SRL, societate înființată pe 28 iunie 2002 cu sediul pe str. Vasile Lascăr nr.18 București. Obiectul de activitate principal al acestei firme a fost „comerțul cu ridicată al produselor chimice”, iar actionarii sunt Daniel Moldoveanu cu 98% din capitalul social și Alina Pușcașu (2%). Deși în funcțiune la începutul lui iulie 2005, societatea nu figurează cu bilanțuri depuse pe site-ul Ministerului Finanțelor. Pe 12 noiembrie 2002, Moldoveanu a înființat firma „Total Systems Communications” SRL cu obiect de activitate telecomunicații, asociaţit Daniel Andrei Moldoveanu (98%) și Daniel Gruia (2%). La o cifra de afaceri de 17,6 miliarde lei, firma de telecomunicații a cuplului Moldoveanu-Gruia a avut în anul 2004 un profit net de 9,3 miliarde lei. Firma a funcționat cu succes în vreme ce Daniel Gruia a deținut și funcția de consilier personal al ministrului Comunicațiilor.
„Maestrul” informaţiilor analizate şi integrate, Moldoveanu, este cercetat de DNA pentru infracţiuni de corupţie în dosarul ANRP, recent fiind redeschisă urmărirea penală: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Încheiere: „Constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr.3021/C/2019 din data de 14 octombrie 2019 a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi confirmă redeschiderea urmăririi penale, dispusă prin acea ordonanţă, în cauza privind pe Moldoveanu Daniel-Andrei, Buliga-Neagu Alecsandru-Andrei, Surdu Georgian-Gabriel, Niculae Aurel, Birişiu Ionuţ, Thiess Ragnar-Adrian, Cocoş Dorin şi Cocoş Alin…” https://evz.ro/rasturnare-de-situatie-spectaculoasa-fost-consilier-prezidential-in-vizorul-dna.html
Meseriaş şi ăsta!
Prin 2009, un alt mare demagog, impostorul -deputat PD-L, Cezar Preda, anunţa că o comisie parlamentară lucrează la o nouă legislaţie privind siguranţa naţională, care va fi gata “abia în toamna anului viitor” [n.red. -2010].
Prin 2016-2018, pe cam toţi politicienii îi bântuia din nou marota demilitarizării serviciilor secrete. Fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu, a precizat că ALDE propune demilitarizarea serviciilor de informații și susține ca angajații acestor structuri să fie funcționari cu regim special. http://goo.gl/e8Xiyd
Revenind la Băsescu, să amintim că acesta perora numai prostii:
„Au de făcut (n.red. – parlamentarii) un lucru fundamental: demilitarizarea serviciilor secrete, interdicţie în zona de afaceri şi numărul salariaţilor din serviciu să fie transparent public cunoscut. Un serviciu dacă îl vrei performant trebuie să-l finanţezi. Serviciile secrete fac nişte servicii care nu sunt ale lor. Pentru ce face poştă militară SRI-ul? Pentru ce este brigada antitero la SRI, în loc să fie la Ministerul de Interne? Ei să dea informaţii şi brigada antitero să acţioneze de la Ministerul de Interne” (afirma aiurea Băsescu pe la TVR 1).
Pe de altă parte, dar în aceeaşi ordine de idei a demilitarizării, Maior i-a ţinut isonul lui Băsescu, dar s-a fâsâit şi el.
I-a învins, şi pe ăştia doi, ca pe Constantinescu, Securitatea!
Pe 29.05.2007, George Maior declara că a discutat cu senatorii Comisiei de apărare din Senat despre Legea securității naționale și cea a statutului ofițerilor de informații, în care se prevede demilitarizarea serviciilor secrete, ceea ce ar fi reprezentat un „pas imens” după 17 ani (socotiţi acum 13 ani!!!). Între două pahare cu două cuburi de gheaţă, directorul SRI mai preciza că susține „foarte puternic” Legea privind statutul ofițerilor de carieră, care prevede demilitarizarea serviciilor de informații şi că „Legea privind securitatea națională, informațiile și contrainformatiile” va fi formată prin comasarea a două proiecte legislative actuale (atunci!).
Nefericitul fost şef al SRI a precizat că legea se referă „pe de o parte la necesitatea întăririi capacităţii serviciilor de a acţiona în interesul naţional şi, pe de altă parte, de a se proteja drepturile si libertăţile fundamentale ale omului”.
Greu de spus cum demilitarizarea întărea capacitatea serviciilor de a acţiona în interes naţional sau invers: de ce un serviciu militar nu are această capacitate?!! Cât despre drepturi şi libertăţi constituţionale, ce să mai vorbim: ne-a explicat Luluţa cum stă treaba, împreună cu unitatea de elită de la Ploieşti în frunte cu Lucică, Zdreanţă şi Gilu!
Un elevat limbaj de lemn, care este şi fără nicio legătură cu realitatea. Realitate care, aşa cum s-a demonstrat ulterior, era alta: vacanţe cu Coldea în Toscana, Insulele Seychelles şi la Paris, plătite de Ghiţă, în timp ce pulimea din subordine ara pe ogorul Patriei şi-şi făcea concediul de maxim 10 zile aprobate în Garnizoana Căciulata.
„Nu avem, din acest punct de vedere, decât o filosofie de echilibru între cele două exigenţe. Şi mă bucur că au fost dezbateri bune în comisii şi că există multă armonizare între diversele puncte de vedere ale diverselor partide reprezentate în comisie”, mai minţea atunci George Maior. El repeta ce ştia toată lumea de mulţi ani: că legislaţia în vigoare din domeniul securităţii nationale este „foarte perimată” şi neconcordantă cu statutul României de membră NATO si UE, dar că, „în sfârşit, se face un pas înainte din acest punct de vedere”.
Mie mi-ar fi ruşine! De aia nu sunt politician, iar Maior este ambasador la Washington!
Ceea ce crede Georgică că ar fi realizat, totuşi, adică reformarea SRI, este doar în visele şi închipuirea domniei sale de ambasador şi de fost director SRI cu o mică fracţiune de normă (şi aceea de decor), pentru că diferenţa i-o lăsase lui Coldea prin delegare de (in)competenţe.
Se titra, cu emfază, în Rapoartele SRI şi în presa vremii că reformarea SRI, declanşată în 2005, s-ar fi finalizat in 2008. Aiurea! Este o tâmpenie imensă, o lipsă elementară de logică a ştiinţei organizaţiei, să afirmi că s-ar fi putut face o reformă reală fără a schimba, în primul rând, cadrul legislativ. Adică reabilitezi şi modernizezi o casă fără să-i refaci şi reconfigurezi fundaţia.
Or, aceasta, legislaţia, nu-i modificată nici astăzi!
Aaa, că a schimbat Mihaela Nicola, probabil nu „moca”, logo-ul, sigla SRI şi i-a vopsit gardurile, asta da! Că i s-au mai pus lui Coldea şi altora, la uniformele înzorzonate de „ghenerali” câte un eghilet şi câteva fireturi aurii în plus, iarăşi este adevărat!
Dar, din alte puncte de vedere, practic, în nici-un caz reforma Serviciului nu „a luat-o inaintea legislatiei existente”, nu de alta, dar era imposibil!
Aşa de profund s-a „schimbat” SRI, încât în 2014-2015 şi, apoi, în 2016, au explodat cazurile cu concubinajul atroce între oameni politici şi/sau afacerişti şi primii oamenii din fruntea SRI:
Maior (demisionat în 2015) şi Coldea (trecut în rezervă în ianuarie 2017) cu deputatul Sebastian Ghiţă,
generăleasa Elena Istode – Anaconda, cu afaceristul Cristian Rizea (trecută în rezervă în iulie 2017),
dezvăluirile locotenent-colonelului SRI Daniel Dragomir,
dezvăluirile ofiţerilor SRI executaţi din cauza nepotrivirii de caracter de cuplul tandru Maior – Coldea, colonel Florin Gulianu şi maior Daniel Florea,
dezvăluirile fostului şef al SRI Alba, locotenent colonelul Ioan Tarnu etc
Îmi amintesc că George-Cristian Maior afirma într-o întâlnire cu șefii structurilor centrale și locale ale SRI următoarele: ”demilitarizarea nu va trebui să creeze preocupări cadrelor instituției, pentru că nu va exista o diminuare a statutului actual, ci dimpotrivă, personalul instituției va avea pentru prima data o identitate profesională proprie și distinctă și un statut pe care este normal să-l aibă, acela de ofițeri de informații.” Această nouă identitate profesională care ar trebui să deroge de la raporturile de muncă din Codul muncii și de la Statutul funcționarilor publici reprezintă, de fapt, cea mai simplistă schimbare atunci când dezbatem demilitarizarea SRI-ului.
Mare filozof sterp şi neînţeles, cum îl ştim, amator de şuete, interviuri, cafele şi nu numai, Maior conducea SRI ca de la o masă rotundă, când uşor colocvial, când fals academic, de parcă eram o grupă de studenţi tembeli cărora le lipseau fundamentele ontologice ale muncii de informativ-operative ori tehnico-operative centrate pe primatul axiologic.
Întâlnirea directorului Serviciului Român de Informații cu șefii de unități centrale și teritoriale, ocazionată de prezentarea noii viziuni și structuri a instituției, a fost un monolog fără acceptarea unor eventuale răspunsuri disarmonice ale auditoriului, un delir verbal al conducerii despre gnoseologie şi epistemologie ale securităţii naţionale. Ce să înţeleagă securistul de col. Marin Constantin din asta? Nimic! El a crezut, fără a cerceta, că dacă o zice Maior, este de bine, că doar de aia l-a numit Băsescu director SRI!
Eu, unul, m-am opus demilitarizării! Atât ca şef de sector, cât şi pe persoană fizică! Am considerat că, dacă într-o organizaţie militară este un astfel de balamuc, atunci întruna civilă va fi, sigur, haos. Şi am făcut-o în scris, asumat. Vai, câte şuturi am luat şi atunci: că nu înţeleg linia tovarăşului Maior şi tezele din iulie, că nu am citit bine documentele de partid şi de stat şi alte expresii comunistoide.
Dacă vom căuta cauzele principale care au dus dezbaterea reformei instituționale a SRI spre tema demilitarizării, trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce Almond și Verba denumeau cultura politică patriarhală. Cultura politică din România anilor de după 1990 s-a polarizat în jurul unor ”mituri urbane”, printre care se afla și ideea că fostul Departament al Securității Statului este noul Serviciu de Informații post-decembrist. Asta înseamna nevoia unei schimbări de „paradigmă” cum îi plăcea lui Coldea să tot spună, molipsindu-se şi el de la Maior.
Cert este că nu s-a făcut nimic! Prima dovadă a fost pe 25.01.2017, după ce Eduard Hellvig a fost audiat de către Comisia parlamentară de control al activității SRI, una dintre temele audierii fiind scandalurile din SRI cu Coldea – Ghiță şi Istode – Rizea.
În final, directorul SRI, Eduard Hellvig a făcut o declarație ca pentru personae cu retard mental, dar în care a scăpat o informație absolut șocantă pentru necunoscători: a anunțat public, în contextul scandalurilor produse de dezvăluirile privind ”frăția” dintre generalul Florian Coldea și Sebastian Ghiță, ori dintre generalul Elena Istode și politicianul Cristian Rizea, că în SRI se elaborează și va fi curînd dat publicității un cod deontologic al ofițerului de informații. După cum a detaliat ulterior Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei SRI de atunci, respectivul cod deontologic are menirea, între altele, ”să clarifice până unde poate merge un ofițer de informații, un ofițer al SRI, în relații cu terțe persoane”. Incredibil, dar real: a trebuit să treacă 27 de ani de la înființarea SRI și să apară scandaluri de tip Coldea în Seychelles și Istode la Monaco pentru ca șefii serviciului să decidă elaborarea unui cod deontologic intern și asta – extrem de important – în condițiile existenței, oricum, a unei legislații sterpe și decrepite în domeniu. Între noi fie vorba însă, dar dacă ar fi existat un asemenea Cod, credeţi că nu și-ar fi permis generalii din Serviciu să chefuiască în ținuturi exotice de gît cu politicieni controversați? În paranteză fie spus, cei doi ar fi trebuit să dea socoteală ceva mai serios chiar și în virtutea legislației existente.
Bunăoară, în baza Statutul cadrelor militare, care se aplică și angajaților SRI, dar despre care vom vorbi data viitoare.
Articolul EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L (III) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?
Un pavilion bine ales nu se simte ca un cort pus peste o masă, ci ca o cameră temporară în aer liber. Diferența dintre cele două se vede imediat în gesturi: cât de natural te ridici de pe scaun, dacă poți trece pe lângă cineva fără să îl obligi să se tragă, dacă farfuria se așază fără să atingi cotul vecinului și, poate cel mai important, dacă oamenii stau relaxați sau cu umerii strânși, ca într-un compartiment de tren.
Când pui o masă pentru opt persoane sub pavilion, nu cumperi doar un acoperiș, ci un anumit grad de confort, de circulație și de libertate.
Întrebarea despre spațiul minim pare simplă, dar răspunsul are două fețe. Una este strict geometrică: câți metri pătrați încape să „închidă” o masă cu opt scaune. Cealaltă ține de felul în care oamenii folosesc spațiul: cât loc au să se ridice, unde se pune o tavă, dacă intrarea rămâne liberă, dacă mai rămâne un colț pentru un cooler, o veioză sau pentru cineva care se retrage un minut de la masă.
Un spațiu minim adevărat nu este cel în care încape, la limită, mobilierul, ci cel în care se poate trăi o masă întreagă fără ca spațiul să te certe la fiecare mișcare.
De ce spațiul „minim” nu e o cifră fixă
Când vorbim despre opt persoane, există cel puțin trei variabile care mută serios ecuația. Prima este forma mesei: dreptunghiul consumă altfel spațiul decât o masă rotundă. A doua este tipul de scaune: un scaun lat, cu brațe, cere altă respirație decât un scaun subțire, de terasă. A treia variabilă este intenția.
O masă pentru o cină liniștită are nevoie de altă margine de siguranță decât o masă pentru o petrecere în care oamenii se ridică des, se salută, aduc farfurii, se apleacă după tacâmuri, trec cu tăvi.
În practică, „minimul” se calculează pornind de la două zone diferite. Prima zonă este zona de ședere, adică masa plus spațiul necesar scaunelor. A doua zonă este zona de circulație, adică spațiul în care te poți strecura în spatele cuiva care stă jos sau în care poți deschide o intrare fără să lovești marginea mesei.
Un reper simplu pentru confort
Pentru o ședere normală, un adult are nevoie de aproximativ 55–60 cm de lățime la masă. Asta înseamnă că o masă pentru opt persoane, dacă este dreptunghiulară, va ajunge frecvent în zona de 180–220 cm lungime, cu 85–100 cm lățime. Dacă este rotundă, diametrul tipic pentru opt persoane se duce în zona de 150–180 cm, în funcție de cât de lejer vrei să fie.
Scaunul, la rândul lui, are o adâncime de aproximativ 45–50 cm. Când cineva stă, scaunul nu rămâne lipit de masă, iar când se ridică, scaunul se trage înapoi. Aici se pierde, de obicei, spațiul care îi prinde pe oameni în pavilion: scaunele au nevoie de loc să se miște, iar pavilionul are nevoie de margine ca să nu te trezești cu pânza la spate sau cu un picior de structură exact în zona în care ar trebui să treacă un om.
Pentru un minim realist, merită să gândești așa: la dimensiunea mesei adaugi, pe fiecare latură pe care stau oameni, un spațiu de aproximativ 75–90 cm. În zona aceasta intră scaunul, mișcarea de a te așeza și un culoar îngust care permite trecerea atunci când e nevoie. Dacă vrei un confort bun, adaugi mai degrabă 100–110 cm pe laturi.
Calculul minim pentru o masă dreptunghiulară de 8 persoane
O configurație clasică pentru opt persoane este cu trei persoane pe fiecare latură lungă și câte una la capete. În această variantă, masa are adesea 200 cm lungime și 90 cm lățime, valori foarte comune în mobilierul de grădină. Dacă luăm această dimensiune ca reper, spațiul de ședere se calculează adăugând marginile de utilizare.
Pe laturile lungi, unde stau câte trei persoane, scaunele trebuie să aibă loc să fie trase și să rămână o minimă „fâșie” de trecere. Dacă adaugi aproximativ 85 cm pe fiecare parte, lățimea totală ocupată de masă cu zona de utilizare ajunge la 90 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică aproximativ 260 cm.
Pe lungime, unde ai capete și laturi, tot trebuie să lași loc pentru scaun și un minim de acces. Dacă adaugi câte 85 cm la capete, lungimea totală devine aproximativ 200 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică 370 cm.
Asta înseamnă că o amprentă de aproximativ 2,6 m pe 3,7 m poate fi considerată un minim funcțional pentru o masă de 8 persoane, în sensul că oamenii se pot așeza și se pot ridica fără să fie mereu la limită. În metri pătrați, vorbim de circa 9,6 m².
În realitate, pavilionul nu este o „cutie” perfectă, iar picioarele structurii, în special la modelele cu cadru, intră în colțuri și pot reduce unghiurile utile. De aceea, o amprentă calculată la milimetru devine frustrantă. Un pavilion cu dimensiuni standard apropiate de această amprentă este, de obicei, unul de 3 x 4,5 m. În el, masa dreptunghiulară de 200 x 90 încape cu un culoar acceptabil și cu posibilitatea de a orienta masa astfel încât intrarea să rămână logică.
De ce 3 x 3 m este, de regulă, prea strâmt pentru opt
Un pavilion de 3 x 3 m are o suprafață de 9 m². Pe hârtie pare aproape de cei 9,6 m² calculați mai sus. În practică, diferența dintre 3,0 m și 3,7 m pe direcția lungă este exact diferența dintre o masă care se folosește firesc și o masă în care oamenii se lovesc de margini.
Dacă pui o masă de 200 cm într-un spațiu de 300 cm, îți rămân 100 cm pentru ambele capete, adică 50 cm pe fiecare parte. În 50 cm nu intră un scaun normal tras înapoi. Intră, cel mult, un scaun împins aproape complet sub masă, iar persoana de la capăt va trebui să iasă „în diagonală”, cu scaunul ridicat sau cu masa împinsă.
Pe lățime, o masă de 90 cm într-un spațiu de 300 cm îți lasă 210 cm, adică 105 cm pe fiecare parte. Pare acceptabil, dar aici apare problema picioarelor pavilionului și a faptului că 3 x 3 m este adesea folosit cu intrări pe două laturi. Când deschizi un perete lateral sau ridici o ușă, fix în acel spațiu ar trebui să circule oamenii.
Se poate folosi 3 x 3 m pentru opt persoane, dar numai cu compromisuri clare. Masa trebuie să fie mai scurtă, în jur de 160–180 cm, scaunele trebuie să fie înguste, iar capetele mesei fie se evită, fie se rezolvă cu bănci, care împing zona de mișcare mai mult spre interior. Funcționează, dar nu este varianta pe care o alegi dacă vrei o masă care să dureze ore fără să simți că spațiul te împinge înapoi.
Calculul minim pentru o masă rotundă de 8 persoane
Masa rotundă are un avantaj social: oamenii se văd mai bine, conversația curge altfel, iar nimeni nu stă la „capăt” ca într-o masă de protocol. Din punct de vedere al spațiului, însă, un disc are nevoie de o „coroană” egală de jur împrejur. Dacă masa are 160 cm diametru, iar tu adaugi o margine de utilizare de 85–90 cm, ajungi la un diametru total de aproximativ 160 cm plus 180 cm, adică 340 cm.
Asta înseamnă că un pavilion pătrat de 3 x 3 m este, matematic, sub necesar, iar unul de 3,5 x 3,5 m ar fi mai aproape de un minim funcțional. În dimensiunile standard, un pavilion de 3 x 4,5 m permite o masă rotundă de 150–160 cm plasată astfel încât să rămână un culoar mai generos pe o parte, lucru foarte util pentru servire.
Aici mai apare o subtilitate: masa rotundă îți cere scaune distribuite uniform. Dacă pavilionul are picioare în colțuri, scaunele din diagonale ajung mai aproape de structură, iar oamenii simt, în spate, acea senzație că stau „lipiți” de marginea pavilionului. De aceea, pentru o masă rotundă de opt persoane, o amprentă de 3 x 4,5 m este, din nou, o alegere mai sigură decât 3 x 3 m.
Spațiul minim recomandat în funcție de scenariu
Dincolo de calcule, merită să alegi un răspuns care poate fi aplicat rapid în viața reală. Dacă obiectivul este să ai o masă de opt persoane cu scaune normale, care să permită intrare, ieșire și un minim de trecere, dimensiunea minimă utilă se învârte în jurul unei amprente de aproximativ 3 x 4,5 m. Aceasta nu este o cifră arbitrară, ci un fel de prag sub care apar fricțiuni repetate, iar peste care lucrurile devin firești.
Dacă vrei să păstrezi în pavilion și un spațiu pentru servire, un colț de depozitare temporară sau o mică zonă de relaxare, atunci dimensiunea se duce natural spre 3 x 6 m. Nu pentru că masa ar crește, ci pentru că evenimentul crește. O masă pentru opt oameni rareori înseamnă doar opt scaune și o masă. Înseamnă sticle, platouri, o persoană care se ridică des, un copil care se strecoară, o tavă care vine din bucătărie, o umbrelă de lumină seara. Spațiul suplimentar nu e lux, e fluiditate.
Când devine relevant un pavilion pliabil
Când spațiul este limitat sau când vrei flexibilitate, apare tentația de a alege un pavilion pliabil. Avantajul este clar: montaj rapid, transport ușor, posibilitatea de a-l muta în curte după soare și vânt.
Din perspectiva spațiului minim, însă, trebuie privit cu atenție un detaliu: pereții și cadrul unui pavilion pliabil au adesea puncte de întărire, îmbinări și picioare care intră în zona utilă. Asta nu înseamnă că este mai prost, ci că, la dimensiuni mici, fiecare centimetru contează.
Pentru o masă de opt persoane, un pavilion pliabil de 3 x 3 m rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție de compromis, bună pentru mese scurte, pentru o pauză de prânz sau pentru situații în care circulația în jurul mesei nu este esențială. Dacă vrei să stea opt persoane două, trei ore fără stres, un pliabil de 3 x 4,5 m sau de 3 x 6 m se potrivește mult mai bine cu realitatea corpului uman și a mișcărilor de la masă.
Detaliile care schimbă, pe tăcute, spațiul necesar
Nu doar dimensiunile de pe etichetă contează. Sunt câteva situații în care un pavilion aparent suficient devine insuficient.
Intrarea și axa de circulație
Oamenii intră, ies, trec cu farfurii. Dacă intrarea este pe latura scurtă a pavilionului și masa este așezată pe lungime, capătul mesei poate bloca intrarea sau o poate face incomodă. În mod practic, merită să ai o „axă” de circulație, o zonă care rămâne liberă. Într-un pavilion de 3 x 4,5 m, această axă se poate obține ușor prin plasarea mesei ușor decalat, astfel încât să ai pe o parte un culoar mai lat.
Într-un pavilion de 3 x 3 m, orice decalăre înseamnă că pe cealaltă parte nu mai rămâne loc nici pentru scaune, nici pentru mișcare. De aceea, 3 x 3 m forțează simetria, iar simetria, de multe ori, strică circulația.
Tipul de scaune
Scaunele cu brațe sunt comode, dar cer lățime. Un scaun de 60–65 cm lățime „mănâncă” spațiu la masă și la mișcare. Dacă pui opt astfel de scaune, masa trebuie să fie mai lungă sau oamenii se vor înghesui. În plus, când scaunul se trage înapoi, brațele se lovesc mai ușor de picioarele pavilionului sau de pereții laterali.
Scaunele înguste, de 45–50 cm, îți permit să reduci lățimea efectivă a zonei de ședere. Dacă urmărești un minim strict, scaunul este, uneori, mai important decât masa.
Băncile și soluțiile mixte
Băncile reduc un tip de spațiu și cresc altul. Reduc spațiul pentru tragerea individuală a scaunului, fiindcă banca se mișcă mai rar și, în general, se împinge sub masă. În schimb, banca cere loc pe lungime, iar oamenii se ridică mai greu din mijloc, dacă banca este plină. Pentru opt persoane, băncile pe laturile lungi și scaune la capete pot face posibil un pavilion mai mic, dar schimbă dinamica mesei. Este o alegere bună pentru familii, mai puțin bună pentru o masă formală.
Un exemplu concret de dimensionare, fără teorie inutilă
Să presupunem că ai o masă dreptunghiulară de 200 x 90 cm și scaune standard de terasă. Vrei ca oamenii să poată sta, iar cineva să poată trece măcar pe o parte cu o tavă. Alegi să lași, în jurul mesei, o margine de utilizare de aproximativ 90 cm pe laturi și 85 cm la capete. Spațiul ocupat devine, aproximativ, 370 x 270 cm.
Dacă pavilionul este de 3 x 4,5 m, ai 450 cm pe lungime. După ce pui cei 370 cm, îți rămân 80 cm. Poți distribui această diferență ca să creezi intrarea și un mic spațiu liber la celălalt capăt. Pe lățime, ai 300 cm.
După ce pui cei 270 cm, îți rămân 30 cm. Asta pare puțin, dar aici se vede de ce calculele trebuie citite cu realism. Cele 270 cm sunt o medie. Într-o seară obișnuită, scaunele nu sunt toate trase la maximum simultan. În plus, poți crea un culoar mai lat pe o parte și mai strâns pe cealaltă, iar oamenii vor folosi instinctiv partea mai lată.
Într-un pavilion de 3 x 3 m, aceeași masă îți lasă pe lungime doar 30 cm diferență, ceea ce înseamnă că, practic, capetele vor fi în tensiune permanentă. O masă se poate pune, dar evenimentul nu se așază.
Spațiul minim pe care îl simți ca minim, nu ca pedeapsă
Dacă ar fi să răspund cu o singură propoziție, fără să te oblig la calcule, aș spune așa: pentru o masă de 8 persoane, cu scaune normale și cu un minim de circulație, ai nevoie de un pavilion de cel puțin 3 x 4,5 m, adică de aproximativ 13,5 m², ca să poți folosi masa firesc. Sub acest prag, intri în zona în care fiecare detaliu trebuie micșorat, iar confortul devine un joc de compromisuri.
Apoi, dincolo de minim, apar situațiile în care spațiul suplimentar schimbă atmosfera. La 3 x 6 m, masa de opt devine doar o parte a scenei. Rămâne loc pentru servire, pentru o persoană care se plimbă, pentru o mică zonă de depozitare, pentru un colț de lumină. Oameni care, altfel, s-ar ridica și ar pleca după o oră, rămân, pentru că spațiul nu îi obosește.
Observații practice despre amplasare, care influențează spațiul util
Un pavilion montat pe iarbă moale se simte mai mic decât același pavilion montat pe o terasă dreaptă, fiindcă scaunele „intră” în sol, se mișcă greu și oamenii își adaptează poziția. În plus, dacă pavilionul este prins cu corzi sau greutăți, aceste ancoraje pot ocupa exact zonele pe unde vrei să treci. La dimensiuni minime, ancorarea devine, paradoxal, o problemă de spațiu, nu doar de siguranță.
De asemenea, trebuie luată în calcul și înălțimea laterală. Unele pavilioane au pereți care coboară în pantă sau au elemente textile care reduc, aproape psihologic, spațiul. O masă poate să încapă, dar dacă pânza atinge spatele cuiva, senzația de înghesuială apare imediat. Un pavilion cu pereți verticali sau cu margini ridicate păstrează zona de ședere mai liberă.
Un răspuns clar, adaptat realității
Când pui în balanță toate aceste elemente, spațiul minim util pentru un pavilion cu masă de 8 persoane se așază în jurul dimensiunii 3 x 4,5 m, cu mici variații în funcție de forma mesei și de tipul scaunelor. Dacă masa este rotundă și are diametru mare, ai nevoie de mai mult pe lățime. Dacă masa este dreptunghiulară și scaunele sunt înguste, poți coborî ușor, dar vei simți imediat limita.
Masa de opt oameni este o mică comunitate, chiar și pentru o seară. Spațiul în care o așezi decide dacă se simte ca o întâlnire caldă sau ca o negociere de coate. Un pavilion ales cu un minim realist nu îți promite perfecțiune, dar îți dă un lucru foarte prețios: gesturi care curg fără să fie corectate de fiecare dată de lipsa de loc.
-
Afaceriacum 5 zileUZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 5 zilePhilips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi
-
Afaceriacum 6 zileSEO pentru „content depth”: de ce Google favorizează conținutul care explică un subiect complet, nu superficial
-
Uncategorizedacum 4 zileCFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Uncategorizedacum 3 zileCreată pentru ritmul alert al vieții de student
-
Uncategorizedacum 4 zileLeica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica
-
Uncategorizedacum 3 zileConferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026


