Eveniment
Atenție, urmează poze care vă pot afecta emoțional- in articol!/”Ati pierdut ocazia sa taceti!/ Bagati-va dracu cuvintele’ n dos ! Macar astazi!”
In prezentul articol ne vom referi strict la judecătoarea Zamfirescu Anca Corina si la zidul de protecție creat in jurul „elitelor” de la DNA ST. Ploiești ce actioneaza ca un grup de crimă organizată.

În mai multe articole anterioare v-am prezentat încrengăturile/legăturile dintre anumiți judecători din cadrul Tribunalului Prahova, și nu numai, cu foștii procurori Negulescu Mircea, zis Portocală, Onea Lucian, zis Lucică, ori alți procurori, din cadrul Unității de Elită a DNA ST. Ploiești. Am prezentat modul în care aceștia au făcut și fac zid de protecție în jurul lor, acționând ca un grup de crimă organizată, totul în scopul de a încerca să le fie ușurată situația penală de SIIJ. Nu contează că au depus un jurământ, nu contează că ei trebuie să aplice legea în mod obiectiv și corect, nu contează că ditrug destine, vieți, familii, cariere, etc.
Ce contează insa?… Totul pentru niște procurori abuzivi, corupți, obedienți și fără scrupule.
Nu contează că la rândul lor săvârșesc fapte de natură penală.
În articolul din dat de 09.11.2020 am prezentat câteva dintre faptele concrete care vin în susținerea acelor „indicii rezonabile” din care rezulta sprijinirea „elitei”, având-o in prim plan pe judecătorea de la Tribunalul Prahova, Zamfirescu Anca Corina.
ELITA DNA-ST Ploiesti protejata de Judecatoarea Anca Corina ZAMFIRESCU
Despre aceasta există o întreagă „bibliografie” în mai multe articole de presă, care conturează caracterul, comportamentul, pro și extra profesional. Îi este cunoscută satisfacția de a da numai pedepse la ani grei de închisoare cu executare, totul numai pentru a fi pe placul unor cercuri de influență „subterane”.
Nu este cunoscut ca acest magistrat să pronunțe alte soluții decât „PUȘCĂRIE”.
Nu pledăm în favoarea infractorilor, nu pledăm pentru ca aceștia să fie lăsați în liberatate, dar în justiție există un singur adevăr și anume adevărul judiciar.
Acolo unde sunt probe DA, condamnă, dar acolo unde nu sunt?… De ce nu aplică în mod legal și obiectiv prevederile C.P și C.P.P în vigoare…?
În continuare ne propunem să rămânem veritabili AVERTIZORI DE INTEGRITATE în înțelesul legii 571/2004 și vă prezentăm încă o dovadă a legăturilor subterane între fosta „elită” DNA ST. Ploiești și Zamfirescu Anca Corina.
Nu cu mult timp în urmă, respectiv la data de 08.10.2020, Zamfirescu Anca Corina s-a pronunțat în dosarul 7700/105/2016, în cameră preliminară, pe Cereri și Excepții, dosar în care sunt cercetați Ispas Constantin – fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel – fost șef DIICOT Ploiești și Rădulescu Adrian – fost lucrător în cadrul DGA Prahova și fost adjunct al IPJ Prahova (a se vedea articolele din presa de casa a elitei ).
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Onea Lucian Gabriel, fost sef DNA ST Ploiești și Răileanu Elena Cerasela cu contribuția ilegală a lui Negulescu Mircea, toți din cadrul DNA ST. Ploiești.
Judecătorea Zamfirescu Anca Corina a devenit judecător de „scaun”, în cameră Preliminară, după ce ceilalți doi judecători titulari, „printr-o pură întâmplare” au fost avansați.
În mod ,,aleaotoriu’’ cauza „a încăput” pe mâna vestitei Zamfirescu Anca Corina.
Camera Preliminară a durat la Tribunalul Prahova nu mai puțin de 3 ani și 10 luni. Nu-i așa, un reocord național? ( în C.P.P termenul fiind de maxim 30 de zile de la înregistrarea cauzei – ce-i drept, un termen de recomandare).
Cert este că prin metodele și mijloacele împământenite în perioada 2014-2016 s-a reușit ca si acest dosar să ajungă „pe mâna” doamnei judecător Zamfirescu Anca Corina, fără o repartizare aleatorie, așa cum s-a procedat și în toate celelalte cauze, pe care vi le-am indicat în articolul anterior.
Interesant pentru cine vrea să audă și să vadă, pentru instituțiile competente, sunt următoarele: la data de 15.04.2016 Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a înaintat către DNA ST Ploiești mai multe procese verbale de redare a unor convorbiri telefonice, obținute într-o cauză penală lucrată cu DGA – Servicul Județean Prahova (oare în dosarul 7700/105/2016 sunt lucrători de la această instituție?…).
Din conținutul notelor de redare înaintate rezultă clar indicii rezonabile depsre faptul că judecătorea Zamfirescu Anca Corina, la acea dată șefa secției de urmărire penală a Judecătoriei Ploiești, ar fi primit mai multe bunuri de valoare de la un inculpat, totul pentru a interveni la judecătorul cauzei în scopul de a obține o sentință neprivativă de libertate, adică fără pușcărie (vă mai amintiți de alte implicări a acetei doamne în alte cauze? ) .
Datele obținute în mod legal de lucrătorii DGA SJ Prahova sub coordonarea procurorilor Tribunalului Prahova au fost puse, așa cum am arătat la dispoziția DNA ST Ploiești în scopul de a fi exploatate operativ, aceasta fiind și unitatea competentă, pe de-o parte, iar pe de altă parte pentru a li se permite „elitelor” să desfășoare activități procedurale și legale în scopul de a se verifica veridicitatea indiciilor și respectiv de a se putea obține probe existând riscul vădit ca acestea să se perime.
În mod legal s-a creat posibilitatea desfășurarii unor activități operative, existand astfel de momente, conform competențelor. Dar ce să vedeți?…
Lucică al nostru nici gând. Înregistrează sesizarea ca o lucrarea diversă (nu ca o lucrare penală) și o repartizează subordonatei sale umile Răileanu Elena Cerasela.
Aceasta, ascultătoare, disciplinată lasă lucrarea într-un sertar „la conservare” (oare din dispozitia cui?) până când la data de 08.11.2018 noua conducere a DNA ST Ploiești o înaintează spre competentă soluționare SIJ, unde de această dată este înregistrată ca o lucrare penală.
Corect, legal, dar ce facem cu operativitatea?, ce facem cu Lucică și Răileanu?, procurorii de caz în dosarul 150/P/2014 trimis în judecată la data de 24.12.2016, înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 7700/105/2016, dosar îi ce privesc pe Ispas Constantin – fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel – fost șef DIICOT Ploiești și Rădulescu Adrian – fost lucrător în cadrul DGA Prahova și fost adjunct al IPJ Prahova și care în luna aprilie 2019 este preluat de, chiciți de către cine?- de judecătorea Zamfirescu Anca Corina.
Se mai pun întrebările „de ce?”, „cum?”. NU!
Datoriile se plătesc între prietenii cu aceleași preocupări și aceleași caractere. Mai contează soluția ulterioară? Nu.
Momentele operative au fost pierdute, eventualele probe probabil s-au perimat, corpurile delicte posibil au dispărut. Pentru cei cunoscători cu modalitatea de obținere și administre a probelor în astfel de cauze, este clar de ce nu au fost întreprinse acțiunile în acest sens așa cum se impunea (în mod operativ).
Cum putea „elita” să-și deranjeze protejata? Cum putea „elita” să nu valorifice în scopuri personale, eventual de șantaj, o astfel de oportunitate. Noi nu știm, dar nici nu putem exclude aceste posibilități, explicații.
Tot în calitatea amintită de avertizor de integritate, le aducem aminte persoanelor interesate despre pedepsele pronunțate de vestita judecătoare Zamfirescu Anca Corina în două dosare ce priveau printre alții, pe un fost director al Parcului Industrial Brazi. Ambele au fost intrumentate de elita DNA ST Ploiești și priveau fapte de până în anul 2012. Întâmplător sau nu, ambele dosare au ajuns în „mod aleatoriu” aleatoriu la același judecătore Zamfirescu Anca Corina.
În ambele dosare au fost pronunțate pentru „ghinionistul director” sentințe la ani grei de închisoare cu executare. Nu ne pronunțăm asupra probelor din niciuna dintre cauze, însă, dacă în primul dosar a avut „ghinionul” ca la Curtea de Apel Ploiești să aibă un complet, ca cel de la fond, evident că a confirmat soluția din prima instanță, în cel de-al doiela dosar, după o sentință de 5 ani de închisoare cu executare (pronunțata de Zamfirescu Anca Corina) a primit la Curtea de Apel Ploiești achitare pe motivul „fapta nu există”.
Deci se poate si există magistrați/judecători cinstiți, onești, cunoscători de carte și care nu pot fii influentati de interesele subterane ale unor grupuri de crima organiztă „calificată” și care pot corecta astfel de derapaje.
Nu am fi prezentat această „poveste”, dacă nu am fi cunoscut faptul că între Zamfirescu Anca Corina și „ghinionistul” director existau niște relații…Noi le cunoaștem…
Totuși ne permitem să o întrebăm pe doamna judecător:
– la câte mese a fost împreuna cu „ghinionistul” director;
– la câte revelioane au participat împreună?
– de ce nu avut bunul simț să se abțină?
Noi îi putem răspunde, dar….
Răspunsul vi-l puteți da singuri (idem ca și în dosarul 7700/105/2016). Vom reveni. (Cristina T.).
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum 7 zileDr. Menis Yousry aduce la Iași unul dintre cele mai apreciate seminarii de dezvoltare personală
-
Viața în Iasiacum 5 zileLa ce să fii atentă înainte să alegi un studio videochat Iași
-
Afaceriacum 6 zileSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Afaceriacum 6 zileCe rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO?
-
Uncategorizedacum 5 zileELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
-
Uncategorizedacum 4 zileNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
-
Uncategorizedacum 7 zileSynology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise
-
acum 3 zileBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru


