Connect with us

Eveniment

Institutii publice din Ploiesti afectate de Covid – 19/Noi focare de infectie printre angajatii din sectorul public/Administratia liberala in „silenzio stampa” si inexistenta

Publicat

acum 5 ani

pe

România s-a evidențiat în ultimii ani prin distrugerea de vieți omenești în împrejurări pe care nici un om matur nu le poate socoti simple accidente. Afirmații din presa internațională, mai recent din„La Stampa”, cum că este vorba de „una dintre cele mai sărace țări ale Europei”, nu explică mare lucru.

Din nefericire, țara noastră se află acum, desigur, pe o direcție nefastă, a degradării. Cauza nu este, totuși, sărăcia, căci premise pentru ceva diferit nu lipsesc. România a fost adusă, însă, la coada Europei și stă acolo. Explicația distrugerilor, care sunt astăzi de multe feluri, este în altă parte. Să considerăm exact faptele.

În urmă cu șase ani, „președintele” de azi căuta un slogan care să-i slujească preocupările. A găsit tragedia de la „Colectiv” și a clamat pe loc, cu obtuzitate: „corupția ucide”. Aparent fără replică, căci nimeni nu aplaudă corupția, chiar dacă în România actuală acuză cel mai vârtos corupția tocmai cei care o practică, iar aceasta poate avea efecte tragice.

Numai că evenimentele ulterioare au confirmat altceva. Pe de o parte, nu corupția a dus la acel asasinat într-un club privat de distracții. După datele pirotehnicienilor, cineva a pus focul și a nimicit viețile a zeci de tineri. Evident, „președintele” nu s-a ostenit să meargă în profunzimea cazului – iar procurorii, apoi și judecătorii se tem din nou în România să nu-i jeneze cumva pe cei care îi numesc. În treacăt fie spus, tragedia de atunci trebuia lămurită fără rest de către cel care se dădea „șef al statului”. Ca și crimele ce țin de oribilul comerț cu ființe umane din acești ani!

Pe de altă parte, s-a profitat de crima de la „Colectiv” pentru a aduce la putere, în loc de legitimul „guvern al țării”, insipidul „guvern al meu”. Aici a fost încheierea! A fost oare și miza?

Astăzi, suntem după tragedia de la Piatra Neamț, în care oamenii au murit ca urmare a unei defecțiuni electrice la secția de terapie intensivă pentru cei infectați cu covid 19. Va fi, probabil, o anchetă procuraturii, dar același „președinte” s-a grăbit cu sloganuri pentru idioți: „răspunderea este a celor care au guvernat!”. Din nou, nu contează că cel care cere voturi unei comunități răspunde oriunde în lume de ceea ce se petrece cu aceasta – nu contează adevărul. Nu contează nici faptul că în municipiul Sibiu, în care a fost primar mulți ani, nu este altceva decât la Piatra Neamț, că tragedii gen „Colectiv” sau „Piatra Neamț” sunt posibile, cum ne spun cunoscătorii, aproape oriunde în România de azi.

Probabil că și după tragedia de la Piatra Neamț procuratura se va pune în mișcare. Fiind mică răspunderea decidenților de la noi pentru propriile fapte, iar instituțiile de forță fiind cu ochiul la ce vor „șefii” și nu la adevăr, sunt puține speranțe că se va merge până la capăt.

Ca cetățeni, nu avem însă nici un motiv să înghițim falsuri evidente, care distrug și ce mai este. Mai ales că acest capăt al distrugerilor ce au loc pe scară largă în România ultimilor ani este tot mai evident. Poate că nu se stabilește juridic de fiecare dată, căci în drept contează un anumit adevăr – „adevărul juridic”, iar acesta, în „justiția” controlată din România actuală, este frecvent opus adevărului pur și simplu. Dar, măcar din punct de vedere politic și moral, capătul este sigur.

Capătul este la cel care se pretinde, fie și împotriva Constituției, „șeful statului”, formulă favorită a celor care, înțelegând puțin, se reped la Mussolini! Argumentele abundă – totul este să rămâi lucid, spre a le vedea.

De pildă, „președintele” a lansat clișeul că „nu s-a făcut nimic în treizeci de ani”. Și acum perorează iresponsabil, de câte ori își pune promterul în față, despre vina altora. Numai că, dacă „nu s-a făcut nimic”, el ar trebui să dea seama primul, căci funcționează ca decident în administrația publică de cel puțin douăzeci de ani. De șase ani, ca „șef al statului”, comite abuzuri, împiedică și cultivă evidente aiureli. La orice cântărire obiectivă, „președintele” este mai mult decât oricine din politica de azi la originea „nimicului” său.

În plus, pe orice a pus mâna „președintele”, s-a stricat. Ce s-a ales din „proiectul de țară”, de „România educată”, de „România normală”? Dacă începe să se exprime liber, îți dai repede seama că nu știe despre ce este vorba. Contra promisiunii „lucrului bine făcut”, a modificat justiția spre a face loc malversațiunilor sale și apoi declară că este în regulă. Acum vedem că „ministrul său al justiției” are în parlament o lege care reintroduce noua Securitate în anchetele penale! „Președintele” a uneltit până și-a adus al doilea „guvern al meu”, iar acum nu este în stare să plătească pensii și salarii conform legilor, pe care, de altfel, le-a semnat. A distrus opțiuni raționale în orice democrație din Europa actuală – folosirea consumului intern ca motor al creșterii economice, luarea în regie a resurselor naționale, eliminarea „statului paralel”, scoaterea justiției de sub controlul unor persoane. Pe acestea le-a înlocuit cu interese ciocoiești ale unor inși care, la fel de diletanți, vor destrăma și ce mai funcționează în această țară. Uniunea Europeană o înțelege ca pe un târg de lemne, iar politica externă a transformat-o în excursii, după ce se închipuie că relațiile între patru ochi – care adesea sunt fabulații – ar stabili conduita unor țări, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din oportunism. Nimeni nu procedează atât de rudimentar, încât nu-i de mirare că s-a ajuns la coada Europei.

În ultimele săptămâni, tragedia de la „Colectiv” se repetă în România în fiecare zi. Mai nou, se și depășește. Cineva pune chibritul prin ceea ce face, prin ceea ce împiedică și prin ceea nu se pricepe să facă.

La drept vorbind, cum am mai insistat, România putea fi ferită în mult mai mare măsură de pandemie din două motive: nu este sugativă turistică și nu este în centrul schimburilor comerciale mondiale (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ea este acum infectată procentual mai mult decât țările comparabile, iar decesele, raportate la efectivul populației, o fac campioană.

După ce, cu suficiență, „președintele” a comparat România cu Spania, Italia, Franța, mai nou o compară cu Germania. De ce nu o compară cu ceea ce este comparabil: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Grecia? După ce a decretat emfatic „starea de urgență” (de „demență”, cum bine s-a spus!), apoi alte „stări” fără noimă, spre a salva un guvern de neisprăviți, el induce, cu fiecare pas, greșeli ce costă vieți. A adus la început în țară un milion și jumătate de oameni fără control sanitar serios, fiind „votanții noștri”, cum spunea posesiv un vice de-al său. Apoi a impus rezolvările sale nepricepute, lăsând însă răspunderea în seama altora.

În definitiv, tragedia de la Piatra Neamț a fost în baza deciziilor „președintelui”. Vinovații sunt printre cei care îi țin isonul. Se confirmă din nou că un „șef de stat” veleitar își asociază partea sumar calificată a societății. Nici o personalitate efectivă nu este în siajul său, într-o țară în care mai sunt, har Domnului, oameni care se pricep la treburile publice.

Nici acum, după atâtea luni, decidenții din România nu au stabilit cu acuratețe unde și cum se răspândește coronavirusul-19. Nu a existat vreo dezbatere deschisă cu specialiștii și nici o dezbatere publică pe temă. O mână de impostori și semidocți iau măsuri copiind pe apucate ce se face pe la alții și aruncând vina prostește, cum spun propagandiști de mucava ai „președintelui”, pe „pandemia mondială”!

Record de stupiditate, mai nou de vină sunt – după săli de clasă, biserici, biblioteci, restaurante, azi mâine mersul pe jos și respirația etc. – bieții producători agricoli. Nu numai că li s-au distrus și acele unități de preluare a produselor muncii lor, pe care un destoinic ministru al agriculturii le-a creat cu ceva timp în urmă, dar sunt scoși din piețe în aer liber, ca și cum așa se oprește virusul.

La rând vine, desigur, educația. Cum se întrevede, dacă se aplică inepțiile „președintelui”, România ajunge nu numai la una dintre cele mai dureroase discriminări sociale prin educație din istoria ei modernă, dar și la o prăbușire fără precedent. Sub bagheta amatorismului „prezidențial” se amplifică fenomenul original al „fugii de învățământul din România” al elevilor și studenților indigeni.

După încă șase ani pierduți, România actuală se trezește multiplă campioană. Ea a devenit campioană la emigrare în condiții de pace; nu o întrece nici o țară de pe glob. Ea este campioană europeană la necitit; consumul de carte pe cap de locuitor este aici cel mai mic. Ea devine campioană la împrumuturi financiare externe; se mănâncă deja masiv din farfuriile noilor generații. Ea este campioană la distrugerea pluralismului – aici fiind locul în care „președintele” cere dispariția „definitivă” a unor partide care au contribuit la democratizarea României, atâta câtă este.

În curând, România devine campioană și la desfigurarea a ceea ce înseamnă „alegeri”. „Președintele” le vrea în orice condiții, fie și împotriva legilor, cu o pricepere a ceea ce înseamnă alegeri democratice comparabilă, pe cât grăiește, cu cea a unui milițian șef.

Nu lipsesc indiciile. La alegerile europarlamentare din 2019, cum spune presa timpului, nu s-a discutat nimic, dar s-a diabolizat, ca și cum din faptul că-ți pictezi rivalul ca răul însuși ar rezulta că tu ești bun. La referendum, „președintele” nu a fost capabil să lămurească propria întrebare. „Alegerile prezidențiale” s-au ținut după trierea din timp a candidaților, cu justiția controlată și noua Securitate, ca nu cumva să fie vreun contracandidat atrăgător. Și, desigur, după fuga „președintelui” de orice dezbatere publică, care a uimit aceeași presă internațională! „Alegerile locale” din 2020 au fost cu plimbatul sacilor de voturi, cu mișcarea flotanților și cu nelipsita numărare securistă a voturilor.

Democrația presupune alegeri, dar alegerile, știe oricine cu capul la purtător, nu se reduc la mecanica votului. Democrația presupune alegeri, dar nu doar printre formațiuni consacrate, ci lăsând loc înnoirii. Se pot da și alte exemple care atestă că decidenții României actuale nu știu ce înseamnă alegerile!

De fapt, la ce bun alegeri făcute de mântuială? Îi este frică cuiva de un parlament care ar fi capabil să se opună aberațiilor? Îi este frică de o justiție scăpată de sub controlul unor inși? Se vrea cumva al treilea mandat? Atât de scurtă este mintea încât nu-ți dai seama că ceea ce este construit pe minciună nu rezolvă ceva și nu rezistă?

Cu „justiția” controlată s-a reușit trimiterea în închisoare a liderului rival – într-o cauză pentru care în orice țară europeană se dădea o cu totul altă soluție judecătorească. Apoi, s-au rupt continuu, securistic (cum altfel?), bucăți din partidele rivale. S-a măsluit din timp și pe parcurs fiecare scrutin. Acum, în 2020, cu distrugerile lui variate, nu altul decât un incompetent „guvern al meu” este în funcțiune, tot în locul „guvernului țării”. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă?

Un fapt este sigur. Nici ca structură socială a României, nici ca valoare a exponenților, nici ca program, „liberalii”, așa cum sunt astăzi, nu au cum câștiga alegerile de doi lei la care forțează acum. Iar dacă câștigă, atunci totul trimite în altă parte, la cele mai sinistre scenarii. Nu pentru malversațiuni au luptat oamenii de bună calitate și credință în 1989 și după aceea!

Au fost destui responsabili în lume care nu au avut la început experiența rolurilor publice, dar care au învățat. La noi, cu decidenții de astăzi, lucrurile se petrec altfel. Aici, Schiller are nemijlocit dreptate – cu proști nici Dumnezeu nu reușește. Și ca simplu creștin, dar și ca cetățean, vâzând spectacolul grotesc de pe scenă, oricine se poate întreba: de ce ne filmăm la biserică când actele noastre sunt necreștine?

O persoană sau alta nu trebuie niciodată învinuită pentru ceea ce ține de instituții sau populații întregi. Dar nici nu se poate exonera de răspundere cineva care se dă „șef al statului” și se petrec distrugeri ca cele câteva menționate. Celui care își asumă o asemenea funcție și mai și abuzează de ea, îi revine, cel dintâi, răspunderea a ceea ce se petrece.

Poate că România a fost adusă, între timp, în situația în care nu poate trage acum la răspundere un „președinte”. Dar, politic și moral, acesta este răspunzător, cu siguranță. Căci, din păcate, cu el începe seria celor care distrug în România actuală. Peste toate, nu justiția controlată este, totuși, măsura justiției.

Firește, un om poate avea ghinion. Numai că dacă nu ai făcut nimic douăzeci de ani, nu mai poate fi vorba de ghinion. Un om poate să fie lipsit de cultură. Într-adevăr, nimeni pe lume nu le stăpânește pe toate. Dar dacă rămâi obtuz, se discută altfel. Un om poate ezita. Dar dacă recurge la falsuri și abuzuri, dovedește altceva.

Posibilitatea de a cugeta este egal împărțită printre oameni – spunea Descartes. Nu discutăm înzestrarea oamenilor, aici fiind vorba de ceva mult mai simplu. Este vorba de prostie, iar prostia nu ține de înzestrare, cât de folosirea minții, câtă i s-a dat fiecăruia. Prostie înseamnă acea folosire josnică a minții ce irosește alternativele mai bune. Iar atunci când ai cerut voturi unei comunități, este vorba de irosirea alternativelor mai bune în interesul public.

Prostia care distruge se vede în aproape fiecare acțiune a „președintelui”. Cine te pune ca în anii în care în România trebuiau continuate, cu noi reforme, democratizarea și rafinarea organizărilor, pe baza libertăților și drepturilor cetățenilor, să cultivi cotitura spre degradare? Cine te pune să reiei mijloacele demult compromise ale anilor treizeci: „strada ca sursă de drept”, „politica drept distincție amic-inamic”, „scoaterea din țară a social-democrației”, „contestarea oricărei realizări a altora”? Cine te pune ca, în locul democrației, să instalezi cel mai securist stat și să ajungi, bineînțeles, la realizări zero? Cine te pune ca, în locul dezbaterii publice și al meritocrației, să recurgi la servilismul unora dintre cei mai slabi? Cine te pune să duci lucrurile exact acolo unde le observa îndurerat în țara sa, în 1945, Thomas Mann: „cei mai de jos, ultimi și inferiori, din punct de vedere uman, au urcat peste ceilalți și au determinat fața țării” (Deutsche Hörer! Radiosendungen nach Deutschland aus den Jahren 1940-1945, Fischer, Frankfurt am Main, 2004, p.149). Cine te pune să ignori, cum spunea același celebru romancier, că puterea nu este totul, nu este nici măcar lucrul principal, iar demnitatea nu este chestiune de putere?

Peștele se strică de la cap – spune o maximă cunoscută. Dacă este ca România să-și revină din degradare, atunci trebuie schimbat iarăși mult, luând lucrurile de la capătul lor. Începutul ar fi ca „președintele” să lase oameni pricepuți și devotați interesului public să decidă. Altfel, cu nepregătirea și abuzurile existente, România va avea legitim nevoie, cum sugera un publicist redutabil, de o vastă mișcare, parlamentară și extraparlamentară, pentru a mai salva ce se poate.

Andrei Marga

 

Articole pe aceiasi tema:
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

acum 2 luni

pe

februarie 13, 2026

De

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 2 luni

pe

februarie 11, 2026

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?

Publicat

acum 2 luni

pe

februarie 10, 2026

De

Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?

Un pavilion bine ales nu se simte ca un cort pus peste o masă, ci ca o cameră temporară în aer liber. Diferența dintre cele două se vede imediat în gesturi: cât de natural te ridici de pe scaun, dacă poți trece pe lângă cineva fără să îl obligi să se tragă, dacă farfuria se așază fără să atingi cotul vecinului și, poate cel mai important, dacă oamenii stau relaxați sau cu umerii strânși, ca într-un compartiment de tren.

Când pui o masă pentru opt persoane sub pavilion, nu cumperi doar un acoperiș, ci un anumit grad de confort, de circulație și de libertate.

Întrebarea despre spațiul minim pare simplă, dar răspunsul are două fețe. Una este strict geometrică: câți metri pătrați încape să „închidă” o masă cu opt scaune. Cealaltă ține de felul în care oamenii folosesc spațiul: cât loc au să se ridice, unde se pune o tavă, dacă intrarea rămâne liberă, dacă mai rămâne un colț pentru un cooler, o veioză sau pentru cineva care se retrage un minut de la masă.

Un spațiu minim adevărat nu este cel în care încape, la limită, mobilierul, ci cel în care se poate trăi o masă întreagă fără ca spațiul să te certe la fiecare mișcare.

De ce spațiul „minim” nu e o cifră fixă

Când vorbim despre opt persoane, există cel puțin trei variabile care mută serios ecuația. Prima este forma mesei: dreptunghiul consumă altfel spațiul decât o masă rotundă. A doua este tipul de scaune: un scaun lat, cu brațe, cere altă respirație decât un scaun subțire, de terasă. A treia variabilă este intenția.

O masă pentru o cină liniștită are nevoie de altă margine de siguranță decât o masă pentru o petrecere în care oamenii se ridică des, se salută, aduc farfurii, se apleacă după tacâmuri, trec cu tăvi.

În practică, „minimul” se calculează pornind de la două zone diferite. Prima zonă este zona de ședere, adică masa plus spațiul necesar scaunelor. A doua zonă este zona de circulație, adică spațiul în care te poți strecura în spatele cuiva care stă jos sau în care poți deschide o intrare fără să lovești marginea mesei.

Un reper simplu pentru confort

Pentru o ședere normală, un adult are nevoie de aproximativ 55–60 cm de lățime la masă. Asta înseamnă că o masă pentru opt persoane, dacă este dreptunghiulară, va ajunge frecvent în zona de 180–220 cm lungime, cu 85–100 cm lățime. Dacă este rotundă, diametrul tipic pentru opt persoane se duce în zona de 150–180 cm, în funcție de cât de lejer vrei să fie.

Scaunul, la rândul lui, are o adâncime de aproximativ 45–50 cm. Când cineva stă, scaunul nu rămâne lipit de masă, iar când se ridică, scaunul se trage înapoi. Aici se pierde, de obicei, spațiul care îi prinde pe oameni în pavilion: scaunele au nevoie de loc să se miște, iar pavilionul are nevoie de margine ca să nu te trezești cu pânza la spate sau cu un picior de structură exact în zona în care ar trebui să treacă un om.

Pentru un minim realist, merită să gândești așa: la dimensiunea mesei adaugi, pe fiecare latură pe care stau oameni, un spațiu de aproximativ 75–90 cm. În zona aceasta intră scaunul, mișcarea de a te așeza și un culoar îngust care permite trecerea atunci când e nevoie. Dacă vrei un confort bun, adaugi mai degrabă 100–110 cm pe laturi.

Calculul minim pentru o masă dreptunghiulară de 8 persoane

O configurație clasică pentru opt persoane este cu trei persoane pe fiecare latură lungă și câte una la capete. În această variantă, masa are adesea 200 cm lungime și 90 cm lățime, valori foarte comune în mobilierul de grădină. Dacă luăm această dimensiune ca reper, spațiul de ședere se calculează adăugând marginile de utilizare.

Pe laturile lungi, unde stau câte trei persoane, scaunele trebuie să aibă loc să fie trase și să rămână o minimă „fâșie” de trecere. Dacă adaugi aproximativ 85 cm pe fiecare parte, lățimea totală ocupată de masă cu zona de utilizare ajunge la 90 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică aproximativ 260 cm.

Pe lungime, unde ai capete și laturi, tot trebuie să lași loc pentru scaun și un minim de acces. Dacă adaugi câte 85 cm la capete, lungimea totală devine aproximativ 200 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică 370 cm.

Asta înseamnă că o amprentă de aproximativ 2,6 m pe 3,7 m poate fi considerată un minim funcțional pentru o masă de 8 persoane, în sensul că oamenii se pot așeza și se pot ridica fără să fie mereu la limită. În metri pătrați, vorbim de circa 9,6 m².

În realitate, pavilionul nu este o „cutie” perfectă, iar picioarele structurii, în special la modelele cu cadru, intră în colțuri și pot reduce unghiurile utile. De aceea, o amprentă calculată la milimetru devine frustrantă. Un pavilion cu dimensiuni standard apropiate de această amprentă este, de obicei, unul de 3 x 4,5 m. În el, masa dreptunghiulară de 200 x 90 încape cu un culoar acceptabil și cu posibilitatea de a orienta masa astfel încât intrarea să rămână logică.

De ce 3 x 3 m este, de regulă, prea strâmt pentru opt

Un pavilion de 3 x 3 m are o suprafață de 9 m². Pe hârtie pare aproape de cei 9,6 m² calculați mai sus. În practică, diferența dintre 3,0 m și 3,7 m pe direcția lungă este exact diferența dintre o masă care se folosește firesc și o masă în care oamenii se lovesc de margini.

Dacă pui o masă de 200 cm într-un spațiu de 300 cm, îți rămân 100 cm pentru ambele capete, adică 50 cm pe fiecare parte. În 50 cm nu intră un scaun normal tras înapoi. Intră, cel mult, un scaun împins aproape complet sub masă, iar persoana de la capăt va trebui să iasă „în diagonală”, cu scaunul ridicat sau cu masa împinsă.

Pe lățime, o masă de 90 cm într-un spațiu de 300 cm îți lasă 210 cm, adică 105 cm pe fiecare parte. Pare acceptabil, dar aici apare problema picioarelor pavilionului și a faptului că 3 x 3 m este adesea folosit cu intrări pe două laturi. Când deschizi un perete lateral sau ridici o ușă, fix în acel spațiu ar trebui să circule oamenii.

Se poate folosi 3 x 3 m pentru opt persoane, dar numai cu compromisuri clare. Masa trebuie să fie mai scurtă, în jur de 160–180 cm, scaunele trebuie să fie înguste, iar capetele mesei fie se evită, fie se rezolvă cu bănci, care împing zona de mișcare mai mult spre interior. Funcționează, dar nu este varianta pe care o alegi dacă vrei o masă care să dureze ore fără să simți că spațiul te împinge înapoi.

Calculul minim pentru o masă rotundă de 8 persoane

Masa rotundă are un avantaj social: oamenii se văd mai bine, conversația curge altfel, iar nimeni nu stă la „capăt” ca într-o masă de protocol. Din punct de vedere al spațiului, însă, un disc are nevoie de o „coroană” egală de jur împrejur. Dacă masa are 160 cm diametru, iar tu adaugi o margine de utilizare de 85–90 cm, ajungi la un diametru total de aproximativ 160 cm plus 180 cm, adică 340 cm.

Asta înseamnă că un pavilion pătrat de 3 x 3 m este, matematic, sub necesar, iar unul de 3,5 x 3,5 m ar fi mai aproape de un minim funcțional. În dimensiunile standard, un pavilion de 3 x 4,5 m permite o masă rotundă de 150–160 cm plasată astfel încât să rămână un culoar mai generos pe o parte, lucru foarte util pentru servire.

Aici mai apare o subtilitate: masa rotundă îți cere scaune distribuite uniform. Dacă pavilionul are picioare în colțuri, scaunele din diagonale ajung mai aproape de structură, iar oamenii simt, în spate, acea senzație că stau „lipiți” de marginea pavilionului. De aceea, pentru o masă rotundă de opt persoane, o amprentă de 3 x 4,5 m este, din nou, o alegere mai sigură decât 3 x 3 m.

Spațiul minim recomandat în funcție de scenariu

Dincolo de calcule, merită să alegi un răspuns care poate fi aplicat rapid în viața reală. Dacă obiectivul este să ai o masă de opt persoane cu scaune normale, care să permită intrare, ieșire și un minim de trecere, dimensiunea minimă utilă se învârte în jurul unei amprente de aproximativ 3 x 4,5 m. Aceasta nu este o cifră arbitrară, ci un fel de prag sub care apar fricțiuni repetate, iar peste care lucrurile devin firești.

Dacă vrei să păstrezi în pavilion și un spațiu pentru servire, un colț de depozitare temporară sau o mică zonă de relaxare, atunci dimensiunea se duce natural spre 3 x 6 m. Nu pentru că masa ar crește, ci pentru că evenimentul crește. O masă pentru opt oameni rareori înseamnă doar opt scaune și o masă. Înseamnă sticle, platouri, o persoană care se ridică des, un copil care se strecoară, o tavă care vine din bucătărie, o umbrelă de lumină seara. Spațiul suplimentar nu e lux, e fluiditate.

Când devine relevant un pavilion pliabil

Când spațiul este limitat sau când vrei flexibilitate, apare tentația de a alege un pavilion pliabil. Avantajul este clar: montaj rapid, transport ușor, posibilitatea de a-l muta în curte după soare și vânt.

Din perspectiva spațiului minim, însă, trebuie privit cu atenție un detaliu: pereții și cadrul unui pavilion pliabil au adesea puncte de întărire, îmbinări și picioare care intră în zona utilă. Asta nu înseamnă că este mai prost, ci că, la dimensiuni mici, fiecare centimetru contează.

Pentru o masă de opt persoane, un pavilion pliabil de 3 x 3 m rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție de compromis, bună pentru mese scurte, pentru o pauză de prânz sau pentru situații în care circulația în jurul mesei nu este esențială. Dacă vrei să stea opt persoane două, trei ore fără stres, un pliabil de 3 x 4,5 m sau de 3 x 6 m se potrivește mult mai bine cu realitatea corpului uman și a mișcărilor de la masă.

Detaliile care schimbă, pe tăcute, spațiul necesar

Nu doar dimensiunile de pe etichetă contează. Sunt câteva situații în care un pavilion aparent suficient devine insuficient.

Intrarea și axa de circulație

Oamenii intră, ies, trec cu farfurii. Dacă intrarea este pe latura scurtă a pavilionului și masa este așezată pe lungime, capătul mesei poate bloca intrarea sau o poate face incomodă. În mod practic, merită să ai o „axă” de circulație, o zonă care rămâne liberă. Într-un pavilion de 3 x 4,5 m, această axă se poate obține ușor prin plasarea mesei ușor decalat, astfel încât să ai pe o parte un culoar mai lat.

Într-un pavilion de 3 x 3 m, orice decalăre înseamnă că pe cealaltă parte nu mai rămâne loc nici pentru scaune, nici pentru mișcare. De aceea, 3 x 3 m forțează simetria, iar simetria, de multe ori, strică circulația.

Tipul de scaune

Scaunele cu brațe sunt comode, dar cer lățime. Un scaun de 60–65 cm lățime „mănâncă” spațiu la masă și la mișcare. Dacă pui opt astfel de scaune, masa trebuie să fie mai lungă sau oamenii se vor înghesui. În plus, când scaunul se trage înapoi, brațele se lovesc mai ușor de picioarele pavilionului sau de pereții laterali.

Scaunele înguste, de 45–50 cm, îți permit să reduci lățimea efectivă a zonei de ședere. Dacă urmărești un minim strict, scaunul este, uneori, mai important decât masa.

Băncile și soluțiile mixte

Băncile reduc un tip de spațiu și cresc altul. Reduc spațiul pentru tragerea individuală a scaunului, fiindcă banca se mișcă mai rar și, în general, se împinge sub masă. În schimb, banca cere loc pe lungime, iar oamenii se ridică mai greu din mijloc, dacă banca este plină. Pentru opt persoane, băncile pe laturile lungi și scaune la capete pot face posibil un pavilion mai mic, dar schimbă dinamica mesei. Este o alegere bună pentru familii, mai puțin bună pentru o masă formală.

Un exemplu concret de dimensionare, fără teorie inutilă

Să presupunem că ai o masă dreptunghiulară de 200 x 90 cm și scaune standard de terasă. Vrei ca oamenii să poată sta, iar cineva să poată trece măcar pe o parte cu o tavă. Alegi să lași, în jurul mesei, o margine de utilizare de aproximativ 90 cm pe laturi și 85 cm la capete. Spațiul ocupat devine, aproximativ, 370 x 270 cm.

Dacă pavilionul este de 3 x 4,5 m, ai 450 cm pe lungime. După ce pui cei 370 cm, îți rămân 80 cm. Poți distribui această diferență ca să creezi intrarea și un mic spațiu liber la celălalt capăt. Pe lățime, ai 300 cm.

După ce pui cei 270 cm, îți rămân 30 cm. Asta pare puțin, dar aici se vede de ce calculele trebuie citite cu realism. Cele 270 cm sunt o medie. Într-o seară obișnuită, scaunele nu sunt toate trase la maximum simultan. În plus, poți crea un culoar mai lat pe o parte și mai strâns pe cealaltă, iar oamenii vor folosi instinctiv partea mai lată.

Într-un pavilion de 3 x 3 m, aceeași masă îți lasă pe lungime doar 30 cm diferență, ceea ce înseamnă că, practic, capetele vor fi în tensiune permanentă. O masă se poate pune, dar evenimentul nu se așază.

Spațiul minim pe care îl simți ca minim, nu ca pedeapsă

Dacă ar fi să răspund cu o singură propoziție, fără să te oblig la calcule, aș spune așa: pentru o masă de 8 persoane, cu scaune normale și cu un minim de circulație, ai nevoie de un pavilion de cel puțin 3 x 4,5 m, adică de aproximativ 13,5 m², ca să poți folosi masa firesc. Sub acest prag, intri în zona în care fiecare detaliu trebuie micșorat, iar confortul devine un joc de compromisuri.

Apoi, dincolo de minim, apar situațiile în care spațiul suplimentar schimbă atmosfera. La 3 x 6 m, masa de opt devine doar o parte a scenei. Rămâne loc pentru servire, pentru o persoană care se plimbă, pentru o mică zonă de depozitare, pentru un colț de lumină. Oameni care, altfel, s-ar ridica și ar pleca după o oră, rămân, pentru că spațiul nu îi obosește.

Observații practice despre amplasare, care influențează spațiul util

Un pavilion montat pe iarbă moale se simte mai mic decât același pavilion montat pe o terasă dreaptă, fiindcă scaunele „intră” în sol, se mișcă greu și oamenii își adaptează poziția. În plus, dacă pavilionul este prins cu corzi sau greutăți, aceste ancoraje pot ocupa exact zonele pe unde vrei să treci. La dimensiuni minime, ancorarea devine, paradoxal, o problemă de spațiu, nu doar de siguranță.

De asemenea, trebuie luată în calcul și înălțimea laterală. Unele pavilioane au pereți care coboară în pantă sau au elemente textile care reduc, aproape psihologic, spațiul. O masă poate să încapă, dar dacă pânza atinge spatele cuiva, senzația de înghesuială apare imediat. Un pavilion cu pereți verticali sau cu margini ridicate păstrează zona de ședere mai liberă.

Un răspuns clar, adaptat realității

Când pui în balanță toate aceste elemente, spațiul minim util pentru un pavilion cu masă de 8 persoane se așază în jurul dimensiunii 3 x 4,5 m, cu mici variații în funcție de forma mesei și de tipul scaunelor. Dacă masa este rotundă și are diametru mare, ai nevoie de mai mult pe lățime. Dacă masa este dreptunghiulară și scaunele sunt înguste, poți coborî ușor, dar vei simți imediat limita.

Masa de opt oameni este o mică comunitate, chiar și pentru o seară. Spațiul în care o așezi decide dacă se simte ca o întâlnire caldă sau ca o negociere de coate. Un pavilion ales cu un minim realist nu îți promite perfecțiune, dar îți dă un lucru foarte prețios: gesturi care curg fără să fie corectate de fiecare dată de lipsa de loc.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

Știrile Săptămânii