Cezar Dan Stoichiciu, calare pe un autoturism marca BMW, a descalecat in curtea Politiei Locale Ploiesti pentru a ameninta cu plangeri penale/Teapa/Legal poate fi reincadrat dupa 28.01.2023 – Ziarul Incisiv de Prahova

DenyEveniment4 years ago25.9K Views

Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05 octombrie 2015 – 18 mai 2016, întrucât a deținut simultan funcțiile de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte – Poliția Locală Ploiești și de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar – Primăria Municipiului Ploiești, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Stoichiciu a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești și ulterior la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Judecătorii Curții Supreme au decis să respingă recursul declarat de Cezar Stoichiciu. Sentința ÎCCJ este definitivă.

Soluția pe scurt:

”Respinge recursul declarat de reclamantul Stoichiciu Cezar Dan împotriva sentinţei nr.3 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020”, conform portalului instanțelor de judecată.

Cât timp a lucrat la Poliția Locală Ploiești, Stoichiciu a fost subiectul unui scandal ajuns în instanță, după ce a coordonat achiziția unui sistem informatic și a unor stații de emisie-recepție. Stațiile au fost livrate, dar sistemul, calculatorul, nu, așa că achiziția a fost practic inutilă. A fost acuzat penal de abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată (116 acte materiale) și trimis în judecată.

După aproape opt ani de proces, Cezar Stoichiciu a câștigat definitiv și irevocabil procesul în care era anchetat, alături de alți câțiva foști șefi în cadrul Poliției Locale Ploiești, pentru fals intelectual în formă continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice în cazul scandalului privind dispariția software-ului AVL destinat polițiștilor locali ploieșteni.

Procesul a început în anul 2011, când Cezar Stoichiciu și alți trei angajați cu funcții de conducere ai Poliției Locale Ploiești au fost acuzați că au cumpărat mai multe stații de emisie-recepție și un sistem software AVL pentru gestionarea terminalelor, însă software-ul nu a mai fost de găsit.

După ce fusese achitat în 2019 de către Judecătoria Ploiești, părțile au făcut apel iar în Martie 2019 procesul a fost suspendat din cauza pandemiei de Coronavirus.

Pe data de 06.05.2021 magistrații Curții de Apel Ploiești au decis definitiv și irevocabil respingerea apelului, motiv pentru care decizia instanței anterioare a devenit definitivă.

Dupa castigarea procesului penal, Cezar Dan Stoichiciu, contrariat ca cei de la Politia Locala Ploiesti nu il reangajeaza a descalecat saptamana trecuta dintr-un autoturism marca BMW, de culoare albastra, cu numere rosii, direct in curtea Politiei Locale Ploiesti pentru a cere socoteala si a ameninta cu plangeri penale ca institutia nu respecta o decizie a instantei.

Normal, in autoturismul care a descins (ne intrebam cu ce drept) in curtea Politiei Locale Ploiesti se afla si concubina sa de la Atelier Vintange Conf SRL.

Amanunte despre aceasta puteti citi aici:

Manual de musamalizare a ilegalitatilor comise la CSM Ploiesti care au dus la sifonarea banului public/Emiterea de adrese oficiale cu continut FALS/Andrei Volosevici ia masuri?DNA ia notite si verifica?

Cezar Dan Stoichiciu – fost „militian” in cadrul IPJ Prahova si fost politist local- cercetat/urmarit penal si pentru prejudicierea bugetului local din calitatea de director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti (CSM)/DOCUMENTE

Practici prin care s-a sifonat banul public la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM)! (I)

Incisiv de Prahova saluta decizia celor de la Serviciul Resurse Umane, Juridic, Contracte, Proceduri care nu s-au lasat intimidati si au aplicat legea.

Cum precizam la inceputul articolului, Stoichiciu a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești și ulterior la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Judecătorii Curții Supreme au decis să respingă recursul declarat de Cezar Stoichiciu.

Sentința ÎCCJ a ramas definitivă la data de 28 ianuarie 2020.

Conform art 25, alineatul 2 din Legea 176/2010, („2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate*).”

Cezar Stoichiciu, care, după trimiterea în judecată, a fost suspendat din funcţia de şef al Biroului Achiziţii din Poliţia Locală Ploieşti, se poate întoarce pe funcţie precum Albă ca Zăpada – chiar calare pe un BMW,   la „butoanele” achiziţiilor din Poliţia Locală Ploieşti tocmai dupa data de 28 ianuarie 2023, cand expira termenul de 3 ani de la data cand a ramas definitiva constatarea incompatibilitatii sale de catre ANI.

ICCJ:

”Respinge recursul declarat de reclamantul Stoichiciu Cezar Dan împotriva sentinţei nr.3 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020”.

Draga Stolo’, pardon, Cezar’ , noi speram ca in 2023 sa descinzi in curtea Politiei Locale Ploiesti pe un „mertan alb” daca afacerile cu CSM Ploiesti vor decurge tot atat de bine chiar daca la butoanele de acolo ti-au ramas doar ciumpalacii. Vom reveni. (Crsitina T.).

 

 

 

 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...