Connect with us

Uncategorized

Armata României vine la Bucharest Gaming Week

Publicat

pe

Pe 14 și 15 octombrie la Palatul Parlamentului, gamerii își vor putea întâlni idolii și câștiga sute de premii

BUCUREȘTI, 12 octombrie 2023 – Apogeul Bucharest Gaming Week, cel mai anticipat eveniment de gaming din România, va avea loc în zilele de 14 și 15 octombrie, la Palatul Parlamentului. Aici, peste zece mii de fani ai jocurilor video îi vor întâlni pe cei mai cunoscuți gameri români și vor putea concura alături de aceștia pentru sute de premii.

Bucharest Gaming Week a debutat weekendul trecut cu o ediție online care a adunat peste 400.000 de vizitatori. Pe parcursul săptămânii, în tot Bucureștiul au avut loc evenimente conexe care au pus accentul pe întreg universul jocurilor video, de la ceea ce presupune dezvoltarea jocurilor video și până la siguranța copiilor atunci când sunt în mediul online. În acest weekend, pe scena principală de la Bucharest Gaming Week, va urca și cea mai titrată jucătoare de Counter-Strike din lume, românca Ana Dumbravă.

„Cu siguranță este cea mai bună dintre cele șapte ediții de până acum ale Bucharest Gaming Week. Aproape toți youtuberii cunoscuți din România, de la de la iRaphahell la IHATEPINK la Theo Zeciu și iSilent și mulți alți zeci de creatori de conținut vor fi prezenți la acest eveniment să își întâlnească fanii. Mai mult, GRAURE, artistul iubit de toți tinerii pentru modul în care personalizează încălțăminte sport va arăta cum reușeste să îți transforme gadgeturile de joc în unicate. Unul dintre cele mai iubite jocuri din lume, League of Legends, organizează pe scena Bucharest Gaming Week un all star game. Iar Armata României este mai prezentă ca oricând la această ediție. Oare vom vedea live cunoscutele arme din Counter Strike? Rămâne să aflam”, spune Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week.

O desfășurare de forțe impresionantă a Armatei României

Vizitatorii vor fi întâmpinați de militari care prezintă diferite oferte educaționale, dar și de robotul mobil, prezent în premieră, care se va plimba printre standuri, aducând un plus de dinamism experienței. Ca parte a activităților planificate, cei curioși vor putea încerca trei simulatoare de zbor, dar și simulatorul virtual pentru exersarea ședințelor de tragere.

La standul Armatei României, participanții pot testa un simulator de zbor în realitate virtuală, o replică a elicopterului IAR 316 B, un model de antrenament produs de Industria Aeronautică Română. Cei prezenți pot folosi simulatorul ELITE PI-135 pentru decolare, proceduri de zbor instrumental cu folosirea mijloacelor de radionavigație și aterizare. Simulatorul DCS (Digital Combat Simulator) de zbor pentru avioanele IAK-52 și F-16 va reda cu foarte mare acuratețe atât modelul dinamic de zbor cât și funcționarea sistemelor interne ale aeronavelor.

Spațiul în aer liber va găzdui un bootcamp organizat de cercetașii militari, in care cei mici își pot testa capacitatea de efort, un stand la care vizitatorii vor putea învăța despre nodurile marinărești, dar și despre tipurile de focuri și adăposturile folosite de cercetașii militari. Cei mici sunt așteptați cu jocuri și concursuri, inclusiv un colț de face painting, și vor putea vedea 1 autovehicul de tip VAMTAC, din dotarea poliției militare.

Timp de două zile Palatul Parlamentului devine epicentrul gamingului

În premieră, gamerii vor putea participa la un ”Treasure Hunt” în cadrul căruia vor avea șansa de a câștiga sute de premii atractive. Vânătorii de comori vor trebui să descarce aplicația oficială a evenimentului Bucharest Gaming Week 2023, disponibilă în Play Store și AppStore, iar apoi să îndeplinească misiunile care pot varia de la a vizita anumite standuri la a posta pe conturile proprii de social media. Punctele adunate în urma îndeplinirii provocărilor vor putea fi preschimbate în sute de premii.

Tinerii care vor dori să urmeze o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri video, vor putea afla mai multe lucruri de la reprezentanții Echo School, un program care va certifica internațional viitori specialiști în gaming, începând cu 2024. Tinerii vor putea urma două programe de studiu: game design și produție și game engineering.

Scena principală de la Bucharest Gaming Week va găzdui o mulțime de turnee și competiții, prezentate de cei mai populari streameri. În cadrul Minecraft Chellenges, iHatepink, Gannicus, Luca Luk, iSilent, Bobospider și karinulvor forma echipe cu fanii prezenți la scenă și se vor duela pentru premii valoroase. Se întoarce și turneul Stumble Guys găzduit de Mădălin care le va oferi șansa vizitatorilor să-și dovedească priceperea la una dintre cele mai populare jocuri ale momentului.

Tot pe scena principală a evenimentului vor avea loc meciurile demonstrative din EA Sports FC 24, cel mai popular joc de fotbal. Din componența celor două echipe care se vor duela fac parte pe lângă popularii influenceri Ovvy, Tudor Buțan, Andu, Theo și artiștii Ionuț Rusu, Bvcovia, Marko Glass și George Tănase.

Fanii League of Legends nu vor să rateze meciul demonstrativ, în cadrul căruia două echipe își vor măsura forțele într-o confruntare memorabilă. Echipa Albastră este reprezentată de Chitzunel, Antonia Nuckle, Ang, Coatpustmain și Trisssmery, în timp ce Echipa Roșie îi are în componență pe Xerxe, Adriivonb, Techeș, Foxify, Ololosh.

Streamerii aflați la început de drum vor beneficia de un spațiu dedicat amenajat, de unde vor putea face transmisii live pe canalele lor proprii despre experiența lor de la Bucharest Gaming Week.

Scena de la Bucharest Gaming Week va aduce în lumina reflectoarelor și Parada de Cosplay, în cadrul cărora vor defila creatorii celor mai reușite costume inspirate de personaje din jocuri video, dar și meciurile incendiare organizate în nou lansatul Counter-Strike 2.

Cele mai populare și mai așteptate jocuri video sub același acoperiș

Nu vor lipsi nici cele mai noi jocuri lansate la nivel internațional, care vor putea încercate la Bucharest Gaming Week pe cele mai performante console și sisteme de gaming. Gamerii vor avea șansa să butoneze titluri mult așteptate precum EA Sports FC 24, Counter-Strike 2, Assassins Creed Mirage, Mortal Kombat 1, StreetFighter 6 sau Baldur’s Gate III. Lista continuă cu cele mai urmărite jocuri ale momentului precum Minecraft, Stumble Guys, League of Legends, Fortnite sau Valorant.

În cadrul Arenei Virtual Reality vizitatorii vor putea experimenta simulări uimitoare și vor trăi momente de neuitat în meciurile deadmatch sau pe echipe din jocurile Quantum Arena și Cops vs. Robbers.

Arena de mobile gaming îi așteaptă pe pasionații jocurilor mobile cu 24 de telefoane pe care se vor da meciuri intense în Minecraft, Free Fire, Stumble Guys, Fortnite și Clash Royale.

Cei pasionați de cultura urbană vor putea să-l vadă în acțiune pe GRAURE, artist recunoscut pentru realizarea de încălțăminte sport personalizate, care va avea propriul stand în cadrul evenimentului.

În plus față de competițiile desfășurate pe scena principală și în cadrul Treasure Hunt, gamerii vor participa și la turneele organizate la stand-urile partenerilor. Cei mai buni dintre ei au șansa de a câștiga o mulțime de premii constând în dispozitive de gaming.

Evenimentul are loc, atât sâmbătă cât și duminică, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piața Constituției.

Minorii sub 14 ani vor putea intra doar însoțiți de un părinte sau tutore, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber pe baza certificatului medical.

Mai multe detalii despre zona de Food Court, dar și despre harta și programul exact se găsesc în aplicația oficială Bucharest Gaming Week disponibilă pe AppStore și în Play Store.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Publicat

pe

De

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.

Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.

Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.

Elemente cheie:

• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat

Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.

• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori

Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.

• Ecosistem deschis și personalizabil

Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.

Citeste in continuare

Uncategorized

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

Publicat

pe

De

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite

București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.

Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.

Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!

Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.

Lumina naturală face diferența

Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.

Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.

Creează un cadru, nu doar o fotografie

Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.

Surprinde energia, nu doar postura

Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.

Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.

Tehnologie care ține pasul cu tine

HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.

Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.

În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.

O amintire în fiecare cadru

De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.

Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.

*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:

https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Citeste in continuare

Uncategorized

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

Publicat

pe

De

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și fotografii care circulă rapid între apropiați. În practică însă, atunci când dispozitivele sunt diferite, transferul de fișiere implică adesea pași suplimentari sau aplicații separate.

HONOR simplifică această experiență prin HONOR Connect, o soluție care permite trimiterea rapidă de fotografii, videoclipuri sau documente între dispozitive, inclusive între Android și iOS. Astfel, transferul de conținut devine mai rapid și mai intuitiv, indiferent de dispozitivul utilizat.

Fără bariere între Android și iOS

Cu HONOR Connect, utilizatorii pot transfera fișiere în ambele direcții între produsele HONOR și ecosistemul Apple, inclusive între smartphone-uri, iPhone, iPad și Mac. Aplicația HONOR Connect trebuie instalată o singură dată pe dispozitivele Apple, iar ulterior utilizatorii pot transfera fișiere rapid și intuitiv, de fiecare dată când au nevoie.

Funcția OneTap permite trimiterea fișierelor prin simpla apropiere a dispozitivelor, într-un mod natural și ușor de utilizat.

Partajare rapidă, fără întreruperi

De la fotografii de familie la clipuri surprinse pe moment, conținutul poate fi trimis instant către cei din jur, indiferent de dispozitiv. HONOR Connect elimină timpii de așteptare și soluțiile alternative, astfel încât utilizatorii să se poată concentra pe moment, nu pe tehnologie.

Aplicația extinde această funcționalitate și către laptopuri, inclusiv Mac, permițând proiectarea ecranului telefonului HONOR pe un ecran mai mare. Vizualizarea, editarea sau prezentarea conținutului devin astfel mai ușor de realizat.

Un ecosistem inteligent, construit în jurul utilizatorului

Aplicația HONOR Connect face parte din platforma HONOR AI Connect, care susține dezvoltarea unui ecosistem deschis și conectat. Dispozitivele comunică între ele și permit transferul rapid de conținut, continuitatea între aplicații și ecrane și accesul facil la fișiere, într-o experiență coerentă.

Tehnologia care apropie oamenii

De Paște, tehnologia ar trebui să aducă oamenii ma iaproape, nu să creeze diferențe între dispozitive. HONOR Connect răspunde acestei nevoi printr-o experiență simplă, rapidă și intuitivă de transfer și conectivitate.

Indiferent de telefonul folosit, fotografiile și videoclipurile pot fi trimise instant către cei din jur. HONOR transformă conectivitatea într-un gest firesc, adaptat modului în care oamenii comunică și împărtășesc momentele importante.

Pentru mai multe detalii despre HONOR Connect, accesați:

https://www.honor.com/ro/tech/connect/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificial în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu altec ompanii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablet și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri Noi

Care este diferența dintre pantaloni palazzo și pantaloni wide leg? Care este diferența dintre pantaloni palazzo și pantaloni wide leg?
Afaceriacum 6 ore

Care este diferența dintre pantaloni palazzo și pantaloni wide leg?

Întrebarea pare simplă doar până te uiți mai atent în dulap. La prima vedere par același lucru, pantaloni largi, curgători,...

acum 2 zile

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Afaceriacum 2 zile

Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut

În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a...

Turismacum 3 zile

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceriacum 4 zile

Personalizarea interiorului auto: cum transforma iluminarea ambientala experienta la volan

Interiorul unei masini nu mai este doar un spatiu functional dedicat deplasarii dintr-un loc in altul. Pentru multi soferi, acesta...

Afaceriacum 5 zile

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorizedacum 5 zile

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceriacum 7 zile

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceriacum o săptămână

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceriacum o săptămână

Cum construiești o strategie de link building cu advertoriale

O strategie de link building cu advertoriale înseamnă să obții linkuri editoriale publicate pe alte site-uri, prin articole plătite sau...

Știrile Săptămânii