Uncategorized
Beneficiile unui Website de Prezentare Profesional pentru Afacerea Ta
Prezența online este esențială pentru succesul oricărei afaceri. SecurMeNow oferă soluții complete pentru crearea unui website de prezentare modern, eficient și securizat. Serviciile noastre sunt concepute să sprijine afacerea ta prin multiple beneficii, care nu doar că atrag clienți, dar și consolidează brandul tău în mediul digital.
1. Design Personalizat și Profesional
• Ce oferim: Fiecare website creat de echipa noastră este unic și realizat de la zero, fără utilizarea șabloanelor predefinite. Designul reflectă identitatea vizuală a afacerii tale, fiind adaptat nevoilor și specificului brandului tău.
• Beneficiu: Un design personalizat nu doar că îți diferențiază afacerea de competiție, dar și transmite profesionalism și autenticitate, ceea ce crește încrederea clienților în produsele sau serviciile tale. Un website bine realizat poate crește semnificativ șansele de a atrage noi clienți și de a fideliza pe cei existenți.
2. Navigare Intuitivă și Structurată
• Ce oferim: Website-urile create au o arhitectură clară și logică, astfel încât vizitatorii să poată accesa rapid informațiile pe care le caută. Structura site-ului este realizată astfel încât să direcționeze utilizatorii către punctele cheie ale afacerii tale.
• Beneficiu: O navigare simplă și eficientă reduce frustrarea utilizatorilor și îmbunătățește considerabil experiența acestora pe site. Cu o structură bine gândită, clienții găsesc rapid informațiile dorite, ceea ce poate crește semnificativ rata de conversie și numărul de vânzări. În plus, o experiență pozitivă de navigare asigură revenirea vizitatorilor pe site-ul tău.
3. Tehnologii Moderne și Design Responsiv
• Ce oferim: Folosim cele mai noi tehnologii pentru a dezvolta site-uri moderne și complet optimizate pentru toate tipurile de dispozitive. Fiecare website este conceput pentru a oferi o experiență plăcută atât pe smartphone-uri, cât și pe tablete și computere.
• Beneficiu: În contextul în care majoritatea utilizatorilor navighează pe internet de pe dispozitive mobile, un site care nu este responsiv poate pierde un număr semnificativ de vizitatori. Adaptabilitatea la orice ecran garantează că site-ul tău arată și funcționează perfect pe toate platformele, ceea ce îți maximizează vizibilitatea și interacțiunea cu clienții.
4. Soluții Eficiente și Implementare Rapidă
• Ce oferim: Înțelegem importanța lansării rapide a unui website, mai ales în contexte concurențiale. Folosind tehnologie de ultimă generație și un proces optimizat de lucru, putem livra un website funcțional și complet în timp record.
• Beneficiu: Viteza de implementare este esențială în mediul digital, unde fiecare zi contează. Cu SecurMeNow, ai garanția unui site lansat rapid, fără a compromite calitatea sau funcționalitatea acestuia. Astfel, poți începe să valorifici rapid oportunitățile din piață, atrăgând noi clienți.
5. Securitate Avansată și Protecția Datelor
• Ce oferim: Securitatea este prioritară pentru noi. Implementăm măsuri de protecție cibernetică avansate, de la criptarea datelor până la monitorizarea constantă pentru a preveni atacurile cibernetice și accesul neautorizat.
• Beneficiu: Protejarea datelor și tranzacțiilor online este crucială pentru orice afacere. O breșă de securitate poate afecta reputația afacerii și încrederea clienților. Cu SecurMeNow, ai siguranța că website-ul tău este protejat la cel mai înalt nivel, asigurând o experiență de încredere atât pentru tine, cât și pentru clienții tăi.
6. Mentenanță și Suport Continu
• Ce oferim: După lansarea site-ului, oferim servicii de mentenanță continuă și suport tehnic pentru a ne asigura că totul funcționează la parametrii optimi. Ne ocupăm de actualizările necesare și monitorizăm permanent funcționarea site-ului pentru a preveni orice problemă tehnică.
• Beneficiu: Mentenanța constantă și monitorizarea proactivă îți oferă liniștea că website-ul tău va funcționa perfect în orice moment. Problemele tehnice sunt rezolvate rapid, astfel încât să te poți concentra pe dezvoltarea afacerii tale, fără a te preocupa de aspectele tehnice.
Un website de prezentare realizat profesional este fundația unei afaceri de succes în mediul digital. Colaborând cu SecurMeNow, beneficiezi de soluții complete, personalizate și securizate, care îți asigură o prezență online solidă. Contactează-ne astăzi pentru a transforma ideile tale în realitate și pentru a-ți dezvolta afacerea la nivel digital!
Afaceri
UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.
Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.
Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.
În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.
Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.
Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.
„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”
„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”
Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.
Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.
Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare. Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.
Uncategorized
Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare
București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor lor, ci la adulții care vor deveni. Încrederea în sine, creativitatea, inteligența emoțională și capacitatea de adaptare au devenit prioritățile unei noi generații de părinți care încearcă să pregătească copiii pentru o lume aflată în continuă schimbare. Acestea sunt o parte dintre concluziile noului studiu „Play Well” 2026, realizat de către Grupul LEGO, despre modul în care copilăria, joaca și viața de familie evoluează astăzi.
Joaca, din relaxare în instrument de dezvoltare
Părinții și copiii nu mai privesc joaca doar ca pe o pauză de la rutină. Conform studiului, 73% dintre părinți, la nivel global, se tem că, fără joacă, cei mici nu vor dezvolta competențele necesare pentru viitor. În România, cifrele ne spun că 95% dintre părinți spun că joaca este la fel de importantă ca educația formală și, în același procent, consideră că aceasta contribuie direct la dezvoltarea abilităților de care copiii vor avea nevoie ca adulți.
Părinții din România prioritizează tot mai mult încrederea în sine (60%), comunicarea (56%) și creativitatea (52%) ca abilități esențiale pentru succesul viitor al copiilor lor, competențe pe care părinții le asociază tot mai des și cu beneficiile jocului. Inteligența emoțională (28%) se numără, de asemenea, printre competențele cel mai apreciate, înaintea unor indicatori tradiționali precum performanța academică (16%) sau competențele STEM (8%).

„Conversația despre copilărie și viitor se schimbă. Părinții nu se mai uită doar la performanța academică, ci la competențele socio-emoționale de care copiii lor vor avea nevoie într-o lume aflată în continuă transformare. Noul studiu „Play Well” 2026, realizat de Grupul LEGO, confirmă ceea ce mulți părinți simt deja: joaca este modul în care copiii își dezvoltă încrederea, creativitatea și inteligența emoțională pe care le vor purta cu ei toată viața. Tocmai de aceea, credem cu tărie că abilitățile de care copiii de astăzi vor avea nevoie ca adulți se formează și în momentele de joacă în familie”, a declarat Agnieszka Poremska-Ledzion, General Manager LEGO® România.
Joaca devine parte din modul în care copiii învață și nu mai este considerată doar o formă de relaxare
Datele studiului arată că părinții și copiii văd joaca drept unul dintre cele mai naturale moduri prin care cei mici învață, experimentează și capătă încredere.
- 89% dintre părinți și 92% dintre copii spun că joaca este unul dintre principalele moduri prin care copiii învață.
- 91% dintre copii spun că prin joacă au curajul să încerce lucruri noi fără teama de a greși.
- 96% spun că cel mai distractiv lucru este să construiască din propria imaginație.

În același timp, imaginația rămâne unul dintre cele mai importante spații de exprimare prin joacă pentru cei mici:
- 96% dintre copii spun că cel mai distractiv lucru este să construiască din propria imaginație;
- iar 93% spun că joaca le oferă libertatea să exploreze și să creeze fără limite.
Joaca începe să își facă loc în rutina de zi cu zi a familiilor
Rutinele aglomerate și responsabilitățile zilnice lasă tot mai puțin spațiu pentru momentele petrecute împreună, iar copiii din România resimt cel mai acut această lipsă.
- 53% dintre părinți indică treburile casnice ca principală barieră
- 47% spun că programul încărcat afectează timpul dedicat jocului
Astfel, 43% dintre copiii români spun că nu sunt mulțumiți de cât timp se joacă, față de 28% la nivel global.
Totuși, studiul aduce și un semnal optimist: 1 din 2 familii care, în urmă cu doi ani, nu se mai jucau deloc împreună au reintrodus joaca în rutina lor de zi cu zi.
Vestea bună? Mai puțin de o oră pe zi poate schimba această statistică.
Doar 43 de minute de joacă pe zi pot crește fericirea întregii familii cu până la 45%

Potrivit studiului realizat de Grupul LEGO, „Play Well” 2026, realizat în 30 de țări, inclusiv România, familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi pot atinge un nivel de fericire semnificativ mai ridicat.
România explorează rolul jocului
Prin intermediul platformei romaniasejoaca.ro, familiile din întreaga țară pot descoperi Scorul Fericirii prin Joacă, un instrument de conștientizare inspirat de concluziile studiului „Play Well” 2026, realizat de Grupul LEGO.
Construit pornind de la una dintre cele mai optimiste concluzii ale studiului, că familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi raportează niveluri semnificativ mai ridicate de fericire, instrumentul îi ajută pe participanți să exploreze relația evidențiată de cercetare dintre timpul petrecut jucându-se împreună și starea de bine în familie.
Creat pentru a încuraja reflecția și conștientizarea rolului pe care joaca îl poate avea în viața de zi cu zi, demersul contribuie totodată la construirea unei imagini mai ample despre modul în care familiile din România fac loc jocului astăzi.
Datele prezentate fac parte din studiul „Pay Well” 2026, realizat de Grupul LEGO, alături de Edelman DXI, pe baza răspunsurilor a 45.000 de participanți din 30 de țări, colectate în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026. Eșantionul a inclus 30.000 de părinți cu copii cu vârste între 1 și 12 ani și 15.000 de copii cu vârste între 5 și 12 ani.
Uncategorized
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.
Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmi Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Tehnologia din spatele siguranței auto
O componentă importantă a evenimentului a fost dedicată tehnologiilor moderne de siguranță și modului în care acestea contribuie la salvarea de vieți.
Participanții au putut descoperi modul în care funcționează sistemele moderne de protecție, de la centurile de siguranță și mecanismele retractoare până la sistemele de pretensionare și airbag-uri dezvoltate pentru a reacționa într-o fracțiune de secundă în momentul impactului.
„Puțini oameni știu câtă tehnologie se află în spatele unei centuri de siguranță. De la mecanismele retractoare până la materialele textile speciale și sistemele de pretensionare, toate sunt dezvoltate pentru a reacționa într-o fracțiune de secundă în momentul impactului. În același timp, industria auto pune accent și pe design și personalizare- avem sute de variante de culori și configurații adaptate cerințelor producătorilor auto, inclusiv pentru modelele premium”, a precizat Sulugiuc Larisa, Inginer Proiectant Autoliv.
În același context, reprezentanții industriei automobile au transmis și un mesaj privind responsabilitatea generală față de siguranța rutieră și importanța educației în prevenirea accidentelor.
„Pentru noi, siguranța nu este doar un produs pe care îl fabricăm, ci o responsabilitate uriașă față de fiecare persoană care urcă într-un autoturism. Airbag-urile, centurile de siguranță și toate sistemele pe care le producem trebuie să funcționeze impecabil exact în momentul în care viața unui om depinde de ele. De aceea, standardele din industria automotive sunt atât de ridicate, iar noi investim permanent în calitate, tehnologie și educație. Prin implicarea în cadrul acestui eveniment, echipa Autoliv și-a dorit să contribuie activ la conștientizarea importanței siguranței rutiere și la transformarea prevenției într-o experiență cât mai apropiată de realitatea din trafic”, a precizat Andrei Vasiliu, Support Production în cadrul Autoliv.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.
Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
-
Uncategorizedacum 6 zileRețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
-
Uncategorizedacum 6 zileNBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei
-
Uncategorizedacum 5 zile„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Afaceriacum 6 zileComandă flori în Iași: Ghid complet pentru buchete livrate acasă, la birou sau cadou în aceeași zi
-
Uncategorizedacum 6 zileFoundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România
-
Afaceriacum 6 zileGhidul Complet: Cum să alegi cadoul floral perfect în Iași pentru a impresiona garantat
-
Uncategorizedacum 6 zilebForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului
-
Turismacum 4 zilePizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3


