Uncategorized
Continuitatea operării eco-insulelor digitalizate este esențială pentru atingerea țintelor de reciclare ale României
Instalarea eco-insulelor digitalizate și operarea lor pe termen lung este esențială pentru atingerea țintelor de reciclare ale României. Etapa de după implementarea acestor sisteme a fost tema centrală a conferinței „Eco-insule digitalizate: bune practici, legislație și atingerea țintelor de reciclare”, organizată de 3R GREEN CLUSTER în parteneriat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, la care au participat secretarul de stat Raul Pop, Adrian Ștefănescu, Director în cadrul Direcției de Monitorizare a Direcției Generale PNRR, Cecilia Martin, Director al Direcției Deșeuri și Situri Contaminate, precum și reprezentanți ai companiilor Ax Perpetuum, TechBolide și ai mai multor Unități Administrativ Teritoriale.
Evenimentul a adus în prim-plan stadiul investițiilor din teren, anticiparea momentului de tranziție de la etapa de implementare a proiectului, susținută prin fonduri europene, cu o perioadă de garanție de doi ani, la etapa de operare și funcționare pe termen mediu și lung.
Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Raul Pop, a evidențiat dimensiunea și importanța programului de investiții în eco-insule: „Obiectivul nostru este ca România să își îndeplinească obligațiile asumate în domeniul gestionării deșeurilor, iar pentru asta trebuie să vedem realist cum stau lucrurile la nivel local. Avem provocări majore în atingerea țintelor, iar România plătește deja penalități pentru întârzieri legate de depozitare. Proiectul eco-insulelor este unul de amploare și este foarte important că a început. Suntem într-o etapă în care cel mai important pas este utilizarea efectivă a datelor generate de aceste sisteme. Eco-insulele reprezintă ultima etapă a procesului de digitalizare a sectorului de mediu, iar 2026 este un an-cheie pentru finalizarea investițiilor prin PNRR. Cred că situația din teren este mai bună decât o arată cifrele, însă raportarea trebuie îmbunătățită. Vom demara o campanie națională de informare, pentru că atunci când cetățenii sunt informați, ei reacționează. Este important să vedem și exemple de bune practici din care putem învăța.”

Adrian Ștefănescu, Director în cadrul Direcției de Monitorizare a Direcției Generale PNRR, a arătat că proiectul se află într-o etapă avansată de implementare, urmând a continua și după ce fondurile europene se vor epuiza, prin finanțare preluată de Fondul pentru Mediu: „Ne aflăm la aproximativ cinci luni de finalizarea programului finanțat prin PNRR. Din cele 5.000 de eco-insule prevăzute, peste 4.300 sunt deja instalate, iar cele mai multe sunt deja funcționale. Termenul-limită pentru instalarea tuturor este 30 iunie, urmând ca procesul de operaționalizare să continue ulterior. Programul nu se oprește odată cu încheierea PNRR. Durabilitatea și menținerea funcționalității sistemelor sunt componente esențiale ale evaluării.”

Din perspectiva politicilor de mediu, Cecilia Martin, director în cadrul Direcției Deșeuri și Situri Contaminate, a atras atenția asupra faptului că este nevoie de colaborare între toți actorii și de continuarea programului pentru a atinge indicatorii de performanță: „Atingerea țintelor de reciclare rămâne o provocare majoră, iar nivelul de performanță stagnează în jurul valorii de 13%. Fără o colaborare reală între autorități, operatori și cetățeni, rezultatele nu vor apărea. Eco-insulele sunt un instrument util, dar în paralel trebuie să investim în educație și informare. Ministerul Mediului rămâne un partener de dialog pentru a transforma aceste investiții în rezultate concrete.”

Din partea companiilor care furnizeaza o parte a acestor sisteme s-a atras atenția asupra acestui moment de tranziție. După primii doi ani, în care furnizorii se ocupă de mentenanța eco-insulelor în baza garanției oferite, autoritățile locale trebuie să bugeteze aceste servicii fără de care sistemele nu pot funcționa optim. Conform proiectului, eco-insulele trebuie să rămână în funcțiune încă 5 ani după expirarea garanției, astfel că mentenanța este absolut necesară pentru finalizarea programului.
Dan Pitic, CEO Ax Perpetuum, a subliniat diferența dintre instalare și operare: „Eco-insulele includ un sistem digital de raportare care ne arată frecvența de utilizare și susține aplicarea principiului «plătești cât arunci». După cei doi ani de garanție, urmează o perioadă de minimum cinci ani în care sistemele trebuie să rămână funcționale. Asta presupune mentenanță atât pentru componentele mecanice, cât și pentru cele electronice și digitale. Continuitatea tehnologică este esențială pentru validarea investiției pe termen lung.”

Mădălina Bîrsășteanu, CEO al TechBolide, compania care a realizat componenta electronica și cea de software instalată în sisteme, a evidențiat rolul platformei software în funcționarea eco-insulelor: „Platforma software este, practic, administratorul digital al eco-insulelor. Gestionează cantitățile colectate, profilul utilizatorilor și detaliile privind volumele, oferind administrațiilor o imagine clară asupra performanței sistemului. În perioada următoare, peste 1.000 de eco-insule vor ieși din garanție și este important ca autoritățile locale să bugeteze mentenanța din timp. Eco-insulele trebuie întreținute și actualizate constant pentru a funcționa în parametri. Un avantaj foarte important al implementării eco-insulelor pentru localități este că acestea pot să facă economii. Prin utilizarea datelor colectate, se poate optimiza și fluidiza întreg procesul de colectare a deșeurilor și, astfel, sunt diminuate penalizările, păstrând sume importante la bugetul local.”

Georgiana Bădălică, Director Marketing Techbolide, a a atras atenția asupra oportunităților pe care le oferă componenta digitală a eco-insulelor în contextul obligațiilor de informare a cetățenilor: „Primăriile trebuie să desfășoare campanii de informare pentru cetățeni privind colectarea selectivă, iar platforma software oferă una dintre cele mai accesibile și eficiente căi de comunicare. Pot fi implementate, prin update de software, funcționalități suplimentare dedicate campaniilor de comunicare. Aceste instrumente pot fi activate la cererea autorităților locale și integrate natural în ecosistemul digital deja existent. Practic, eco-insulele pot deveni nu doar puncte de colectare, ci și canale directe de informare și educare a comunității folosind infrastructura deja existentă.”

Ax Perpetuum este lider de proiect pe loturile câștigate din program și furnizor al echipamentelor fizice, iar TechBolide este subcontractor, furnizor al componentei digitale a sistemului, electronica montată pe eco-insule și software-ul. Până în prezent, cu sprijinul celor două companii au fost instalate peste 4.000 de eco-insule digitalizate, utilizate în aproape 80 de unități administrativ-teritoriale, cu peste 6 milioane de accesări înregistrate până la acest moment.
Concluzia comună a conferinței a fost că etapa post-implementare este una decisivă pentru validarea investiției realizate prin PNRR, în primă etapă, și ulterior prin AFM. Instalarea eco-insulelor a reprezentat un pas fundamental, dar succesul proiectului va fi măsurat prin capacitatea autorităților locale de a menține funcționarea sistemelor în parametri, după expirarea perioadei de garanție. Continuitatea mentenanței digitale, actualizările software și operarea constantă a infrastructurii tehnologice sunt condiții necesare pentru ca eco-insulele să rămână un instrument eficient de gestionare a deșeurilor.
Un al doilea obiectiv esențial îl reprezintă utilizarea datelor generate de sistem. Eco-insulele oferă administrațiilor locale acces la informații relevante privind frecvența de utilizare, volumele colectate sau comportamentul cetățenilor, modul în care deșeurile sunt separate pe fracții în vederea colectării. Valorificarea acestor date poate contribui la optimizarea serviciilor, la fundamentarea deciziilor administrative și la reducerea costurilor generate de neconformitate sau penalități. Fără integrarea acestor informații în procesul decizional, digitalizarea riscă să rămână doar o infrastructură instalată, nu un mecanism activ de creștere a performanței.
În final, participanții au subliniat că atingerea țintelor de reciclare presupune colaborare instituțională și responsabilitate comună. Autoritățile centrale, administrațiile locale și furnizorii de soluții tehnologice trebuie să acționeze coordonat pentru a asigura continuitatea proiectului, a învăța din experiență și a âmpărtăși bune practici și soluții identificate în teren. Eco-insulele reprezintă o investiție strategică în modernizarea serviciilor publice de mediu, iar asumarea etapei de maturizare – prin planificare bugetară, mentenanță și dialog constant – este pasul necesar pentru transformarea acestei investiții într-un rezultat durabil pentru comunități.
Despre 3R GREEN CLUSTER
3R GREEN CLUSTER este o structură asociativă constituită la inițiativa mai multor companii, ONG-uri și instituții cu valori și interese comune, care colaborează în vederea asigurării unor soluții eficiente pentru tranziția către economia circulară.
3R GREEN CLUSTER vizează dezvoltarea de tehnologii, procese și servicii, precum și noi modele de afaceri rezultate din colaborarea factorilor interesați de economia circulară. Printre domeniile prioritare de activitate ale clusterului se identifică materialele plastice, deșeurile biodegradabile, deșeurile DEEE (electrice, electronice și electrocasnice), deșeurile din construcții, materialele textile, precum și uleiul uzat. În acest sens, 3R GREEN CLUSTER vizează dezvoltarea de tehnologii noi, de procese și servicii, precum și de modele de afaceri care vor îmbunătății viitorul economiei și al societății, prin găsirea celor mai bune modalități de producție și consum, prin transformarea deșeurilor în produse cu valoare adăugată ridicată, prin creșterea competitivității și nu în ultimul rând, prin modernizarea industriei.
Uncategorized
Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare
Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă
Clienții care dețin televizoare din gama Premium pot opta pentru o serie de servicii de reparații, inclusiv reparații în următoarea zi lucrătoare și dispozitive de împrumut
București, 20 mai 2026 – Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea unui nou serviciu prioritar Premium Plus în România, un serviciu conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților care dețin anumite modele de televizoare Samsung de 98 inch+, inclusiv modelele Neo QLED, Crystal UHD și modelele Micro RGB recent lansate. Serviciul prioritar Premium Plus garantează reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare Samsung, asigurând un timp de nefuncționare minim pentru clienții care se bazează pe televizoarele lor pentru divertisment, muncă și conectivitate.
Rapid, fiabil și convenabil
Serviciul prioritar Premium Plus este disponibil pentru clienții Samsung care dețin anumite modele de televizoare Samsung de 98 inch sau mai mari și care locuiesc în Bucuresti și Ilfov. Acest serviciu este gratuit pentru clienții eligibili și include o serie de beneficii. Dacă televizorul unui client se defectează, acesta poate beneficia de o serie de opțiuni, printre care:
- Reparații în următoarea zi lucrătoare: reparații rapide și eficiente, majoritatea problemelor fiind rezolvate în următoarea zi lucrătoare de la solicitarea clienților.
- Dispozitive de împrumut: clienții primesc un televizor de împrumutpe durata reparării dispozitivului lor, instalat de Samsung la domiciliul lor, în cazul în care repația nu poate fi efectuată în următoarea zi lucrătoare
- Asistență prin chat 24/7: asistența rapidă asigură ajutor imediat oricând și oriunde, cu asistență prin chat non-stop pentru un eficiența serviciului.

Un proces de reparație fără probleme
Atunci când televizorul unui client este deteriorat sau defect, acesta poate rezerva serviciul prioritar Premium Plus prin intermediul procesului standard de reparație disponibil, prin telefon sau prin live chat pe https://www.samsung.com/ro/support/livechat/. Selectând modelul de televizor premium pe care îl dețin, clienții vor fi direcționați către un agent pentru asistență prioritară. Dacă rezervă serviciul Premium Plus, clienții vor beneficia de un timp de reparație mai rapid în comparație cu serviciile standard.
„Reparat în mai puțin de 30 de minute”
Primele reparații efectuate în cadrul serviciului prioritar Premium Plus au fost bine primite de clienți, care și-au împărtășit experiențele:
- „Totul a fost super tare!! Felicitări👏👏👏👏”
- „Întregul proces a decurs foarte bine. Echipa ESD a fost foarte promptă și profesională. Au avut aproximativ 5 persoane care s-au ocupat de televizorul de 98-inch și l-au reparat în mai puțin de 30 de minute. Recomand produsele Samsung în general: toate telefoanele și televizoarele mele sunt de la Samsung și nu le-aș schimba cu un alt brand. (Am încercat, dar calitatea și detaliile vorbesc de la sine).”

Un angajament față de excelență
„La Samsung, ne dedicăm oferirii unor experiențe excepționale clienților, care depășesc așteptările”, a declarat Ionuț Mirel Gherghe, directorul Diviziei de Customer Service Samsung „Serviciul prioritar Premium Plus este o dovadă a angajamentului nostru față de inovație și satisfacția clienților. Oferind reparații în următoarea zi lucrătoare și asistență prioritară, ne asigurăm că clienții noștri se pot bucura de televizoarele Samsung fără întreruperi.”
Extinderea experienței Premium
Serviciul prioritar Premium Plus este disponibil în prezent pentru o selecție de modele de televizoare premium în anumite orașe europene. Samsung intenționează să extindă acest serviciu la mai multe regiuni, orașe și categorii de produse în viitor, îmbunătățind și mai mult experiența clienților.
Pentru mai multe informații despre serviciul prioritar Premium Plus și detalii privind eligibilitatea, vizitați serviciul prioritar Samsung Premium Plus https://www.samsung.com/ro/support/premium-plus/.
Pentru a răsfoi cea mai recentă gamă de televizoare Samsung, inclusiv noua gamă Micro RGB, vă rugăm să consultați https://www.samsung.com/ro/offer/.
Uncategorized
Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1
București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de 20 de ani consecutivi, transformă modul în care publicul român trăiește marile evenimente sportive ale verii 2026, printr-un parteneriat media strategic cu Antena 1.
În premieră pentru piața locală, transmisiunile sportive Antena 1 vor beneficia de sunet surround, o tehnologie care transformă vizionarea meciurilor într-o experiență mai amplă și mai apropiată de energia stadionului: reacțiile tribunelor, atmosfera marilor arene și intensitatea fiecărei faze vor ajunge în casele românilor cu un nivel superior.Samsung vine în întȃmpinarea acestei iniţiative inovatoare, sustinȃnd transmisiunea surround.
Pentru o experiență completă de vizionare: noile televizoare Samsung Vision AI
Pentru o experiență completă de vizionare, Samsung aduce în prim-plan noua generație de televizoare Samsung Vision AI pentru 2026, Micro LED, Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD TV care integrează tehnologii avansate bazate pe inteligență artificială și duc experiența de entertainment la un nou nivel.
Noua gamă include cele mai recente evoluții în materie de AI, prin procesoare capabile să analizeze și să optimizeze conținutul în timp real. Tehnologiile de AI Upscaling îmbunătățesc calitatea imaginii indiferent de sursă, aducând conținutul mai aproape de rezoluții ultra-high definition, în timp ce algoritmii avansați ajustează contrastul, culorile și nivelul de detaliu pentru o redare cât mai fidelă.
În același timp, televizoarele Samsung integrează funcții de optimizare inteligentă a sunetului, care adaptează automat redarea audio în funcție de tipul de conținut și de mediul din încăpere, oferind o experiență echilibrată și clară.
Instrumente precum AI Football Mode și AI Sound Controller Pro ajustează automat imaginea și sunetul pentru a îmbunătăți claritatea mișcării, echilibrarea audio și reducerea distragerilor, oferind o experiență de vizionare mai clară și mai captivantă.
Partener pentru divertisment: Extinderea experienței dincolo de simpla vizionare
Aceste funcții, alături de introducerea Vision AI Companion, indică o evoluție mai amplă. În loc ca funcțiile să acționeze separat, Vision AI Companion transformă televizorul într-un sistem inteligent care înțelege simultan conținutul, mediul și preferințele utilizatorului.Noile modele sunt gândite pentru a oferi o experiență personalizată fiecărui utilizator, prin funcționalități AI care învață preferințele de vizionare și optimizează setările în mod automat. În plus, integrarea cu ecosistemul smart permite control facil și conectivitate extinsă cu alte dispozitive,
Tehnologia extinde constant posibilitățile de a trăi cele mai importante momente sportive. Progresele în display-uri, calitatea sunetului și integrarea AI fac ca experiența de vizionare să fie mai adaptată și mai captivantă ca niciodată. Fie că vorbim despre imagini mai clare sau despre tehnologie care se adaptează în timp real, obiectivul rămâne același: surprinderea perfectă a momentelor care contează, astfel încât emoția unui meci să rămână cu tine mult timp după fluierul final.
„Parteneriatul cu Antena 1 ne bucură și reflectă direcția Samsung de a transforma modul în care oamenii trăiesc experiențele de entertainment, direct din confortul propriei locuințe. Noua gamă de televizoare Samsung pentru 2026 continuă această viziune prin integrarea tehnologiilor Vision AI și a funcționalităților bazate pe inteligență artificială, care personalizează și optimizează fiecare experiență de vizionare”, a declarat Simona Panait, Head of Marketing la Samsung Electronics România & Bulgaria.
20 de ani de leadership global în categoria televizoarelor
Samsung Electronics își reconfirmă poziția de lider mondial pe piața televizoarelor pentru al 20-lea an consecutiv, o performanță care reflectă angajamentul constant pentru inovație și excelență.
Această poziție este susținută de dezvoltarea continuă a unor tehnologii de ultimă generație, menite să redefinească modul în care utilizatorii interacționează cu conținutul video, oferind experiențe captivante, personalizare bazată pe inteligență artificială și control al luminii la nivel micro
12 ani de leadership global în categoria soundbar-uri
De asemenea, Samsung Electronics ocupă primul loc în vânzările globale de soundbar-uri, consolidându-și portofoliul de produse audio cu modele premium și o gamă extinsă pentru 2026. Alături de cei 20 de ani de leadership pe piața globală a televizoarelor, această realizare consolidează poziția Samsung ca lider în domeniul divertismentului la domiciliu.
* Sursa: Omdia, februarie 2026. Cota de piață globală a televizoarelor, pe producători, determinată pe baza vânzărilor anuale exprimate în volum și în valoare. Conform datelor Omdia, Samsung este marca de televizoare lider la nivel mondial de 20 de ani consecutivi. Informațiile sunt furnizate exclusiv în scop informativ general și nu constituie o susținere, certificare sau recomandare din partea Omdia.”
* Sursa: Futuresource Consulting. Cota de piață globală a soundbar-urilor, pe producători – vânzări exprimate în volum și în valoare.”
Uncategorized
Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”
Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri.
Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea cloud sigure și bazate pe AI, a anunțat astăzi o nouă soluție GenAI Protection concepută pentru a ajuta IMM-urile și furnizorii de servicii gestionate (MSP) să adopte în siguranță tehnologiile de AI generativ. Combinând capacități îmbunătățite de firewall și o nouă colaborare cu startup-ul de IA HEARTBOT AI Inc. (Heartbot AI), Zyxel Networks permite companiilor să monitorizeze, să controleze și să securizeze utilizarea GenAI, menținând în același timp productivitatea.
Pe măsură ce adoptarea GenAI se accelerează la locul de muncă, multe organizații se luptă să țină sub control utilizarea acesteia. Un sondaj recent a constatat că 44% dintre angajați au utilizat IA în moduri care contravin politicilor companiei, evidențiind provocarea crescândă a „IA din umbră”. Fără o supraveghere adecvată, companiile riscă scurgeri de date, breșe de securitate și încălcări ale conformității.
Asigurarea vizibilității și controlului utilizării GenAI
Pentru administratorii de rețea și proprietarii de afaceri, prevenirea AI-ului din umbră este simplă cu firewall-urile din seria USG FLEX H de la Zyxel Networks. Cu o recunoaștere și un control îmbunătățit al aplicațiilor, administratorii pot gestiona cu ușurință modul în care se accesează instrumentele GenAI în rețea. Capacitățile cheie includ:
- Filtrarea conținutului GenAI: O categorie de aplicații dedicată permite administratorilor să blocheze toate aplicațiile GenAI cu un singur clic, să permită selectiv serviciile aprobate sau să redirecționeze utilizatorii către alternative sigure, cum ar fi AnyInsight.ai.
- Application Patrol: controalele granulare permit echipelor IT să prioritizeze, să limiteze sau să blocheze anumite aplicații GenAI, dincolo de simpla filtrare a adreselor URL.
- Informații în timp real despre aplicații: vizibilitatea asupra traficului și a utilizării lățimii de bandă ajută la identificarea activităților neobișnuite, cum ar fi vârfurile care pot indica potențiale scurgeri de date, permițând luarea de măsuri imediate.
O poartă de acces unificată și sigură către aplicațiile GenAI
Pentru a sprijini și mai mult adoptarea în condiții de siguranță, Zyxel Networks a colaborat cu Heartbot AI pentru a oferi AnyInsight.ai, o platformă de aplicații AI nativă în cloud care permite accesul gestionat la peste 20 de LLM-uri GenAI de top, peste 350 de agenți AI și aplicații conectate.
- Platforma unificată de acces la GenAI: Angajații pot schimba fără probleme între diferite modele lingvistice de mari dimensiuni (LLM) și agenți într-un mediu controlat, accesul fiind reglementat de roluri și permisiuni definite. Aceasta maximizează productivitatea, asigurând în același timp guvernanța și conformitatea pentru proprietarii de afaceri. Organizațiile pot, de asemenea, să implementeze agenți AI personalizabili, adaptați la sarcini sau fluxuri de lucru specifice, pentru a sprijini transformarea bazată pe IA.
- Firewall pentru aplicații AI: Inspecția contextuală end-to-end permite administratorilor să monitorizeze toate interacțiunile dintre utilizatori, LLM-uri, agenți și aplicații conectate la AI. Aceasta înregistrează activitatea utilizatorilor, utilizarea datelor și interacțiunile cu AI, și, cel mai important, aplică politici de acces și reguli de securitate pentru a preveni expunerea, utilizarea abuzivă sau compromiterea datelor sensibile, a cunoștințelor și a fluxurilor de lucru.
„IA generativă transformă modul în care funcționează întreprinderile, dar fără măsuri de protecție adecvate, aceasta poate introduce riscuri semnificative”, a declarat Ken Tsai, președintele Zyxel Networks. „Soluția noastră GenAI Protection permite IMM-urilor și MSP-urilor să adopte IA cu încredere, oferind vizibilitatea, controlul și protecția necesare pentru a preveni pierderea datelor și a asigura o utilizare responsabilă.”
AnyInsight.ai este disponibil alături de soluțiile de firewall ale Zyxel Networks ca serviciu independent licențiat, oferind flexibilitate organizațiilor care necesită niveluri suplimentare de control.
Pentru a sprijini adoptarea, Zyxel Networks va oferi o reducere de 40% pe o perioadă limitată la AnyInsight.ai pentru clienții existenți ai firewall-ului, ajutând companiile să consolideze guvernanța IA, reducând în același timp riscul operațional.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://community.zyxel.com/en/discussion/32566.
-
acum 5 zileOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
Uncategorizedacum 6 zileSamsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic
-
acum 5 zilePresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania
-
Afaceriacum 5 zileBogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York
-
Uncategorizedacum 6 zileZyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”
-
Turismacum 3 zileRestaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni
-
acum 3 zileTimișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad
-
Uncategorizedacum 2 zileSamsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1


