Connect with us

Eveniment

Muncitorii străini iau cu asalt România. Peste 4.300 au ajuns în țară în primele șapte luni | IasiAZI.ro

Publicat

pe

Criza forţei de muncă îi obligă pe angajatorii români să fie inventivi. Muncitorii din ţări non-UE par a fi soluţia. Numărul record al cererilor depuse la Ministerul de Interne arată nevoia de angajaţi din sectoare precum Horeca, construcţii sau turism. Românii plecaţi în străinătate nu se întorc, în ciuda majorării salariilor, spun angajatorii care au încercat să îi atragă pe unii dintre ei.

Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, în primele şapte luni s-au emis 4.395 de noi premise pentru muncitori non-UE, în special din Vietnam, Turcia, Nepal, Serbia, Sri Lanka, China şi Republica Moldova. Astfel, pe iulie 2018, numărul total al muncitorilor străini a crescut la 17.000. Statisticile nu îi includ pe cetăţenii din ţările membre UE, pentru că aceştia nu au nevoie de permis de muncă în România. Datele arată că muncitorii din Turcia şi China sunt, de departe, cei mai întâlniţi la noi. Astfel, , potrivit datelor ministerului Muncii, din Turcia sunt înregistraţi la noi 3.627 de muncitori, din China alţi 2.120, din Republica Moldova 1.787 de persoane, iar din Vietnam 1.554 de muncitori.  Aceştia se angajează în restaurante, hoteluri, construcţii navale, vânzare de îmbrăcăminte şi încălţăminte, construcţii rezidenţiale. De altfel, în 2017, numărul permiselor de muncă eliberate a crescut cu 70% faţă de anul precedent. Și atunci, principalele ţări din care venea forţa de muncă erau Vietnam (1.406 persoane), Turcia (669 persoane), China (566 persoane). Creşterea economică din ultimii ani a determinat această criză a forţei de muncă, spun angajatorii.

 

Contingent crescut

În luna iulie, Guvernul Dăncilă a decis să dubleze contingentul de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2018, de la 4.000 la 8.000. De asemenea, a stabilit cifra de 5.200 pentru lucrătorii detaşaţi, faţă de 1.200. Aceste prevederi apar într-o Hotărâre pentru modificarea literelor a) şi b) ale articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 946/2017 privind stabilirea contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2018. Rămân neschimbate celelate cifre şi anume: persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii – 700; lucrători înalt calificaţi – 500; lucrători sezonieri – 400; lucrători stagiari – 100; lucrători transfrontalieri – 100.

Date de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că, din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate în primul trimestru al anului 2018, care au fost puse la dispoziţia persoanelor aflate în căutare de loc de muncă existente în evidenţele acestei instituţii, 31.464 au fost declarate în mod repetat de către angajatori ca fiind neocupate. Argumentând prin deficitul înregistrat pe piaţa forţei de muncă din România necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare sau meserii care nu poate fi acoperită de lucrătorii români şi prevenirea situaţiilor în care străinii lucrează în România fără forme legale, Guvernul a săltat astfel limita de lucrători permanenţi la 8.000 şi de lucrători detaşaţi la 5.200. Plecarea lucrătorilor români în alte ţări a condus la situaţia în care angajatorii, la salariile majorate pe care le oferă, nu găsesc suficienţi români dispuşi să se angajeze la ei şi sunt nevoiţi să apeleze la personal din ţări exotice, precum Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam.

De asemenea, statul a ridicat restricţia de angajare a străinilor în România cu cel puţin salariul mediu brut pe economie.

Angajatori mulţumiţi

Mulţi angajatori au recurs deja la această soluţie şi nu regretă, spun ei. În primăvara acestui an, Cristian Erbaşu, preşedintele Construcţii Erbaşu SA, una dintre cele mai mari copanii de construcţii din tară, anunţa că a adus câteva sute de muncitori străini pentru a compensa lipsa de forţă de muncă. „Criza va fi şi mai acută în următorii trei – cinci ani. Legea este total nepregătită pentru ce va urma. Este greu şi acum, dar adevăratul dezastru va fi în 2021-2022-2023. Atunci va fi cu adevărat un moment în care vom spune că nu avem soluţii deloc. Nu avem nimic pregătit din spate. Au plecat toţi specialiştii spre imobiliare, pentru că e singurul motor care funcţionează pe piaţa românească, şi acum nu avem forţă de muncă”, a susţinut Erbaşu. El a arătat că un muncitor cere acum un salariu mai mare cu 30%-40% faţă de luna decembrie 2017. „Această creştere va continua, fără posibilitatea de a fi prinsă într-un buget planificat acum”, consideră reprezentantul patronatelor. Erbaşu a apreciat că peste jumătate dintre licitaţii vor fi reluate, întrucât bugetele fie au fost calculate din birou, eronat, fie pe baza preţurilor din anii trecuţi.

 

„Puţini veţi avea noroc de câştigători care vor avea posibilitatea să aducă bani de acasă şi să vă termine lucrarea pentru prestigiu. Marea majoritate dintre beneficiarii care sunteţi aici veţi relua licitaţiile. Nu sunteţi vinovaţi, nici proiectanţii nu sunt, dar nu avem o legislaţie capabilă să preia în acel moment un astfel de fenomen”, a explicat Erbaşu. El estimează că peste doi ani va fi un deficit de sute de mii de muncitori în sectorul construcţiilor. „Criza de acum e mică, avem un deficit de 50.000 – 60.000 de oameni, însă peste doi ani vom avea o criză de sute de mii de oameni”, a arătat preşedintele FPSC.

Mohammad Murad, patronal lanţului hotelier Phoenicia, spune că numărul de permise tot nu e suficient şi că e nevoie de zeci de mii de muncitori străini pentru a compensa „exodul de forţă de muncă bine calificată către Vest”. Acesta are circa 160 de angajaţi din Vietnam şi aşteaptă alţi 300 în toamnă. Omul de afaceri susţine şi el că această criză a forţei de muncă se va accentua în următorii ani. Potrivit acestuia, dezvoltarea e amânată de lipsa forţei de muncă în condiţiile în care business-urile vor să se extindă. „Greu de crezut că românii din străinătate se vor întoarce”, a spus acesta.

„Regenerarea naturală a pieţei forţei de muncă e un proces de lungă durată. Muncitorii din ţări non-UE sunt o soluţie viabilă. La început pot părea necalificaţi, dar sunt disponibili imediat. Costul nu e cu mult mai redus în comparaţie cu muncitorii români. În construcţii, de exemplu, cei calificaţi primesc mult peste salariul mediu”, a explicat Murad. Salariile au crescut în România şi tot nu i-am convins pe români să se întoarcă acasă, spune Murad. „Eventual, pe cei care au plecat de cel mult trei ani îi putem convinge să se întoarcă, dacă au familiile în ţară”, a spus acesta. Mai mult, potrivit acestuia, deşi românii sunt buni specialişti, forţa de muncă e instabilă în condiţiile în care mereu au opţiunea să plece în Europa. „Aducem muncitori străini nu pentru că sunt mai buni sau mai ieftini, ci pur şi simplu pentru a compensa lipsa de personal”, a mai spus acesta.

 

Un alt exemplu este centrul spa din Braşov, Atasagon, care a adus trei muncitori din Turcia şi o maseuză din Indonezia. „Am specializat mulţi angajaţi români, ulterior au plecat şi şi-au deschis propriul business. Cei aduşi din Turcia şi Indonezia sunt mult mai stabili, sunt calificaţi, dedicaţi”, a explicat Raluca Voinea, marketing Manager al Atasagon.

Statistica dă dreptate patronilor

Datele publicate în luna iunie de Eurostat par să confirme situaţia patronilor români care nu găsesc forţă de muncă. În acest context, Guvernul ia în calcul modalitatea de a permite firmelor din România să aducă angajaţi din afara Uniunii Europene.

Cifrele Eurostat indică faptul că, anul trecut, din ce 15,02 milioane de locuitori ai României cu vârste între 15 şi 74 de ani, doar 9,1 milioane erau activi economic. Restul, de 5,9 milioane, nu erau angajaţi. Asta înseamnă că 39,3% din populaţia României cu vârste de 15-74 de ani era inactivă.

Comparativ, Bulgaria avea o rată de 38,5%, iar Ungaria, de 38,2%. Italia, una dintre principalele destinaţii ale forţei de muncă din România, se afla pe primul loc cu 42,9%. România ocupa locul şase în Uniunea Europeană în această privinţă. Media UE este de 35,3%.

În ceea ce priveşte rata şomajului, România este pe locul şase de la coadă, media UE la şomaj fiind de 7,6%. Cea mai mare rată a şomajului din UE se regăseşte în Grecia (21,5%), urmată de Spania (17,2%), o destinaţie importantă a forţei de muncă din România.

Potrivit Eurostat, şomerii sunt cei care nu au de lucru, dar care şi-au căutat de lucru în mod activ cel puţin o dată în ultimele patru săptămâni şi care sunt pregătiţi să lucreze în următoarele două săptămâni, dacă îşi găsesc job. Persoanele inactive sunt cei care nu fac parte din forţa de muncă, nefiind nici angajaţi, nici şomeri. De regulă, aici intră elevi, studenţi, pensionari, persoane cu dizabilităţi care nu pot lucra etc.

În România, din cei 8,6 milioane de oameni ocupaţi, cu vârste de 15-74 de ani, 6,39 milioane sunt angajaţi, 1,57 milioane sunt persoane fizice autorizate, liber-profesionişti şi alţi lucrători pe cont propriu şi 0,7 milioane sunt lucrători familiali (persoane care ajută alţi membri ai familiei, într-o mică afacere sau în agricultură, de exemplu).

(Articol publicat în numărul 33 al revistei Capital, disponibil la centrele de difuzare a presei în săptămâna 20 – 26 august 2018)

IasiAZI.ro

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

Uncategorizedacum 2 ore

Dincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele

Există un moment pe care aproape toți îl cunoaștem: ai aspirat, ai trecut cu mopul, podelele arată impecabil și ai...

acum 3 zile

Bucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru

(Advertorial) Datele publicate de ANCPI pentru luna iunie 2026 confirmă consolidarea activității din piața rezidențială din România și reconfirmă poziția...

Uncategorizedacum 4 zile

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar...

Viața în Iasiacum 6 zile

La ce să fii atentă înainte să alegi un studio videochat Iași

Un domeniu despre care există mult interes, dar și multe întrebări În ultimii ani, tot mai multe persoane din Iași...

Uncategorizedacum 6 zile

ELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă

Axis conectează lumea securității cu Microsoft Teams ELKO Romania aduce în atenția pieței locale soluția AXIS Client for Unified Communication Systems,...

Ce rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO? Ce rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO?
Afaceriacum 6 zile

Ce rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO?

Pe ecranul laptopului, un grafic urca încet, fără artificii. Nu era genul acela de creștere care te face să chemi...

Afaceriacum 6 zile

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Uncategorizedacum 7 zile

Dr. Menis Yousry aduce la Iași unul dintre cele mai apreciate seminarii de dezvoltare personală

[Bucuresti, 29 iunie 2026]  După interesul crescut pentru edițiile anterioare din România, seminarul Essence Foundation Therapeutic Process susținut de Dr....

Uncategorizedacum 7 zile

Synology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise

București, România, 29 iunie 2026– Synology anunță disponibilitatea noului RackStation RS6426xs+, un sistem de generație nouă, conceput pentru organizațiile aflate...

Cât de des trebuie repetată ecografia mamară? Cât de des trebuie repetată ecografia mamară?
Socialacum o săptămână

Cât de des trebuie repetată ecografia mamară?

Întrebarea pare simplă. În realitate, răspunsul depinde de mai multe lucruri decât ar părea la prima vedere, iar fiecare femeie...

Știrile Săptămânii