Lia Olguţa Vasilescu s-a supărat şi ea foarte tare. Deşi este ministru în funcţie, nu poate sta deloc liniştită şi asta din cauză că are mai multe dosare la DNA. Într-unul dintre ele a şi fost reţinută, pe când Direcţia era condusă de Laura Codruţa Kovesi. Instanţa a refuzat arestarea sa preventivă, iar când dosarul a fost trimis la judecători, aceştia au decis să îl returneze procurorilor anti-corupţie pentru refacerea urmăririi penale.
”Dosarul meu e la DNA, de 2 ani de zile. Mă voi îndrepta în instanţă împotriva procurorului de caz. Toţi martorii vor trebui să vină în instanţă şi vor spune la ce au fost supuşi, unde au fost audiaţi şi ce i-au forţat să facă. Ne vom îndrepta împotriva procurorilor de la DNA şi în instanţele din străinătate.”, a spus Lia Olguţa Vasilescu la România TV.
Conform unor surse politice, şi alţi colegi din PSD îi vor urma exemplul şi vor dori să transmită populaţiei că DNA a săvârşit multe abuzuri, motiv pentru care legile amnistiei şi graţierii sunt obligatorii.
IasiAZI.ro