Connect with us

Eveniment

OPINIE/SRI își devoaleaza uneltele? Sau se detoneaza singure?

Publicat

pe

Inregistrari audio explozive, la sfarsitul articolului!

În ultima perioadă de timp s-a observat în spațiul public un atac virulent al sindicatelor din M.A.I. la adresa unor decidenți din acest minister, celelalte structuri ale M.A.I. și la adresa ministrului Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu pentru „neacordarea de drepturi salariale angajaților din M.A.I.” (sistemul de ordine și siguranță publică, în general). Texte de lege expuse în cuprinsul postărilor, opinii juridice și personale, prezentate într-o formă critică prin care cititorii să înțeleagă „gravele abateri de la Lege ale decidenților: angajații M.A.I. sunt deposedați, ilegal, de drepturi”.

Dintre toate organizațiile sindicale care expun „problema salarizării” în spațiul public s-a remarcat a fi sindicatul „Diamantul”. Activitatea acestui sindicat s-a rezumat (dat fiind postările de pe paginile sale de Facebook) la „problematica salarizării polițiștilor din M.A.I.” și, câteodată, a militarilor sau pensionarilor M.A.I.

În data de 20.11.2018, Incisiv de Prahova a primit informația că, la nivelul IPJ Ialomița se acordă sporuri salariale polițiștilor într-un mod discriminatoriu, nelegal, conducătorii structurilor teritoriale sindicale: Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual – Ialomița (domnul președinte Tilă Victor) și Sindicatul Național al Agenților de Poliție – Ialomița (domnul vicepreședinte Pavel Marian) convenind asupra organizării unui protest la care să participe toți cei nemulțumiți (indiferent de „culoarea sindicală”). Cei doi lideri sindicali au discutat și cu președintele Sindicatului „Diamantul”, domnul Nedelcu Cătălin, care a susținut că el nu este de acord să participe la acest protest cu „sindicatul lui” fiindcă „oricum nu se va rezolva nimic”.

Au fost contactați telefonic domnii: Tilă Victor și Nedelcu Cătălin pentru a-și expune opiniile. Dacă domnul Tilă Victor nu a manifestat niciun fel de reținere cu privire la protestul care ar urma să aibe loc într-o perioadă apropiată, domnul Nedelcu Cătălin s-a manifestat precum „un copil alintat, deranjat de faptul că cineva s-a uitat la jucăria lui”. Nedelcu Cătălin nu a vrut să își motiveze refuzul de a participa la acest protest și s-a arătat foarte iritat de faptul că l-am contactat pentru a-l întreba despre acest protest ce vizează acordarea corectă a sporurilor de către IPJ Ialomița: „ia legătura cu ei și, dacă au ceva comentarii pe tema asta, să facă comentarii”, susține Nedelcu Cătălin. Deși m-am adresat cu „domnul Nedelcu Cătălin” acesta a evidențiat același „respect” pe care procurorul Vasilescu Laurențiu l-a arătat celor doi polițiști rutieri Mocanu și Răducan: „Zi-i, Firicele!” și „Altă întrebare mai ai?” (replică preluată de la vestitul parlamentar PSD, Florin Iordache). A mai susținut Nedelcu Cătălin că refuzul acestuia de a participa împreună cu „sindicatul lui” la protestul polițiștilor pentru acordarea de sporuri „nu are nicio legătură cu prietenia lui cu șeful IPJ Ialomița, Ivan Cristian”.

Modul persiflant, mitocănesc, în care a înțeles să converseze Nedelcu Cătălin cu o persoană (calitatea sau funcția oricărei persoane nu consider că ar avea vreo relevanță) evidențiază nivelul de educație și gradul de cultură al acestui: „ofițer de poliție” și „președinte de sindicat” ce se dorește a fi „respectat și temut de adversari, adulat de membrii din sindicat, alte persoane”.

Personal, m-am întâlnit de două ori cu acest domn Nedelcu Cătălin (în anul 2018) iar impresia care mi-a lăsat-o a fost cea a unui adolescent răsfățat, înfumurat, de bani gata, care nu știe mai nimic dar care pretinde că i se cuvine, de drept, orice crede că el și fără depune vreun efort (fără muncă).

În Ipj Ialomița situația celor 690 de angajați (5 funcționari publici, 25 personal contractual și 663 polițiști) înscriși ca și membrii de sindicat, este următoarea:

  1. S.N.P.P.C. este înregistrat cu 360 rețineri de cotizații;
  2. „Diamantul” este înregistrat cu 225 rețineri de cotizații;
  3. S.N.A.P. este înregistrat cu 147 rețineri de cotizații;
  4. PROLEX este înregistrat cu 14 rețineri de cotizații;
  5. „EUROPOL” este înregistrat cu 3 rețineri de cotizații;
  6. sindicatul „Democratic” este înregistrat cu 1 reținere de cotizație.

Dintre toți acești angajați, cu încălcarea Legii dialogului social nr.62/2011, 201 au ales să fie înscriși în 2 sau mai multe sindicate. Cât timp oamenii înțeleg să încalce Legea aderând la două sau mai multe sindicate pentru a „umfla” buzunarele unor organizații sindicale (în drept, a unor lideri sindicali) doar pentru că se gândesc: „hai să vedem ce face și ăsta pentru mine… mă înscriu și la el, dar rămân membru cotizant și la ăla”, nici sindicatele nu vor face mare lucru din punct de vedere legal… Este o lege a firii care spune: „atâta timp cât tu ca persoană încalci Legea, nici legea nu te va proteja”.

Dacă, conform sindicaliștilor de la SNPPC și SNAP Ialomița, IPJ Ialomița aplică legea „după ureche” sau „după interese personale” atunci este evident că ialomițienii nu au niciun motiv să aibă încredere în decidenții din această structură a M.A.I. … așa cum nici angajații M.A.I. – IPJ Ialomița nu au motive să aibe încredere în unele persoane ce se pretind a fi „lideri sindicali”.       Cu decidenți din IPJ Ialomița care creează, artificial, conflicte juridice nu este de mirare că secțiile de contencios ale instanțelor de judecată sunt încărcate mai mult decât pot soluționa judecătorii într-un termen scurt, pentru a oferi satisfacția unui proces echitabil într-un termen rezonabil.

Oamenii trebuie să vadă și să audă atunci când sunt avertizați, atenționați tocmai pentru a cumpăni situația, probele și să ia cele mai bune decizii.

Cât timp România va continua să își subfinanțeze propriul sistem de apărare, ordine și siguranță publică, de Justiție și să promoveze în funcții de conducere orice ne(in)competent doar pentru că „are pile la partid” sau „în famiglie”, statul de drept (articolul 1 Constituție) rămâne o utopie.

Alexandru Firicel

N.R. Sperăm ca decidenții din IPJ Ialomița să respecte Legea nu „voința sindicaliștilor” sau a oricărei alte persoane, căci funcția managerială nu înseamnă doar: bani, prime și alte beneficii personale ci este atribuită „la pachet” și cu o mare răspundere: aceea de a avea grijă de ceilalți, să vegheze la respectarea Legii. Să înțeleagă și decidenții din IPJ Ialomița că ialomițienii vor servicii publice de calitate, implicit al Poliției. Iar un serviciu public de calitate este oferit doar de angajați profesioniști motivați nicidecum de angajați care trăiesc și muncesc cu teamă: „oare cât îmi mai taie din leafă luna viitoare” sau „oare când: îmi vor repara autoturismul/calculatorul; vor achiziționa tehnica necesară/rechizite/ consumabile” etc.

Inregistrari audio explozive intre jurnalistul nostru si Nedelcu Catalin, liderul Sindicatului „Diamantul”


Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

acum 10 ore

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Uncategorizedacum 23 de ore

Rotația anvelopelor, când și cum o facem

Rotația anvelopelor este una dintre cele mai simple operațiuni de întreținere pe care le poate primi o mașină, dar și...

Viața în Iasiacum 2 zile

Producător tâmplărie aluminiu cu experiență: de ce contează execuția și montajul?

Când construiești o casă sau când schimbi ferestrele vechi ale unui apartament, te lovești inevitabil de o mulțime de decizii...

Afaceriacum 2 zile

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorizedacum 2 zile

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorizedacum 2 zile

Îmbogățire fără justă cauză

De cele mai multe ori, îmbogățirea fără justă cauză nu apare ca un abuz evident, ci ca o situație tolerată...

Uncategorizedacum 5 zile

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Uncategorizedacum o săptămână

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afaceriacum o săptămână

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorizedacum o săptămână

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Știrile Săptămânii