În fiecare an evenimentul principal al agricultorilor este INDAGRA, unde în fața miilor de participanți sunt prezentate cele mai inovative soluții din domeniul agriculturii. Iridex Group Plastic, compania românească va prezenta în cadrul standurilor sale soluții inteligente pentru întreținerea culturilor, cum sunt irigațiile, pentru depozitarea recoltelor, precum și managementul deșeurilor din agricultură.
Târgul Internațional INDAGRA de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei se desfășoară anul acesta în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie în cadrul Centrului Expozițional Romexpo – Pavilioanele B1, C1, C2, precum și pe platformele exterioare. În cadrul evenimentului Iridex Group Plastic vă invită la standul nr. 60, din zona A, Pavilionul B, precum și în exterior pe platforma din Aleea Negustorilor, Standul nr. 5.
Conceptul de prezentare la stand are în vedere gama bogată de produse pentru agricultură. Printre acestea se numără: boxpaleți, europaleți, plase și agrotextile de protecție, plase pentru ambalat legume și fructe. Echipamentele pentru irigații fac obiectul prezenței la eveniment, unde vor fi prezentate sistemele cu tambur și furtun, sistemele pivot, sistemele liniare și sistemele tip hipodrom, motopompe, pompe alimentate cu energie solară.
O altă ramură pe care Iridex Group Plastic o aduce în prim-plan la Indagra este zona instalațiilor de compostare pentru deșeuri organice și instalații de digestie anaerobă, extrem de importantă în gestionarea corectă a deșeurilor agricole. Vă invităm la standurile Iridex Group Plastic unde puteți afla mai multe despre gama largă de soluții pentru domeniul agricol.