Partidul Social Democrat susţine că şeful statului, Klaus Iohannis, şi-a permis ca preşedinte “să încurajeze protestele de stradă anarhice, antiPSD şi antiguvernamentale” şi îi cere acestuia “să dea dovadă de responsabilitate, să se comporte şi să acţioneze ca preşedinte al românilor, să contribuie la consolidarea drepturilor şi libertăţilor democratice, a unui veritabil stat de drept”.
“Acum, în anul Centenarului Unirii, ţara este mai dezbinată decât oricând, intoleranţa este la cote maxime iar violenţele de limbaj, de atitudine şi comportament ajung la forme violente, în stradă, împotriva instituţiilor statului român. (…) Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, este principalul responsabil pentru actuala stare a societăţii româneşti. Acum, după ultimele sale manifestări de incitare la anarhie socială şi de timorare a autorităţii publice, este cu atât mai evident că Iohannis n-a vrut, n-a ştiut ori n-a putut să fie preşedintele tuturor românilor, moderatorul instituţional, arbitrul neutru consacrat de Constituţie. Dimpotrivă. În loc să fie alesul care (ne) uneşte, Iohannis a ales să devină Dezbinatorul”, se arată într-un comunicat al PSD transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit social-democraţilor, Iohannis “şi-a permis ca preşedinte să încurajeze protestele de stradă anarhice, antiPSD şi antiguvernamentale”.
“Astfel s-a ajuns ca persoane violente, pornite pe distrugere, să se simtă îndreptăţite la excese atât în mesajele publice, cât şi în comportament şi atitudine şi să deturneze şi să confişte, pentru interesele lor obscure, manifestaţiile de stradă. În acest context încărcat de violenţă s-a ajuns la protestul din 10 august, care n-a mai avut nici organizatori, pentru că s-au retras, şi nici autorizaţiile necesare, deşi iniţial toate datele arătau că va fi deplin legal. Acum este evident că susţinătorii politici ai lui Iohannis s-au implicat în organizare, au încurajat un limbaj şi o atitudine cât mai dure, obscene. Unii dintre iniţiaţi au anticipat şi premeditat violenţele de stradă şi au chemat la mobilizare, deşi erau conştienţi că vor fi confruntări cu forţele de ordine. Întreg scenariul de forţă este similar cu cel care a precedat demisia premierului Ponta şi instalarea ‘Guvernului Său’, respectiv guvernul tehnocrat condus de Cioloş, supranumit guvernul ‘zero’ pentru completa sa lipsă de performanţă”, se spune în comunicat.
PSD mai susţine, totodată, că “în faţa agresivităţii şi a violenţei unui protest ilegal, cu atacarea nejustificată a forţelor de ordine, cu incendieri, cu distrugeri şi care avea drept scop ocuparea clădirii Guvernului, preşedintele Iohannis, în loc să apere legea şi ordinea constituţională, a ales să fie complicele şi susţinătorul agresorilor”.
IasiAZI.ro