Bilanţul cutremurului urmat de tsunami a ajuns la 1.200 de decese | IasiAZI.ro

DenyEvenimentExclusivSocial6 years ago25.9K Views

 Trupurile victimelor seismului şi tsunamiului care au devastat vineri insula indoneziană Sulawesi au început luni să fie înhumate de voluntari într-o mare groapă comună, în timp ce ONU estimează că 191.000 de oameni au nevoie de ajutor umanitar, relatează AFP. 

Cel puţin 1203 de persoane au murit şi 59.000 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în Sulawesi, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat luni de agenţia indoneziană pentru gestionarea catastrofelor şi guvernul ţării. La rândul său, Biroul de coordonare pentru afaceri umanitare al ONU (UNOCHA) a estimat că un număr de 191.000 de persoane au nevoie de ajutor umanitar de urgenţă. 

După seismul de magnitudinea 7,5 pe scara Richter, urmat de un tsunami care a lovit vineri coasta vestică a insulei şi a devastat oraşul Palu, locuitorilor le lipseşte practic totul: hrană, apă potabilă, carburant, medicamente. 

Reţelele electrice şi de telecomunicaţii au fost avariate, iar salvatorii nu dispun de echipamente necesare pentru a căuta supravieţuitori printre dărâmături. 

Preşedintele indonezian Joko Widodo a autorizat ajutorul umanitar de urgenţă, iar organizaţii neguvernamentale s-au declarat pregătite să contribuie, informează Agerpres. Ele au însă mari dificultăţi să transporte aceste ajutoare acolo unde este nevoie de ele, pentru că drumurile sunt blocate şi aeroporturile avariate. 

Oxfam ‘prevede să aducă ajutoare pentru un număr potenţial de 100.000 de persoane’, ajutoare constând în alimente instant, kituri de purificare a apei şi corturi, a declarat Ancilla Bere, o responsabilă a acestei organizaţii în Indonezia. 

În momentul seismului, în regiune se aflau 114 cetăţeni străini, cei mai mulţi fiind acum teferi şi în curs de evacuare, a informat agenţia de gestionare a catastrofelor. 

Autorităţile nu au însă informaţii despre un belgian şi consideră că un sud-coreean ar putea fi printre victimele de la hotelul Roa Roa. 

Autorităţile indoneziene, care se tem că bilanţul victimelor va creşte şi mai mult, au declarat stare de urgenţă pentru 14 zile. 

 

Majoritatea victimelor au fost consemnate la Pali, o aglomerare de 350.000 de locuitori, situată pe coasta vestică a insulei Sulawesi. 

IasiAZI.ro

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Parteneri

Donations
Join Us
  • Facebook38.5K
  • X Network32.1K
  • Behance56.2K
  • Instagram18.9K

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Advertisement

Categories
Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...