În condițiile în care România a rămas singurul aliat sigur al SUA în zonă, oare n-ar fi mai potrivit pentru consolidarea statului nostru ca Muniz sau alți americani oficiali să sprijine asanarea și reconsolidarea justiției românești? Iar acest lucru, domnu Muniz, se poate face doar prin întărirea autorității SIIJ, organism independent politic care trebuie să elimine din sistem exact acei magistrați/cozi de topor, care au fost obligați prin șantajul exercitat de către Statul Paralel să judece și să condamne strâmb, nenorocind astfel mare parte din capitalul românesc, economico-politic. Mai mult chiar, acest SIIJ este menit să protejeze chiar magistrații independenți și corecți ce ne-au mai rămas și care, la limită, pot scăpa de eventualele șantaje tocmai invocând posibilele repercursiuni din partea SIIJ.
N-ar fi mai eficient domnu Muniz să vă sprijiniți aliatul România pentru întărirea autorității statului tocmai recunoscând, public sau nepublic, excesele contra democrației pe care colegi de-ai dumneavoastră le-au inițiat și implementat la noi în țară? În acest fel, destul de rapid, prin eliminarea din sistem a acelor români și americani vinovați, ne-ați putea ajuta să devenim un aliat mai puternic al statului pe care-l reprezentați.
Domnu Muniz, așa e că nu sunteți sincer când ziceți că vreți ca justiția românească să funcționeze pe baza adevărului faptelor și al dreptății? Pentru că, dac-ați fi, ar trebui să vă asumați că una dintre potențialele victime ale sale ar fi chiar fiul președintelui SUA, Hunter Biden, despre ale cărui matrapazlâcuri nu știe doar Puiu Popoviciu, prietenul său român refugiat prin Londra, aceste fapte sunt bine documentate inclusiv prin instituțiile statului român. Unde mai pui că, cele care s-au săvârșit pe linia Ro-Ukr, sunt documentate pe filiera Est-Vest, deci foarte greu de escamotat. Iar legat de Ucraina și Hunter Biden, eu știu că familia președintelui SUA ar trebui să fie recunoascătoare serviciilor secrete românești, ce l-au salvat în urmă cu mai mulți ani pe Hunter dintr-o situație la limită care în spațiul postsovietic nu se tranșează nici legal și nici diplomatic.
Domnu Muniz, filiera românească a posibilelor scandaluri ce-ar afecta actuala administrație SUA nu este nesemnificativă, deci ar trebui manageriată cu mult mai multă înțelepciune, acest hei-rupism al dumitale nu poate decât să amplifice un scandal de care nimeni nu are nevoie azi. Și eu sunt sigur că dacă ai adresa întrebările necesare despre speță la Washington DC, dar și la București, ai căpăta răspunsurile potrivite acestei situații.
Cozmin Gușă