“Propunerea ca Viorica Dăncilă să preia PSD a fost o improvizaţie şi o glumă proastă. Aici au pierdut momentul contestatarii preşedintelui PSD. Liderii organizaţiilor locale din CEx au suficientă experienţă politică ca să-şi dea seama că propulsarea primului-ministru nu poate fi decât un drum rapid spre prăbuşirea partidului. Iar atitudinea Vioricăi Dăncilă, care s-a lipit ca timbrul poştal de Liviu Dragnea, a rezolvat orice dilemă.
În al doilea rând, umbra Statului-Paralel a bântuit şi această reuniune. Chiar dacă Liviu Dragnea a renunţat să-i mai facă uneltele SPP-SRI-Iohannis pe semnatarii scrisorii, n-au lipsit semnalele de alarmă. Râvna cu care Victor Ponta a încercat să-l lege de reuniunile de la K2, aplombul televiziunilor anti-Dragnea în a o susţine pe Gabriela Firea, ştirile pe surse care indicau 80-100 de semnatari ai scrisorii, au pus liderii locali de partid în faţa unei alegeri greu de făcut.
În al treilea rând, aşa cum am încercat să vă arăt, PSD este continuatorul PCR, de la care a preluat maniera brutal bolşevică de a conduce structurile de putere. Un Partid-Stat care se va lăsa condus de un preşedinte descris de colegii săi ca fiind paranoic, grosolan şi dictatorial, până când va avea o alternativă reală sau va pierde guvernarea!”, scrie Dan Andronic pentru Evenimentul Zilei.
IasiAZI.ro