Cutiile postale sunt locul în care autoritățile care au responsabilitatea protecției civile pot comunica eficient cu cetățenii. Protecția civilă reprezintă ansamblul de măsuri instituționale și voluntare care asigură protejarea populației civile în caz de dezastre și hazarde naturale sau în cazul producerii oricărei situații de urgență așa cum este ea reglementată în legislația dedicată.
Cutiile poștale și protecția civilă în mediul rural
Mediul rural este văzut ca o concentrare de populație mai redusă, numai că infrastructura este mult mai deficitară, iar prezența localităților rurale în mediul natural este mai pronunțată decât în mediul urban.
În plus, în mediul rural, populația este sensibil mai îmbătrânită decât în mediul urban. Tocmai din aceste considerente, autoritățile consideră că a pune informări în cutiile poștale înseamnă că oamenii sunt informați și vor răspunde cu promptitudine informărilor pe care ei le găsesc acolo.
Aceștia sunt informați despre măsurile individuale și colective care se pot lua, ce riscuri, ce pericole îi pot aștepta în caz de incendii de pădure, inundații, cutremure, alunecări de teren, ploi diluviene etc.
Cutiile poștale de bloc și protecția civilă în mediul urban
Cutiile postale de bloc au în mediul urban un rol de asemenea important, chiar esențial din toate punctele de vedere.
În mediul urban, populația trăiește într-un număr foarte mare, mult mai mare decât în mediul rural, în spații de locuire mult mai concentrate, participă mai des în spațiile civice comune, piețele civice, piețele agro-alimentare. Mediul urban este un mediu de tranzit al turiștilor mult mai frecventat decât mediul rural. Transportul în comun este mult mai redus în mediul rural.
Cutiile poștale de bloc sunt folosite de autorități pentru a informa populația despre riscurile de declanșare a unor situații de urgență.
În primul rând, în cutiile poștale de bloc, apar informații despre repararea, întreținerea și introducerea în stare operațională a adăposturilor de protecție civilă.
De regulă, în cutiile poștale de bloc ale cetățenilor, apare informarea ca asociația de proprietari să ia măsuri pentru ca blocul dotat cu un spațiu de protecție civilă să aibă spațiul respectiv îngrijit și operațional în orice moment, oferind și o perioadă de pregătire a acestui spațiu care poate fi mai lung sau mai scurt, de la caz la caz.