Gabriela Firea, Paul Stănescu şi eternul trădător Adrian Țuţuianu au fost de data aceasta portavocea grupului care nu-l mai doreşte pe Liviu Dragnea la butoanele PSD. Dacă în ceea ce-l priveşte pe Stănescu, s-a lucrat cu “stimului psihologici”, mai exact s-a insistat mult pe orgoliu, cu Gabriela Firea şi Adrian Țuţuianu povestea este veche şi va continua.
Potrivit unor surse politice, actualul vicepremier şi ministru al Dezvoltării, s-a supărat foarte tare pe şeful şi prietenul său în urma unei discuţii în care acesta din urmă a dat cu pumnul în masă şi i-a vorbit foarte urât. De aici, a fost doar un pas până la a-l convinge pe Stănescu să treacă în tabăra puciştilor.
Adrian Țuţuianu şi Gabriela Firea fac echipă încă de anul trecut. De altfel una dintre fiicele preşedintelui PSD Dâmboviţa a fost angajată ca jurist la Primăria Municipiului Bucureşti în aceeaşi perioadă. Conform unor membri PSD Dâmboviţa, Adrian Țuţuianu ar fi venit încă din luna mai 2017 cu un sondaj intern, comandat de Gabriela Firea prin Primăria Capitalei şi le-ar fi arătat că el este poziţionat bine în sondaje şi le-a indicat că în perioada următoare va deveni preşedinte al PSD, iar Firea candidat la alegerile prezidenţiale.
A urmat apoi demiterea lui Țuţuianu de la Ministerul Apărarii, puciul lui Tudose şi marea împăcare cu Liviu Dragnea, care s-a parafat şi cu o funcţie politică de vicepreşedinte al Senatului pentru liderul PSD Dâmboviţa.
Dar nu a fost suficient, pentru că imediat Adrian Țuţuianu a fost cooptat în noul puci anti – Dragnea şi a hotărât chiar să-şi asume rolul de vârf de lance. Acestuia i s-ar fi promis susţinere la preşedinţia partidului şi chiar funcţia de premier, în locul Vioricăi Dăncilă. De altfel, s-a vorbit mult despre Țuţuianu premier şi atunci când în cele din urmă, învingător la puncte, a ieşit Mihai Tudose. Conform unor surse, un rol important în strategia pusă la cale acum l-ar fi avut generalul Lucian Pahonţu, şeful SPP.
Puţini ştiu, dar Adrian Țuţuianu şi Lucian Pahonţu se cunosc de foarte mult timp. Cei doi au fost colegi la Liceul nr. 3 de Chimie din Câmpulung Muscel, astăzi numit Liceul Teoretic „Dan Barbilian”. Potrivit unor apropiaţi ai liderului PSD Dâmboviţa, cei doi ar face parte din acelaşi “grup de interese de foarte mulţi ani”. Interesant este că de-a lungul timpului, atunci când cei din zona serviciilor de informaţii au avut nemulţumiri cu privire la anumiţi lideri politici, s-a apelat mereu la Adrian Țuţuianu, căruia i-ar fi acordat în schimb protecţie. Fostul şef al Comisiei SRI, Ion Stan, lider important în PSD, decedat recent din păcate, a fost distrus din punct de vedere politic cu un dosar penal în care declaraţiile ca martor protejat a lui Adrian Țuţuianu l-ar fi trimis direct la închisoare. O spune un apropiat al lui Ion Stan, care mi-a dezvăluit şi că acesta “a murit neîmpăcat pentru că nu a putut să accepte că cel pe care el l-a adus şi crescut în partid l-a trădat”. Imediat ce Ion Stan a ajuns după gratii, Țuţuianu i-a preluat toate funcţiile: mai întâi cea de preşedinte PSD Dâmboviţa, iar apoi chiar şi cea de şef la Comisia SRI. “Stan nu mai asculta şi trebuia oprit cumva. L-au băgat în pâmânt cu ajutorul discipolului său“, spune unul dintre cei care i-a fost alături până în ultimele clipe de viaţă.
IasiAZI.ro