Ea a mai spus că nu va mai căuta să fie realesă în funcţia de lider al partidului CDU de centru-dreapta în decembrie. A deţinut postul din 2000.
CDU a fost puternic slăbit, potrivit sondajului de duminică din statul Hesse, cel mai recent într-o serie de eşecuri.
Atât CDU, cât şi partenerii săi naţionali de coaliţie, social-democraţii, au avut cu 10 puncte mai puţin faţă de sondajul precedent.
Alegerea vine la doar câteva săptămâni după ce CSU (celalalt partid al Uniunii) a suferit pierderi masive într-un vot în parlament.
Partidele ca Die Grünen, partidul ecologist german, cu o politică de stânga, sau AfD, cu o politică de extremă dreapta, anti-imigranţi, au cunoscut o creştere în numarul susţinătorilor după alegerile generale din 2017, în timp ce susţinarea pentru partidele majore de centru a scazut.
Angela Merkel a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi menţine faimosul chip de poker, dar uneori a părut destul de tristă, în timp ce a anunţat ceea ce avea să ducă la un adio pentru politica germana.
Ea a insistat întotdeauna că, dacă trebuie să conducă Germania, trebuie să conducă şi partidul. Anunţul are ca scop liniştirea criticilor din partid şi recâştigarea alegătorilor care au părăsit CDU în favoarea unor partide precum AfD şi Verzii, dar reflectă totodată şi o prăbuşire a puterii.
Depinde mult de succesorul ei ca lider de partid. Dacă este loial – ca Annegret Kramp-Karrenbauer – Germania ar putea vedea o tranziţie lină către un nou cancelar, eventual permiţându-i doamnei Merkel să îşi încheie termenul.
Dar vulturii dau târcoale. Deja un vechi rival, Friedrich Merz, şi-a anunţat candidatura. Dacă un adversar al doamnei Merkel prevalează ca lider de partid, cancelaria ei devine inconfortabilă şi, eventual, imposibil de înşelat.
Doamna Merkel a declarat că îşi asumă “întreaga responsabilitate” pentru performanţa slabă.
“În calitate de cancelar şi lider al CDU, sunt politic responsabil pentru tot, pentru succese şi pentru eşecuri”, a spus ea, potrivit bbc.co.
“Când oamenii ne spun ce gândesc despre modul în care guvernul a fost format şi ce gândesc despre munca noastră în parlament în aceste prime şapte luni… atunci este un semnal clar că lucrurile nu pot continua aşa cum sunt.
IasiAZI.ro