EXCLUSIV/STENOGRAME SI INREGISTRARI AUDIO EXPLOZIVE/”FANAREANU A FUTUT-O… O DATA… PE MOCANU, NU SE PUNE”/IOANA ESTE O CURVA, SUGE PULA….MAI AVEA PUTIN SI JUCA IN FILME PORNO”

Caz concret: Seful Antitero SRI Prahova, fostul procuror Gulianu Florin:

Unul din capetele de cerere ale acţiunii în contencios administrativ introdusă la Curtea de apel Ploieşti (a cărei soluţie la fost atacata cu recurs) a fost anularea, ca nelegal şi netemeinic, a Ordinului directorului SRI nr. DP 0207 din 23.06.2014 prin care a fost trecut in rezerva, din oficiu, din motive imputabile lui, întemeiat de intimatul SRI pe dispoziţiile art. 43, alin. 1, lit. b şi art. 85, alin. 1, lit. m si alin. 2 din Statutul cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 80 / 1995, completată şi modificată.

Art. 41

(1)Trecerea cadrelor militare din activitate in rezerva sau direct in retragere, precum si chemarea din rezerva in activitate se fac dupa cum urmeaza:

1. b) ceilalti ofiteri, prin ordin al ministrului apararii nationale;

Art. 85

(1)Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in activitate pot fi trecuti in rezerva sau direct in retragere, dupa caz, in urmatoarele situatii:

1. m) in cazul neavizarii in vederea acordarii autorizatiei de acces la informatii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori in cazul in care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar in conditiile legii;

(2) Trecerea in rezerva sau direct in retragere se face din oficiu, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f), i1), l), m) si n), la propunerea consiliilor de judecata, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. i) si j), iar, in celelalte conditii, la propunerea comandantilor unitatilor din care fac parte, inaintata ierarhic.

„Propunerea de trecere în rezervă nu a fost făcută de comandantul unităţii din care am făcut parte (Direcţia „K”, indicativ UM 0356 Bucureşti, unde fusesem mutat de la UM 0735 Ploieşti, după eliberarea din funcţia de şef Sector „Contraspionaj” şi pus la dispoziţie), ci de Direcţia generală de Securitate Internă Bucureşti (al cărei cadru militar nu eram), care, tot ea, a refuzat a-mi elibera avizul, întocmind un raport dual refuz aviz de a nu mi se revalida autorizaţia de acces la informaţii clasificate[1] – propunere trecere în rezervă. Nu mi s-au adus la cunoştinţă, nici verbal, nici în scris, considerentele de fapt şi temeiul de drept ale neacordării.

Deci, decizia nu mi s-a motivat.

A se reţine că acesta are caracterul tipic tot al unui act administrativ al unei institutii centrale în raport cu care nu am acces la justitie pentru a-l contesta.[2]

Pentru scrupulozitatea caracterizării / descrierii situaţiei mele concrete, evoc în plus că:

• subsemnatul mă aflam în situaţia prevazuta de Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin HG nr. 585/2002 în

art. 167 din – (1) Revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate presupune reverificarea persoanei deţinatoare a unui certificat de securitate/autorizaţie de acces in vederea menţinerii sau retragerii acesteia

şi a alin.

(2) Revalidarea poate avea loc la solicitarea unitaţii in care persoana isi desfasoara activitatea (s. n.), sau a ORNISS, în oricare din următoarele situatii, respectiv lit. b) la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de securitate/autorizaţiei de acces deţinute anterior (s.n.).

Contextual, la particularitatea personalizată a subsemnatului, SRI se afla în etapa  obligatorie aplicarea a reglementărilor din Standardele aprobate prin HG nr. 585/2002,

Art. 152 (1) „Verificarea in vederea avizarii pentru accesul la informatii secrete de stat se efectueaza cu respectarea legislatiei in vigoare privind responsabilitatile in domeniul protectiei unor asemenea informatii, de catre urmatoarele institutii: a) Serviciul Roman de Informatii, pentru: – personalul propriu;…”

Sintagma „legislatiei in vigoare” din textul de mai sus se referă, în principal, la următoarele prevederi legale care, sub niciun motiv şi în nicio formă nu au fost incidente în cazul meu. Astfel, eu nu m-am incadrat (decât doar prin forţarea argumentării false şi abuzive de către SRI) în niciuna dintre situatiile enumerate la:

– art. 159 – „Urmatoarele situatii imputabile atat solicitantului, cat si sotului/sotiei sau concubinului/concubinei acestuia reprezinta elemente de incompatibilitate pentru acces la informatii secrete de stat:

1. a) daca a comis sau a intentionat sa comita, a fost complice, a complotat sau a instigat la comiterea de acte de spionaj, terorism, tradare ori alte infractiuni contra sigurantei statului;
2. b) daca a incercat, a sustinut, a participat, a cooperat sau a sprijinit actiuni de spionaj, terorism ori persoane suspectate de a se incadra in aceasta categorie sau de a fi membre ale unor organizatii ori puteri straine inamice ordinii de drept din tara noastra;
3. c) daca este sau a fost membru al unei organizatii care a incercat, incearca sau sustine rasturnarea ordinii constitutionale prin mijloace violente, subversive sau alte forme ilegale;
4. d) daca este sau a fost un sustinator al vreunei organizatii prevazute la lit. c), este sau a fost in relatii apropiate cu membrii unor astfel de organizatii intr-o forma de natura sa ridice suspiciuni temeinice cu privire la increderea si loialitatea persoanei.”

Si nici la:

art. 160 – Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informatii secrete de stat oricare din urmatoarele situatii:

1. a) daca in mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informatii cu relevanta in planul sigurantei nationale ori a mintit in completarea formularelor tip sau in cursul interviului de securitate;
2. b) are antecedente penale sau a fost sanctionat contraventional pentru fapte care indica tendinte infractionale;
3. c) are dificultati financiare serioase sau exista o discordanta semnificativa intre nivelul sau de trai si veniturile declarate;
4. d) consuma in mod excesiv bauturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau de alte substante interzise prin lege care produc dependenta; e) are sau a avut comportamente imorale sau deviatii de comportament care pot genera riscul ca persoana sa fie vulnerabila la santaj sau presiuni;
5. f) a demonstrat lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscretie; g) a incalcat reglementarile privind protectia informatiilor clasificate;
6. h) sufera sau a suferit de boli fizice sau psihice care ii pot cauza deficiente de discernamant confirmate prin investigatie medicala efectuata cu acordul persoanei solicitante;
7. i) poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea genera vulnerabilitati exploatabile de catre serviciile de informatii ale caror interese sunt ostile Romaniei si aliatilor sai.

Pentru a decide sa nu-mi revalideze autorizatia de acces la informatii clasificate, SRI face, fals pro bono, o interpretare cazuala (ca forma a interpretarii oficiale), a normelor juridice incidente (art. 16 din HG nr. 585/2002), deslusind cerintele legii. Aceasta interpretare se refera, deci, la un anume caz concret.

Este cel putin inabil sa se sustina ca in luarea unor masuri institutionale, manageriale si de sanctionare disciplinara, poate exista subiectivism, tinzand, urmare interviului de securitate din iunie 2014, la recunoasterea ca „suspiciunea” are valoarea unei probe, considerand-o temei al retragerii / nerevalidarii avizului de securitate (considerand ca s-ar permite, din punct de vedere legal, luarea unor masuri bazate pe aprecieri subiective). Aprecierea unui fapt ca reprezentand o lipsa de loialitate, incorectitudine, necinste sau indiscretie a subsemnatului nu poate fi decat subiectiva, deoarece legea nu permite.

Aplicarea normei juridice nu se face aleatoriu si discretionar, potrivit parerii unuia sau altuia si nu permite, deci, subiectivism. Caracterul volitional al normei nu inseamna subiectivism, arbitrariu, ci forma subiectuala, adica, modul inerent subiectual in care o comanda sociala este asimilata de vointa legiuitorului si dobandeste prin aceasta expresie subiectuala; norma juridica este obiectiva prin modul ei de determinare si prin continutul reglementarii.

Tin a preciza ca, niciodata, suspiciunile nu constituie baza sanctionatorie ci, cel mult, temeiul declansarii unor verificari / investigatii. Pe de alta parte, in intreaga doctrina si practica juridica se vorbeste de obiectivitate in angajarea raspunderii juridice, niciunde si nicicand (poate, doar, in regimurile totalitare, dictatoriale si tarile bananiere), subiectivismului (atitudinii subiective) nu i se recunoaste niciun efect legal si nu poate fundamenta o decizie / ordin cu consecinte juridice. Suspiciunea (din faza initiala), trebuie sa se transforme in certitudine si trebuie sustinuta cu probe. Contrar, se ajunge, ca in cazul de fata (asa cum am aratat si sustin, in continuare, cu convingere si tarie), la aspecte inexistente, lipsite de orice suport faptic, pur si simplu inventate, fara legatura cu realitatea, ceea ce le confera un caracter absolut discretionar, iar inscrisul in care sunt cuprinse dobandeste si el caracterul unui inscris fals, ceea ce, cu prisosinta, este cazul in speta.

Actul de aplicare a normei juridice are valoarea unui fapt juridic, producand – in cazul de fata – initial modificarea, ulterior stingerea unui raport juridic (intre SRI si subsemnatul ofiter).

Imprejurarea (evocata de paratul SRI in raspunsul la intrebarea nr. 16 din Interogatoriu) potrivit careia am consimtit in formularul de securitate ca nerevalidarea avizului de securitate sa nu-mi fie motivata, este o dovada de crasa rea credinta.  Formularea este impusa prin lege, textul este preconstituit de Legea nr. 182/2002 si HG nr. 585/2002, astfel ca persoana supusa avizarii nu poate modifica enuntul, iar refuzul de a semna consimtamantul echivaleaza real cu riscul de a nu mai fi supus verificarilor de securitate si de a nu mai primi avizul sau revalidarea acestuia, dupa caz.

Formularea <<Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate sa nu-mi fie motivata>> din finalul Anexei 15 la HG nr. 585/2002  este nu numai neconstitutională, dar introducerea ei intr-un text de lege din anul de gratie 2002, ne intoarce in urma cu o jumatate de secol, in obsedantul deceniu al dictaturii proletariatului. Într-un text de act normativ nu se poate prestabili, indiferent de situaţie şi cu o opozabilitate erga omnes, obligaţia necondiţionată, absolută, a exprimării de către un cetăţean a unui acord de catre pentru ca un aviz să nu fie motivat, să nu i se comunice motivele şi nici să nu-l poată contesta (supune cenzurii unei instanţe de judecată), cu atât mai mult cu cât nu cunoaşte ce atacă în contencios („atacul în orb”). Acesta este un fel de fatalism legislativ, de genul „accept a priori orice act producator de efecte juridice lezante impotriva mea, chiar daca nu mi se motiveaza si imi mai şi restrânge / anulează anumite drepturi şi libertăţi fundamentale constituţionale.” O astfel de abordare în a legifera, lasă loc liberului arbitru în activitatea entitatilor cu atribuţii şi obligaţii în eliberarea /refuzul eliberării unor astfel de autorizaţii / certificate şi care vine in contradicţie cu chiar textul art. 28, alin. (5) din Legea nr. 182/2002 care vorbeşte de „retragere motivata”: „Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată (s. n.) a acesteia determina de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat.”

Chiar dacă, ab adsurdo, am admite că legiuitorul a avut în vedere o nemotivare în materie, acesta s-a referit la situaţia iniţială (prima acordare de autorizaţie / certificat), iar nu şi la nemotivarea retragerii   / nerevalidării autorizaţiei   de acces   la   informaţii  clasificate. Cu alte cuvinte, este illogic şi absurd ca unui om să nu-I motivezi, după ani şi ani în care a lucrat cu informaţii clasificate de ce i+ai retras avizul! Adică să nu-I spui unde şi cum a greşit! E o aberaţie pe care Curtea Constituţională trebuie să o cenzureze.

Invocam, astfel, caracterul neconstitutional al acestor prevederi deoarece ele sunt evident contrare prevederilor:

1. a) – Constitutiei  Romaniei care, la 21 alin. (1) si (2) reglementeaza „Accesul liber la justitie”:(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
2. b) – Constitutiei Romaniei avand in vedere ca lezează fondul unui drept fundamental, dreptul la munca, 41 „Munca şi protecţia socială a muncii: „(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.>>

Este necesar, asadar, sa se comunice motivele pentru ca acestea sa fie supuse, in cazul persoanei nemultumite, controlului de contencios, pentru a li se verifica legalitatea si temeinicia. Cetateanul trebuie sa cunoasca de ce a fost concediat de la locul de munca si sa se asigure ca nu a fost un abuz, o razbunare, o incetare ostila a raporturilor juridice de munca.

Reiterez că militarilor, de regula, nu li se s-a comunica in scris, expressis verbis, actul administrativ, ci primesc  numai  o   înștiinţare despre   retragerea   accesului  la informaţii  clasificate, fără prezentarea  niciunuia dintre motivele de drept si de fapt avute în vedere, determinând  o stare   de neliniște   cauzată de lipsa de informaţii, ceea ce   constituie un tratament degradant, în sensul   dispoziţiilor art. 3  din  Convenţia   europeană   a  drepturilor omului.

1. c) – Chiar ale Legii nr. 182/2002 care, in 3 stipuleaza: „Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată in sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorarii Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor si a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi si răspândi informaţii.”

Or, prevederile incriminate tocmai asta fac: ignoră Constituţia şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

In concluzie, cineva trebuie sa ridice exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor din Legea nr. 182/2002 si din Anexa 15 la HG nr. 585/2002 şi, pe cale de consecinţă, deoarece au caracter de subsidiaritate, pe cele ale art. 85, alin. 1, lit. m si alin. 2 din Legea nr. 80 / 1995 cu care se coroborează organic.

Sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevazute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr.47/1992.

Va rog sa observati ca o astfel de conduita a APV-istilor pun militarii in imposibilitatea absoluta de a beneficia de aceste drepturi constitutionale fundamentale: accesul liber la justitie si de dreptul la munca.

[1] Autorizatie de acces la informatii clasificate – document eliberat cu avizul institutiilor abilitate, de conducatorul persoanei juridice detinatoare de astfel de informatii, prin care se confirma ca, in exercitarea atributiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informatii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesitatii de a cunoaste.

[2] Retragerea   / nerevalidarea autorizaţiei   de acces   la   informaţii  clasificate nu are natură  disciplinară   sau   contravenţională și nu reprezintă   o sancţiune   pentru   acţiunile  sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate, fiind  un act   administrativ prevăzut   de art. 9   lit. d din Legea   nr. 182/2002 ca o măsură   de protecţie   a  informaţiilor   clasificate.( Decizia nr. 3271 din 13 martie 2013 a ÎCCJ). (Cerasela N.).