Primarul General al Capitalei susţine că între preşedintele PSD şi Traian Băsescu ar exista o înţelegere secretă şi că cei doi s-au înţeles ca să o scoată pe ea din joc şi să o lase fără majoritate în Consiliu. Ea a mai spus şi că Dragnea i-ar fi chemat la discuţii pe consilierii generali, cărora le-ar fi indicat să nu o mai sprijine.
Întrebată dacă a mai comunicat cu liderul PSD, ea a replicat că doar i-a dat un mesaj în care l-a informat că ştie despre întâlnirea ei cu consilierii şi că acesta i-a replicat că nimic nu este adevărat. Firea a insistat pe ideea că între Traian Băsescu şi Liviu Dragnea ar exista o înţelegere de mai mult timp şi că acest lucru este evident în mai multe proiecte.
În perioada următoare se va alege şi un nou preşedinte al PSD Bucureşti, respectiv PSD Ilfov, iar Gabriela Firea nu ar mai avea susţinere. Se pare că favorit ar fi Șerban Nicolae, care ar beneficia de suportul lui Dragnea.
IasiAZI.ro