gesturi suspecte ale concurenților! “Se pălmuiește peste față” | IasiAZI.ro

DenyExclusivEvenimentSocial7 years ago25.9K Views

De multe ori, gesturile făcute de Faimoşi sau Războinici conţin legătura strânsă pe care aceştia o au cu cei de acasă sau cu divinitatea şi cu ajutorul lor aceştia se concentrează mai bine şi se hrănesc spiritual.

Pe cât de neînseamnate sau de neînţeles par, pe atât de importante sunt ele în economia jocului şi în starea psihică a celor care concurează. Fie că e vorba de palmele pe care şi le aplică Mirel Drăgan, semnul crucii făcut de Lili Sandu sau salutul cu mâna la umăr al lui Yamato, toate acestea au legătură cu cele mai puternice stări prin care trec concurenţii în momente de tensiune ale concursului.

 „Yamato se bate cu mână pe umărul stâng, locul unde are un tatuaj cu mine. Este un salut faţă de tatăl sau, o formă de respect faţă de mine; prin acest gest, arată că împreună cu mine reuşeşte să obţină rezultatele respective. Noi doi avem o relaţie foarte bună, acesta este şi motivul pentru care el şi-a făcut acel tatuaj pe umăr. Și de atunci spune că merge la război împreună cu mine. Sunt lângă el tot timpul şi simţ că luptăm împreună până la capat”, a explicat tatăl campionului şi antrenorul acestuia, Amatto Zaharia.

 Tot acesta explică şi gesturile şi celuilalt elev al său, luptătorul de kempo Mirel Drăgan.

 „Inainte de a pleca pe traseu se pălmuieşte peste faţă. E un gest pe care îl vezi, în general, la cei care practică sporturi dure, de contact: arte marţiale, rugby. Sunt unii sportivi cărora chiar antrenorul le aplică două, trei palme înainte ca aceştia să între în meci, nu din răutate, nu ca să îi pedepsească, ci pentru a-i ajuta să se focuseze”, explică Amatto Zaharia ritualul lui Mirel Drăgan.

 Gesturile de la finalul luptelor, salturile, dansurile ciudate sau acele „poze statuare”, când unii dintre concurenţi îşi descătuşează şi mai mult energia, sunt şi ele puse pe seamă specificului sportului practicat de fiecare în parte.

 „Este vorba de o eliberare, cu siguranţă. Mirel Drăgan, Călin Novacescu au gesturi similare pentru că practică un sport asemănător. Sunt reflexe pe care ţi le formezi în mulţi ani de antrenament şi competiţii. Gimnastele fac spagat, salt pe spate, e formă de descătuşare din sportul lor. Pe Mirel nu o să-l vedeţi făcând salturi pe spate, cu siguranţă! ”.

  In aceasta seara, urmeaza un nou episod din cea mai dura competitie – „Exatlon”! Cum vor face fata Faimosii si Razboinicii provocarilor tot mai dure veti vedea urmarind in aceasta seara, de la 19:45, „Exatlon”, la Kanal D! 

IasiAZI.ro

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...