Sufrageria este una dintre cele mai importante camere din orice locuință, deoarece este locul în care petreci cel mai mult timp și care formează o primă impresie despre casa ta.
Dacă aceasta este de dimensiuni mici, poate deveni dificil să o amenajezi astfel încât să fie eficientă din punct de vedere al spațiului și să îți poți lăsa cu adevărat amprenta asupra decorului.
Mobilierul modular sau pliabil poate fi schimbat în funcție de nevoie și îți permite să economisești spațiu când nu utilizezi un anumit corp. De exemplu, alege din gama de colțare extensibile pentru living de la Homelux.ro un model suficient de încăpător și care poate fi transformat într-un pat când ai musafiri.
Mobilierul modular poate fi personalizat prin adăugarea unor corpuri pentru mai mult spațiu de depozitare. De asemenea, poți alege mese pliabile de dining, pentru a putea fi gazda perfectă la cinele cu prieteni și familie.
2. Optează pentru mobilier cu spații de depozitare
Spațiile de depozitare sunt esențiale pentru un spațiu eficient, modern și funcțional. O canapea cu ladă, o măsuță de cafea cu sertare sau spațiu de depozitare în zona inferioară sunt modalități excelente de a economisi spațiu.
Sufrageria de mici dimensiuni trebuie să îți permită să păstrezi obiectele de care nu ai nevoie zilnic. De exemplu, o canapea sau un colțar cu ladă poate deveni locul ideal pentru lenjeriile de pat, perne, pilote, dar și pentru jucăriile copiilor. Măsuța de cafea poate fi folosită pentru a depozita cărți, reviste sau ziare.
3. Folosește oglinzi pentru a crea senzația de spațiu
Efectul vizual de spațiu este la fel de important pentru decorul unei sufragerii mici. În funcție de ce stiluri de amenajare preferi, oglinzile pot fi utilizate pentru a reflecta lumina și pentru a face camera să pară mulr mai mare.
O oglindă mare poate fi amplasată pe un perete gol de accent sau poți chiar să instalezi două oglinzi, una în fața celeilalte, pe pereți paraleli. Oglinzile pot fi utilizate pentru a crea impresia de profunzime și sunt potrivite în cadrul tuturor stilurilor de design, de la minimalist, până la boho-chic.
4. Folosește o paletă cromatică neutră
Culorile neutre, deschise și curate, precum bejul, cremul sau albul pot face sufrageria să pară mult mai mare. Acest lucru se datorează felului în care se reflectă lumina. Camera pare automat aerisită, luminată și generoasă în dimensiuni. Crearea impresiei de spațiu este esențială pentru starea de bine pe care o vei avea, deoarece spațiul va fi mai puțin aglomerat și ordonat.
5. Alege un design minimalist
Stilul de design minimalist este poate cea mai simplă soluție pentru amenajarea unei sufragerii de dimensiuni reduse. În acest fel o poâi păstra cât mai curată, organizată, fără să o încarci cu obiecte inutile, care nu fac decât să micșoreze spațiul.
Stilul minimalist este, de asemenea, sinonim cu atmosfera liniștitoare și relaxantă, care te va ajuta să te simți confortabil în fiecare zi.
Cu ajutorul acestor idei și sfaturi poți amenaja o sufragerie de dimensiuni mici fără a te lovi de prea multe obstacole, atât la propriu, cât și la figurat. Gândește-te și la nevoile și preferințele tale, pentru a oferi personalitate spațiului.
Sursa foto: pexels.com