Connect with us

Eveniment

Legaturile periculoase dintre GASCA DE MAFIOTI A MINISTERULUI TRANSPORTURILOR si candidatul la functia de primar al orasului Bacoi, din partea PARTIDULUI ALIANTA LIBERALILOR SI DEMOCRATILOR

Publicat

acum 6 ani

pe

Vreți să vă scriu iar afacerea Romprest? Evoluțiile? V-am mai scris acum 3 ani. Dar voi sunteți prostuți și uituci. D’aia vă fac ăștia ca pe proști. Că sunteți. Monaco e singurul criminalized group pe lângă care mor la propriu și dispar oameni și persoane de toate felurile/meseriile sunt amenințate cu moartea. E bine că DNA se ocupă de catering și de șuții de pe plajă. Măcar am rezolvat o treabă: nu se mai vinde ilegal porumb și vată pe băț pe plajă, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei.

Iata dezvaluirile efectuate in data de 04.10.2017:

“Afacerea Romprest” din spatele dosarului “Romprest”. Justice for who?

Pe 21 Iulie 2017, în plin scandal al revocării procurorilor, am scris că în dosarele DNA a existat un interes al SRI şi am menţionat în acest sens ca exemplu şi numele lui Walter/Florian Walter, informaţie confirmată de mai multe surse din DNA. Informaţia era adevărată. Datele coroborate până acum arată că serviciile de informaţii/ SRI a avut    de-a lungul timpului interes punctual pe societăţi care în general prestau servicii pentru administraţiile publice de stat, fie ele spitale/zona sanitară/medicală sau pharma, construcţii/instituţii publice, IT/instituţii publice şi chiar salubritate/instituţii publice. Aşa numitele “maşinării de bani”. Fabrici non stop cu potential.

COMPANIA

Firma Romprest, bine cotată şi competitivă pe piaţă, cu foarte multe contracte cu administraţiile publice( sectoare, judete, 2018 vor fi multe licitaţii pe concesiuni), a avut de-a lungul timpului trei mari jucători care o controlau prin acţionariat: fiul lui Virgil Măgureanu, fostul director SRI, Marian Măgureanu, prin intermediul unui offshore- Firstcom LLC, Dragoş Dobrescu/Grupul Monaco şi Walter Florian- multe relaţii cu lumea politică şi de afaceri. A fost a unui anumit grup (grupuri, grupări) al lor.

Cumva, după debutul dosarului penal Romprest, Dragos Dobrescu fuge din ţară şi cedează partea sa din Romprest unor francezi. Francezii, subsidiari ai unui concern important/logic,Franta, nu prea au multă răbdare. Vor repede si tot. Şi-ar dori un monopol pe piaţă, prin preluarea Romprest şi Rosal, unirea celor două într-o societate unică şi ei doar să vină cu managementul. Însă lucrurile se complică, aşa cum se va vedea în dosar, francezii nu reuşesc rapid să obţină controlul societăţii prin preluarea acţionariatului majoritar Romprest şi dau mai departe cele 30% din Romprest. Cine preia anul acesta cele 30%? Un domn interesant, care n-are nicio treabă nici cu salubritatea, ci cu afacerile în domeniul medical (domeniu regăsit în enumerarea de mai sus), cetăţean român născut la Moscova, very low profile, potent financiar şi, se spune, protejat al serviciilor. Dar care nu devine majoritar, ci rămâne totusi minoritar.

Domnul interesant Dracea devine acţionar minoritar Romprest prin preluarea acţiunilor de la francezi şi îl foloseşte drept reprezentant al său în societate pe un alt domn interesant- Bogdan Adimi. Şi despre el se spune la fel ca despre domn Dracea. Bogdan Adimi – la fel de interesant- tranzitează de-a lungul timpului din cercul relaţional al lui Dobrescu, în cel al lui Walter şi după aceea în cel al lui Dracea. El e băiatul lor de peste tot, triggerul pe fiecare dintre acţionarii cu potential. În plus devenise, ca toti preferatii sistemului, si denunţător vesel. Mai denunţase în Murgeanu. Dacă mai scriu şi numele firmelor prin care s-au schimbat acţionariatele, cum au intrat şi au ieşit şi prin ce alte firme au făcut-o, înnebunim cu toţii. Cert este că acum principalii jucători în Romprest sunt fiul lui Măgureanu, Walter- încă majoritar, Budeanu, şi domn Dracea- minoritar, cu reprezentant Bogdan Adimi- băieţii veseli ai sistemului.

Între timp, suprapus peste toate mişcările acestea- Dobrescu, Walter, Dracea/Adimi, se ameninţă, se denunţă, totul foarte probabil pentru că se dorea preluarea controlului majoritar al societăţii. Acesta cumva e frame-ul. Tabloul mare. Ce se întâmplă însă.

DOSARUL VIEŢII. POVESTEA POVEŞTILOR:

DIICOT Ploieşti, altă “unitate de elită” a Sistemului începe în Mai 2015 cu tam tam si perchezitii un dosar pe Romprest. Pe evaziune şi spălare de bani, liderul reţelei fiind identificat atunci Walter Florian. Walter fuge din ţară chiar putin inainte de anchetă. S-a spus atunci că pontul i l-ar fi dat chiar DIICOT Ploieşti. Ce supriză nesuprinzătoare. Cert este că Walter, capul reţelei şi acţionarul majoritar nu mai este. DNA şi SRI înnebunesc.

Între timp, speţa pe Walter se disjunge de la DIICOT Ploieşti la “cealaltă unitate de elită”, DNA Ploieşti, ca “totul sa fie sub control”. Nu se stie de ce si nici pentru ce, nu exista un act care sa precizeze motivele pentru care DNA Ploiesti a fost învestită cu speţa Walter disjunsă. DNA Ploiesti, “unitatea de elită”, începe să instrumenteze dosarul pe Walter prin procurorul Laura Bucică, ajunsă la DNA Ploieşti cam în aceeaşi perioadă ca şi Negulescu/Portocală, şi venită taman de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. O colaboratoare a lui Portocală, la fel de performantă ca şi el în materie de succese judiciare.

Dosarul pe Walter este instrumentat de madam Bucică la Ploieşti dar în acelaşi timp cineva / niste baieti din Bucureşti il cautau disperati pe Walter, ajung la el si chiar încep să negociaze cu el, identificat taman în praznicul din Dubai. Cum extrădarea din Dubai este aproape imposibilă, singura şansă a serviciilor este să se milogească de Walter să se întoarcă de bună voie în ţară. Walter pune şi el condiţii. Se întoarce doar dacă dosarul lui nu e instrumentat de DNA Ploieşti. Cumva se dusese buhul încă de atunci ce face Ploieştiul. Se acceptă condiţia lui Walter de către băieţi. Se ia dosarul cu Walter de la DNA Ploieşti fără explicaţii şi este adus la Bucureşti. În unitatea centrală de elită. Şi i se spune lui Walter că să fie liniştit, totul va fi corect şi frumos, se va intrumenta dosarul de cel mai bun, corect şi performant procuror. Walter acceptă înţelegerea. Serviciile voiau să-l aducă pe Walter în ţară şi odată adus- înfundat de tot sau, veti vedea, scapat de tot- să se preia controlul a ceea ce interesa de fapt: societatea, “fabrica de bani non stop”. Walter înghite găluşca. Zice că vine daca e cercetat corect.

* PROBATORIUL ÎNCEPE SĂ PICE, DOVEZILE SCURTCIRCUITEAZĂ DOSARUL CU MIZĂ.

Aşa, dosarul lui Walter de la Ploieşti este adus fără explicaţii la Bucureşti, de la “unitatea de elită”.   Într-o zi, procurorul cel bun si corect primeste prin referat de redistribuire o altă speţă pe Walter care era deja la un coleg de-al sau de la Bucuresti. Procurorul în baza rezolutiei sefului, ia dosarul, desi avea mai multe pe cap. În altă zi, domn Iacob, băiatul etern de încredere, cheamă acelasi procuror bun şi corect şi îi cere să preia si dosarul de la Ploiesti, tot pe Walter. Procurorul, care oricum avea vreo alte 300 de dosare, nu prea vrea, dar este rugat frumos de şefu’ să-l preia. Şi îl preia. Începe să lucreze în el că era disperare mare cu Walter fugarul, dar in timp, mai lucrează si in celelalte. Adică multe, ca avea 300! By the way, acum se intreaba unii de ce avea procurorul 300 de dosare. Simplu: pentru ca i le dăduseră chiar ei.

La un moment dat, după ceva timp, procurorul este sunat pe telefon chiar de Walter din praznicul din Dubai. Care începe să sune, nene. Şi tot sună. Walter îi spune mereu că se tot întoarce, îi face capul pătrat că a auzit că e procuror corect şi bun, procurorul nu mai vorbise niciodată cu el- oare de unde ştia şi numărul şi avea relaţii despre procuror?- şi Walter spune că în general vine, vine, vine. Procurorul îi spune să vină odată, dar să nu creadă cumva că dacă vine scapă, ancheta merge înainte pe evaziune şi pe ce mai avea Walter pe el pus de Ploiesti.

Între timp, odată preluat dosarul Walter, procurorul verifică actele DNA Ploieşti ca să poată continua în cunoştinţă de cauză ancheta în care deja era desemnat el. Şi rând pe rând ancheta începe mai întâi să scârţâie, apoi să pice de-a dreptul.

Mai întâi, martorii nu-şi mai susţin declaraţiile iniţiale date la Ploieşti. Spun că au fost forţaţi să declare chestiuni la unitatea de elită, că unele declaraţii nici nu sunt de fapt ale lor. Retractările vin pe bandă rulantă, toate fiind filmate şi consemnate chiar in sediul DNA central in timpul audierilor. Procurorul merge mai departe cu verificările. Descoperă însă că o parte din cantitatea mare de clorură de calciu din dosar- altă felie importantă a dosarului- declarată initial tranzacţie fictivă chiar într-un raport de la ANAF/Antifraudă există, nu e fictivă, şi este identificată chiar de procuror pe o filieră în legătură cu Bulgaria. Procurorul merge mai departe. Oamenii care apăruseră în actele de la Ploieşti că munciseră la negru- altă bucată din dosar- pică şi ea. Declară la audieri Bucureşti că ei au prestat serviciile pe alte firme subcontractate. Din dosarul de la Ploieşti cădeau rând pe rând bucăţi întregi, de parea că nu mai rămâne nimic. Apoi se descoperă că Ploieştiul nu verificase nimic. Nimic din stocurile firmei, cantităţi dacă au ajuns sau nu la beneficiari, chestiuni de bază, nimic din documentele ce se referau la aspectele comerciale incriminate si care oricum trebuiau verificate. Procurorul spune şefilor săi despre toate problemele apărute cu dosarul instrumentat la Ploieşti, din care picau bucăţi sănătoase. Şefii văd şi ei dezastrul din acte si ce iesea din instrumentare, văd că s-ar putea să nu mai rămână nimic din dosar, că sunt probleme cu declaraţiile martorilor, cu stocurile şi restul şi îi spun initial să meargă mai departe- cu ce-o rămâne din dosar- că vor dispune control pe ce a făcut DNA Ploieşti cu instrumentarea halucinantă făcută pe speţă. Controlul pe instrumentarea dosarului, DNA central nu-l face însă niciodată la DNA Ploiesti. Procurorul fusese fraierit.

*PRIMUL BEC PE CARE S-A CĂLCAT. Un prim scandal în dosar iese în DNA cu Antifrauda, împănată atunci, aşa cum se ştie, de servicii/ SRI. Procurorul realizează că raportul pe care-l puseseră la dispoziţie pe speţă era în mare parte să nu zicem fals, ci incomplet, cu lacune mari. În plus, Antifrauda declarase fictiv ceea ce în mare parte exista în societăţi, doar pentru a umfla prejudiciul şi a justifica o infracţiune, prin comiterea altora. Sunt chemaţi inspectorii ANAF la DNA, sunt arătate tranzacţiile ce existau, iese scandal de ce sunt chemaţi inspectorii, de ce nu e informată conducerea că sunt chemaţi. Procurorul îi pune sub acuzare pe cei de la Antifraudă. Nu convine Doamnei şi nici SRI. Doi dintre ei se bănuieşte mai târziu că sunt chiar ai instituţiei care împănase ANAF. Al treilea recunoaşte cumva neoficial că raportul a fost scris “aşa cum trebuia/ aşa cum a fost dorit” de alţii, nu cum era situaţia în realitate. Cei de la Anfifraudă oricum sunt puşi sub acuzare de procuror. Deranj mare.

*AL DOILEA BEC PE CARE S-A CĂLCAT. Al doilea scandal iese pe Walter. Cum dosarul se prăbuşea şi nu se ştia ce avea să mai rămână din el, expertiza cerută de 5 luni de procuror pe parte financiară nu se terminase, la un moment dat a trebuit să fie prelungite măsurile preventive. Arestul preventiv pe Walter care in total, la final, a fost de 6 luni! Procurorul spune că nu se mai justifică legal arestul, având în vedere ce mai rămăsese din dosar, nu se ştie până la final ce mai rezistă ca probatoriu şi propune înlocuirea arestului preventiv cu altă măsură preventivă: controlul judiciar. Iniţial, Doamna spune da şi după o oră, inexplicabil, după ce vorbeşte cu doamna Tiţi şi sunt informaţi băieţii veseli, vine şi face scandal că nu, nu, nu. Walter să rămână sub arest.

Procurorul se opune, probele rămase nu mai justificau măsura arestului, Doamna spune nu, se ceartă, până la urmă procurorul prelungeşte arestul dar face referat şi spune că nu e de acord motivând în scris cu tot ceea ce a descoperit în dosar şi că multe lucruri iniţiale pentru care s-a cerut arestul nu se mai susţin la acel moment. Procurorul scrie referatul, îl adresează conducerii DNA, îl trimite pe mail unui adjunct şi îl înregistrează şi în condică legal. Să rămână, să se ştie ce s-a întâmplat, în cazul în care tot se face praf în instanţă. Condica aceea care arată înregistrarea referatului n-a mai văzut-o după revocarea din instituţie şi nu este arătată nici ulterior Inspecţiei Judiciare, unde tot ulterior au fost explicate presiunile si imixtiunile pe dosar. Referatul însă există.

*CURSA ÎNTINSĂ PROCURORULUI. Ce se mai întâmplă? Apare şi Walter fugarul. He comes back, finally. Cu un avocat care lucrase la SRI. Pam pam. Ca sa-l tină “sub control”. Ceva se intamplă si cu Walter, se prinde cumva că e o “schema” la mijloc, şi la un moment dat, Walter isi schimba avocatul. Renunta la SRI si isi ia un avocat mai bun. Al doilea avocat al lui Walter, pe timpul anchetei se retrage si el brusc din speta. Nu doar se prinsese si el că e o “schemă”, dar nu mai vrea să aibă legătură cu cazul şi primeşte si un telefon de la primul avocat/ fostul lucrător la SRI care era foarte supărat de ce Walter a renunţat la el. Walter isi ia un al treilea avocat. Nu mai merge pe mâna SRI, dar al treilea e slăbuţ.

Între timp, pe la DNA se autoinvită netam nesam şi noua stea a “băieţilor” în Romprest, Adimi, denunţătorul vesel din alte speţe, ca zice că are ceva important de spus. Apare într-o zi spunând că vrea să facă un alt denunţ pe Walter- pe care-l voia îngropat, despre care stie el că îşi continuă activităţile infracţionale. Din vorbă în vorbă îi spune procurorului că a auzit el- Adimi ăsta- că Walter susţine procurorul pentru “şefia DNA”. Pam, pam. Procurorul surprins spune că nu-l interesează funcţia, tot ce-l interesează este să iasă la pensie ca să stea linistit cu copilul şi bărbatul acasă, dacă aceştia îl mai primesc/ vor. Adimi- cu tupeu- zice apoi, că decât să se pensioneze, mai bine vine procurorul jurist la Romprest. Procurorul îi zice/crede că e o glumă.

A doua zi, procurorul aude chiar de la Doamna că “dacă are probleme acasă/ cu bărbatul, asta nu înseamnă că trebuie să meargă încruntat pe holuri”. Pam, pam, pam. Întrebare: de unde ştia Doamna fix discuţia cu “acasă/bărbatul”, purtată cu o zi înainte de procuror cu un denunţător? Ghici ciupercă ce-i. Nu numai că foarte posibil se discutase la nivel înalt cu denunţătorul pentru atragerea procurorului într-o capcană şi denunţătorul fusese trimis de ei ca sa-l traga de limbă pe procuror (că evident nu convenea nimănui cum merg lucrurile în dosar, Walter în loc să fie afundat până la predarea societăţii, probele mai mult în scoteau) dar procurorul suspectează că Adimi guy este posibil să fi fost chiar şi “cablat”. Cablat, da, chiar în sediul DNA. Cum poţi să ajungi cablat în sediul DNA? De cine putea fi? Nu de el, procuror, evident. Ci de altcineva, enervat de cum merg lucrurile.

Adimi guy bineinteles ca pleacă şi nu mai depune niciun denunţ la adresa lui Walter. Nu Walter mai era ţintă punctuală în acel moment- ci tinta devenise chiar procurorul de caz, care descoperise foarte probabil alte lucruri şi în alte dosare si deja incepuse sa enerveze pe toată lumea şi să strice lucruri.

Însă procurorul se prinde că ceva se întâmplă, ceva e în neregulă, şi ia măsuri şi pe Walter. Înăspreşte controlul judiciar. Între timp, iese şi expertiza cerută în dosar. Dezastru. Nu se mai susţineau financiar datele iniţiale. Adica nimic. Dosarul se şubrezeşte şi mai mult, dar cumva procurorul incearcă totusi sa salveze ce putea salva din ce ramanea in dosar. Cere rapoarte de la Curtea de Conturi.

Între timp insă, tactica la nivel înalt se schimbă. După expertiza ce arata dezastrul, șefii cer scoaterea de sub urmarire penala a lui Walter, procurorul se opune si la asta până nu se lămureşte ce si cum din toate actele. Unele mai trebuiau sa vina. Sefii insista, procurorul se opune ca insistentele erau prea mari. Ceva iar era în neregulă. Dacă-l scotea de sub urmărire penală, aşa cum s-a dorit, procurorul era acum arestat si împachetat fără drept de apel. Totusi Walter statuse 6 luni arestat, putea deveni caz de represiune nedreaptă din cauza elitei de la Ploiesti si celor care au dat ordine si tot supravegheau ce se intampla in dosar prin supravegherea foarte probabilă si a procurorului. Prin sefii si/sau alte metode.

Walter venit şi ăla în ţară şi se apucă să facă denunţuri. Multe. Pe alte persoane. Dosarul lui însă se chinuie să meargă mai departe pe evaziune şi spălare cu Walter actionar, ca administrator nu era/alta problemă. În paralel, domn Onea de la Ploieştiul de elită se întâlneşte şi el cu Walter. Separat. Walter este rugat de Onea să facă denunţ pe Crin Antonescu. Iese scandal, ies scântei multe. Walter nu vrea că zice că n-are ce să denunţe pe Antonescu şi că nu-şi cumpără libertatea minţind, făcuse denunţuri pe ce ştia. Pe ce nu ştia zice că nu poate face. Tacticile Ploiestiului il enervau, doar si d’aia fugise din ţară.

În iulie începe scandalul cel mai mare. Procurorul este revocat. Procurorul spune public despre speţă şi povesteşte tot inspecţiei judiciare, acuzând inclusiv imixtiuni şi presiunile din dosar şi ce se intamplase acolo. Inspecţia caută condica cu referatul, n-o primeşte.

După două luni, după câştigarea procesului în instanţă şi suspendarea de la executare a ordinului de revocare, Inspecţia începe un alt control direct pe Doamna, inclusiv pe mirifica speţă Walter. Când a văzut că e cercetată de Inspecţie pe Walter, Doamna care trimisese de urgenta, imediat după revocarea procurorului, înapoi dosarul Walter la “unitatea de elită” Ploieşti, aceeasi unitate care il făcuse praf, cere cercetare in rem pe favorizarea lui Walter si fals intelectual ca sa-l tină agăţat pe procuror cu ceva, ca poate se potoleşte odată. Ce s-a intamplat cu declaratiile martorilor iniţiale care fuseseră retrase chiar de martori sub filmarea camerei şi semnătură, ce s-a intamplat cu stocurile fictive dar existente, cu faptele care nu prea existau, nu se stie. Nu e exclus să fie chiar “refăcute” de elita de la Ploiesti, doar tot ei le-au mai făcut odată. Mai mult, sunt si într-o mega incompatibilitate. Cercetează presupuse fapte in rem într-un dosar făcut ţăndări chiar de ei prin falsuri.

În plus, fix după ce a început cercetarea Inspecţia si pe Walter, este adus la Ploiesti si “prietenul baietilor” Adimi – cel cu capcanele- să il denunte pe procuror care şi-a sesizat şefa la Inspecţie chiar si pe tema Walter. Si este chemat şi Walter să il denunte pe procuror, pe care nu il denunţă. Si spune public asta.

Se doreşte reţinerea procurorului pe denunţul lui Admi- denuntatorul vesel şi înfundarea până la urmă lui Walter- care nu mai trebuie scos de sub urmarire, ci înfundat acum de tot, ca vorbeste si ăsta, si nu e infundat şi mai si controlează încă majoritar societatea. Toţi ceilaţi din Romprest sunt trimişi în judecată, primul dosar Romprest al DIICOT Ploieşti scârţâie bine şi ăla în instanţă că a rămas fără interceptări, procurorii punând în dosar interceptări care nu erau pe mandat, nu se ştie de unde mai erau şi alea, iar Walter nu e nici acum trimis în judecată. Dosarul s-a întors la incompatibila Bucică, partenera lui Negulescu/Portocală după ce picaseră majoritatea probelor instrumentate chiar de ea. Că erau false.

Cine cum a jucat:

– Baietii veseli au jucat si cu Walter/ sa-l convingă să vina in ţara, si cu Admi/ să il infunde pe procuror ca nu iesea speta aşa cum se dorea, şi cu DNA Ploiesti/ sa faca repede un dosar ce nu se sustine, şi cu Antifrauda/raportul care s-a făcut praf, si cu procurorul/ sa-l convingă prin şefi să ia dosarul.

– Procurorul- un naiv. A stat cu capul în hârtii, pe probatoriu, si n-a deschis larg ochii să vadă ce se întamplă în jur. Totusi hartiile l-au salvat si tarziu flerul.

– “Ţinta” era să fie doborât Walter majoritarul care şi acum se omoară cu Adimi/Dracea, preferatii. Intai sa fie infundat- poate lasa societatea, apoi sa fie scos- salvat de dosare, ca poate doar asa lasa societatea. Iar până acum Walter tot majoritar e, controlul societăţii cu potential nu a fost preluat, in dosar cam totul e praf si pulbere pentru că probatoriul administrat a scurtcircuitat toată speţa si Inspecţia a început şi ea control, sesizată inclusiv pe aceast dosar.

– Disperare cât casa.

Ce v-am descris mai sus aş vrea să nu fie deloc adevărat. Pentru ca sunt maruntaiele unei mizerii si jocuri pe multe planuri. Nu e nici suprarealism, nici Kafka, cică în România se numeşte cumva Justiţie. E “DNA vine să te ia”, “noi suntem DNA”. This is DNA, adică imparţialitate, eficienţă, integritate? Justice for all? Sau mai bine zis, Justice for who? (Sava N.).

 

Articole pe aceiasi tema:
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

acum 2 luni

pe

februarie 13, 2026

De

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 2 luni

pe

februarie 11, 2026

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?

Publicat

acum 2 luni

pe

februarie 10, 2026

De

Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?

Un pavilion bine ales nu se simte ca un cort pus peste o masă, ci ca o cameră temporară în aer liber. Diferența dintre cele două se vede imediat în gesturi: cât de natural te ridici de pe scaun, dacă poți trece pe lângă cineva fără să îl obligi să se tragă, dacă farfuria se așază fără să atingi cotul vecinului și, poate cel mai important, dacă oamenii stau relaxați sau cu umerii strânși, ca într-un compartiment de tren.

Când pui o masă pentru opt persoane sub pavilion, nu cumperi doar un acoperiș, ci un anumit grad de confort, de circulație și de libertate.

Întrebarea despre spațiul minim pare simplă, dar răspunsul are două fețe. Una este strict geometrică: câți metri pătrați încape să „închidă” o masă cu opt scaune. Cealaltă ține de felul în care oamenii folosesc spațiul: cât loc au să se ridice, unde se pune o tavă, dacă intrarea rămâne liberă, dacă mai rămâne un colț pentru un cooler, o veioză sau pentru cineva care se retrage un minut de la masă.

Un spațiu minim adevărat nu este cel în care încape, la limită, mobilierul, ci cel în care se poate trăi o masă întreagă fără ca spațiul să te certe la fiecare mișcare.

De ce spațiul „minim” nu e o cifră fixă

Când vorbim despre opt persoane, există cel puțin trei variabile care mută serios ecuația. Prima este forma mesei: dreptunghiul consumă altfel spațiul decât o masă rotundă. A doua este tipul de scaune: un scaun lat, cu brațe, cere altă respirație decât un scaun subțire, de terasă. A treia variabilă este intenția.

O masă pentru o cină liniștită are nevoie de altă margine de siguranță decât o masă pentru o petrecere în care oamenii se ridică des, se salută, aduc farfurii, se apleacă după tacâmuri, trec cu tăvi.

În practică, „minimul” se calculează pornind de la două zone diferite. Prima zonă este zona de ședere, adică masa plus spațiul necesar scaunelor. A doua zonă este zona de circulație, adică spațiul în care te poți strecura în spatele cuiva care stă jos sau în care poți deschide o intrare fără să lovești marginea mesei.

Un reper simplu pentru confort

Pentru o ședere normală, un adult are nevoie de aproximativ 55–60 cm de lățime la masă. Asta înseamnă că o masă pentru opt persoane, dacă este dreptunghiulară, va ajunge frecvent în zona de 180–220 cm lungime, cu 85–100 cm lățime. Dacă este rotundă, diametrul tipic pentru opt persoane se duce în zona de 150–180 cm, în funcție de cât de lejer vrei să fie.

Scaunul, la rândul lui, are o adâncime de aproximativ 45–50 cm. Când cineva stă, scaunul nu rămâne lipit de masă, iar când se ridică, scaunul se trage înapoi. Aici se pierde, de obicei, spațiul care îi prinde pe oameni în pavilion: scaunele au nevoie de loc să se miște, iar pavilionul are nevoie de margine ca să nu te trezești cu pânza la spate sau cu un picior de structură exact în zona în care ar trebui să treacă un om.

Pentru un minim realist, merită să gândești așa: la dimensiunea mesei adaugi, pe fiecare latură pe care stau oameni, un spațiu de aproximativ 75–90 cm. În zona aceasta intră scaunul, mișcarea de a te așeza și un culoar îngust care permite trecerea atunci când e nevoie. Dacă vrei un confort bun, adaugi mai degrabă 100–110 cm pe laturi.

Calculul minim pentru o masă dreptunghiulară de 8 persoane

O configurație clasică pentru opt persoane este cu trei persoane pe fiecare latură lungă și câte una la capete. În această variantă, masa are adesea 200 cm lungime și 90 cm lățime, valori foarte comune în mobilierul de grădină. Dacă luăm această dimensiune ca reper, spațiul de ședere se calculează adăugând marginile de utilizare.

Pe laturile lungi, unde stau câte trei persoane, scaunele trebuie să aibă loc să fie trase și să rămână o minimă „fâșie” de trecere. Dacă adaugi aproximativ 85 cm pe fiecare parte, lățimea totală ocupată de masă cu zona de utilizare ajunge la 90 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică aproximativ 260 cm.

Pe lungime, unde ai capete și laturi, tot trebuie să lași loc pentru scaun și un minim de acces. Dacă adaugi câte 85 cm la capete, lungimea totală devine aproximativ 200 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică 370 cm.

Asta înseamnă că o amprentă de aproximativ 2,6 m pe 3,7 m poate fi considerată un minim funcțional pentru o masă de 8 persoane, în sensul că oamenii se pot așeza și se pot ridica fără să fie mereu la limită. În metri pătrați, vorbim de circa 9,6 m².

În realitate, pavilionul nu este o „cutie” perfectă, iar picioarele structurii, în special la modelele cu cadru, intră în colțuri și pot reduce unghiurile utile. De aceea, o amprentă calculată la milimetru devine frustrantă. Un pavilion cu dimensiuni standard apropiate de această amprentă este, de obicei, unul de 3 x 4,5 m. În el, masa dreptunghiulară de 200 x 90 încape cu un culoar acceptabil și cu posibilitatea de a orienta masa astfel încât intrarea să rămână logică.

De ce 3 x 3 m este, de regulă, prea strâmt pentru opt

Un pavilion de 3 x 3 m are o suprafață de 9 m². Pe hârtie pare aproape de cei 9,6 m² calculați mai sus. În practică, diferența dintre 3,0 m și 3,7 m pe direcția lungă este exact diferența dintre o masă care se folosește firesc și o masă în care oamenii se lovesc de margini.

Dacă pui o masă de 200 cm într-un spațiu de 300 cm, îți rămân 100 cm pentru ambele capete, adică 50 cm pe fiecare parte. În 50 cm nu intră un scaun normal tras înapoi. Intră, cel mult, un scaun împins aproape complet sub masă, iar persoana de la capăt va trebui să iasă „în diagonală”, cu scaunul ridicat sau cu masa împinsă.

Pe lățime, o masă de 90 cm într-un spațiu de 300 cm îți lasă 210 cm, adică 105 cm pe fiecare parte. Pare acceptabil, dar aici apare problema picioarelor pavilionului și a faptului că 3 x 3 m este adesea folosit cu intrări pe două laturi. Când deschizi un perete lateral sau ridici o ușă, fix în acel spațiu ar trebui să circule oamenii.

Se poate folosi 3 x 3 m pentru opt persoane, dar numai cu compromisuri clare. Masa trebuie să fie mai scurtă, în jur de 160–180 cm, scaunele trebuie să fie înguste, iar capetele mesei fie se evită, fie se rezolvă cu bănci, care împing zona de mișcare mai mult spre interior. Funcționează, dar nu este varianta pe care o alegi dacă vrei o masă care să dureze ore fără să simți că spațiul te împinge înapoi.

Calculul minim pentru o masă rotundă de 8 persoane

Masa rotundă are un avantaj social: oamenii se văd mai bine, conversația curge altfel, iar nimeni nu stă la „capăt” ca într-o masă de protocol. Din punct de vedere al spațiului, însă, un disc are nevoie de o „coroană” egală de jur împrejur. Dacă masa are 160 cm diametru, iar tu adaugi o margine de utilizare de 85–90 cm, ajungi la un diametru total de aproximativ 160 cm plus 180 cm, adică 340 cm.

Asta înseamnă că un pavilion pătrat de 3 x 3 m este, matematic, sub necesar, iar unul de 3,5 x 3,5 m ar fi mai aproape de un minim funcțional. În dimensiunile standard, un pavilion de 3 x 4,5 m permite o masă rotundă de 150–160 cm plasată astfel încât să rămână un culoar mai generos pe o parte, lucru foarte util pentru servire.

Aici mai apare o subtilitate: masa rotundă îți cere scaune distribuite uniform. Dacă pavilionul are picioare în colțuri, scaunele din diagonale ajung mai aproape de structură, iar oamenii simt, în spate, acea senzație că stau „lipiți” de marginea pavilionului. De aceea, pentru o masă rotundă de opt persoane, o amprentă de 3 x 4,5 m este, din nou, o alegere mai sigură decât 3 x 3 m.

Spațiul minim recomandat în funcție de scenariu

Dincolo de calcule, merită să alegi un răspuns care poate fi aplicat rapid în viața reală. Dacă obiectivul este să ai o masă de opt persoane cu scaune normale, care să permită intrare, ieșire și un minim de trecere, dimensiunea minimă utilă se învârte în jurul unei amprente de aproximativ 3 x 4,5 m. Aceasta nu este o cifră arbitrară, ci un fel de prag sub care apar fricțiuni repetate, iar peste care lucrurile devin firești.

Dacă vrei să păstrezi în pavilion și un spațiu pentru servire, un colț de depozitare temporară sau o mică zonă de relaxare, atunci dimensiunea se duce natural spre 3 x 6 m. Nu pentru că masa ar crește, ci pentru că evenimentul crește. O masă pentru opt oameni rareori înseamnă doar opt scaune și o masă. Înseamnă sticle, platouri, o persoană care se ridică des, un copil care se strecoară, o tavă care vine din bucătărie, o umbrelă de lumină seara. Spațiul suplimentar nu e lux, e fluiditate.

Când devine relevant un pavilion pliabil

Când spațiul este limitat sau când vrei flexibilitate, apare tentația de a alege un pavilion pliabil. Avantajul este clar: montaj rapid, transport ușor, posibilitatea de a-l muta în curte după soare și vânt.

Din perspectiva spațiului minim, însă, trebuie privit cu atenție un detaliu: pereții și cadrul unui pavilion pliabil au adesea puncte de întărire, îmbinări și picioare care intră în zona utilă. Asta nu înseamnă că este mai prost, ci că, la dimensiuni mici, fiecare centimetru contează.

Pentru o masă de opt persoane, un pavilion pliabil de 3 x 3 m rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție de compromis, bună pentru mese scurte, pentru o pauză de prânz sau pentru situații în care circulația în jurul mesei nu este esențială. Dacă vrei să stea opt persoane două, trei ore fără stres, un pliabil de 3 x 4,5 m sau de 3 x 6 m se potrivește mult mai bine cu realitatea corpului uman și a mișcărilor de la masă.

Detaliile care schimbă, pe tăcute, spațiul necesar

Nu doar dimensiunile de pe etichetă contează. Sunt câteva situații în care un pavilion aparent suficient devine insuficient.

Intrarea și axa de circulație

Oamenii intră, ies, trec cu farfurii. Dacă intrarea este pe latura scurtă a pavilionului și masa este așezată pe lungime, capătul mesei poate bloca intrarea sau o poate face incomodă. În mod practic, merită să ai o „axă” de circulație, o zonă care rămâne liberă. Într-un pavilion de 3 x 4,5 m, această axă se poate obține ușor prin plasarea mesei ușor decalat, astfel încât să ai pe o parte un culoar mai lat.

Într-un pavilion de 3 x 3 m, orice decalăre înseamnă că pe cealaltă parte nu mai rămâne loc nici pentru scaune, nici pentru mișcare. De aceea, 3 x 3 m forțează simetria, iar simetria, de multe ori, strică circulația.

Tipul de scaune

Scaunele cu brațe sunt comode, dar cer lățime. Un scaun de 60–65 cm lățime „mănâncă” spațiu la masă și la mișcare. Dacă pui opt astfel de scaune, masa trebuie să fie mai lungă sau oamenii se vor înghesui. În plus, când scaunul se trage înapoi, brațele se lovesc mai ușor de picioarele pavilionului sau de pereții laterali.

Scaunele înguste, de 45–50 cm, îți permit să reduci lățimea efectivă a zonei de ședere. Dacă urmărești un minim strict, scaunul este, uneori, mai important decât masa.

Băncile și soluțiile mixte

Băncile reduc un tip de spațiu și cresc altul. Reduc spațiul pentru tragerea individuală a scaunului, fiindcă banca se mișcă mai rar și, în general, se împinge sub masă. În schimb, banca cere loc pe lungime, iar oamenii se ridică mai greu din mijloc, dacă banca este plină. Pentru opt persoane, băncile pe laturile lungi și scaune la capete pot face posibil un pavilion mai mic, dar schimbă dinamica mesei. Este o alegere bună pentru familii, mai puțin bună pentru o masă formală.

Un exemplu concret de dimensionare, fără teorie inutilă

Să presupunem că ai o masă dreptunghiulară de 200 x 90 cm și scaune standard de terasă. Vrei ca oamenii să poată sta, iar cineva să poată trece măcar pe o parte cu o tavă. Alegi să lași, în jurul mesei, o margine de utilizare de aproximativ 90 cm pe laturi și 85 cm la capete. Spațiul ocupat devine, aproximativ, 370 x 270 cm.

Dacă pavilionul este de 3 x 4,5 m, ai 450 cm pe lungime. După ce pui cei 370 cm, îți rămân 80 cm. Poți distribui această diferență ca să creezi intrarea și un mic spațiu liber la celălalt capăt. Pe lățime, ai 300 cm.

După ce pui cei 270 cm, îți rămân 30 cm. Asta pare puțin, dar aici se vede de ce calculele trebuie citite cu realism. Cele 270 cm sunt o medie. Într-o seară obișnuită, scaunele nu sunt toate trase la maximum simultan. În plus, poți crea un culoar mai lat pe o parte și mai strâns pe cealaltă, iar oamenii vor folosi instinctiv partea mai lată.

Într-un pavilion de 3 x 3 m, aceeași masă îți lasă pe lungime doar 30 cm diferență, ceea ce înseamnă că, practic, capetele vor fi în tensiune permanentă. O masă se poate pune, dar evenimentul nu se așază.

Spațiul minim pe care îl simți ca minim, nu ca pedeapsă

Dacă ar fi să răspund cu o singură propoziție, fără să te oblig la calcule, aș spune așa: pentru o masă de 8 persoane, cu scaune normale și cu un minim de circulație, ai nevoie de un pavilion de cel puțin 3 x 4,5 m, adică de aproximativ 13,5 m², ca să poți folosi masa firesc. Sub acest prag, intri în zona în care fiecare detaliu trebuie micșorat, iar confortul devine un joc de compromisuri.

Apoi, dincolo de minim, apar situațiile în care spațiul suplimentar schimbă atmosfera. La 3 x 6 m, masa de opt devine doar o parte a scenei. Rămâne loc pentru servire, pentru o persoană care se plimbă, pentru o mică zonă de depozitare, pentru un colț de lumină. Oameni care, altfel, s-ar ridica și ar pleca după o oră, rămân, pentru că spațiul nu îi obosește.

Observații practice despre amplasare, care influențează spațiul util

Un pavilion montat pe iarbă moale se simte mai mic decât același pavilion montat pe o terasă dreaptă, fiindcă scaunele „intră” în sol, se mișcă greu și oamenii își adaptează poziția. În plus, dacă pavilionul este prins cu corzi sau greutăți, aceste ancoraje pot ocupa exact zonele pe unde vrei să treci. La dimensiuni minime, ancorarea devine, paradoxal, o problemă de spațiu, nu doar de siguranță.

De asemenea, trebuie luată în calcul și înălțimea laterală. Unele pavilioane au pereți care coboară în pantă sau au elemente textile care reduc, aproape psihologic, spațiul. O masă poate să încapă, dar dacă pânza atinge spatele cuiva, senzația de înghesuială apare imediat. Un pavilion cu pereți verticali sau cu margini ridicate păstrează zona de ședere mai liberă.

Un răspuns clar, adaptat realității

Când pui în balanță toate aceste elemente, spațiul minim util pentru un pavilion cu masă de 8 persoane se așază în jurul dimensiunii 3 x 4,5 m, cu mici variații în funcție de forma mesei și de tipul scaunelor. Dacă masa este rotundă și are diametru mare, ai nevoie de mai mult pe lățime. Dacă masa este dreptunghiulară și scaunele sunt înguste, poți coborî ușor, dar vei simți imediat limita.

Masa de opt oameni este o mică comunitate, chiar și pentru o seară. Spațiul în care o așezi decide dacă se simte ca o întâlnire caldă sau ca o negociere de coate. Un pavilion ales cu un minim realist nu îți promite perfecțiune, dar îți dă un lucru foarte prețios: gesturi care curg fără să fie corectate de fiecare dată de lipsa de loc.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

Știrile Săptămânii