Licitațiile publice se mută pe o platformă nouă | IasiAZI.ro

DenyEvenimentSocialExclusiv7 years ago26K Views

Alertat de plângerile utilizatorilor, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prin Agenţia pentru Agenda Digitală a României, a ajuns la concluzia că este nevoie de o îmbunătăţire a sistemului de achiziţii. Prin urmare, platforma achiziţiilor publice este în plin proces de înlocuire.

Noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice dezvoltat în cadrul proiectului SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice) înlocuieşte SEAP, o aplicaţie învechită şi cu multe erori, dar folosită pentru toate licitaţiile publice importante din perioada 2006-2018. Aceasta, funcţională la adresa e-licitatie.ro, a găzduit până în prezent peste 20.000 de autorităţi contractante, aproximativ 330.000 de anunţuri de participare şi peste16 milioane de cumpărări directe publicate în sistem.

Începând cu luna aprilie, platforma achiziţiilor publice a început procesul de schimbare şi de transfer. Astfel, sistemul de achiziţii publice a fost pus la punct cu toate conceptele informatice moderne, precum şi, foarte important, cu directivele europene în materie de legislaţie publică şi de legislaţie naţională. Potrivit oficialilor Ministerului Comunicaţiilor, implementarea noii platforme a avut ca fundament faptul că vechiul Sistem Electronic de Achiziţii Publice a ajuns la un grad de utilizare care nu mai era în concordanţă cu propria capacitate tehnologică. Aşa a luat naştere noua aplicaţie dezvolată în sistemul european, SICAP – „Sistem Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al Achiziţiilor Publice“, tranziţia urmând a se finaliza la sfârşitul acestui an.

Patru ani de lucru

Oficialii MCSI au arătat că SICAP a fost contractat spre implementare în 12 septembrie 2014, cu o sumă totală de 27,15 milioane de lei, inclusiv TVA. Contractul i-a revenit firmei UTI Grup, având ca subcontractor firma Total Soft. În contract sunt incluse infrastructura informatică, licenţe, analiză, dezvoltare, testare, implementare, migrare date, audit, management proiect. „SEAP reprezintă sitemul unic de achiziţii publice la nivelul României care la momentul acesta a beneficiat de o îmbunătăţire majoră, zilele acestea fiind în plin proces trecerea de la vechea aplicaţie la noua aplicaţie dezvoltată în proiectul european SICAP, tranziţia urmând a se finaliza în cursul acestui an. Noua aplicaţie SICAP va contribui la creşterea eficienţei serviciilor publice folosind mijloace electronice moderne, prietenoase ca interfaţă, bazate pe paradigme de interoperabilitate“, a declarat Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor.


 

Conform demnitarului, motivele care au stat la baza implementării SICAP sunt noile Directive europene în materia achiziţiilor publice care pun accent pe mijloacele electronice de informare şi comunicare cu scopul de a simplifica procedurile de achiziţie publică sporind eficienţa şi transparenţa lor.

IasiAZI.ro

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...