Mafia gunoaielor in Prahova si institutiile implicate in protejarea lor (I)

DenyEveniment5 years ago25.9K Views

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.
Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea gunoaielor în județ. Un domeniu extrem de vast și de profitabil, care, gestionat la sânge, înseamnă sume incredibile ca profit direct, dar și indirect, plus mulți bani la negru. Nu întâmplător, în lume, cel mai mare operator în domeniu este reprezentat de cei din crima organizată, numit generic Mafia. În Prahova avem, fără nicio îndoială, grupuri organizate care gestionează domeniul. Cât timp nimeni nu-i controleaza, se presupune că nu sunt infracționale, deci nimic nu pute nimănui; e loc pentru toată lumea la felii din tortul gunoaielor, în cazul acesta dulci și aromate din punct de vedere financiar.
Incisiv de Prahova in colaborare cu alti ziaristi de la alte trusturi de presa si impreuna cu o televiziune este aproape de finalizarea unei ample anchete care va devoala interesele din acest domeniu, institutiile implicate si razboaiele subterane din acest domeniu duse la „baioneta” in Prahova chiar prin angajari si/sau transferuri in institutiile statului in interesele mafiei.
Putem preciza ca in aceasta caracatita sunt implicati functionari din cadrul Garzii de Mediu Prahova, functionari din APM Prahova, ANPM, oameni politici, etc.
Nu este de neglijat nici implicarea numitei Gabriela Munteanu, sef al Garzii de Mediu Prahova, persoana transferata in iulie 2019 cu sprijinul PSD de la APM Buzău unde a deținut funcția de director executiv, în baza detașării, persoana ce s-a ocupat cu avizarea operatorilor economici in perioada cand și-a desfășurat activitatea ca șef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații la APM Prahova.
Vom reveni cu dezvaluiri si prezentarea punctuala a functionarilor publici implicati in aceasta caracatita a firmelor protejate de acestia. (Cerasela N.).

Articolul Mafia gunoaielor in Prahova si institutiile implicate in protejarea lor (I) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...