Reguli înainte și după detartraj – sfaturi de la Dr. Oana Tălmaciu din Iași

VasileExclusiv3 years ago25.9K Views

Deși detartrajul este una dintre cele mai comune proceduri ce se realizează la cabinetele stomatologice, puțini dintre pacienții noștri au cunoștințe legate de acesta. Din acest motiv, astăzi dorim să vă explicăm despre o parte mai puțin dezbătută a sa – și anume aceea a restricțiilor de după realizarea unui detartraj. 

Mulți dintre pacienții noștri suferă de sensibilitate dentară, fie la dulce, fie la rece sau fierbinte, motiv pentru care este important să cunoașteți ce și ce să nu consumați imediat după un detartraj. Aceste reguli se aplică mai multe sau mai puține ore, în funcție de pacient și de sensibilitățile sale, însă în medie sunt valabile pentru primele trei sau patru ore după realizarea sa.

  1. Reguli înainte și după detartraj
  1. 1. Evitați alimentele reci sau fierbinți

Cel mai des întâlnită la pacienți este sensibilitatea la alimente foarte reci sau foarte fierbinți. Din acest motiv, deși sensibilitatea dentară nu dispare decât după perioade îndelungate de tratamente, este indicat ca, primele ore sau chiar primele două trei zile, după detartraj, să evitați aceste alimente. Atunci când realizăm un detartraj, preț de câteva ore sau chiar zile, sensibilitatea dentară va fi mai accentuată. 

Deși consumul în sine al acestor alimente nu afectează cu nimic nici dinții, nici sănătatea, va provoca un disconfort destul de ridicat, pe care este indicat să îl evităm. Dacă, spre exemplu, simțiți neapărat nevoia să beți apă rece într-o zi fierbinte de vară, încercați să nu folosiți gheață. Sau dacă într-un anotimp rece este numaidecât să mâncați o supă fierbinte, evitați temperaturile foarte ridicată, și consumați-o caldă, în schimb.

  1. 2. Evitați alimentele dulci

Sensibilitatea la alimente dulci este și ea destul de deranjantă, manifestându-se la nivelul dentiției la fel ca sensibilitatea la rece sau la cald. Din acest motiv, pentru a evita acele străfulgerări la nivel dentar, este indicat câteva ore, sau zile, de la caz la caz, să evitați acest tip de alimente. În cazul celor cărora le scade glicemia și au absolută nevoie să consume ceva dulce, încercați alimentele ce nu necesită procesul de masticație. Un exemplu în acest sens poate fi o linguriță de miere într-un pahar de lapte cald sau orice altceva vă place, dar pe care să nu trebuiască să îl mestecați pe măsele. 

  1. 3. Evitați alimentele lipicioase

Alimentele lipicioase, datorită faptului că se lipesc mai bine pe suprafața dentară decât alimentele normale, vor favoriza crearea unei plăci bacteriene noi. Aceste alimente sunt de evitat întotdeauna, pentru că nu avem timp să ne spălăm pe dinți după fiecare bomboană pe care o mâncăm. Dacă noi mâncam după amiază o bomboană, dar ne spălăm pe dinți abia seara, înainte de culcare, vom oferi plăcii bacteriene câteva ore bune în care să dezvolte bacterii, să ne roadă dinții și să formeze tartru. Acest lucru nu este de dorit, însă cu atât mai mult imediat după realizarea unui detartraj. 

În plus, dacă un aliment lipicios rămâne atașat de dinte o perioadă îndelungată, este foarte probabil să dezvoltați o sensibilitate la dulce. Acest lucru nu este de dorit, având în vedere chinul prin care se va trece apoi pentru a trata această sensibilitate sau cazul în care nu se va mai putea trata.

  1. 4. Nu consumați băuturi dulci, cu acid sau alcoolice

Băuturile alcoolice sunt, de cele mai multe ori, consumate reci. Așa cum am menționat și mai sus, sensibilitatea la rece nu este deloc plăcută. În plus, multe băuturi alcoolice conțin acid, care vă va afecta smalțul dinților, care și așa este sensibil din cauza detartrajului. Un suc, chiar dacă nu conține acid sau alcool, vă poate, de asemenea, afecta și sensibiliza dantura într-un astfel de moment. Ceea ce este de reținut din acest articol este că, în primele ore sau zile după un detartraj, trebuie să evităm dulciurile, temperaturile aflate la extreme și orice tip de băutură în afară de apă.

Smalțul dinților va fi cu mult mai sensibil după un detartraj, din cauza soluțiilor folosite pentru înlăturarea tartrului. O simplă cafea, o cană de ceai, o cană de lapte, dacă sunt consumate prea calde vă vor afecta cu siguranță într-un mod în care nu v-ar afecta în alte circumstanțe. O bomboană, oricât de bună și calitativă, vă poate nu doar păta, dar și sensibiliza dantura. Încercați să vă abțineți și vă veți face un bine singuri.

*** Dr. Oana Tălmaciu este fondatoarea clinicii stomatologice din Iași OneDent, cu sediu recent deschis și în Brașov.  

  1. Clinica OneDent Iași – Te așteptăm cu plata în rate, pentru orice intervenție stomatologică. Fă-ți o programare acum!

 Telefon: 0750.814.417, Strada Păcurari 18, bl. B3, Iași

  1. Clinica OneDent Brașov – Programare rapidă, plata în rate, consultații gratuite

 Telefon: 0731 368 366, Strada Hermann Oberth 8, Brașov

Sau te poți programa online pe:

 contact@onedent.ro

Diferența o faci zâmbind! 

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...