Într-o conversaţie cu realizatorii emisiunii „Bună, România”, Florea a precizat că fiica sa, Adina Florea, va încerca să rezolve problemele din DNA şi că, mai mult, chiar dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a avut până acum probleme cu Direcţia Naţională Anticorupţie, el s-ar putea să aibă în viitor.
Bugetul.ro i-a cercetat declaraţiile de avere ale lui Dumitru Florea din ultimii ani şi a depistat că acesta are o pensie fabuloasă sau, mai bine spus, avea la un moment dat.
Mai precis, în 2016, consilierul PSD declara că are o pensie anuală de 720.000 de lei, în timp ce soţia sa avea una de 170.000 de lei – circa 14.166 de lei pe lună.
Aşadar, potrivit documentului, Florea avea o pensie de 60.000 de lei pe lună.
Un an mai târziu, în 2017, nu a mai completat acest câmp. Surpriza apare în declaraţia de avere din luna mai a acestui an, când pensia lui Dumitru Florea a scăzut la 60.000 de lei pe an, iar a soţiei sale, la 15.000 de lei.
Mai multe neclarităţi apar şi în ceea ce priveşte proprietăţilor deţinute de tatăl Adinei Florei, procurorul propus de către Tudorel Toader la şefia DNA. Dumitru Florea nu a precizat foarte clar câte terenuri deţine.
IasiAZI.ro