Familia celor doi este una numeroasă, cu cinci copii frumoşi şi fericiţi, cărora au dorit să le ofere tot ce este mai bun. Tocmai de aceea, nu s-au uitat la bani când a venit momentul să le aleagă instituţiile de învăţământ, căci au optat pentru şcoli şi grădinţe private, care au tarife deloc de neglijat. Taxa anuală la Școala Internaţională Ioanid porneşte de la 6245 de euro, pentru un an de grădiniţă, în timp ce pentru clasa pregătitoare, doritorii plătesc 8190 de euro. În acelaşi timp, pentru un an în clasele I-VIII, părinţii şcolarilor plătesc între 8350 şi 8455 de euro, conform libertatea.ro.
Doar mezinul Moise nu le-a oferit acest timp de emoţii părinţilor, însă ceilalţi patru au început deja noul an şcolar.
„Se deschid noi capitole în viaţa noastră. Sara e la liceu, clasa a V-a, Noah, clasa zero, Ava e la grădi, iar David la liceu, clasa a X-a. Mari emoţii, aşteptări, mă bucur pentru ei. Știm ce înseamnă educaţia şi creşterea cum se cuvine a unui copiul, dar a cinci copii… Asta înseamnă foarte mari eforturi. Copiii merg la şcoli private, poartă tricouri albe, fustiţe sau pantaloni, au nişte reguli mai stricte. Mami a fost după rechizite, iar uniformele le-am comandat”, a declarat Anca Serea pentru libertatea.ro.
IasiAZI.ro